Jacques Castermane - Fiecare ființă umană este tensionată între două realități (newsletter)

CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
 Lettre d'encouragement à la pratique de zazen
Scrisoarea N°123 — Iulie 2024
Fiecare ființă umană este tensionată între două realități
„Omul este tensionat între două realități: realitatea sa existențială în cursul căreia se
simte amenințat - durata existenței sale în lume - de haosul evenimentelor exterioare ȘI realitatea sa esențială, care nu este alta decât natura sa adevărată, ceea ce eu numesc
ființa sa esențială.” (K.G. Dürckheim)
„Omul se simte amenințat — pe durata existenței sale — în lume”!
Așa a fost întotdeauna și așa este și astăzi.

Astăzi, ca și în trecut, amenințarea vine din puterea Naturii. Aici un cutremur, acolo un tsunami. Aici o secetă; acolo o inundație.
Astăzi mai mult decât ieri, pericolele apar din pretențiile ființelor umane. Exemplu:
identificat cu ego-ul său, vanitatea omului este de așa natură încât crede că trăiește – în – natură și că, prin urmare, o poate domina, constrânge, este un lucru cu care se confruntă. În realitate, ca toate ființele vii, omul trăiește – din – Natură (trăiește Natura nt).
Adevărata natură a ființei umane, realitatea sa esențială, este de aceeași Natură cu Natura.
Natura este propria noastră esență, realitatea noastră esențială. Pentru a ne elibera de această amenințare, datoria omului este să se pună în slujba legilor Naturii. Mă tem că obsesia pentru inteligența artificială îl scutește și mai mult.
Când, la începutul șederii mele la Rütte (1967), i-am spus lui Graf Dürckheim că nu pot
înțelege relația dintre ceea ce el numește ființa noastră esențială și ceea ce el
numește eul existențial, el a zâmbit și mi-a spus „Te înțeleg. Pentru că nu putem înțelege această relație. Dar ai putea începe prin a citi o poveste care îmi dă impresia de a fi o adevărată cheie pentru înțelegerea suferinței, care este specifică ființei umane. Această alegorie ne atrage atenția asupra relației valului cu Oceanul”.
Care este povestea asta?
A doua zi, sub ușa dormitorului meu, s-a strecurat această metaforă care răspunde la
întrebarea: „Cine sunt eu? »

VALUL ŞI OCEANUL.

„Valul nu este un obiect diferit de Ocean, ceva ce ar fi posibil să se separe de Ocean. Sentimentul care conduce valul de-a lungul călătoriei sale la suprafață,
în ceea ce numim lume, este sentimentul de securitate.
Securitate! Cum se face aceasta? Pentru că valul se simte UNA cu Oceanul.
Dacă valul se diferențiază de Ocean crezând că sunt eu și sub mine există ceva, Oceanul, călătoria lui la suprafață este animată de anxietate și de stările care o însoțesc. »

Această alegorie preia ceea ce este comun majorității căilor de înțelepciune care își au
rădăcinile în Orient și Orientul Îndepărtat.
Orice profesor de Yoga, Tai-Chi-Chuan, tir cu arcul (Kyudo), arta ceaiului (Chado), arta
luptei cu sabia (Kendo), arta caligrafiei (Shodo) ar trebui să citească și să recitească care
este cheia de înțelegerea fundamentului acestor practici care sunt în același timp diferite și identice.
Afirmația care este comună tuturor acestor învățături este că în adâncul său, în esența sa, omul este cu adevărat liber, calm, încrezător. Asemenea valului, îmi pot imagina o
călătorie prin lume în... securitate.
Oceanul este matricea fiecărui val. Din Ocean vine fiecare val. Fiecare val nu este altceva decât Oceanul. Ar fi pretențios să spui „Eu sunt Oceanul...!” Dar am dreptul să spun că „Sunt un pachet de Ocean!” În anii 1930, Graf Dürckheim a practicat timp de câteva luni
exercițiul numit zazen și tir cu arcul (Kyudo).
Lui DT Suzuki, care l-a sfătuit să nu se apropie de Zen prin înțelegerea sa filozofică, ci intrând în practica unui exercițiu, i-a spus „Dacă înțeleg corect, Zen deschide experiența de a fi ca un pește în apă?”
Răspunsul imediat al lui Suzuki a fost: „Nu. Zenul deschide către experiența de a fi ca apa... în apă”.
Calea trasată de Graf Dürckheim, Zen în ceea ce această tradiție conține ca uman universal, mă eliberează de iluzia că Viața este – în – ceea ce este viu, mă eliberează de iluzia că Ființa este – în – fiind.
Viul, corpul viu care sunt (Leib, IchLeib) „Este” viața care clipă de clipă ia formă existențială.
Corpul nu este containerul unui conținut... Viața. Așa cum valul nu este containerul unui conținut... Oceanul.
Nu există separare, dualitate, opoziție între val și Ocean, între eul existențial și realitatea noastră esențială.

Suferința specifică ființelor umane, suferința fabricată mental, este suferința separării. O suferință care deci nu are o cauză reală, ci reprezentarea noastră mentală a realității. Reprezentare pe care mi-o fac sau reprezentare în care sunt invitat să cred (crezul) sau la care sunt obligat să ader (dogma).
Valul care crede că este separat de Ocean, omul care crede că este separat de propria sa esență; omul suferă de o lipsă.
Nu. El suferă de impresia unei lipse.
„Nu sufăr de ceea ce lipsește; Sufăr de ignorarea a ceea ce nu lipsește.” K.G. Dürckheim
Pentru a pierde ignoranța, maestrul Zen ne invită să pornim pe cale. Calea este
tehnica, tehnica este calea. O cale de experiență și exercițiu.
Momentan sunteți în vacanță pe țărmul oceanului. Profitați de ocazie pentru a vă culca pe
suprafața apei și lăsați-vă purtați de această acțiune a Oceanului care este venirea și plecarea valurilor. Așa cum, atunci când practicați zazen, vă abandonați mișcării de du-te-vino care este suflul vital. Nu faceți nimic, nimic. Iar corpul viu care suntem ia forma calmului de la sine .
„Cel mai bun mod de a purifica o apă noroioasă este să o lași liniștită.” (Alan Watts)

Jacques Castermane

CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60 contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr

 

Originalul scrisorii în franceză poate fi citit aici:

https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2024/08/Pratique_zen_zazen-Aout2024.pdf