duminică, 26 noiembrie 2023

Joël Paul - Sensul exercițiului (newsletter)

CENTRE DURCKHEIM
Un Chemin pas a pas
Încurajare pentru o practică zilnică
  

Scrisoarea nr. 4 - noiembrie 2023


Sensul exercițiului


 

În ultima sa scrisoare din octombrie, Jacques ne vorbește „despre mister, despre miracol: respir! »
Și ne întreabă: „Ce aș putea face pentru a rămâne în contact cu această parte din mine care este prea adesea ignorată? Răspunsul... un exercitiu! »

 

Un exercițiu pentru a ști că respir?
Nu-i așa că e puțin plictisitor?... Toți respiră!
Știu bine că respir, că stau așezat(za-zen), că merg (kin-hin).
Ca toată lumea! Nu ai altceva de oferit?
Este Zen interesat doar de astfel de considerații cu picioarele pe pământ?
Aceste întrebări clasice, pe care fiecare practicant nu omite să le pună mai devreme sau mai târziu, sunt semnele unei practici egocentrice.

Aceste întrebări mătură cu o minte trufașă diferitele experiențe precum mersul, șederea, respirația, considerate banale și neinteresante pentru Eu, care are cunoștințe despre scopul de atins: un calm, o înțelepciune idealizate, neapărat grandioase.
Această cunoaștere separă persoana, blocată în concepte, de adevărata valoare a exercițiului.
Această capacitate pe care o are omul de a premedita un rezultat, care ar fi conform așteptărilor sale, îl pune într-o stare de tensiune interioară: opozițiile, comparațiile, dorințele și refuzurile îl mențin în idei despre exercițiu și îl conduc într-un impas: o practică condusă de mental, pentru mental.

Practicând astfel, omul rămâne la suprafața lui însuși, și oscilează între succese și eșecuri:
experiențe blânde, plăcute sau pașnice, dacă corespund cu ceea ce așteaptă de la practică,
și experiențe austere, neplăcute, tulburătoare dacă nu merg în sensul lui.
În acest fel, ne putem învârti în cerc, bazându-ne pe cunoștințele și așteptările conștiinței obișnuite, raționale, atunci când practicăm un exercițiu.
Dacă omul occidental își dă seama de impasul în care l-a condus gândirea sa, va recunoaște că este zadarnic să scape din el prin chiar mijloacele care l-au creat”. (KG Durckheim)

Deci, cum putem contacta „această parte din noi înșine prea des ignorată ”?
Mai presus de toate, prin situarea în afara conștiinței obișnuite.
Și pentru aceasta, spre marea nemulțumire a ego-ului, trebuie să ne întoarcem la exerciții simple (și nu simpliste) precum respir, merg (kin-hin), stau (za-zen) și să le angajăm dintr-un alt centru, decât mentalul, intelectul.
Acest alt punct de sprijin este redescoperirea centrului vital al omului, Hara: renașterea unei conștiințe primitive, pre-mentale, care nu are nimic de-a face cu capacitățile noastre fizice sau intelectuale, dar care este de regăsit în originile noastre, în ”măruntaiele” noastre. Cunoaștere de sine instantanee, fizică, senzitivă, senzorială, care ne cufundă în lumea simțirii, a corpului viu (Leib în germană).

A participa și a acționa în funcție de ceea ce am simțit, trăit, purtați de impulsul vital al întregii noastre ființe: doar această conștiință o cunoșteam la începutul existenței noastre (făt, bebeluș, copil mic); era chiar singurul nostru mod de a fi pe lume.
Conștiința corporală precede nașterea conștiinței specifice ființei umane și a formidabilelor sale capacități de gândire, organizare, control, dezvoltare... și distrugere! Dacă, pentru a defini această conștiință umană, pilon și centru al societăților noastre, Durckheim vorbește doar despre conștiința obișnuită, și chiar despre „conștiința de rutină”, fără îndoială pierdem o conștiință mai puțin obișnuită: ce mister!
Ocupându-ne tot spațiul interior și exterior, acest mod de a fi conștient rațional ne face să uităm adevărata noastră natură: suntem ființe vii înainte de a fi ființe gânditoare.
Omul egocentric pune în pericol această legătură cu forța originală a vieții care el încă mai este...
Dezvoltarea harei, conștiința corporală senzitivă, reprezintă relația originală a omului cu puterile Marii Vieți. Această conștiință este legătura care nu a fost încă ruptă cu natura”. ( KG Durckheim)

Adevărata rațiune de a fi a exercițiului este aceea de a redescoperi, la vârsta adultă, „această legătură cu forța vitală originară” care încă suntem, „această legătură cu natura”.
Oricare ar fi vârsta noastră, condițiile noastre de viață, dificultățile noastre existențiale, sănătatea noastră, exercițiile pe cale ne vor readuce mereu să simțim, să gustăm și să participăm la un gest al întregului corp viu, un gest izvorât din esența noastră, din apartenența noastră la ceea ce este viu.
Reconectarea cu această parte din noi care este prea adesea ignorată înseamnă a practica Za-zen, kin-hin sau orice alt exercițiu în conformitate cu acest principiu: eliberarea unui gest original, simplu, voit de viață, cum ar fi respirația, mersul, a fi așezat...
Exercițiul, stăpânit și practicat neobosit fără scop (de a dobândi cunoștințe sau abilități suplimentare), înseamnă să simți într-adevăr nimic altceva ”decât” că respir, merg, stau... Să simt că particip la un eveniment mult mai mare decât mine și că eu, „nu am nimic de-a face cu asta!”.
Astfel, poate, fiecare dintre noi va putea într-o zi să exclame: „Ce miracol, respir!” »

 

Joël PAUL

PROCHAINS SEJOURS AU CENTRE DURCKHEIM
RETRAITES 15 AU 19 NOVEMBRE I
7 AU 10 DECEMBRE I 16 AU 20 FEVRIER 2024
RETRAITE DE NOUVEL-AN 29/12/23 AU 02/01/24
SESSHIN 7 AU 11 FEVRIER 2024
PARIS – journées de pratique – 25 & 26 NOVEMBRE Infos, tarifs & inscriptions, voir site : https://centre-durckheim.fr CENTRE DURCKHEIM 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel : (+ 33) 04 75 63 06 60 contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr joel.paul@orange.fr