CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea nr. 119 — Decembrie 2023— Zen, Yoga, Tai Chi Chuan, Aikido —
Nu este vorba de predarea unei abilități; este vorba de împărtășirea cunoștințelor tale.Acesta este motivul pentru care eu refuz absolut să predau calea trasată de Graf Dürckheim de la distanță printr-o rețea informatică.
Pentru ce ? Pentru că în întâlnirea față în față pe care o permit ecranele este imposibil să ne dăm mâna...!
Este acest lucru cu adevărat rezonabil?
Ceea ce nu ar fi rezonabil ar fi să ne imaginăm sau să credem, cu ocazia acestui contact fictiv, virtual, pe care ceea ce numim progres în domeniul comunicării îl permite, că trăim o adevărată întâlnire de la om la om.Imaginea acestor două mâini dându-se în mod concret una celeilalte îmi reînvie o amintire care este atât dureroasă, cât și stimulatoare.
Rütte 1969 — Intru în biroul lui Graf Dürckheim. Aceasta trebuie să fie a treia noastră întâlnire. Se ridică și îmi întinde mâna. Dăm mâna unul cu celălalt. De îndată ce mâna mea a intrat în contact cu a sa, mi-a spus:
„Jacques, nu vă mișcați!” Simțiți ce înțelegem prin expresia de a ne da mâna. Simțiți ? Am putea pune un ou de porumbel între mâna dumneavoastră și a mea. Ceea ce înseamnă că vă lipsește contactul; vă lipsește contactul uman.”
În timp ce îmi ținea mâna în a sa, Graf Dürckheim m-a invitat să transform acest gest, să-l eliberez de ceea ce împiedica contactul uman dorit.
" Asa da ! Simțiți diferența? Mâna nu este ceva; mâna este omul în întregimea și unitatea sa. Mâna este omul care dă, este omul care primește. În lucrarea pe care urmează să o întreprindem și care are ca sens trezirea omului la adevărata sa natură, trecerea de la ideea că „omul ARE un corp, la experiența corpului care omul ESTE” („Leib” în limba germană) este inevitabilă.”
Nu am considerat această remarcă – vă lipsește contactul uman – ca fiind o judecată, ci ca fiind diagnosticul implacabil al unui mod de a fi în lume care este posibil să se angajeze într-un
proces de transformare.
Tocmai în contact cu maestrul care propune o cale de experiență și de exercițiu eu nu doar că am înțeles, ci am făcut experiența sensibilă, fenomenală a corpului care omul ESTE. Leib, corpul viu, nu este suma obiectelor care îl compun, printre care: mâna. Leib, corpul viu care suntem este ansamblul gesturilor prin care fiecare se prezintă, devine cel care este în fond, sau se ratează, este absent față de cel care este în fond.
O astfel de experiență ar fi, oare, posibilă în timpul unei discuții cu maestrul prin Face Time sau Skype?
De la experiență la exercițiu; de la exercițiu la experiență!
„Nu trage, lasă-l să tragă...”.
În anii 1970, Graf Dürckheim m-a invitat să ofer celor care petreceau un timp la Rütte cele
câteva exerciții care stau la baza Aikido-ului și bazele Shotokan Karate-ului. Aș putea compara aceste
exerciții cu lucrul la bară pe care îl face fiecare dansator în domeniul dansului clasic. Condiția pe care mi-a impus-o Graf Dürckheim nu a fost să predau o abilitate, ci să împărtășesc cunoștințele mele dobândite prin ani de antrenament în aceste căi artistice, artizanale și marțiale.
În același timp, am început să practic Kyudo, tirul tradițional cu arcul. Intre stagiile conduse de
Maestrul Satoshi Sagino, era necesar un antrenament zilnic care consta in repetarea a doua trageri in fiecare dimineață.
Tragerea este un ritual compus dintr-o secvență de opt gesturi care permit săgeții să fie ancorată(encocher, fr) și apoi eliberată printr-o destindere bruscă.
Când practicați Kyudo, este obișnuit să auziți acest memento rostit de maestrul artei: „Nu trage, lasă-l să tragă!” ". Ordonanță enervantă (dacă nu trag, arcul nu o face pentru mine).
Un ordin iritant, exasperant și în același timp provocator.
„Nu trage, lasă-l să tragă...!”.
Participând la un curs de Kyudo, mă pregătesc să exersez o lovitură. Maestrul Sagino se apropie si ia arcul, punându-și mâinile sub ale mele. Experiență neașteptată: o tragere la patru mâini! Tocmai în această întâlnire față în față - care seamănă cu cea a unui cuplu care valsează - este inițiată succesiunea gesturilor. În așa fel încât îmi este greu să spun care dintre cei doi parteneri îl conduce sau îl urmează pe celălalt?
Sentiment ciudat de unitate perfectă.
Cum conceptualizez ceea ce experimentez?
Conceptul de contact este esențial. Este altceva decât o atingere, o proximitate sau o apropiere.
Este acest non-doi pe care îl simt și îl trăiesc când practic zazen și când simt că respir. Nu, dacă conceptualizez cât mai de aproape ceea ce simt, trebuie să scriu EUINSPIR într-un singur cuvânt, pentru că nu există nici distanță, nici decalaj de timp între ceea ce numesc „eu” și ceea ce numesc „inspir”.
La fel, cu ocazia acestei trageri la patru mâini, acțiunea conciliată cu cea a maestrului tehnicii mă eliberează de ego-ul care face de obicei lucruri și care crede că, dacă nu le face, nu se poate face nimic. Și acum iată, fără știrea mea... Acesta a tras! Maestrul Sagino s-a îndepărtat, fără să spună nimic, lăsându-mă să diger ceea ce tocmai înghițisem și care a început ușor transformarea atât de des dorită: un mare calm interior, un mod neobișnuit de a fi în ordine și în contact cu tot ceea ce poate fi abordat folosind cele cinci simțuri.
Următoarele trageri, la două mâini, mi s-au părut absolut diferite!
Unirea cu maestrul a devenit unirea cu tehnica.
O astfel de experiență ar fi posibilă, oare, în timpul unei discuții cu maestrul tehnicii, maestrul artei, prin Face Time sau Skype?
Vă sunt recunoscător că nu vă așteptați din partea mea la o predare... de la distanță.
Aștept cu nerăbdare să am în curând șansa de a da mâna cu voi.
Jacques Castermane
PROCHAINS SEJOURS AU CENTRE DURCKHEIM RETRAITE EN SILENCE 7-10 décembre - 29 décembre au 2 janvier SESSHIN 7 – 11 février
CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel : (+ 33) 04 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com - https://www.centre-durckheim.fr
Originalul scrisorii în franceză aici:
https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2023/12/Partager-connaissance-zen-zazen-dec23.pdf
