Foto: Leonid Afremov - The Silence of the fall
Numinosul este calitatea generală prin care ne frapează prezenţa FIINŢEI.
Unul din capitolele interesantei cărţi a Dr. Jacobs, „Înţelepciune indiană şi terapie”, începe prin această observaţie: „Există două feluri de cunoaştere, prima este cea a conştiinţei raţionale, care se raportează la temporal, cealaltă este cunoaşterea spirituală care se ocupă de atemporal.”
....
Factorul decisiv pentru ca conştiinţa să fie cu adevărat interiorizată este această „ascultare secretă” particulară, această „stare de prezenţă interioară” disponibilă şi deschisă. Trebuie să distingem între conştiinţa care defineşte şi pe care o putem compara cu o „săgeată” şi o conştiinţă deschisă din toate părţile, plină de receptivitate şi de acceptare, care nu defineşte şi nu îşi dă cu părerea. Ea face să ne gândim la o „cupă”. Trebuie să facem , prin urmare, o distincţie între o conştiinţă „masculină”, incisivă, care defineşte, care analizează şi înainte de toate „construieşte”, şi conştiinţa „feminină”, receptivă, care topeşte împreună ceea ce a adunat, îl transformă, îl creează din nou şi dă naştere la ceva nou. Educaţia acestei conştiinţe-cupă, mai feminină, diferită de conştiinţa săgeată, mai masculină, se întâlneşte încă de la plecarea pe calea iniţiatică. Ea marchează primul pas eliberator în afara constrângerii unei definiţii încheiate. Această direcţie spre o conştiinţă a prezenţei FIINŢEI trebuie să se accentueze pentru ca omul în întregime să fie încordat spre ea şi pe deplin prezent pentru a o întâmpina. Centrul acestei conştiinţe nu este capul, ea se află mai degrabă în ceafă, sau în coloana vertebrală, şi mai exact: în corpul întreg. În orice caz astfel este resimţită: ca o atenţie vigilentă, o receptivitate a omului întreg orientat spre necunoscut „ca şi cum un mesaj ar pluti în aer.”
...
Aşa cum plimbându-ne, ne oprim o clipă, fără a fixa privirea într-o direcţie precisă, pentru a sesiza mei bine viaţa misterioasă a pădurii cu tot ceea ce răsună în ea, tot aşa trebuie să învăţăm să ne reculegem în mijlocul ocupaţiilor noastre cotidiene pentru a percepe realitatea şi profunzimea FIINŢEI şi a o lăsa să-şi ia locul în viaţa conştientă. În mijlocul muncii noastre de toate zilele, noi putem astfel să stăm în supranatural. Privirea omului matur şi înţelept, care ştie să perceapă coaja formelor din această lume, este o privire care vine de departe. La el rădăcinile seninătăţii plonjează în supranatural şi ea se comunică celor care îl înconjoară, făcându-i transparenţi: în ei calea s-a deschis pentru Fiinţa lor esenţială şi eul lor anxios a dispărut.
Sursa: Din volumul K.G. Durckheim - LA VOIA DE LA TRANSCENDANCE,
Ed. du ROCHER, pag. 154-161
Traducerea îmi aparţine, V.J.
