marți, 17 mai 2011

Renata Farah - Influenţa unei întâlniri

Din volumul QUESTION de… Albin Michel dedicat lui K.G. Durckheim
(prezentare la colocviul de la Saint Baume din 1984 dedicat lui Durckheim şi operei lui)

Renata Farah: născută în Egipt, instructor Yoga la Federaţia Naţională de Yoga, Paris.


Întâlnirea cu Karlfried Graf Durckheim a fost pentru mine capitală.
Sunt născută în Orientul Mijlociu, la Alexandria în Egipt. Până nu demult, chiar şi cu ceva zeci de ani în urmă, dacă era multă bucurie la naşterea unui băiat, nu aceeaşi era situaţia atunci când o fată venea pe lume.

Crescând, îţi trebuia mult curaj şi perseverenţă pentru a-ţi accepta condiţia feminină…

La Alexandria, am avut şansa de a descoperi Yoga care m-a ajutat să-mi trăiesc drumul. Şi, foarte devreme, m-am simţit atrasă de Occident. Tânără orientală, aveam impresia că Occidentul va fi cel care mă va salva, îmi va permite să fiu eu însămi – şi să găsesc Pacea. Ajunsă în Franţa, la Paris, mi-am dat seama că era vorba de cu totul altceva – că trebuia să integrez în mine Orientul şi Occidentul. Am înţeles şi mai bine acest lucru atunci când am întâlnit maeştri de Yoga şi în special pe Eva Ruchpaul, şi am început o analiză.

Apoi, sunt deja cincisprezece ani de atunci, în cursul unei discuţii, d-l. Jean Marchal evoca figura lui Karlfried Graf Durckheim care îmbina în învăţătura lui „sensibilitatea senzorială şi spiritualitatea”. A fost pentru mine un cuvânt cu totul bulversant. Cartea „Le Hara” era deja epuizată. Am citit mai întâi „Pratique de la voie intérieure, le quotidien comme exercice.”
Şi am fost profund mişcată – ca şi cum aş fi descoperit o ţară care era a mea dar a cărei limbă nu ştiam să o vorbesc.

Am avut impresia unei mari tornade care mi-a dat curajul să-i scriu lui Karlfried Graf Durckheim pentru a-i cere să-l întâlnesc şi să lucrez cu el.

El mi-a răspuns după şase luni de zile, scuzându-se pentru întârzierea lui. A fost tocmai momentul potrivit şi l-am întâlnit exact cânt trebuia. Întreaga mea viaţă a luat un alt sens…
Această yoga pe care o practicam ca pe un ansamblu de exerciţii fără relaţie reală cu viaţa obişnuită, a devenit deodată fundamentul însuşi al cotidianului. Nu mai exista clivaj între yoga şi existenţa reală. Yoga devenea viaţa însăşi.

Şi cum îmi făceam probleme în privinţa învăţăturii mele, fiind mereu preocupată să dau ceea ce puteam, Graf Durckheim mi-a spus: „Nu este vorba de a da; abia în ziua în care nu veţi mai căuta să daţi se va petrece ceva!...”


Şi yoga a devenit astfel o practică a „încrederii”. Am învăţat în acelaşi timp că trebuia să ştiu să pierd, să renunţ la orice stăpânire, la orice ambiţie. Această renunţare se transformă în forţă de viaţă. Postura devine gest – Gestul este sacru şi cotidianul – aici şi acum – este şi el sacru.

Astfel, din când în când, există „momente privilegiate”, „momente înstelate” în care ne simţim şi suntem reuniţi cu aceeaşi sursă de viaţă.

Durckheim învaţă această manieră de a deveni de o extremă toleranţă vizavi de căile diferite care sunt propuse pentru practica yoga. Esenţialul este dincolo de tehnici, este atitudinea justă (exerciţiu de fiecare clipă), care este legată de propria mea tradiţie şi, de asemenea, de ceea ce am simţit, ascultat, învăţat de-a lungul anilor şi care continuă să mă transforme.

A da drumul (le lâcher-prise) în bucurie, este o întreagă istorie care integrează deşertul interior şi umbra…

Aş adăuga ceea ce ne spune Karlfried Graf Durckheim cu umor: „Maturitate înseamnă să ne dăm seama când suntem într-o atitudine falsă şi când timpul de a conştientiza aceasta se scurtează tot mai mult…”
Sursa:
Revista QUESTION DEAlbin Michel, nr. 81, număr dedicat lui Karlfried Graf Durckheim
Detalii în româneşte despre conţinutul acestei cărţi: aici
Detalii carte în original aici:
http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074
Traducerea îmi aparţine, V.J.