Este suficient să privim această fotografie pentru a vedea ce este hara. Este Dürckheim care merge pe un drum înzăpezit aproape de căsuţa sa din Pădurea Neagră: pentru mine, emană din acest ansamblu de gesturi care este actul de a merge, o impresie de unitate şi ceea ce numim hara; nu mai există opoziţie între corp şi suflet, corp şi spirit.
Regard Bouddhiste: Auzim adesea vorbindu-se despre hara în artele marţiale şi alte discipline. Cum am putea defini exact hara?
Jacques Castermane: Acum 20 de ani aş fi putut să vorbesc trei sferturi de oră despre aceasta, şi astăzi spun că ceea se numeşte Hara, în Japonia, este insesizabil prin gândire; ceea ce nu vrea să spună că realitatea care se ascunde în spatele acestei kanji este incognoscibilă. Iată dificultatea pentru omul occidental atunci când este confruntat cu expresii ca hara, aikido sau kokyu. Noi suntem tentaţi să le captăm prin intermediul conştiinţei care obiectivează, care conceptualizează, raţionalizează, şi credem că le-am înţeles. Este foarte dificil să vorbeşti despre hara. Încât este mult mai simplu să practici exerciţiile care permit să descoperi hara. Este ceea ce eu am avut şansa să fac de la vârsta de 20 de ani, atunci când am început practica aikido. Maestrul artei (Masamichi Noro), nu contenea să ne spună să practicăm cu „hara”. Această injoncţiune era urmată de o demonstraţie care era în acelaşi timp spectaculară, estetică, liberă… Dar nu exista niciodată explicaţie, ne întrebam de bună seamă ce trebuia făcut.
Mai târziu, după ce am descoperit cartea lui Karlfried Graf Dürckheim, Hara, centrul vital al omului, am asistat la un colocviu unde el era prezent. Am uitat tot ce spusese, dar nu mă puteam desprinde de impresia pe care o aveam, văzându-l aşa cum era. Când vorbea, îmi dădea impresia de a fi ceea ce spunea. Vorbea despre calm, despre seninătate, despre încredere, şi era bulversant. Aveam în faţa mea un om senin, calm şi încrezător. Acest om era expresia însăşi a ceea ce desemnăm prin cuvântul hara. După colocviu, el m-a invitat să-l vizitez în Pădurea neagră. M-am dus acolo şi întâlnirea a fost atât de bulversantă încât am lăsat tot ceea ce făceam în Belgia, cabinetul meu de kino, prietenii, familia…
