duminică, 24 decembrie 2017

Exerciţiu şi Graţie



Fragment tradus din cartea lui K.G. Durckheim - Vom doppelten Ursprung des Menschen (Dubla origine a omului)

O temă fundamentală străbate orice viaţă religioasă a omului: problema legăturii dintre exerciţiu şi graţie. Atunci când acţiunea omului, care prin forţa voinţei sale şi a capacităţilor sale face posibilă acţiunea, este pusă faţă în faţă cu acţiunea graţiei, văzută ca un dar care curge „de cu totul altundeva”, se reflectă în acest demers de înţelegere o anumită viziune a relaţiei omului cu transcendenţa şi, implicit, o anumită viziune despre omul în sine. Fiecare religie, fiecare teologie presupune o antropologie determinată ale cărei particularităţi şi limite sunt adesea insuficient cunoscute. A sosit timpul ca pentru antropologia, care stă la baza vieţii noastre religioase şi îndeosebi a educaţiei şi direcţiei noastre religioase, să depăşim limite respectate cu timiditate până acum şi, printr-o atitudine de mai largă deschidere, să corectăm traseul actual al frontierelor dintre om şi transcendenţă.

marți, 12 decembrie 2017

Jacques Castermane - Adevărata natură a fiinţei umane?


Scrisoarea de informare nr. 134, decembrie 2017, a Centrului Durckheim din Franţa
Adevărata natură a fiinţei umane?
Dacă meditaţia atenţiei depline are un scop acesta este trezirea fiinţei umane la adevărata sa natură, fiinţa sa esenţială. Despre ce este vorba?
Omul îşi trăieşte viaţa sa pe două nivele de fiinţă. Nivelul de care este conştient este eul mundan. Este ego-ul care fără încetare este preocupat de el însuşi prin gândire. Ego-ul, indisociabil al mentalului, care mă conduce să cred: „Eu sunt ceea ce gândesc că sunt”! Identificarea cu ego-ul este cauza unei suferinţe care îi este proprie naturii umane. Este vorba de această stare de a fi îngrijorat, agitat, stresat, neliniştit şi chiar angoasat, care conduce astăzi la consumarea zilnică a douăsprezece milioane de unităţi anxiolitice. Vindecarea de această suferinţă necesită o luare la cunoştinţă inconturnabilă : ego-ul nu este adevăratul nostru punct de sprijin în existenţă.
Adevăratul nostru punct de sprijin este adevărata noastră natură esenţială. Şi ce este adevărata noastră matură? Această întrebare, foarte legitimă, îl confruntă pe omul occidental cu o serioasă problemă: ceea ce tradiţia orientală desemnează ca fiind adevărata natură a fiinţei umane este insesizabil prin gândire. Cu toate acestea, faptul că este insesizabilă prin gândire nu înseamnă că ea esteincognoscibilă. Şi calea de cunoaştere propusă de mai bine de douăzeci de secole în Orient şi în Extremul Orient este exerciţiul numit MEDITAŢIE. Este meditaţia ancestrală desemnată prin expresia: „Ânâ – apâna – sati”[1].
Ânâ – inspir în acest moment… nu eu fac aceasta!
Apâna – expir, în acest moment… nu eu fac aceasta!
Sati – atenţie… atenţie-atenţie…atenţie-atenţie-atenţie!

La ce cunoaştere poate să conducă practica regulată a meditaţiei atenţiei depline? Practicând eu însumi acest exerciţiu timp de cincizeci de ani, am descoperit şi descopăr că mentalul este domeniul agitaţiei şi că corpul viu (Leib) (corpul care respiră) este domeniul calmului interior.
Că mentalul este domeniul zgomotului şi că corpul viu (Leib) este domeniul liniştii interioare.
Că mentalul este domeniul împrăştierii în spaţiul gândit şi în timpul gândit şi că corpul viu(Leib) este domeniul momentului prezent.  
Că mentalul este domeniul ego-ului şi că corpul viu (Leib) este domeniul adevăratei noastre naturi.
Este posibilă o asemenea experienţă? Fiecăruia îi revine să verifice el însuşi. Cum? Practicând zilnic meditaţia atenţiei depline.

Jacques Castermane
Centre Dürckheim 26270 Mirmande (France)
Site centru :  
http://www.centre-durckheim.com/
Programul activităţilor centrului aici : http://www.centre-durckheim.com/v2/programme.html

[1] Răspuns dat de Budha (care nu era budist) atunci când era întrebat despre meditaţia pe care o practica pe calea eliberării de suferinţă.
Un occidental interesat de zazen profită de întâlnirea cu un maestru pentru a-i pune întrebarea: „Maestre, ce este Zenul?” Bătrânul scrie pe o tãblitã de ardezie: atenţie! „Da, dar mai exact?” Maestrul reia tãblita şi scrie: atenţie… atenţie!Vizibil decepţionat, interlocutorul lui insistă: „Nu aţi putea să-mi spuneţi ceva mai mult?” Luând din nou tãblita, Roshi scrie: atenţie… atenţie… atenţie!

luni, 6 noiembrie 2017

Pr. Francis Dekeyser - A fi Zen nu înseamnă a fi cool!

Scrisoare de informare nr. 146 (noiembrie 2017) a Centrului Bethanie, France
Această manieră „de a fi zen” îşi are totuşi rădăcinile în toate marile tradiţii ale umanităţii. A fi zen nu înseamnă a fi cool! Este vorba de a face faţă cu calm la ceea ce este! A face faţă  şi nu a fugi de real: dacă ne ţinem de o formulă clasică, practica zenului constă în „a rezolva marea problemă a vieţii şi a morţii”.

Jacques Castermane – Meditaţie şi viaţă interioară


Scrisoarea de informare a Centrului Dürckheim de la Mirmande, Franţa (noiembrie 2017)
Iată ce spune Graf Dürckheim despre sensul exerciţiilor pe care le-a practicat de-a lungul sejurului său în Japonia (1938-1947).
„Am practicat eu însumi timp de mai mulţi ani tirul cu arcul (Kyudo) şi meditaţia atenţiei depline numită zazen. Cred că am înţeles sensul acestui tip de exerciţii. Japonezii utilizează dobândirea unei stăpâniri tehnice exterioare ca mijloc de maturaţie a omului interior. Oricare ar fi arta practicată, la început se află întotdeauna învăţarea unei tehnici. Treptat, pe măsura antrenamentului vostru, maestrul de exerciţii vă invită să faceţi bine ceea ce aţi învăţat, să stăpâniţi ceea ce faceţi bine, pentru a stăpâni perfect apoi ceea ce stăpâniţi. Şi, când am plecat din Japonia, maestrul meu de tir cu arcul mi-a spus: acum vă rămâne să perfectaţi ceea ce stăpâniţi perfect!
Abia practicând cu perseverenţă acelaşi exerciţiu am înţeles sensul repetării neîncetate a aceluiaşi lucru. Cu cât tehnica este mai bine stăpânită, cu atât practicantul ajunge să „dea drumul” eului, să se desprindă de eul ambiţios, eul voluntarist, eul închis în dorinţa de a reuşi sau în teama de a eşua. Atunci va veni poate momentul în care tehnica purificată de reacţiile mentale şi afective, care dezvăluie prezenţa egoului, va face loc unei realităţi mai profunde - pe care maeştri zen o numesc adevărata natură a fiinţei umane - , pe care eu o numesc fiinţa noastră esenţială. Experienţă interioară, trăire interioară adesea bulversantă în sensul în care acţiunea voastră este realizată în libertatea fiinţei.
Moment în timpul căreia se trezeşte sau se deşteaptă (din somn) acea calitate de a fi care îi lipseşte teribil omului contemporan: calmul interior”.

Jacques Castermane
Centre Dürckheim 26270 Mirmande (France)
Site centru :  
http://www.centre-durckheim.com/
Programul activităţilor centrului aici : http://www.centre-durckheim.com/v2/programme.html

joi, 19 octombrie 2017

Daisetz Teitaro Suzuki - Est si Vest



Câteva pagini din Prelegeri despre budismul Zen de D.T. Suzuki 
din volumul Budismul Zen şi psihanaliza, Editura TREI, pot fi citite aici:


Detalii carte pe site-ul Editurii TREi aici:


marți, 26 septembrie 2017

VIAŢA ŞI OMUL - traducere revizuită - fragment din "Strigătul după maestru"


Când omul vede, în transcendenţă, FIINŢA divină la lucru în Fiinţa sa esenţială, care caută să se manifeste în el şi prin el, atunci el trebuie să-şi modifice concepţia bazată pe dependenţa complet unilaterală a omului de Dumnezeu, căci atunci devine clar că nu numai omul este dependent de Dumnezeu, ci că şi acţiunea divină depinde de om, de disponibilitatea lui de a o primi, de a o lăsa să acţioneze în el. O turnantă se poate produce în momentul în care omul percepe şi recunoaşte în el însuşi rezistenţa faţă de ceea ce este el în Fiinţa sa esenţială şi care, prin această Fiinţă, ar vrea să devină. Această descoperire - atunci când nu este doar crezută, ci este simţită -  are ceva bulversant: faptul că, în pofida micimii sale, omul poate să împiedice Viaţa!

....
Traducere revizuită după originalul în germană, K.G. Durckheim - Der Ruf nach dem Meister.
Cartea a apărut sub titlul Chemarea maestrului spiritual la Editura HERALD în decembrie 2020. 
Traducerea îmi aparţine, V.J.

duminică, 10 septembrie 2017

Jaques Castermane - Sfârşitul zilei (scrisoarea de informare-sept. 2017)



Este o apelare la o operă a unui prieten, sculptorul belgian André Willequet[1].
Doi bătrâni, aşezaţi pe o bancă, par să aibă infinit de mult timp interior. Am putea spune că ei aşteaptă… fără a aştepta nimic. Această operă, comandă a unei comune din împrejurimile Bruxelles-ului, a luat loc într-o grădină în faţa unei case pentru persoane vârstnice. Abia apucasem să-i spun lui André Willequet cât de mult mă impresionează calmul pe care îl răspândeşte opera sa, că el mi-a spus: „Tocmai am aflat că persoanele care trăiesc în acea casă au făcut o petiţie pentru ca această sculptură să fie retrasă: îi deprimă, spun ei.

Bătrânii! Un cuvânt şocant căruia i se preferă eufemismul: „senior”!
În majoritatea internatelor pentru seniori sunt propuse activităţi de încurajare şi terapii de invitaţie care caută să convingă persoana vârstnică că încă îi este posibil să trăiască… ca şi înainte. Acest gen de sistem terapeutic îmi pare suspect. Cu atât mai mult cu cât centrul de interes al persoanei vârstnice nu ar trebui să se situeze în domenii în care în mod inevitabil ea va regresa, ci în acest domeniu în care, până la sfârşitul vieţii, va putea să crească: maturaţia interioară, împlinirea interioară. Sensul bătrâneţii nu mai este acela de a accede la performanţe exterioare, ci la maturitatea interioară.
De aceea, practica meditaţiei atenţiei depline atrage numeroase persoane care abordează vârsta a treia.
60… 70… 80… ani! Iată momentul de a ne trezi la acea stare de sănătate fundamentală, calmul interior, prea adesea neglijat în cursul vârstei adulte.
Pacea interioară face parte din virtualităţile pe care le trezeşte exerciţiul „non-acţiunii”, cel de „a nu face nimic”.
Sculptura lui André Willequet reprezintă două persoane în vârstă care par libere de acea stare de a fi tulburat, agitat, neliniştit, care conduce la consumarea supraabundentă de anxiolitice.
Nemişcate, cu mâinile încrucişate, ele rămân – aşezare în linişte – în acest domeniu prea adesea dispreţuit de omul adult – momentul prezent - .
Ce mister, ce miracol (exclama un bătrân călugăr zen după o jumătate de oră de exerciţiu de meditaţie), prin atenţia deplină la simplul „vine-şi-pleacă” al suflului… totul în mine se calmează!



[1] André Willequet, sculptor belgian (1921-1998)

Sursa:http://www.centre-durckheim.com/ 

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Marile şanse ale omului... de a trece la alt nivel... cel destinat de fapt...



De trei feluri este suferinţa care îl poate pătrunde pe un om: angoasa în faţa aneantizării, disperarea în faţa absurdului, solitudinea în faţa izolării(pierderea asocierii, a comunităţii). Dar când, în faţa morţii care pare inevitabilă, îi este dat cuiva să facă ceea ce omul obişnuit nu poate să facă, adică să accepte inacceptabilul, o viaţă nouă poate să iasă brusc la lumină. Cel care poate, în mod liber, să se expună ineluctabilului, să se supună şi să-l suporte îi smulge morţii boldul ei. Pentru că este gata să-şi sacrifice vechiul eu, el îi deschide Fiinţei sale esenţiale uşa pentru a intra într-unul nou, adevăratul său Eu-Sine. Şi dintr-odată, din distrugere ţâşneşte indestructibilul; din întunericul disperării în faţa absurdului o lumină, care este dincolo de sens şi non sens. Şi, în locul părăsirii de lumea întreagă, dezolarea se schimbă în protecţia din sânul FIINŢEI supranaturale.
K.G. Dürckheim – Der Ruf nach dem Meister, pag. 173

Fragment din cartea apărută la Editura HERALD „Chemarea maestrului spiritual” de K.G. Durckheim

luni, 28 august 2017

Despre eternitate, dubla origine, trezirea la CALE, destinul omului...



Un fragmenţel tradus din Der Ruf nach dem Meister despre Povestea noastră mai Mare 
Eternitatea, care iluminează moartea, nu este o durată veşnică – finitul continuu la nesfârşit – ci este o realitate verticală care stă perpendicular pe planul oricărei finitudini, care este fixată între un început şi un sfârşit. Adversarul VIEŢII îl induce în eroare pe om, făcându-l să creadă că, dincolo de finitudinea sa, nu poate sesiza nimic. Conştiinţa obiectivă îi serveşte demonului de capcană pentru a-l reduce pe om la a nu lua în considerare decât ceea ce poate fixa într-o definiţie. VIAŢA nu se lasă fixată. Dar cum, în cazul omului, ocolul conştiinţei obiectivante face parte din CALE, o şi mai lungă evoluţie îi este necesară atunci pentru a se elibera de ea.
Ţine de fatalitatea destinului omului să fie captiv al eului său şi, astfel, să-şi uite dubla origine. Omul este un cetăţean a două lumi. Ca fiu al pământului el aparţine lumii spaţio-temporale, limitate şi condiţionate. În acelaşi timp este şi fiu al cerului, al unei FIINŢE absolute şi infinite, dincolo de timp. În lumea eului său natural, toate au un început şi un sfârşit. În împărăţia Fiinţei sale esenţiale, nu există nici început şi nici sfârşit, nici naştere şi nici moarte. Tot ceea ce trăieşte în această lume îşi are moartea sa. VIAŢA însă, Marea Viaţă, care este prezentă în Fiinţa noastră esenţială, este dincolo de viaţă şi de moarte. A ne trezi la CALE înseamnă a ne aminti de dubla noastră origine şi a auzi vocea exigentă şi plină de promisiune din noi care ne cheamă la forma de viaţă care uneşte cerul şi pământul într-un al treilea.

K.G. Dürckheim – Der Ruf nach dem Meister (ultimele pagini)
Cartea a apărut deja La Editura HERALD sub numele ”Chemarea maestrului spiritual” de K.G. Durckheim în decembrie 2019.

duminică, 20 august 2017

K.G. Dürckheim - Strigătul după maestru - fragment



Traducere din volumul K.G. Dürckheim - Der Ruf nach dem Meister
3. Cele trei nevoi fundamentale ale omului
Când spunem că omul este mereu în universul său, ca subiect personal, centrul în jurul căruia gravitează totul, nu am spus încă ce înseamnă aceasta, adică: un om, centru al propriului său univers, se situează în altă parte decât în propriul său centru. Pentru a putea răspunde la întrebarea: „Când este aşadar un om în centrul său?” trebuie mai întâi să discernem nevoile fundamentale a căror realizare este pivotul unei existenţe umane.
Oricare ar fi interesele, de ansamblu sau de detaliu, care condiţionează viaţa umană – existenţele sunt de o diversitate infinită – ele sunt întotdeauna axate în jurul a trei nevoi fundamentale. A lua cunoştinţă de aceasta face parte din începutul CĂII.

luni, 31 iulie 2017

K.G. Dürckheim - Zenul si noi - 2


Traducere din cartea lui K.G. Durckheim Zen und wir
© 1961, Otto Wilhelm Verlag
1974 Fischer Taschenbuch Verlag
INTRODUCERE ŞI PREAMBUL

De ce ne interesează Zenul pe noi?
De ce ne interesează Zenul pe noi, occidentalii? Numele lui este astăzi pe toate buzele. Toate publicaţiile despre budismul Zen găsesc cititori avizi. De unde vine această misterioasă forţă de atracţie? Este o modă? O tendinţă de exotism? O fugă din faţa propriilor noastre probleme spre un univers îndepărtat? Toate acestea pot să intre în joc. Dar forţa de atracţie a Zenului este făcută din altceva.

duminică, 30 iulie 2017

K.G. Dürckheim - Zenul şi noi - 1


Traducere din cartea lui K.G. Durckheim Zen und wir
© 1961, Otto Wilhelm Verlag
1974 Fischer Taschenbuch Verlag
Prefaţă la ediţia a doua
În prima ediţie a acestei opere am subliniat importanţa Zenului pentru omul din Occident, şi această opinie a fost confirmată de fapte: de atunci, Zenul a frapat puternic spiritul occidental. În faţa acestei învăţături, totuşi, două atitudini sunt posibile: putem fie să acceptăm să ne convertim la buddhism, fie să primim ceea ce el conţine ca universal uman. Singura care mă interesează este a doua atitudine. Ştiu că, după unii, Zenul nu poate fi separat de rădăcinile lui. El este Zenul buddhist sau nu este Zenul. Poate că acesta este exact situaţia în cazul unui teoretician care, în lipsa experienţelor şi a evoluţiei personale, vede numai o credinţă orientală în doctrina despre natura Fiinţei care ne locuieşte pe toţi (Natura lui Buddha). Sau aceasta este şi situaţia atunci când avem despre Zen doar o cunoaştere livrescă sau „de turist”. Dar dacă nu suntem surzi faţă de Fiinţă, sau dacă îi consacrăm un anumit timp practicii Zenului, Zazenul de exemplu, vom trăi în curând prezenţa unor elemente esenţiale oricărui sentiment religios, şi chiar condiţia oricărei evoluţii spre maturitatea deplină. Zenul face posibile următoarele:
1)      unitatea cu „Fiinţa noastră esenţială”, adică cu modul de prezenţă în noi a FIINŢEI Transcendente, divine;
2)      transformarea al cărei sens este Marea Permeabilitate, în înţelesul unei mai mari  transparenţe la transcendenţa prezentă în noi, transformare care este sarcina şi vocaţia omului.
Practica Zazenului, acea aşezare în silenţioasă cufundare – meditaţia înţeleasă, nu în sensul de reflecţie, ci ca un exerciţiu de transformare – este un exerciţiu foarte lucid, dur şi sever. El formează o contrapondere sănătoasă la toate agitaţiile şi emoţiile extatice ale timpului nostru.. Prin importanţa acordată unei posturi disciplinate a corpului, el se apropie nu numai de tendinţa occidentală de formare a persoanei, ci şi de exigenţa creştină de spirit „care se face trup”. Întâlnirea cu Zenul, experienţa rădăcinilor lui de adevăr universal, ne vor ajuta să le întâlnim pe cele ale propriei noastre tradiţii şi să ne reaprindem credinţa.

vineri, 28 iulie 2017

Jacques Castermane - Scrisoarea Centrului Durckheim, Mirmande, Franta pe august 2017


Interesul pentru meditaţie
Iată ce îmi spunea K. Graf Dürckheim în 1970:


„Întâlnesc din ce în ce mai mulţi oameni interesaţi de practicile meditative. Cei mai mulţi sunt impulsionaţi de o nevoie interioară. Situaţia actuală a omului occidental este o formă de existenţă care îl îndepărtează tot mai mult de adevărata sa natură, de natura sa esenţială. Spiritul occidental a creat o civilizaţie care inventează tot ce e posibil pentru ca omul să câştige mai multă libertate. Omul se simte obligat să se adapteze acestei lumi a obiectelor şi a tehnicilor. Adaptându-se lor, însă, omul devine el însuşi un … obiect. Un obiect care trebuie să  fie performant şi care, pentru aceasta, este redus la ceea ce ştie şi ştie să facă.
Dar el este necunoscut în ceea ce el „este”; omul-obiect l-a „şters” pe omul-subiect care astfel se sufocă şi strigă: „Mă sufoc!” 
Cuvântul meditaţie răspunde acestei suferinţe şi acestei nostalgii: „Lăsaţi-mă să răsuflu. Lăsaţi-mă să respir!”

Karlfried Graf Dürckheim

Astăzi acest tablou coincide şi mai mult decât cu jumătate de secol în urmă cu situaţia omului actual. Interesul pentru meditaţie este de aşa natură încât orice persoană atrasă de învăţătura practicilor meditative ar trebui să-şi pună trei întrebări: Ce?  Pentru ce? Cine învaţă(predă)?

Persoanelor interesate de meditaţia atenţiei depline – pe care Dürckheim o propune omului occidental la întoarcerea sa din Japonia (în 1947), după o imersiune de 10 ani în Zazen – le sugerăm lectura câtorva cărţi:
Le centre de l’être - K.G. Durckheim (propose recueillis par Jacques Castermane)- ed. Albin Michel
Méditer: Pourquoi et Comment - K.G. Durckheim - ed. Le Courrier du Livre
Le zen et nous - K.G. Durckheim - ed. Le Courrier du Livre
Comment peut-on être zen ? - J. Castermane - ed. Le Relié
La sagesse exercée - J. Castermane - ed. Le Relié.

Site-ul Centrului Durckheim de la Mirmande, Franta condus de Jacques Castermane aici: http://www.centre-durckheim.com/

Si Programul Centrului pe 2017:http://www.centre-durckheim.com/Programme2017b.pdf

Note: 1. Cartea Le centre de l’être este deja tradusă în româneşte la Editura HERALD, Centrul Fiinţei, detalii aici: https://www.edituraherald.ro/centrul-fiintei-401-detail#.WXsmx9SLTUI, dar este deja epuizată după cum se vede.
2. Foarte interesantă - bună de tradus în româneşte - ar fi cartea lui K.G.Durckheim  Zenul şi noi - o prezentare competentă, autentică, din interior, din proprie experienţă adică, a Zenului. 
De ce ne priveşte pe noi Zenul?
De ce este Zenul un răspuns la problemele omului occidental ?
Dar şi prin ce diferă practica Zenului de către omul occidental faţă de cea a omului oriental. E o diferenţă esenţială pe care numai KGD o evidenţiază. Rezultatele sunt diferite, adecvate tradiţiei orientale sau occidentale.
3. Şi dacă tot sunt la capitolul "dorinţe" - "cărţi de dorit în româneşte" - am descoperit una pe care o pierdusem din vedere: Despre dubla origine a omului - o carte scrisă mai târziu, prin anii 70, în care este expusă sistematic antropologia lui Durckheim. Cartea conţine o bogăţie de informaţii necesare pentru cel aflat pe cale, constatările autorului din propria experienţă de viaţă şi din cea de terapeut, de îndrumător pe cale al altora. Am găsit acolo răspunsuri la probleme pe care numai în această carte le-am găsit abordate la Durckheim. Şi pe care numai jungienii le abordează atât de frontal.

luni, 24 iulie 2017

Jacques Castermane: Scrisoarea Centrului Dürckheim, Mirmande, Franţa - iulie 2017



Jacques Castermane 
„Care este diferenţa între maestru şi discipol?”
Când i-am pus această întrebare,Graf Dürckheim a zâmbit. Vreme cât să-mi dau seama că întrebarea mea îşi avea rădăcina într-o temere. Frică de supunere, de paternalism, de autoritarism. După un moment de linişte mi-a spus: „Diferenţa între cel pe care îl numim maestru şi cel pe care îl numim discipol? Nu este niciuna; amândoi sunt pe acelaşi drum”. Iată-mă liniştit, dar el adăugă: „Da, amândoi sunt pe acelaşi drum: dar la cel pe care îl numim maestru aceasta se vede deja un pic mai mult…”.
Calea este tehnica; tehnica este calea
Pentru cine practică meditaţia, nu există maestru decât prin raport cu cel, cea, care se angajează într-o căutare necondiţionată: trezirea adevăratei sale naturi.
Ce este natura noastră esenţială? Este o imaginaţie pioasă? Este conţinutul unei credinţe? Este o speculaţie metafizică?
Maestru nu propune o învăţătură care utilizează mijloacele gândirii analitice. Învăţătura se sprijină pe faptul că: „Calea este tehnica”. Maestrul nu transmite teorii, ci arată din propriile sale experienţe; fără încetare, el îl încurajează  pe discipol să se exerseze.
În ce priveşte tehnica, aceasta nu este un lucru pe care îl facem (de exemplu, tragem o săgeată). Tehnica este maniera de a fi a persoanei atunci când face acest lucru. De unde această observaţie care are de a face cu ceea numim măiestria: „Un maestru are întotdeauna la nesfârşit timp interior!
Maestre, am o problemă!
Convins că ceea ce numim respiraţie este un fenomen important în practica meditaţiei, profit de o discuţie cu Graf Dürckheim pentru a-i spune că în timpul meditaţiei „Am serioase probleme cu respiraţia”. Râzând, el îmi răspunde „Nu sunt sigur că aveţi probleme cu respiraţia; dar un lucru este sigur, respiraţia are serioase probleme cu dumneavoastră!
Ocazie de a-mi aminti că actul de a respira este o intenţie a fiinţei; o acţiune înnăscută, provenită din adevărata noastră natură şi care nu ţine de resortul eului.
Patruzeci şi cinci de ani mai târziu, în fiecare zi, încă îmi rectific maniera de a practica meditaţia pentru ca respiraţia naturală să se poată realiza. Contemplând simplul vine şi pleacă al suflului, devin eu însumi pe deplin calm.
Jacques Castermane 

Dominique Durand

Nu vă prefaceţi
Cu o cât de puţină luciditate, trebuie să recunoaştem că suntem adesea pe cale să medităm, fără să fim prezenţi acolo. Ne prefacem. Nimeni nu este martor la aceasta, totuşi noi ştim că nu suntem prezenţi, ne trădăm pe noi înşine, sau, mai exact, trădăm ceva care pare mai important decât orice, lăsăm să ne scape „evenimentul prin excelenţă, viaţa…” (Dogen)
În aceste circumstanţe, a ne restabili nu semnifică numai a reveni la momentul prezent, aici şi acum, ci înseamnă a răspunde din toată sinea noastră la acest „impuls de viaţă care pune stăpânire pe noi” (K.G. Dürckheim).
În activitatea meditativă, întoarcerea (demi-tour) operată cu faţa la perete şi ţinuta actualizează o decizie de schimbare de atitudine şi atestă capacitatea noastră de a sesiza sau a ne lăsa sesizaţi de acest impuls despre care vorbeşte Dürckheim.
A asuma pe deplin întoarcerea este o acţiune care angajează responsabilitatea noastră: aceea de a întoarce spatele eficacităţii şi producerii de imagini; nu mai căutăm să ştim pentru ce suntem aşezaţi, nici la ce serveşte aceasta. Ci luăm decizia de a lăsa acţiunea în curs să ne iniţieze, să ne introducă într-un alt tip de activitate. Realizăm astfel că întoarcerea subliniază această trecere de la o funcţionare egocentrică la cea de abandonare activă. De fiecare dată când operăm această întoarcere, putem relua această decizie evitând o ritualizare golită de sens.
La fel de preţioasă este şi ţinuta. A ne restabili în ţinută nu înseamnă a face act de o mai bună poziţie fizică, ci a atesta pe moment că această ţinută ia act de faptul pur şi simplu de a trăi. Este o sesizare imediată a imanenţei faptului de a  trăi. Viaţa ni se întâmplă acolo, degajată de sensul ei moral şi intelectual, ea ţâşneşte uşurată de greutatea lui „la ce bun?”, ţinuta consimte şi încuviinţează.
Când ne străduim să nu ne prefacem, începem să înţelegem şi să gustăm viul care se realizează acolo, în imediat, în instantaneitate. Apoi putem din ce în ce mai puţin să ne îndepărtăm de această realitate. ne obişnuim cu faptul de a deveni discipoli. Discipoli ai cui, a ce? Desigur, ai unui maestru, ai unei învăţături, dar foarte repede, sau poate mai puţin repede, realizăm că avem să ne punem în slujba a ceea ce ne apare ca fiind sursa a ceea ce ne este dat: viaţa.
Într-un eseu recent apărut, Francois Jullien are cutezanţa de „a se întreba dacă în viaţă
nu poate să aibă loc un nou început, fără a recurge la altundeva sau la speranţă” şi dacă este posibil „nu să ne repetăm viaţa, ci să o reluăm şi să începem să existăm cu adevărat”. Nu putem fi decât tulburaţi de această întrebare, care, într-o zi sau alta ne-a incitat să vrem să ne schimbăm viaţa: să ne reconvertim profesional, să căutăm o reînnoire de vitalitate printr-o nouă relaţie de iubire, să navigăm spre noi orizonturi.
Să purtăm atunci această cutezanţă, nu în dezvoltarea filosofică, ci în instantaneitatea atitudinii meditative: să operăm această întoarcere şi să ne aşezăm cu spatele drept.
Dominique Durand

marți, 18 iulie 2017

Intervenţia Adversarului – un exemplu general: drogul


Din seria Criteriile unei autentice experienţe a fiinţei din volumul Dubla origine a omului.
În mod curios, experienţa FIINŢEI nu este niciodată lipsită de apariţia adversarului ei. Peste tot unde se manifestă Fiinţa esenţială, îşi face apariţia şi lumea antagonistă. Adversarul este o putere care contracarează sau distruge viaţa voită de Dumnezeu. Cu cât este mai netă orientarea spre supranatural, cu cât este mai determinat angajamentul omului în slujba acestuia, cu atât mai sigur va găsi el în faţa sa pe adversarul înverşunat să-l îndepărteze de la drumul just. Nu este o legendă pioasă, ci o constatare a experienţei care nu se poate explica logic. De îndată ce un om a primit graţia unei experienţe a FIINŢEI, ceva vine să tulbure, în orele care urmează, starea de beatitudine în care l-a transportat experienţa care îl eliberează şi îl angajează. Nu este vorba de o compensaţie psihologică care face, prin legea echilibrului, ca bucuriei debordante să-i urmeze o depresie sau stării de tristeţe să-i urmeze o exuberanţă pe care circumstanţele nu o justifică. Opoziţia vine din afară. Lovitura îi este dată din exterior: agresiune, veste tristă, ofensă, accident. La aceasta se adaugă redutabila tentaţie de a povesti: „Din preaplinul inimii vorbeşte gura.” Din păcate şi secretul fericit trăieşte din păstrarea lui. Dacă, rupând tăcerea, îl lăsăm în afară, acolo va merge şi binecuvântarea lui.
Un exemplu universal al jocului adversarului este drogul. Nu este o întâmplare faptul că, tocmai la momentul  - şi nu înainte – în care Occidentul, şi mai ales tineretul lui, se deschide pentru prima dată pe scară largă experienţei Fiinţei, adversarul apare brusc şi îi propune drogul. „Iată, poţi să-ţi procuri mult mai uşor impresii minunate. Puţin din acest drog şi le vei obţine fără să-ţi dai nicio osteneală.” Şi tineretul se lasă cuprins de tentaţia de a ajunge fără dificultate la experienţe agreabile în loc să recurgă la munca interioară, adică la efort. Or, tocmai prin efort interior se poate atinge legitim, printr-un proces de transformare, ceea ce drogul promite să ofere cu uşurinţă prin mijloace ilegitime: o lărgire a conştiinţei ordinare care ne face capabili să trăim supranaturalul în plenitudinea  sa eliberatoare şi creatoare.
K.G. Dürckheim – Vom doppelten Ursprung des Menschen, (Despre dubla origine a omului), Herder, pag. 111-112

joi, 13 iulie 2017

Cărţi scrise de K.G. Durckheim


Cărţi scrise de K.G. Durckheim - inclusiv cuprinsul
preluate dintr-o anexă a cărţii Vom doppelten Ursprung des Menschen
(Despre dubla origine a omului)

I.          Japan und die Kultur der Stille (O. W. Barth-Verlag, Weilheim, 5. Aufl. 1971)
1. Die Stille in Ost und West
Vom Wesen japanischer Übung
3. Die Grundübungen der Stille
4. Bewährung der Stille im Leben
5. Gegenständliche Stille
6. Stille der Verschmelzung
7. Die Prüfung der Stille
8. Ausklang

II.        Im Zeichen der Großen Erfahrung (Scherz-Verlag, 3. Aufl. 1974)
1. Die Haltung zum Leben
Der Ruf aus dem Sein
3. Der Weg in die Reife

marți, 4 iulie 2017

Francis Dekeyser - Scrisoarea nr. 144 de la Bethanie, France




Picioarele bine aşezate pe sol, aşezaţi în bazinul nostru, orientaţi spre cer. 
Această atitudine este liturgică; noi suntem „celebranţi” ai vieţii.



Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann
http://www.centrebethanie.org/


Gorze, iulie 2017

Dragi Prieteni,
Şi dacă ar fi suficient să ascultăm…
Este totuşi prima poruncă: „Shema, Israel!” Dar a asculta pe cine? A asculta ce? Aş îndrăzni să spun inaudibilul! Sunetul, zvonul, este domeniul manifestării. Dar în spatele sunetului, în spatele zvonului, sau înaintea sunetului, înaintea zvonului!
A auzi inaudibilul înseamnă a ne conecta la ceea ce nu se manifestă, dar care susţine tot ceea ce se manifestă. Înseamnă a reveni la rădăcina increată a oricărui lucru, şi mai întâi a noastră înşine. Această rădăcină nu este nimic, dar nu este nici „ceva”… Este o calitate, o prezenţă a cărei experienţă o avem toţi. Suntem invitaţi să ne plonjăm acolo: „să ne amintim” de acea sesizare pe care Graf Dürckheim o numeşte experienţa „numinosului”…
„Să ne acordăm timp pentru a ne aminti”…
Aceasta se numeşte „mobilizare de conştiinţă”: este nervul războiului! Toate practicile noastre ar putea fi suprimate, nimeni şi nimic nu ne-ar putea împiedica să punem acest exerciţiu în mijlocul cotidianului nostru. „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor” înseamnă a ne plonja regulat în noi. „Împărăţia cerurilor este în interiorul vostru”, spune Isus.
„În noi”, dar unde anume?
Tocmai acolo unde suntem aici şi acum pe cale de a ne naşte la noi înşine, înrădăcinaţi în pământ şi cer în conştiinţa acestui domeniu de energie pe care îl numim corp. În afara acestei conştiinţe suntem în inconştienţă… Suntem pe cale să murim faţă de noi înşine, imersaţi în mentalul care ne separă de viaţă.
Toate acestea cer să fie practicate!
O uncie de practică valorează cât tone întregi de teorie. „Să ne ridicăm în picioare! Să fim atenţi! În linişte!” rosteşte diaconul la începutul liturghiei. Dar liturghia este o celebrare a vieţii, o manieră de a aduce mulţumire, şi noi suntem invitaţi să o facem „în tot timpul şi în tot locul”. Să lăsăm aceste „să ne ridicăm în picioare, să fim atenţi, în linişte” să răsune în fiecare clipă în cotidianul nostru.
În artele marţiale, este un apel constant de-a lungul antrenamentului. Ni se cere să fim „în gardă” de fiecare dată când „coborâm garda”… Picioarele bine aşezate pe sol, aşezaţi în bazinul nostru, orientaţi spre cer. Această atitudine este liturgică; noi suntem „celebranţi” ai vieţii. Este sarcina noastră: să fim pe fază, să fim acolo! În mod intens acolo! Şi poate că într-o bunã zi vom fi sesizaţi  de liniştea pură a Fiinţei.
Tocmai în această Linişte se dezvăluie identitatea noastră cea mai profundă şi începe cu adevărat a doua noastră naştere.
Cu toată prietenia mea în Christos,
Pe curând,
Părintele Francis

Originalul în franceză aici: http://www.centre-bethanie.org/compression/lettre_bethanie_144.pdf

duminică, 2 iulie 2017

Experienta Fiinţei - câteva exemple



Câteva exemple de ceea ce K.G. Durckheim numeşte experienţă a Fiinţei:
1. O experienţă a unui om din zilele noastre: 
Vã invit sã cititi un articol din Formula AS nr. 1270 din iunie 2017
Minunea de la miezul noptii
http://www.formula-as.ro/2017/1270/asul-de-inima-45/minunea-de-la-miezul-noptii-22412
Este o relatare a unei experiente trăite de un om din zilele noastre,
experientã despre care vorbeste K.G. Durckheim ca fiind o Experientã a Fiintei, cea care marcheazã, dacã este luatã în serios, un punct de cotiturã în viata respectivului,
si care atunci înseamnã un nou început... al unei vieti cu SENS,
al unei vieti ancorate Altundeva, într-o Realitate mai mare cu care suntem uniţi în profunzimea noastră.
Iatã de ce scriam eu aici despre "realitatea acestei Realitãti mai mari",
care "ne face semne", în unele situatii la limitã uneori, dar nu numai atunci.
2. Experienţa convertirii Mitropolitului Antonie de Suroj aici: http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Acest_om_sfant_Mitropolitul_Antonie.htm
Pentru mine Dumnezeu este o realitate, spunea mereu "Acest om sfânt".
3. Experienţa trăită de Alfred Tennyson, de altă natură, menţionată în cartea lui Rudolf Otto, Despre sacru aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alfred_Tennyson.htm

4. Experienţa trăită de André Frossard relatată în cartea Dumnezeu există, eu l-am întâlnit.
Fragmentul respectiv poate fi citit aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Andre%20Frossard%20-%20Dumnezeu%20exista.htm 
5. Experienţa trăită de Eugen Ionescu, deşi - în mod ciudat - nu i-a dat curs, nu a luat-o în serios aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Eugen%20Ionescu.htm 
6. Experienţa trăită de Eric-Emmanuel Schmitt relatată în cartea Noaptea de foc, Editura Humanitas.
Detalii carte pe site-ul Editurii HUMANITAS aici: http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/noaptea-de-foc
7. Rudolf Otto despre numinos aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Rudolf_Otto_SACRUL.htm
8. O  mulţime de experienţe relatate în cartea scrisă de dr. Eben Alexander, Harta raiului. Viaţa de dincolo: dovezi aduse de ştiinţă, religie şi oameni obişnuiţi, Editura Lifestyle Publishing.
Detalii carte aici:http://lifestylepublishing.ro/carte/eben-alexander-harta-raiului/2269/
Iatã de ce spun eu cã este actual K.G. Durckheim...

Si cã pentru noi, cei de acum si de aici, sunt cãrtile lui...
Pentru a recunoaste aceste experiente pretioase în prezent sau în trecutul nostru
si a le aprecia drept ceea ce sunt: o invitatie la maturitate, deci un început de drum.
Petru a nu pierde aceste ore astrale ale vietii.
Si mai ales pentru a nu pune VINUL CEL NOU în BURDUFURI VECHI si a risipi astfel minunea trãitã.

luni, 12 iunie 2017

Jean Gebser - Imaginea omului şi conştiinţa - finalizat!



Un text fundamental si mai mult decât  actual din opera unui gânditor strălucit despre Povestea noastrã mai mare, Povestea Umanitãtii în evolutie, adicã  evolutia constiintei umane: nivelul arhaic, magic, mitic, mental (cel actual) si nivelul integral.
Conferinţă susţinută în  anul 1965

Jean Gebser (1905-1973) Mai multe detalii despre autor aici
http://www.gebser.org/jean-gebser/
Fiecare crede că are în sine o imagine a omului. Dar, de fapt, ce este omul? Nimeni până acum nu a putut răspunde acestei întrebări. Şi totuşi: în primul rând, omul este mult mai mult decât ceea ce crede sau vede cineva. În al doilea rând, ele este mult mai complex decât se presupune în mod obişnuit. Omul este deci sub-estimat, ceea ce se explică prin dezvoltarea mentalului său şi prin întrebuinţarea unilaterală a gândirii raţionale percepută ca singurul instrument care îi permite să dea formă vieţii sale şi să o stăpânească. O întoarcere în urmă ne permite să schiţăm o imagine a omului mai bogată şi mai complexă. 

duminică, 11 iunie 2017

Jacques Castermane - Să trecem de la „a ne servi de meditaţie” la „a o servi”


 Scrisoarea de informare - iunie 2017 
Atunci când, la începutul unui sejur la Centrul Dürckheim, întreb persoanele prezente dacă, eventual, practică deja exerciţiul meditaţiei, răspunsurile sunt variate.

Cu toate acestea, printre cele şi cei care practică deja o formă de meditaţie, aceste răspunsuri arată mai ales că, în majoritatea cazurilor, ele/ei se servesc de meditaţie pentru a obţine un scop pre-meditat. Motivaţiile sunt numeroase şi diverse: a învinge insomnia…a face faţă stresului din mediul întreprinderii… a-şi lărgi capacităţile mentale… a spera vindecarea de o maladie sau alta sau a scăpa de cancer… sau acea speranţă oleacă imatură şi iluzorie rezumată în această formulă tendinţă: „doar fericire şi atât”.

Dacă meditaţia devine pre-meditaţie este pentru că, în cultura noastră occidentală, nu putem gândi omul altfel decât în raport cu conştiinţa sa despre lucruri. Or, de 25 de secole, în Orient şi în Extremul Orient, exerciţiul meditaţiei are drept sens faptul de a se percepe şi de a percepe lumea prin intermediul conştiinţei interioare, conştiinţa senzitivă care este anterioară  conştiinţei care obiectivează şi face din toate… un obiect. Or, meditaţia deplinei atenţii se numeşte: meditaţie fără obiect.

Cunosc bine pericolul de a ne servi de meditaţie pentru a răspunde dorinţelor conştiinţei-ego. A medita pentru a ne garanta nevoia de securitate, de a ne asigura confortul, de a ne asigura dorinţa de permanenţă şi alte speranţe deşarte.

Meditaţia atenţiei depline învăţată la Centru invită persoana în căutare la o ruptură de ego; ruptură de maniera noastră obişnuită de a fi; ruptură de maniera noastră obişnuită de a gândi.

Cei peste 40 de ani de practică a meditaţiei atenţiei depline mă provoacă să spun celor care se angajează pe acest drum de exerciţiu şi experienţă:

”Nu vă serviţi de meditaţie… serviţi-o!”


A practica fără scop nu înseamnă fără efecte. Dar aceste efecte nu au nici o legătură cu dorinţele „eului”, acea parte superficială din noi înşine care nu este adevăratul nostru punct de sprijin în existenţă.

Numai servind meditaţia persoana care meditează se strecoară la un nivel de a fi a ei însăşi care este altul decât egoul; zenul îl numeşte adevărata natură a fiinţei umane, Dürckheim o numeşte propria noastră esenţă.

Adevărata noastră natură este domeniul calmului fundamental, a liniştii interioare, a echilibrului interior; calităţi de a fi pe care nu le putem construi prin exerciţii.
Retragerile şi sesshin pe care vi le propunem în această vară vor avea drept temă:
”Nu vă serviţi de meditaţie… serviţi-o!” Astfel făcând, „Meditaţia atenţiei depline favorizează întâlnirea cu noi înşine într-un mod până atunci refulat sau necunoscut” (K.G. Dürckheim).
Jacques Castermane
Director al Centrului Dürckheim, France, Mirmande
Site:http://www.centre-durckheim.com/index.html
Programul centrului pe 2017 aici: http://www.centre-durckheim.com/Programme2017b.pdf

vineri, 9 iunie 2017

Maestrul interior - Centrul: FIINŢA prezentă în om



Realitatea veritabilă, esenţială pentru că este nucleul activ în orice lucru, centrul primar şi absolut a tot ceea ce este viu, este FIINŢA divină, prezentă în el pentru a se manifesta într-o formă, unică de fiecare dată. Diversitatea existenţelor în această lume face ca FIINŢA să apară în multitudinea formelor individuale. Imaginea interioară a fiecăreia din structurile care se formează, în condiţiile spaţio-temporale, este în acelaşi timp calea interioară dată. Este legea devenirii ei, potrivit căreia, printr-o succesiune precisă de etape şi de nivele, ea să se dezvolte, să înflorească şi să piară, purtându-şi fructul în timp ce moare: germenul unei noi deveniri. Această cale interioară este, la fiecare fiinţă vie, nucleul activ dat al existenţei sale. Omul, fiinţă conştientă, este în adevăratul lui centru atunci când i s-a deschis şi şi-a recunoscut calea sa interioară ca adevărul lui original şi obligaţia sa esenţială. Când a devenit capabil să urmeze această cale şi când un ecart faţă de cale trezeşte conştiinţa Fiinţei sale, adică devine conştient de vocea maestrului interior. Omul este, prin urmare, în centrul său abia atunci când se află definitiv pe Cale.

vineri, 26 mai 2017

Maestrul interior - Calea spre Centru



 Traducere din cartea lui K.G. Dürckheim,  Der Ruf nach dem Meister.
Când aceasta este situaţia – autorul se referă la capitolul anterior, intitulat Centrul: FIINŢA prezentă în om (tradus ulterior aici)– şi când omul se află în centrul său, când ansamblul atitudinii sale permite exprimarea crescândă a FIINŢEI TRANSCENDENTE în conştiinţa sa, el este atunci pe Cale, pe calea pe care i-a deschis-o experienţa FIINŢEI, Calea iniţierii şi a individuaţiei. Este Calea care pleacă de la experienţa FIINŢEI şi unde, prin iniţiere, formare şi fuziune progresivă, omul înaintează urmând pas cu pas etapele prescrise, de la existenţa superficială a conştiinţei naturale, spre conştiinţa sa profundă unde, prezentă şi activă, Fiinţa sa esenţială, adică FIINŢA supranaturală care trăieşte în el, poate să se dezvolte acolo.
Această Cale se deschide printr-o experienţă,  care înseamnă „întoarcere” (Umkehr), o cotitură radicală, o schimbare de orientare fundamentală. Începând de aici, nu mai este vorba în final de om, ci de Fiinţa Divină pentru ca aceasta să poată păşi pas cu pas în conştiinţa interioară a omului şi omul să devină treptat un mediu individual şi personal pentru manifestarea Ei. Intrarea Fiinţei Divine în existenţa umană, adică primirea Fiinţei transumane în Sinele uman, începe printr-un eveniment eliberator, creează un angajament fără întoarcere şi cere o neîncetată „murire”. Împlinirea finală pe care o promite nu se realizează decât în măsura în care, într-un proces fără sfârşit de transformare, omul descoperă, simte şi îşi recunoaşte centrul său. Această metamorfoză se produce prin trei mijloace: experienţa, înţelegerea ei şi exerciţiul.

sâmbătă, 13 mai 2017

Francis Dekeyser - Scrisoarea de la Bethanie, mai 2017


...abia pornind de la ceea ce este viata pot eu începe a trăi cu adevărat... 
Gorze, mai 2017
Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann
http://www.centrebethanie.org/


Dragi Prieteni,
A fost odată… un tânăr torent… Un tânăr şi frumos torent, maiestuos şi puternic, care venea dintr-un izvor adânc şi pur. Acest tânăr torent a ajuns la marginea unui imens deşert, şi acolo a fost absorbit de nisipurile arzătoare şi a dispărut… Deşi şi-ar fi dorit să ajungă la cealaltă margine a deşertului! Dar cu cât se avânta mai mult, cu atât se afunda mai mult… După mulţi ani, epuizat, a sfârşit prin a renunţa.
Nemaifiind acaparat de această căutare a „celuilalt ţărm”, el a început să se abandoneze pur şi simplu tandrelor şi blândelor mângâieri ale prietenului său, soarele. Încet-încet simţea că ceva se schimbă în el… o fluiditate… o uşurinţă… un abur… da! Devenea un abur şi fiecare din picăturile lui scânteia ca un diamant de lumină… A simţit apoi cum prietenul său vântul, care se amuza de uşurinţa  lui, îl invită să-şi danseze viaţa în ritmul Marii Vieţi: el a învăţat să cânte lumii fericirea sa şi bucuria sa infinită… de a fi!

joi, 4 mai 2017

Jacques Castermane - Newsletter mai 2017. Cum să medităm? Pentru ce să medităm?

Centre Dürckheim, France
Scrisoare de informare nr. 127 din mai 2017 
Jacques Castermane

Cum să medităm?
În anii 1960 am căutat bineînţeles răspunsul la această întrebare în câteva cărţi care aveau ca temă Zenul. Dar adevăratul răspuns la această chestiune, cum să medităm, mi-a fost dat în micul birou al lui Graf Dürckheim cu prilejul primului meu sejur în Pădurea Neagră în 1967. Nu, aşa ca în cărţi, cu ajutorul cuvintelor-idei, ci în realizarea a ceea ce un maestru Zen numeşte cuvânt-eveniment: „Iată, cum acum suferiţi de o serioasă durere de genunchi, aşezaţi-vă pe partea din faţă a scaunului… cu spatele drept… în ţinuta cea mai justă pentru o fiinţă umană, nici crispat nici deformat şi, în absoluta imobilitate a corpului viu, corpul care sunteţi (Leib), exersaţi deplina atenţie (Achtsamkeit) pe [ritmul] du-te-vino care este respiraţia”.
Calea este tehnica; tehnica este Calea. Fără discursuri, fără teorie. Cum să medităm? Practicând meditaţia! Aceasta nu are nimic extraordinar. Copilaşul de un an, fie că este născut în Extremul-Orient sau în Occident, nu are nevoie de explicaţii pentru a face primii lui paşi; copilaşul învaţă să meargă… mergând.
Pentru ce să medităm?
Când l-am întrebat pe Graf Dürckheim „Puteţi să-mi daţi un bun motiv pentru a medita în fiecare zi?”, el mi-a răspuns: „Da, pentru că este momentul…!
Acest răspuns este în totală opoziţie cu multitudinea de motive de a practica propuse în cărţile care prezintă meditaţia de deplină conştienţă (Mindfulness Meditation). Meditaţia ca să învingeţi insomnia! Meditaţi pentru a vă extinde capacităţile mentale! Meditaţi pentru a suporta stresul din întreprinderea voastră.
Printre aceste scopuri, există unul care m-a lăsat perplex: „Corpul de Marine (USA) efectuează cercetări pentru a vedea dacă practica meditaţiei conştienţei depline poate să amelioreze performanţele trupelor!”
„A medita pentru că este timpul!” Aceasta înseamnă că este vorba de o practică fără scop, fără pre-meditare, fără intenţie dinainte, fără previziuni, fără calcul de mici beneficii dorite de ego. Zazen este o practică meditativă care nu se sprijină nici pe spiritul de achiziţionare, nici pe spiritul de performanţă.
Dar în acest caz, la ce bun să medităm? Tocmai practicând fără scop, timp de 40 de ani, eu fac experienţa faptului că meditaţia atenţiei depline nu este fără efecte.
Printre aceste efecte există o experienţă decisivă care a  schimbat maniera mea de a fi în lume. Este trecerea de la ideea iluzorie „Eu am un corp” la experienţa că „Eu sunt corp”.
Noi ar trebui să ne permitem o bizarerie gramaticală şi să scriem: „EuSuntCorp” fără spaţii; pentru că nu există nici distanţă, nici ecart de timp între ceea ce numim „Eu”, ceea ce numim „Sunt” şi ceea ce numim „Corp”. Aceste trei evenimente sunt inseparabile, aşa cum „căldura este inseparabilă de apa caldă”[1]
Experienţă decisivă? Da!
Revelaţie experimentală  că mentalul (mindfull înseamnă a avea cunoştinţă „de” sau a fi conştient „de”) este domeniul agitaţiei, al neliniştii latente, al stresului, al acestei stări de a fi angoasat care conduce la burn-out şi la depresie.
Revelaţie experimentală că EuSuntCorp, corpul care în acest moment inspiră  (şi eu nu am nici o legătură cu aceasta) este domeniul calmului interior, domeniul încrederii necondiţionate, domeniul păcii interioare.
Orice persoană care este atrasă de cuvântul „meditaţie” trebuie să ştie că, contrar ideilor primite, cuvintele atenţie şi conştienţă (conscience, care înseamnă şi conştiinţă) nu sunt echivalente.
Acesta va fi obiectul viitoarei noastre scrisori.
Jacques Castermane
Originalul scrisorii şi programul actual oferit de Centru pe site—ul centrului aici:
http://www.centre-durckheim.com/index.html
Traducerea în româneşte îmi aparţine, V.J.

[1] Georges Brunon: „Le geste createur et l’Aikido”, ed. Savoir Etre

miercuri, 26 aprilie 2017

A medita – pentru ce şi cum ? (1)


Traducere din volumul: Meditieren – wozu und wie?  de K.G. Durckheim 
Cuvânt înainte
Această carte gravitează pe calea îngustă din jurul unei unice chestiuni: chestiunea accesului la experienţa FIINŢEI supranaturale, divine, experienţă pe care se sprijină orice sentiment religios viu şi fără de care viaţa oricărei religii moare. Mai sus şi mai jos, la dreapta şi la stânga acestei cărări înguste sunt munţi de probleme şi hăuri de întrebări nerezolvate, de ordin uman în general, de natură psihologică şi teologică în special, care nu vor fi aprofundate aici. Este vorba aici doar de accesul la Experienţa Celui cu Totul Altul, a transcendenţei, şi anume a Transcendenţei imanente din noi, şi despre o Transformare, care este tocmai sensul acestei Experienţe: ca promisiune şi ca sarcină de realizat.
Aşa încât, această carte îi va atinge, prin forţa lucrurilor, numai pe aceia pe care acest cu Totul Altul i-a atins, fie printr-o mare experienţă, fie printr-un scurt contact cu Fiinţa, fie pur şi simplu printr-un presentiment sau o aspiraţie.
Todtmoos-Rütte, martie 1976
Karlfried Graf Dürckheim
......

Traducere din K.G. Dürckheim – Meditieren – wozu und wie? 
Verlag Herder Freiburg im Breisgau, 1976, (ediţia a zecea – 1988), pp 15-20
Traducerea îmi aparţine, V.J. 
Mai multe fragmente traduse din această carte de-a lungul timpului:
Despre suferinţă aici:
 http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2011/12/kg-durckheim-suferinta.html
si pe alte subiecte aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/search/label/Meditieren-wozu-und-wie