Nevoia de Numinos...

Învăţătura religioasă,
care a devenit în zilele noastre atât de problematică,
în loc să cedeze tentaţiei de raţionalizare şi de popularizare,
ar trebui, dimpotrivă,
să convertească la Numinos,
adică să reînnoade legătura cu simţul, atât de nepopular, al Misterului.
Fiecare epocă îşi are principiile şi reprezentările ei specifice,
esenţială rămâne totuşi această calitate a Numinosului în sine.
Dacă punem accentul pe ea,
atunci Izvorul veşnic poate să continue să curgă,
independent de modificările de conţinut şi de imagini
sub forma cărora a apărut el dintotdeauna.

K.G. Durckheim – Despre experienţa Transcendenţei
(Von  der Erfahrung der Tranzendenz) 

Leonid Afremov Silence of the Fall 

Cât de actuală este această necesitate... această nevoie de ÎNTOARCERE spre Numinos.

 

Paul Tournier - Invizibilul al Treilea. Transcendenţa ca experienţă

Paul Tounier (1898-1986)

Am tradus zilele acestea un eseu, mai bine zis o mărturie din propria experientă de practică a medicinei, scris în 1966 de medicul Paul Tournier, fondatorul medicinei persoanei

Despre autor pe Wikipedia aici.

Este autorul cărţii inspirate Medicine de la personne, publicată în 1940, şi apoi a multor altora care arată evoluţia gândirii sale de-a lungul timpului.
Existã multi bolnavi pentru care medicamentele si regimurile nu sunt decât un paleativ pentru cã rãul(boala) care îi locuieste este mai profund si, adesea, pacientul nu îi permite medicului sã îi analizeze motivele reale ale acestui rãu(boalã). Este vorba, în general de o dereglare mai profundã, în general impenetrabilã, pe care numai un examen de constiintã o poate decela. Aceste simptome, dr. Paul Tounier le numeste "probleme de Viatã". (de pe coperta spate a cartii).Un must-read. Eu am descărcat-o de aici:
http://www.paultournier.org/autre/Medecine_de_La_Personne.pdf

În româneste s-a publicat cartea sa Personajul si persoana
la Editura DECENU.eu,
traducere Rodica Bogdan.
Cartea a fost publicatã în 1955.
Detalii aici:
https://libraria.decenu.eu/editura-decenueu/451-personajul-si-persoana.html

Textul originar: Der Unsichtbare Dritte,

din volumul TRANSZENDENZ ALS ERFAHRUNG. BEITRAG UND WIDERHALL

O.W. BARTH Verlag, 1966,

volum omagial cu ocazia împlinirii a 70 de ani de viaţă de către K.G. Durckheim

Compatriotul meu, HEMI-FREDERIC AMIEL, notează în jurnalul său din 26 octombrie 1875: "Orice origine este un mister. Principiul oricărei vieţi individuale sau colective este un mister, adică ceva iraţional, inexplicabil şi indefinibil. Conceput pentru final: fiecare individualitate este o enigmă insolvabilă si nici un început nu poate fi explicat. Deşi tot ceea ce a devenit poate fi explicat retrospectiv, originea însă a ceea ce este el nu a devenit. Ea reprezintă întotdeauna un Fiat Lux, miracolul original, creaţia, căci ea nu este rezultatul a nimic altceva, ea doar ţâşneşte pur şi simplu printre lucrurile pre-existente, care îi oferă un ‘mediu’, o ocazie, o ambianţă, dar care asistă la apariţia ei fără să înţeleagă de unde a venit.”

Experienta Fiinţei - câteva exemple

Câteva exemple de ceea ce K.G. Durckheim numeşte experienţă a Fiinţei:

1. O experienţă a unui om din zilele noastre: 

Vã invit sã cititi un articol din Formula AS nr. 1270 din iunie 2017

Minunea de la miezul noptii
http://www.formula-as.ro/2017/1270/asul-de-inima-45/minunea-de-la-miezul-noptii-22412

Este o relatare a unei experiente trăite de un om din zilele noastre,
experientã despre care vorbeste K.G. Durckheim ca fiind o Experientã a Fiintei, cea care marcheazã, dacã este luatã în serios, un punct de cotiturã în viata respectivului,
si care atunci înseamnã un nou început... al unei vieti cu SENS,
al unei vieti ancorate Altundeva, într-o Realitate mai mare cu care suntem uniţi în profunzimea noastră.

Iatã de ce scriam eu aici despre "realitatea acestei Realitãti mai mari",
care "ne face semne", în unele situatii la limitã uneori, dar nu numai atunci.

2. Experienţa convertirii Mitropolitului Antonie de Suroj aici: http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Acest_om_sfant_Mitropolitul_Antonie.htm

Pentru mine Dumnezeu este o realitate, spunea mereu "Acest om sfânt".

3. Experienţa trăită de Alfred Tennyson, de altă natură, menţionată în cartea lui Rudolf Otto, Despre sacru aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alfred_Tennyson.htm

4. Experienţa trăită de André Frossard relatată în cartea Dumnezeu există, eu l-am întâlnit.
Fragmentul respectiv poate fi citit aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Andre%20Frossard%20-%20Dumnezeu%20exista.htm 

5. Experienţa trăită de Eugen Ionescu, deşi - în mod ciudat - nu i-a dat curs, nu a luat-o în serios aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Eugen%20Ionescu.htm 

6. Experienţa trăită de Eric-Emmanuel Schmitt relatată în cartea Noaptea de foc, Editura Humanitas.
Detalii carte pe site-ul Editurii HUMANITAS aici: http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/noaptea-de-foc

7. Rudolf Otto despre numinos aici:

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Rudolf_Otto_SACRUL.htm

8. O  mulţime de experienţe relatate în cartea scrisă de dr. Eben Alexander, Harta raiului. Viaţa de dincolo: dovezi aduse de ştiinţă, religie şi oameni obişnuiţi, Editura Lifestyle Publishing.
Detalii carte aici:http://lifestylepublishing.ro/carte/eben-alexander-harta-raiului/2269/

Iatã de ce spun eu cã este actual K.G. Durckheim...

Si cã pentru noi, cei de acum si de aici, sunt cãrtile lui...
Pentru a recunoaste aceste experiente pretioase în prezent sau în trecutul nostru
si a le aprecia drept ceea ce sunt: o invitatie la maturitate, deci un început de drum.
Petru a nu pierde aceste ore astrale ale vietii.
Si mai ales pentru a nu pune VINUL CEL NOU în BURDUFURI VECHI si a risipi astfel minunea trãitã.

Calea este ţinta

Dialog cu Karlfried Graf Dürckheim la Rütte, la 30 martie 1985

Interviu luat de psihanalistul jungian Pierre Willequet, 

un apropiat al lui KGD şi un familiar al viziunii lui despre om,

(întrebările sunt avizate, veţi vedea)

Pierre Willequet

 în prezent autor de carte şi psihoterapeut (Franţa şi Elveţia).

Opera lui KGD (1896-1988) este mai întâi istoria unui om. Unul dintre acei oameni- şarniere, la joncţiunea celor doi poli ai omului: cel al interogării arzătoare şi al certitudinii pacificate a înţelepţilor, cel al cunoaşterii profunde de sine şi, de asemenea, al pasajului spre esenţial.  KGD avea aproape 90 de ani la momentul acestui dialog. Parcursul lui este imens şi dacă nu a avut intenţia de a „face şcoală”, el a lăsat discipolilor şi prietenilor săi, după exemplul vieţii sale, respectuoasa descoperire pe care fiecare trebuie să o facă a propriului drum. Prin intermediul cărţilor şi conferinţelor, cât şi a Centrului său de la Rütte, din Germania, el şi-a creat o ascultare atentă printre occidentalii atraşi de căutarea unui echilibru just între tradiţiile spirituale orientale şi noutăţile la fel de vii ale surselor spirituale din occident. El ne livrează aici, prin intermediul unuia dintre apropiaţii săi, nuanţa, entuziasmul şi profunzimea.

Metanoite. Sensul experienţei religioase.

Sarcinii psihologiei profunzimilor, a cărei datorie este de a permite cunoaşterea obstacolelor şi a rezistenţelor pe calea Fiinţei esenţiale şi de a ajuta să fie suprimate, trebuie să i se adauge practica, Exercitium ad integrum. Aceasta înseamnă înainte de toate exerciţiul unei practici meditative care culminează cu o viaţă meditativă. Scopul lor nu va fi înţelegerea mai profundă a unei reprezentări religioase sau a unui text sacru, ci transformarea omului întreg în vederea transparenţei. Semnificaţia meditaţiei şi a tuturor practicilor meditative va fi atunci transparenţa pentru Transcendenţa care ne este imanentă, nouă şi tuturor lucrurilor. Scopul acestei metamorfoze va fi un om care a distrus zidurile care îi limitează şi îi protejează Eul natural. Acest Eu trebuie să fi învăţat să abandoneze aparenţele pentru a-şi putea întâlni umbra esenţială – Fiinţa esenţială refulată. Aceasta trebuie să devină perceptibilă şi să se manifeste în maniera lui de a simţi, de a cunoaşte şi de a structura lumea, dar mai ales în modul pe care-l va avea el însuşi de a deveni conform cu Fiinţa sa esenţială. Această transformare nu priveşte doar comportamentul său în lume, ci sinele său ca Persoană. 

O astfel de metamorfoză a omului ar trebui să fie sensul şi scopul oricărei formări teologice. Aceasta nu ar trebui să se istovească într-o asceză făcută în numele unei morale teologice şi care să conducă la o etică de bună conduită, ci, în sensul unei „metanoite”, ar trebui să conducă la Marea Întoarcere şi la Metamorfoza omului natural în om iniţiatic, cel care îşi fondează existenţa pe Supra-natură. A reduce o formare la fondarea unei etici, înseamnă a face din fariseul fidel legii un model, şi înseamnă a risca să confundăm Crucea lui Christos cu „Crucea Roşie”.

K.G. Durckheim – Von der Erfahrung der Transzendenz, pp 20-21
capitolul Experienţa religioasă. Condiţiile unui dialog fructuos.

Vindecarea de la Fiinţă la Fiinţă

Teza lui Fichte potrivit căreia filosofia unui om este funcţie de ceea ce este acel om poate fi transpusă şi în cazul terapeutului; ceea ce ne permite să spunem: „Realitatea spre care îl conducem pe cineva este legată de cea în care ne aflăm noi înşine”. Şi aceasta este valabil atât pentru realitatea teoretică, cât şi pentru realitatea practică. 

"Convertirea" la Numinos...

Învăţătura religioasă,
care a devenit în zilele noastre atât de problematică,
în loc să cedeze tentaţiei de raţionalizare şi de popularizare,
ar trebui, dimpotrivă,
să convertească la Numinos,
adică să reînnoade legătura cu simţul, atât de nepopular, al Misterului.
Fiecare epocă îşi are principiile şi reprezentările ei specifice,
esenţială rămâne totuşi această calitate a Numinosului ca atare.
Dacă punem accentul pe ea,
atunci Sursa veşnică poate să continue să curgă,
independent de modificările de conţinut şi de imagini
sub forma cărora a apărut ea dintotdeauna.

K.G. Durckheim – Despre experienţa Transcendenţei
(Von  der Erfahrung der Tranzendenz) 

Cât de actuală este această necesitate... această ÎNTOARCERE spre Numinos.

Senectutea – un timp pentru Metamorfoză

Sensul senectuţii nu este performanţa, ci maturitatea.
Sensul terapiei persoanei vârstnice începe printr-o încercare
de a o convinge de necesitatea de a deplasa centrul de interes
de la realizarea din lume spre maturitatea interioară.

Psihoterapia persoanelor vârstnice întâlneşte aproape aceleaşi probleme ca în cazul adolescenţei. Un singur lucru diferenţiază situaţia vârstnicului de cea a adolescentului: ineluctabil şi indubitabil, moartea se apropie de acesta. Dacă terapeutul reuşeşte să transmită o relaţie justă cu faptul de a muri, atunci moartea însăşi devine un terapeut. Ea îi aduce persoanei vârstnice un dublu mesaj, la care aceasta trebuie, desigur, să fie foarte atentă: „Ai putea să dai drumul la toate cele de care te ţii şi să primeşti ceea ce îţi este mai în interior destinat”.

Suferinţa în lumina terapiei iniţiatice

Ştim astăzi că o mare parte din bolile fizice sunt înrădăcinate în psihic, şi de asemenea că ele pot fi tratate prin mijloace psihologice. A trebuit să se facă un mare pas înainte pentru a nu mai considera boala numai pe planul fizic şi a ne orienta spre o terapie psihosomatică; tot la fel, astăzi, rămâne de îndeplinit drumul care va conduce de la o terapie pragmatică – doar în slujba eului existenţial – la o terapie iniţiatică în slujba eliberării Fiinţei. Terapia iniţiatică îi deschide omului calea spre o Realitate metafizică şi metapsihică din el însuşi, care nu este rezultatul unei speculaţii şi nici al unei credinţe religioase, ci este rodul unei experienţe, experienţa cea mai profundă care îi este dat omului să o trăiască. Realitatea experimentală despre care este vorba aici nu a fost recunoscută până acum, căci ea se situează în afara câmpului de experienţe naturale şi inteligibile. Totuşi, este vorba, prin aceste experienţe, de a atinge Realităţi pe care se bazează orice religie vie.

 

Graţie şi experienţa Fiinţei

Graţia,
care este considerată de către omul natural 
ca un dar care îi vine de la un Dumnezeu exterior,
este pentru omul iniţiatic accesul la conştiinţa Dumnezeului interior,
din propria sa fiinţă şi din cea a oricărei realităţi naturale date ca obiectivă. 

În timp ce pentru omul natural Exerciţiul este redus la o performanţă
fizică, psihică sau morală, suscitată de dorinţele
şi de voinţa unui eu natural plin de bune intenţii,
şi care, în consecinţă, nu dă niciodată acces la Graţia divină,
el înseamnă pentru omul iniţiatic a deveni conştient de Graţia specifică fiinţei lui proprii pentru a i se conforma. A i se conforma, adică a lăsa să se exprime dorinţa ei de deschidere, a se strădui la transparenţă pentru a putea să O primească şi să-i permită să se manifeste în existenţa lui, în el şi prin intermediul lui.

În timp ce conştiinţa omului natural,
din cauza tendinţei ei spontane de a menţine, a prelungi şi a viza „echilibrul static”,
se opune dinamismului unei Vieţi care tinde la o permanentă transformare, 
Elanul provenit din Fiinţă spre realizare, eliberare şi transformare
este pentru omul iniţiatic principiul* acţiunii şi cunoaşterii sale. Şi astfel, Ceea ce este cunoscut şi cel care cunoaşte se întâlnesc şi se descoperă reciproc în Fiinţă, adică în Christos.

Pentru omul iniţiatic, raportul dintre travaliul** spiritual şi Graţie
nu se mai defineşte prin opoziţia dintre ceea ce face şi ceea ce primeşte,
ci prin ceea ce este el însuşi în mod inconştient prin raport cu Fiinţa,
şi ceea ce poate să devină datorită exerciţiilor specifice care îl fac
să ia cunoştinţă de Principiul de Viaţă, 
ceea ce debuşează spre o autentică Realizare de  sine.

Karlfried Graf Durckheim – L’expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 54

Erfahrung der Transzendenz...

O carte care trebuie neapărat tradusă în româneşte.
Este o sinteză a viziunii lui K.G. Durckheim. 

*principiul - în sensul de "cauza primară, originea". N.T.
** travaliu - în sensul de "muncă, lucru". N.T.

A trăi sub semnul Transcendenţei Imanente

A trăi sub semnul Transcendenţei Imanente înseamnă a te adăpa la o abundentă Sursă de Forţă, dar înseamnă şi a avea forţa de a fi autentic, forţa de a-ţi recunoaşte propria slăbiciune. Omul trebuie în continuu să se depăşească, în fond, el trebuie mereu să ştie şi să facă mai mult decât poate prin sine însuşi. Aceasta înseamnă a fi uman. Transcendenţa Imanentă poate să-l ajute pe om să ceară de la el eforturi de care ar fi incapabil dacă nu ar avea în el această legătură cu Supra-umanul. Căci există în fiecare om mult mai mult decât forţele eului terestru ordinar, în fiecare există "un potenţial de forţe supra-umane” în slujba unor sentimente particulare, a anumitor acţiuni de care el nu este capabil decât pentru că există în el „ceva” care depăşeşte forţele lui naturale. Singur, omul care nu stă într-o atitudine absolut depărtată de Imaginea înnăscută pe care o poartă în el, de Imaginea a ceea ce trebuie să devină el, poate, în anumite circumstanţe, să-şi depăşească forţele sale naturale. Căci Imaginea a ceea ce trebuie să devină un om conform Fiinţei lui esenţiale conţine totdeauna partea supra-umană a acestui om. Singur cel care îşi depăşeşte capacităţile naturale poate să devină Cel care este destinat să devină potrivit Fiinţei lui esenţiale. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne comportăm de o manieră contrară adevărului nostru interior, dar este posibil să ni se ceară, în anumite cazuri, să depăşim capacităţile de care natura ne face capabili.

Karlfried Graf Durckheim – L'expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 170

Din capitolul EXPERIENTA TRANSCENDENTEI  tradus partial aici 

Experienta Transcendentei - update

Epoca noastră este pe cale să descopere această lege fundamentală: 

ceea ce este necesar sunt mai puţin actele specific religioase

cât o stare de suflet,

o dispoziţie de spirit, care să facă din om

un cineva pe care „prezenţa lui Dumnezeu” să nu-l părăsească niciodată.

Karlfried Graf Durckheim – L'expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 174  

K.G. Durckheim - CALITATEA TRANSCENDENŢEI ÎN EXPERIENŢA TRĂITĂ

Din seria Conferinţele de la Frankfurt (1967-1970)


Continuare de la Cele trei nevroze fundamentale ale omului, de aici: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/07/gandul-zilei16.html

Aici e nevoie să vorbesc din nou despre dezvoltarea omului, dezvoltare care îl antrenează dincolo de capacităţile de care are nevoie pentru a se confrunta cu viaţa şi care trebuie să se îndeplinească sub semnul căii iniţiatice: este vorba de a lua contact şi de a rămâne în acest contact cu o altă dimensiune care în Occident era reprezentată de religia creştină. Dar conţinutul acestei religii – conţinutul credinţei – slăbeşte tot mai mult sub asalturile intelectului. Credinţa care incarnează o încredere originară, acordată la modul absolut şi fără raţiune, a fonds perdus ca să spunem aşa, a fost în virtutea acestei dominaţii a intelectului tot mai argumentată, cerea dovezi, care în mod natural nu există în sensul intelectual al termenului.