Nicolae STROESCU STÎNISOARĂ - CONTELE KARLFRIED DURCKHEIM ”Transparența Transcendenței”

Nicolae STROESCU STÎNISOARĂ (1925-2014)

 

        Contele Dürckheim a mai fost evocat în Jurnalul meu. Întîlnirea lui cu spiritualitatea si meditatia orientalã, a început „într-o strãfulgerare”, asa cum mãrturiseste el însusi, în Europa, la München, prin 1922, cînd fiind în vizitã la pictorul Willy Geiger, viitoarea lui sotie a deschis, cu totul întîmplãtor, o carte din care a citit al saptelea vers al lui Lao-Tzi. Dintr-odatã a avut o „trãire a Fiintei” (eine Seinserfahrung). Lao-Tzi vorbeste în acel vers despre  „golul” în care sãlãsluieste sensul (ceea ce îi dã sens ulciorului este golul pe care îl contine). Dürckheim si-a dat în acea clipã seama cã lumea perceptibilã prin simturi este locul în care se manifestã o altã lume, superioarã. Eul cel mic devine permeabil pentru Eul cel mare. Dar dacã vrei sã ajungi la Eul cel mare trebue „mai întîi sã ai un eu”. Omul are douã rãdãcini: una terestrã si una cereascã. În clipa aceea s-a simtit brusc transformat si ridicat într-o altã dimensiune. Toate lucrurile din jurul lui au început sã-i aparã sub o dublã perspectivã: ca fenomen exterior si ca manifestare a unei realitãti superioare în lumea noastrã. Aceastã stare de gratie a durat douã zile. Dürckheim avea 24 de ani.

    Într-un film, intitulat Poarta misterului interior,  pe care i l-a dedicat televiziunea bavarezã acum cînd s-au împlinit 11 ani de la moartea lui (1989),  apar printre altii Alfonse si Raschel Goettman, care, la îndemnul lui Dürckheim, au înfiintat, în muntii Vosges, un centru ortodox pentru meditatie, liturghie si rugãciune, Bethanie. Alfonse aratã cã Dürckheim îl întrebase cum mediteazã si cînd a auzit cã se reculege si repetã „ca o Mantra” rugãciunea lui Iisus (Rugãciunea Inimii), fata i s-a luminat de bucurie si i-a spus cã si el practicã aceastã rugãciune ortodoxã fundamentalã. Dürckheim a preluat practica japonezã a meditatiei Zen si a ancorat-o în conceptia crestinã despre lume si rosturile ultime. În felul acesta meditatia Zen nu este îndreptatã spre marea totalitate inpersonalã, ci spre persoanã, cu capacitãtile ei de actiune, iubire si transcendere. Dürckheim vorbeste despre patru modalitãti de a experia Fiinta: 1. Contemplarea naturii, a linistii din naturã si o presimtire a linistii care se aflã dincolo de aceea liniste. 2. Frumusetea în artã nu se limiteazã la perceptia „frumosului”, ci deschide de asemenea drumul cãtre trãirea Fiintei. 3. Erotica, sub semnul spargerii îngustimii egoului si al contopirii cu persoana iubitã, este si ea o cale cãtre aceeasi experientã a participãrii la o realitate superioarã. 4. Cultul religios, liturghia, este o altã modalitate prin care „ceva dintr-o altã dimensiune vine dinspre Dumnezeu cãtre noi”.

    În tineretea sa, dupã ce se prezentase ca voluntar în primul rãzboi mondial si fusese decorat cu Crucea de Fier si apoi, dupã sfîrsitul rãzboiului, a participat, în cadrul formatiilor voluntare de ofiteri germani, la rãsturnarea republicii bolsevice de la München, a studiat psihologia si filozofia. Mai tîrziu a parcurs o perioadã de entuziasm pentru miscarea national-socialistã. Acestei etape a biografiei lui Dürckheim îi apartine si o misiune pe care a  primit-o din partea lui von Ribbentrop. Acesta, sub impresia unui referat-studiu scris de Dürckheim despre mentalitãtile din Africa de Sud, l-a chemat la el si i-a propus sã meargã în Anglia unde, cunoscînd bine limba si avînd bune relatii, sã caute în decurs de doi ani sã stabileascã si sã descrie care sunt acele aspecte si caracteristici ale national-socialismului german care le displac englezilor. Contele Dürckheim a acceptat aceastã misiune. Dar, cîndva, lucrurile au luat o altã întorsãturã. Întîlnindu-se cu Ribbentrop la ambasada germanã de la Londra, acesta i-a comunicat cã este concediat fãrã preaviz, întrucît Göring nu admite ca cineva care are o bunicã evreicã sã fie în serviciul Ministerului de Externe german. – „Chiar asa de simplu nu merge”, i-a rãspuns contele Dürckheim. „Eu nu sunt o «fatã în casã» pe care o dai afarã cînd     vrei”.  Ribbentrop a rãspuns cã are dreptate si cã e dispus sã-i acorde o bursã de cercetãri pe care sã le îndeplineascã undeva în strãinãtate. Dürckheim a fost de acord si, în felul acesta, a primit misiunea de a cerceta caracteristicile culturii si spiritualitãtii japoneze. A trãit în Japonia sapte ani, a fost în prizonierat la americani si s-a întors în Germania unde si-a început elaborarea terapeuticei initiatice si a scrierilor lui.

    Am retinut deschiderea lui Dürckheim cãtre ortodoxie. Alfonse Goettmann, preot ortodox francez, povesteste cum Dürckheim purta sub cãmasã, în dreapta inimii, o micã icoanã ortodoxã a lui Hristos. Cînd i s-a apropiat sfîrsitul, a vrut sã fie împãrtãsit de un preot ortodox. Au adus de la Freiburg un tînãr preot ortodox. În ultimele clipe, Dürckheim i-a cerut sã-i tinã crucea în dreptul ochilor si a trecut dincolo (poate cã cel care vorbea despre „transcendenta imanentã” nu ar fi de acord cu cuvîntul „dincolo”).

München, 3 Decembrie, 1999

Articol publicat în revista Convorbiri literare martie  2003. 

 

Jean-Yves Leloup - Absurdul şi Graţia

despre întâlnirea lui Jean-Yves Leloup cu K.G. Durckheim
fragment tradus din L’Absurd et la Grâce, ed. Albin Michel
completat consistent duminică şi luni cu "comentariile" mele

Conţinutul revistei Question de – Albin Michel, nr. 81 dedicat lui K.G. Durckheim

Conţinutul numărului 81, din 1989, al revistei Question de – Albin Michel, număr dedicat lui K.G. Durckheim(1896-1988) in memoriam.

Sylvie Révillon : Ikebana – calea florilor

Din volumul QUESTION de - Albin Michel dedicat lui K.G. Durckheim
(prezentare la colocviul de la Saint Baume din 1984 dedicat lui Durckheim şi operei lui)

Foto:http://www.ohararyu.or.jp/

Renata Farah - Influenţa unei întâlniri

Din volumul QUESTION de… Albin Michel dedicat lui K.G. Durckheim
(prezentare la colocviul de la Saint Baume din 1984 dedicat lui Durckheim şi operei lui)

Renata Farah: născută în Egipt, instructor Yoga la Federaţia Naţională de Yoga, Paris.

Întâlnirea cu Karlfried Graf Durckheim a fost pentru mine capitală.
Sunt născută în Orientul Mijlociu, la Alexandria în Egipt. Până nu demult, chiar şi cu ceva zeci de ani în urmă, dacă era multă bucurie la naşterea unui băiat, nu aceeaşi era situaţia atunci când o fată venea pe lume.
Crescând, îţi trebuia mult curaj şi perseverenţă pentru a-ţi accepta condiţia feminină…

Jacques Castermane TERAPIA PRIN CORP

PERSONAL LEIBTERAPIA
Expunere la colocviul de la Saint-Baume, Franţa, colocviu dedicat lui K.G. Durckheim

DOUĂ TEHNICI MAJORE

[...]
Cu toate acestea, două tehnici s-au născut la Rutte: desenul dirijat de Maria Hippius şi „Personal Leibterapia” lui Durckheim.

Jacques Castermane despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Jacques Castermane

În câteva zile va apărea cartea CENTRUL FIINŢEI la Editura HERALD,
o carte întocmită de Jacques Castermane din înregistrările discuţiilor cu Durckheim de-a lungul timpului.

Care va arăta cam asa: poza

Jacques Castermane este coordonator al Centrului Durckheim, route de Mirmande, 26270 Saulce-sur-Rhône, Franţa.

Site oficial: http://www.centre-durckheim.com/

„Omul este predispus experienţei Fiinţei nu pentru că este creştin sau budist, ci pentru că este OM. În această calitate are el parte de Fiinţa supranaturală prin Fiinţa sa esenţială.”

                                                    (Karlfried Graf Durckheim)

*

Ceee ce ieri numeam întâmplare a vrut ca eu să-l întâlnesc pe Graf Durckheim în primăvara lui 1967. Ceea ce astăzi numesc destin a vrut ca eu să fiu discipolul lui timp de mai bine de douăzeci de ani. În luna iunie a anului 1980 el m-a invitat să lucrez în numele lui şi acolo este de atunci înainte calea mea.

Claude Mettra despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Claude Mettra… Scriitor, om al cuvântului şi al întâlnirilor, Claude Mettra a fost pentru mult timp realizator (responsable în fr., n.t.)al emisiunii „Les Chemins de la connaissance” pe France Culture. El i-a consacrat lui Graf Durckheim o minunată serie de emisiuni.

Imaginea lui Karlfried Graf Durckheim, aşa cum mă traversează ea în desimea nopţii consolatoare, mă retrimite mereu la cea a lui Socrate, după spusele lui Platon: la crepuscul filosoful se retrăgea departe de tabără (era atunci când, în pofida voii lui, era în război) şi rămânea în picioare, pe piatră, toată noaptea, indiferent la capriciile şi rigorile anotimpului apoi, venind aurora, el cânta imnul său, soarelui. Şi fără îndoială, pentru a-i adresa astfel cuvânt soarelui, era necesar să se simtă în deplină unitate cu el, să ştie că lumina lui în întinsul cerului este şi lumina care iluminează inima omenească.

Jacques Breton despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Jaques Breton este (la data apariţiri cărţii,1990, n.t.) preot catolic, coordonator al unui centru de abordare în spiritul lui Graf Durckheim: centre „Assise”, 29-31, rue Gesnier, Saint-Gervais en Vexin, 95420 Magny en Vexin.

Prima mea întâlnire cu K. Graf Durckheim a  avut loc la Arbresle la una din sesiunile organizate de acest centru pentru disciplinele corpului i ale spiritului.

El mi-a făcut imediat o puternică impresie prin acea prezenţă extraordinară pe care o manifesta. El era prezent. Simţeai în el omul solid, deschis, plin de fermitate, cu o tentă de umor care ni-l făcea foarte simpatic. Mai ales, cum eram fericit să aud de la el cuvinte atât de puternice despre esenţialul vieţii noastre într-un limbaj nou, foarte simplu, foarte adevărat!

Alphonse Goettmann despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Fragment traduse din volumul
MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF Dürckheim
Ed. Dervy/Livres

Karlfried Graf Durckheim, înteleptul din Pãdurea Neagrã, a pãrãsit aceastã lume la sfârsitul anului 1988, la vârsta de 92 de ani. De-a lungul acestor multi ani de cãutare arzãtoare si de lucrarea silentioasã asupra sa, el a aprins o mare luminã pentru o omenire aflatã în cãutare. Dupã modelul maestrilor din toate timpurile, el a venit în ajutor fiecãruia, dar el nu apartinea nimãnui. Sunt multi cei a cãror existentã s-a luminat la întâlnirea cu el

Câtiva dintre ei, printre care Arnaud Desjardins, Jean-Yves Leloup, Annick de Souzenelle, Jean-Pierre Cartier, Jacques Castermane, Monseniorul Germain, au tinut sã evoce aici amintirea lui. Cel mai frumos omagiu al celor care l-au cunoscut trece prin practica mostenitã dupã exemplul sãu decât prin cuvinte.

De aceea aceste mãrturii adunate de Rachel si Alphonse Goettmann nu constituie un "ultim omagiu", ci recunoasterea, de cãtre cãutãtorii trăind, a unui cuvânt si a unei prezente mereu actuale.

(de pe coperta spate a cãrtii)

INTRODUCERE

Alphonse Goettmann - In memoriam Karlfried Graf Durckheim

Dragi Prieteni,


Au trecut douăzeci de ani deja… Vrem să împărtăşim cu voi acest eveniment şi ceea ce înseamnă el pentru noi. Graf Durckheim s-a născut în ceruri (expr. fr. pt. „a plecat la cele veşnice”, n.t.) La Todmoos-Rutte, în Pădurea Neagră, la 28 decembrie 1988, la vârsta de 92 de ani. De-a lungul multor ani de căutare ardentă şi de lucrare silenţioasă asupra sa însuşi, el a aprins o mare lumină în acest sfârşit de secol, pentru o umanitate în dezorientare. Durckheim a fost un mare înţelept pentru mulţi, un părinte pentru unii, un iniţiator pentru cei mai mulţi, un prieten de neuitat pentru toţi cei care l-au întâlnit.

A fost exploatat în mii de feluri, a fost însuşit, de multe ori a fost ridicat pe un piedestal sau fãcut albie de porci, unii l-au aşezat în rândul ereticilor şi l-au condamnat ca pe Meister Eckhart în secolul al XIII-lea, alţii s-au lăsat lucraţi de el şi au cunoscut astfel o nouă existenţă. Dar el nu aparţinea nimănui şi, totuşi, îi fecunda pe toţi… Mii de oameni au venit la Rutte, fiecare s-a simţit recunoscut şi iubit în vocaţia lui personală, credincios sau necredincios, urmând o tradiţie (spirituală n.t.) sau alta iar unii, mai ales, fiecare în felul lui. Toţi beneficiau de căldura lui şi avansau în lumina lui.

Şi totuşi, atunci când cineva putea pătrunde, prin graţie, în arcanele credinţei lui Durckheim, atunci această lumină devenea un soare… A fost şi cazul nostru. Unul din momentele cele mai extraordinare pe care le-am putut trăi în această intimitate a fost următorul. Într-o întâlnire memorabilă faţă către faţă, cum vom mai cunoaşte multe de-a lungul anilor, ne-a pus, pe nepusă masă, această întrebare abruptă: „Ce faceţi voi în timpul meditaţiei?” – „Spunem Rugăciunea lui Iisus” am răspuns noi. Atunci, faţa i s-a luminat de o strălucire nemaipomenită şi, după o lungă tăcere, a spus: „Şi eu, de asemenea…!” Am rămas în tăcere: el, fără îndoială, pentru că ne-a arătat comoara sa ascunsă; noi, pentru că un abis s-a deschis în profunzimile noastre şi eram literalmente cuprinşi de ameţeală… Era la începuturile noastre. Până atunci Durckheim era, pentru noi, un fel de monstru sacru de neatins, de o vigoare neobişnuită, iar noi eram la sute de mii de leghe de a bănui în el altceva decât glaciala „roată a metamorfozei”.

Din această zi, o legătură de neclintit ne-a unit; el ne-a dăruit ca moştenire misterul din care se hrănea el însuşi, această realitate de un gen straniu care îl locuia şi despre care nu vorbea niciodată în nici una din sesiunile sau conferinţele lui, nici în cărţile lui. Nici noi, n-am vorbit despre aceasta niciodată în scrierile noastre. Dar acum că Graf este în viziunea Celui pe care nu înceta să-l numească în secret, mesajul lui poate să se desfăşoare până la această totală revelaţie. „Fiinţa”, de care este plină toată opera lui, nu era, pentru el, decât Iisus Christos. A fost, totuşi, de o extremă importanţă ca el să vorbească despre Fiinţă, pentru a lăsa fiecăruia libertatea de a o numi. Aici se vădeşte măreţia omului…

După o tăcere interminabilă, în care acest „mare al Treilea” era, cu siguranţă, în mijlocul relaţiei noastre, la modul tangibil, Durckheim, ca întotdeauna, a trecut la fapte: numai experienţa are, pentru el, primatul şi poate să ne verifice. A luat o foaie de hârtie şi a început să deseneze cum evenimentul „Rugăciunea lui Iisus” trebuia să coboare în suflu, devenind astfel însăşi substanţa a ceea ce el numea „roata metamorfozei”!

Unul din momentele care înflăcărau cel mai mult camera de lucru, până la fulguranţă, era acela în care Durckheim, într-o bâlbâială inefabilă, încerca să spună ce anume deosebea creştinismul de tradiţiile religioase: cuvintele lui despre persoană şi iubirea care duce la revelarea vieţii trinitare în Dumnezeu erau ca o profesiune de credinţă pe care o smulgea din însăşi fiinţa lui. Eram ca sub norul Duhului, la umbra giulgiului din Torino reprezentându-l pe Christos, giulgiu aflat întotdeauna pe peretele din faţa biroului maestrului. Dialogul devenea contemplaţie… Nu mai era nimic de spus, intram, dincolo de cuvinte, în înfiorarea a ceea ce constituie urzeala subiacentă a întregii metafizici a lui Durckheim: dimensiunea trinitară a tuturor lucrurilor. „Nimic nu există în afara Trinităţii”, spunea el, scandând tăcerea prin repetările lente şi succesive… Impresionaţi de lumina unei asemenea credinţe, i-am oferit, cu ocazia următoarei întâlniri, icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov, unul din marile vârfuri ale artei ortodoxe. Şi-a apropiat-o mult de ochii lui, ne mai văzând aproape deloc, a contemplat-o totuşi îndelung, apoi a murmurat: „Este preferata mea…” Şi a aşezat-o pe un corp de mobilă, alături de două mari lumânări, pe care le aprindea cu o încetineală festivă. Nu putea exista o comuniune mai profundă cu oaspetele nostru decât în acest mister abisal care este şi centrul propriei noastre credinţe… Dacă ortodoxia are o „obsesie” aceasta este Trinitatea!

Înainte de a părăsi vechea vilă rustică (unde a fost găzduit, n.t.), în acea zi, în mod spontan, am îngenuncheat înaintea lui, el şi-a pus mâinile peste noi şi ne-a binecuvântat spunând: „Sunteţi făcuţi unul pentru altul… Mergeţi…” Şi ne-a trimis în numele harurilor primite.

Aşa încât, putem mărturisi că Durckheim nu este un maestru printre mulţi alţii. El a contribuit intens la restaurarea în Occident a unei noi maniere de a trăi creştinismul, manieră care, în realitate este cea mai veche. Focul adus de Christos în lume a fost acoperit de secole de deviaţii istorice. A fost nevoie, pentru a se reaprinde, de scânteia câtorva pionieri. Străpungerea spre origini şi spre nucleul primitiv, Durckheim a operat-o pe planul experienţei ontologice şi al vieţii interioare. Viitorul ne-o va dezvălui…

Acum, Karlfried Graf Durckheim a părăsit micul lui cătun din Rutte. Nu mai este la câteva ore şi kilometri de călătorie. Îl simţim acolo, mai prezent ca oricând. Cu ocazia ultimei noastre întâlniri, la patul lui, înainte de marea plecare, Alphonse şi-a pus ,de data aceasta, mâinile peste el, iar el repeta, ca şi Iisus, înainte de moartea sa, apostolilor lui: „Voi sunteţi adevăraţii mei prieteni…” Mulţumim, Graf, pentru a ne fi făcut să simţim astăzi adevărul acestor ultime cuvinte!

Alphonse si Rachel Goettmann


”Moartea este marea Viaţă mereu la lucru. Ea nu este duşmanul de îndepărtat, ci sora care ne dă mâna pentru a trece pragul nunţii cu Fiinţa şi a intra în Ţara pe care, de fapt, nu am părăsit-o niciodată.” (Karlfried Graf Durckheim)

Sursa: Lettre de Bethanie din 18 ianuarie 2009
Site: www.centre-bethanie.org

Viaţa, iubirea, moartea - dialog între Jeanne Guesné şi Karlfried Graf Durckheim

JEANNE GUESNÉ (1910-2010) a fost conferentiarã, scriitoare, alchimistã, culegãtoare de plante, fondatoare în 1990 la Universitatea din Strasbourg, la congresul international al Transpersonanlului, a asociatiei " Les Voies de la Connaissance " Association pour l’Étude et la Recherche pluridisciplinaire des questions fondamentales concernant l’Homme.

Fostã infirmierã, ea a trãit experiente metafizice si paranormale despre care vorbeste cu o rarã profunzime în cãrtile sale. A condus cercetãri sustinute împreunã cu oameni de stiintã despre stãrile modifcate de constiintã.

Un interviu video, înregistrat în 2002, deci la 92 de ani, poate fi vizionat pe youtube, sectionat în 4 pãrti, începând de aici:https://www.youtube.com/watch?v=CtpNnWP8e00

De citit cartea sa LE GRAND PASSAGE de la editura Le Courrier du Livre, Paris.

o meditaţie extrasă de revista Nouvelles Clés din cartea
Le 3 e Souffle, de Jeanne Guesné, ed. Albin Michel

Profesor Durckheim: „Lumea” întreagă pe care o observăm, şi noi înşine în sânul ei, pot fi percepute ca o tentativă a infinitului de a apărea în finit. Fiecare lucru, fiecare floare, fiecare arbore, fiecare animal, fiecare fiinţă umană, aşa cum este trăieşte, debordează de forţa vieţii care se naşte în el şi tinde fără încetare să apară acolo într-o formă particulară. Noi suntem chemaţi să fim mărturie noi înşine, prin ea şi în ea, a acestui „cu totul altul” care, la început voalat, este destinat să fie manifestat. Pentru cel care s-a trezit la Cale, o cunoaştere arzătoare îi însufleţeşte cu pulsaţia ei zilele şi nopţile într-o experienţă care este o promisiune şi totodatã o misiune.

JEANNE GUESNÉ: Cred că Cunoaşterea care decurge din experienţa contactului direct cu Fiinţa în Sine marchează o etapă, un prag de trecut…

PR. DURCKHEIM: Pentru cel care scapă pentru o clipă de agitaţia vieţii cotidiene, şi care la întâlnirea cu natura pe malul unui râu, în mijlocul pădurii, pe ţărmul oceanului, se eliberează de tensiunile sale, este sigur că el poate gusta experienţa minunată de a se simţi integrat în plenitudinea unei forţe care izvorăşte din adâncul lui şi care îl regenerează.
În această primă luare de contact cu transcendenţa, Conştiinţa Fiinţei îi apare mai net decât prin intermediul valorilor morale şi a diferitelor credinţe religioase. Chiar şi în erotism şi sexualitate, există ceva transcendental care face să explodeze carcanul „conştiinţei care defineşte şi obiectivează” a eului, şi îi permite să depăşească limitele sclerozate ale acestui eu hipertrofiat.
Elementele fundamentale ale exerciţiului ţin de trei aspecte: Atitudine-Respiraţie-Tensiune. Corpul, ca mijloc de expresie, ne vorbeşte prin  „atitudinea”, determinată de centrul de greutate: hara. Prin Respiraţie, începem să luăm încet încet cunoştinţă de corpul „interior” care se deschide şi se închide în ritmul marelui du-te-vino al suflului Vieţii. Şi prin Tensiunea justă, ce rezultă dintr-o atitudine justă şi dintr-o respiraţie justă, învăţăm să „ne lăsăm în umeri”, şi nu să lăsăm să cadă umerii. Învăţăm astfel să „dăm drumul”, adică să ne eliberăm de autoritatea eului nostru. 

Un Maestru Om - interviu revista Nouvelles Clés cu Jacques Castermane

Un Maestru Om
Unul dintre marii discipoli ai înţeleptului german, care a părăsit vesmântul pământesc, ne oferă aici impresia lui despre învăţătura şi moştenirea acestui om care se servea de stări de suflet cotidiene ca materie primă a transformării interioare.

Interviu cu Jacques Castermane, discipol de seamă al lui Graf Durckheim



Jacques Castermane

Nouvelles Clés: Graf Durckheim a murit la 28 decembrie 1988. Dumneavoastra veti conduceţi centrul care-i poartă numele. Aţi fost foarte apropiaţi deci ?

Jacques Castermane: Nimic, dar absolut nimic nu părea să ducă la această întâlnire, la aceşti douăzeci şi doi de ani de colaborare cu el şi la acest fel de filiaţie. Fără îndoială să fie hazardul cel care se numeşte destin? Întâlnirea noastră datează din anul 1967. Era la Bruxellea la Maison d’Erasm, unde Graf Durckheim participa la un colocviu. Imediat curentul a trecut. Am fost profund impresionat de ceea ce spunea şi mai ales de modul lui de a fi. Şi aşa cum a binevoit să scrie în prefaţa cărţii mele „Îl văd încă pe Jacques Castermane la Maison d’Erasme, în îmbrăcămintea sa bleu, aşezat la dreapta mea. Şi, aşa cum se întâmplă adesea atunci când ţii o conferinţă, aveam impresia că vorbeam în mod particular pentru el, impresionat de capacitatea lui de a asculta.”

N.C.: I-aţi devenit discipol?

J.C.: Nu ştiam nimic de ce putea să fie o relaţie între maestru şi discipol. Dar e adevărat că, după câţiva ani, nu puteam să-l numesc altfel. După multă ezitare totuşi, l-am întrebat într-o zi cum vede el diferenţa dintre noi doi. „Diferenţa între cel care se numeşte maestru şi cel care se numeşte discipol? Nu exista diferenţă, amândoi sunt pe aceeaşi cale, doar că aceasta se vede la cel care se numeşte maestru un pic mai mult!”.

N.C.: Este dificil să fii discipolul lui Graf Durckheim?

Monseniorul Germain despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Monseniorul Germain este (la acea vreme, 1990) episcopul primat al Bisericii Ortodoxe din Franţa şi rector al Institutului de teologie Saint-Denis de la Paris.

Aşa a vrut Dumnezeu ca să ne întâlnim de trei ori, numai de trei ori. Ceea ce reprezenta el şi ceea ce făcea, crea totuşi o intimitate esenţială între noi şi între mediile noastre.

Arnaud Desjardins Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Odinioară mare călător, cineast aventurier, realizator pentru televiziunea franceză de minunate filme despre spiritualitatea vie a Orientului, autor a numeroase lucrări, Arnaud Desjardins se consacră astăzi  faptului de a transmite ceea ce a primit, în cadrul Ashramului de la Font d’Isière, continuând în acelaşi timp să publice cărţi.

Aflând despre decesul lui Karlfried Graf Durckheim, suntem mulţi, cred eu, cei care nu resimţim tristeţe, pentru că este cazul să ne bucurăm la ideea că un om ca el a trăit atât de mult printre noi, în Europa.
Durckheim făcea în mod magnific legătura  între tradiţiile din Japonia şi cultura noastră. El exprima prin prezenţa sa ceea ce putem spera şi noi, occidentalii, dacă ne angajăm pe Cale.

Deşi eu nu am fost la drept vorbind unul dintre discipolii săi, Karlfried Graf Durckheim a jucat un rol important în viaţa mea. Prima noastră întâlnire datează încă din 1966. Apariţia în limba franceză a cărţii lui despre hara l-a făcut brusc celebru, şi eu tocmai mă întorceam dintr-un sejur de un an, în India, alături de tibetani, de care puţin occidentali s-au apropiat. Când am mers la el, Durckheim era deja aureolat de prestigiul lui, înconjurat de discipoli şi de admiratori în apartamentul parizian unde ne aflam reuniţi. Am avut atunci un dublu şoc: eram în faţa unui om la costum, a cărui aparenţă nu avea nimic exotic, dar care vizibil era diferit de celelalte persoane prezente, prin aceea că conţinea ceva în plus. Eu am fost, desigur, foarte impresionat de yoghinii hinduşi sau de înţelepţii tibetani; dar Karlfried Graf Durckheim este primul occidental pentru care am simţit, cu toată certitudinea: iată un înţelept!

Pe de altă parte, am fost foarte bulversat de extraordinara sa umilitate, de adânca lui simplitate. Întorcându-se spre mine, el a spus textual: „Am aflat că v-aţi întors dintr-un lung sejur petrecut alături de tibetani; trebuie să vă mărturisesc că totdeauna am găsit budismul tibetan greu de înţeles, prin cărţile pe care le-am citit. Poate că sunteţi în măsură să-mi oferiţi câteva clarificări asupra unor puncte care mi-au scăpat mereu.”

Ideea că acest om poate să-şi declare limitele în prezenţa admiratorilor săi, poate să solicite opinia unui cineast mult mai tânăr decât el, şi care, în plus, nu avea la acea vreme nici o maturitate reală, m-a derutat complet. Niciodată nu am putut uita această lecţie. Şi dacă, odinioară, nu puteam visa să devin un nou Ramana Maharshi, nutream speranţa secretă de a atinge într-o zi calitatea de a fi a lui Karlfried Graf Durckheim.

Am rămas în relaţie cu el, de la an la an. Am participat împreună la o serată la sala Pleyel pentru a-l ajuta pe maestrul Noro să păstreze pura tradiţie a lui aikido. Apoi, acum trei ani, o foarte fidelă elevă a lui Durckheim, care vine frecvent să mă viziteze şi pe mine mi-a spus că el i-a cerut noutăţi despre mine şi şi-a exprimat dorinţa să mă întâlnească. Această dorinţă a răsunat în mine ca un ordin şi am decis să merg. La puţin timp după aceea, mă aflam la Todtmoos în faţa lui Durckheim care era, aşa cum fiecare ştie, atins de tulburări de memorie. Am primit atunci o imensă învăţătură, văzând cum acest om, diminuat în funcţiile lui cerebrale, îşi păstra toată puterea strălucirii sale. Emana din el o impresie de profunzime, de seninătate, evidentă pentru mine, cât şi pentru toţi cei care s-au apropiat de la spre sfârşitul vieţii sale.

Am fost chiar uimit să constat cum mulţi tineri care nu l-au cunoscut pe Durckheim atunci când era în deplină stăpânire a mijloacelor sale, nu erau mai puţin încântaţi de el, aşa cum fusesem eu în 1966. Noi am evocat mai ales amintiri trecute şi, la sfârşitul discuţiei noastre, Karlfried Graf Durckheim mi-a luat mâinile  şi mi-a spus: „Atingeţi-le!” Am avut impresia că nu am venit la Todtmoos decât pentru a auzi acest cuvânt. Se întâmplă, într-adevăr, ca urmare a cererii multor cititori ai cărţilor mele, am acceptat să-i ghidez pe unii dintre ei pe propria lor cale. Or, fiind foarte marcat de India, unde oamenii se ating foarte puţin, eu nu am acordat nici o importanţă contactelor fizice, foarte importante totuşi în alte tradiţii. Am primit mult, de exemplu, de la incursiunile mele în lumea sufită, în care discipolii iau voluntar mâna maestrului, mai degrabă decât să îl salute de la distanţă. Dar cutuma indiană predominase până atunci la mine. Şi aceste cuvinte ale lui Durckheim au fost pentru mine ultimul lui mesaj. Încă aveam nevoia să aud acest „Atingeţi-le!”… Eu ştiu acum cum aceste contacte fizice pot permite comuniunea cu altul şi pot transmite altfel decât prin cuvânt.

În cadrul acestui omagiu adus lui Karlfried Graf Durckheim,  ţin să mai menţionez un ultim punct. Un foarte apropiat discipol al lui Ma Ananda Mayi mi-a povestit că la ieşirea dintr-o lungă discuţie cu Durckheim, Ma – care, să nu uităm, a fost şi rămâne o referinţă spirituală pentru sute de mii de hinduşi şi de occidentali – a declarat: „Acest om este europeanul cel mai evoluat din punct de vedere spiritual pe care l-am întâlnit vreodată.” Ea chiar a adăugat, pentru edificarea discipolilor ei: „Hinduşii au un anumit orgoliu spiritual şi sunt convinşi că occidentalii nu ar putea merge prea departe pe cale. Cu acest om (Durckheim) avem dovada a ceea ce non hinduşii pot atinge.”

Ce pot eu adăuga la aceste cuvinte ale lui Ma Ananda Mayi, decât că pentru mine, ca pentru atâtea persoane atinse de chemarea a ceea ce el însuşi numea „Cel cu totul Altul”, Karlfried Graf Durckheim rămâne un exemplu, o prezenţă, o inspiraţie vie.

Sursa: Fragment tradus din volumul
MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM,
Ed. Dervy/Livres.
Traducerea îmi apartine, V.J. 

Jean-Yves Leloup despre întâlnirea cu Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Jean-Yves Leloup este preot ortodox, scriitor, conferenţiar.

 Site personal: http://www.jeanyvesleloup.com/index.html

Ianuarie 1979. Urmare a unei recomandări a părintelui Besnard, am mers pentru prima oară la Rutte pentru a-l întâlni pe Graf Dürckheim. Intenţia mea era de a publica o carte de dialoguri cu el, întrebându-l despre raporturile cu Zenul, despre psihoterapia iniţiatică şi despre creştinism. Ştiam că avea atunci nişte dificultăţi cu un iezuit german. Un dominican francez mă pusese, de asemenea, în gardă contra acestui „narcisism ontologic” care transpira din opera lui: „Fiinţa nu este Dumnezeu, această ‘transcendenţă interioară’ ar putea foarte bine să fie cea a diavolului…”

Annick de Souzenelle despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Annick de Souzenelle este psihoterapeută, scriitoare, conferenţiară. La Chapelle, 49190 Rochefort-sur-Loire
Autoarea, printre altele, a cărţii Simbolismul corpului uman.

Site personal: http://souzenelle.free.fr/index.php

Decembrie 1968
Petrecând o zi pe săptămână la Villa Notre-Dame, episcopie a Bisericii Catolice Orthodoxe din Franţa la Paris, pentru a-l ajuta pe Monseniorul Jean[1] într-un secretariat inexistent din lipsă de mijloace financiare, iau masa acolo.

În acea miercuri de decembrie, trecem la masă, când un invitat neaşteptat sună la uşă. Durckheim intră; eu nu-l cunosc, dar sunt uimită de frumuseţea acestui bărbat, o frumuseţe ţinând mai mult de o lumină interioară decât de o calitate a corpului, cea care emană din justeţea unei prezenţe.

Monseniorul. Jean se loveşte peste frunte… Se adaugă încă un tacâm la dreapta episcopului, şi eu mă aflu plasată în faţa acestui bărbat, acestui nobil, care acceptă evenimentul cu o extremă graţie, şi participă la această masă frugală ca şi cum ar participa la un festin. Pentru mine, în orice caz, este festinul. Sunt acolo, aproape de omul pe care îl îndrăgesc ca pe un părinte care mi-a dat viaţa născându-mă la credinţă, adevărată icoană a Tatălui, Sursă de viaţă, şi în faţă cu Durckheim, acest bărbat despre care nu ştiu încă nimic, dar de la care primesc prin toată fiinţa mea comunicarea unei extreme bogăţii.