Suferinta nu dispare acolo unde "Viaţa a reuşit", dar este trăită altfel: fructuos

Suferinta nu dispare: doare la fel de mult, dar este trãitã altfel.
Omul în care "viaţa a reuşit" nu devine un supraom, cineva deasupra durerii.

Când un om îsi acceptã si suportã cu curaj suferinta,
- inclusiv în meditatie, poate chiar zile întregi  -
vine un moment când se simte ca trecând printr-un zid
şi omul devine liber si deschis pentru ceva necunoscut pânã atunci.
(KGD)

Omul care a atins majoratul (a se vedea aici – când omul devine expresia fiinţei sale esenţiale) dovedeşte aceasta nu numai prin afirmarea credinţei sale, ci prin forţa înrădăcinării sale în experienţa FIINŢEI dincolo de spaţiu şi timp, prin forţa sa atunci când suportă insuportabilul şi acceptă inacceptabilul. Ceea ce presupune şi forţa de a-şi continua, treaptă cu treaptă, transformarea sa. Doar cel care este înrădăcinat în profunzimea Fiinţei esenţiale poate suporta teama de a suferi a eului său. Pentru el o armonie scutită de suferinţă nu este singurul criteriu valabil, nici absenţa conflictelor valoarea cea mai înaltă. Cel care rămâne în spiritual va fi singurul capabil să suporte dezordinea lumii fără să simtă amărăciune din cauza aceasta iar suferinţa pe care totuşi o resimte va fi fructuoasă.

Este imatur cel care crede că poate învinge definitiv angoasa, tristeţea şi disperarea. Este major, din contră, cel care găseşte în pericolele permanente ale imperfecţiunii vieţii un mijloc mereu nou de a nu se identifica cu eul său anxios, trist şi disperat, ci de a-l dizolva la contactul profunzimii. El este atunci copleşit şi neîncetat transformat prin forţa profunzimii. Personalitatea sa este tot mai puternic marcată de Fiinţa sa esenţială, tot mai mult  dirijată de iubire şi transformată chiar şi în slăbiciunile sale. Sub semnul unei transparenţe crescânde, el poate atunci să dea expresie prezenţei ei în această lume.

(K.G.Durckheim  - La Voie de la Transcendance, pag.44)

Esenţa cotidianului ca exerciţiu…

Există un mod atent de a trata lucrurile obişnuite,

o utilizare cu grijă a unui obiect familiar, 

un mers reflectat pe un drum pe care îl facem zilnic, 

aşa încât docilitatea tuturor acestor lucruri ne emoţionează profund 

ca un fel de salut al unităţii FIINŢEI…

Claude Monet - Impresie.Rasarit de soare

K.G. Dürckheim – L’homme à la recherché de son integralité, Editions du ROCHER, pag. 188

Omul în căutarea integralităţii sale - maturitatea (1)

  Un om este major când a reuşit înrădăcinarea în experienţa transcendenţei,
  înrădăcinare pe care apoi a consolidat-o printr-o hotărâre constant reînnoită.
  El a dobândit astfel majoratul său, 

  libertatea de a-şi dirija viaţa potrivit destinului care este efectiv al său,
  adică acela de a fi martor, în această lume, al FIINŢEI supranaturale.

Calea Transcendeţei. Exerciţiul

actualizat azi duminică, 14octombrie 2012, cu al treilea  din cele 3 puncte ale expunerii.

Calea iniţiatică este calea EXERCIŢIULUI, adică a muncii continue asupra noastră înşine.
„Munca” iniţiatică nu este, trebuie s-o spunem din start, un „a face”, un „a acţiona”. Ci este o întâmpinare(acceptare), o primire. Înseamnă a asculta cu atenţie. Înseamnă a lăsa să se întâmple, să vină la noi, un adevăr care depăşeşte adevărul obişnuit al eului nostru şi care îndeamnă la o anumită transformare de sine.

Gândul zilei (4)

Miracolul FIINŢEI nu se revelează decât în singularitatea unicului. Tot ceea ce este stereotipat sau rutinier, orice generalizare, o împiedică să se manifeste. Cu toate acestea, obişnuitul, familiarul, atunci când ne ating brusc cu prospeţimea necunoscutului şi cu caracterul singularului, pot deveni revelatori ai FIINŢEI. Sunetul unui clopot, deja de mii de ori auzit, arborele de sub fereastra mea pe care îl văd în fiecare zi, un gest cu totul familiar al unuia dintre apropiaţii mei, orice lucru, nu contează care, atunci când ne frapează în spontaneitatea lui primitivă, în purul aici, acum şi astfel, poate să devină purtătorul de cuvânt al FIINŢEI. Şi când aceasta ne atinge, episodul cel mai cotidian devine esenţial. De aceea este important să dezvoltăm o dispoziţie şi o formă de conştiinţă care, despuind lucrurile de vălul obişnuitului şi de sensul lor conceptual, le lasă să ne atingă direct.

K.G. Durckheim - LA VOIE DE LA TRANSCENDANCE. L’homme à la recherché de son integralité, Ed. du Rocher, Monaco, pag. 180

K.G. Durckheim - Experienţa numinosului

Foto: Leonid Afremov - The Silence of the fall

Numinosul este calitatea generală prin care ne frapează prezenţa FIINŢEI.

Unul din capitolele interesantei cărţi a Dr. Jacobs, „Înţelepciune indiană şi terapie”, începe prin această observaţie: „Există două feluri de cunoaştere, prima este cea a conştiinţei raţionale, care se raportează la temporal, cealaltă este cunoaşterea spirituală care se ocupă de atemporal.”