luni, 18 martie 2013

Frica de contacte


Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE
Frica de contacte

Plenitudinea şi binefacerea adusă de contact, când oamenii sunt împreună, îi scapă unei omeniri ai cărei membri nu se iau în considerare şi nu se tratează reciproc decât ca obiecte.

Cu cât oamenii se percep mai mult faţă către faţă, în rolurile lor, cu atât mai puţin se recunosc ei între ei ca fiinţe umane. Iar de contactele fizice se tem şi mai mult. În mod natural acestea există prin gesturile de tandreţe care însoţesc orice fel de iubire. Dar nu există, în afara relaţiilor de iubire, şi un contact care să exprime pur şi simplu solidaritatea umană? Aceasta îl îndreptăţeşte şi îi manifestă sinceritatea. Nu numai că cea mai mică atingere creează o legătură între două fiinţe, dar ea le şi include pe amândouă în ceva mai mare şi le face să ia o binefăcătoare cunoştinţă de apartenenţa lor la un „corp” mai vast, un corp cosmic.

Pentru că oamenii nu îşi arată îndeajuns între ei, chiar şi pe plan fizic, o fraternitate întemeiată pe Fiinţa esenţială, suntem înconjuraţi de oameni frustraţi şi îngheţaţi. Peste tot, ca printre gratiile unui grilaj, se întind mâini în căutarea altor mâini care să le ia cu afecţiune. Când, pe neaşteptate, aceasta se produce, barierele cad dintr-odată  şi o inimă îngheţată se topeşte în caldul curent al vieţii. Dar aceasta se întâmplă foarte rar. Aceasta nu se întâmplă, în mod spontan, decât dacă un om este acolo, prezent pur şi simplu, prin Fiinţa lui esenţială, şi dacă îndrăzneşte să se arate în adevărul care este el, în unitatea lui cu altul. Desigur, aceasta presupune curajul de a trece dincolo de tabuuri şi de convenţiile care oprimă viaţa şi interzic contactele. De fapt pentru ce? Poate pentru că ele ar doborî zidurile care securizează micul eu şi îl feresc de familiarităţi prea naive şi directe. El se teme de ele pentru că, din lipsă de a se adresa Fiinţei esenţiale din celălalt, el ar putea fi el însuşi capabil de aceste lipse de tact.


Frica de contactul fizic este adesea un simptom de apărare nevrotică. Şi totuşi ce efect binefăcător poate să aibă o mângâiere pe cap, gestul de a pune mâna pe umăr sau, pur şi simplu, a-l lua pe cineva în braţe, fără a vrea nimic altceva să exprimi decât o prezenţă fraternă a inimii, un mod de a fi acolo cu celălalt, un semn de apartenenţă comună. Aceste gesturi de solidaritate foarte umană pot să cheme prezenţa unui terţ mai mare, Fiinţa esenţială care ne uneşte pe toţi, şi să depună mărturie pentru el.


K.G. Durckheim – LE MAITRE INTERIEUR, pag. 155, Ed. Le Courrier du Livre, Paris
carte tradusă în românește sub titlul Chemarea maestrului spiritual. Sensul îndrumării spirituale, publicată de Editura HERALD în decembrie 2020.