Viaţa, iubirea, moartea - dialog între Jeanne Guesné şi Karlfried Graf Durckheim

JEANNE GUESNÉ (1910-2010) a fost conferentiarã, scriitoare, alchimistã, culegãtoare de plante, fondatoare în 1990 la Universitatea din Strasbourg, la congresul international al Transpersonanlului, a asociatiei " Les Voies de la Connaissance " Association pour l’Étude et la Recherche pluridisciplinaire des questions fondamentales concernant l’Homme.

Fostã infirmierã, ea a trãit experiente metafizice si paranormale despre care vorbeste cu o rarã profunzime în cãrtile sale. A condus cercetãri sustinute împreunã cu oameni de stiintã despre stãrile modifcate de constiintã.

Un interviu video, înregistrat în 2002, deci la 92 de ani, poate fi vizionat pe youtube, sectionat în 4 pãrti, începând de aici:https://www.youtube.com/watch?v=CtpNnWP8e00

De citit cartea sa LE GRAND PASSAGE de la editura Le Courrier du Livre, Paris.

o meditaţie extrasă de revista Nouvelles Clés din cartea
Le 3 e Souffle, de Jeanne Guesné, ed. Albin Michel

Profesor Durckheim: „Lumea” întreagă pe care o observăm, şi noi înşine în sânul ei, pot fi percepute ca o tentativă a infinitului de a apărea în finit. Fiecare lucru, fiecare floare, fiecare arbore, fiecare animal, fiecare fiinţă umană, aşa cum este trăieşte, debordează de forţa vieţii care se naşte în el şi tinde fără încetare să apară acolo într-o formă particulară. Noi suntem chemaţi să fim mărturie noi înşine, prin ea şi în ea, a acestui „cu totul altul” care, la început voalat, este destinat să fie manifestat. Pentru cel care s-a trezit la Cale, o cunoaştere arzătoare îi însufleţeşte cu pulsaţia ei zilele şi nopţile într-o experienţă care este o promisiune şi totodatã o misiune.

JEANNE GUESNÉ: Cred că Cunoaşterea care decurge din experienţa contactului direct cu Fiinţa în Sine marchează o etapă, un prag de trecut…

PR. DURCKHEIM: Pentru cel care scapă pentru o clipă de agitaţia vieţii cotidiene, şi care la întâlnirea cu natura pe malul unui râu, în mijlocul pădurii, pe ţărmul oceanului, se eliberează de tensiunile sale, este sigur că el poate gusta experienţa minunată de a se simţi integrat în plenitudinea unei forţe care izvorăşte din adâncul lui şi care îl regenerează.
În această primă luare de contact cu transcendenţa, Conştiinţa Fiinţei îi apare mai net decât prin intermediul valorilor morale şi a diferitelor credinţe religioase. Chiar şi în erotism şi sexualitate, există ceva transcendental care face să explodeze carcanul „conştiinţei care defineşte şi obiectivează” a eului, şi îi permite să depăşească limitele sclerozate ale acestui eu hipertrofiat.
Elementele fundamentale ale exerciţiului ţin de trei aspecte: Atitudine-Respiraţie-Tensiune. Corpul, ca mijloc de expresie, ne vorbeşte prin  „atitudinea”, determinată de centrul de greutate: hara. Prin Respiraţie, începem să luăm încet încet cunoştinţă de corpul „interior” care se deschide şi se închide în ritmul marelui du-te-vino al suflului Vieţii. Şi prin Tensiunea justă, ce rezultă dintr-o atitudine justă şi dintr-o respiraţie justă, învăţăm să „ne lăsăm în umeri”, şi nu să lăsăm să cadă umerii. Învăţăm astfel să „dăm drumul”, adică să ne eliberăm de autoritatea eului nostru. 

Un Maestru Om - interviu revista Nouvelles Clés cu Jacques Castermane

Un Maestru Om
Unul dintre marii discipoli ai înţeleptului german, care a părăsit vesmântul pământesc, ne oferă aici impresia lui despre învăţătura şi moştenirea acestui om care se servea de stări de suflet cotidiene ca materie primă a transformării interioare.

Interviu cu Jacques Castermane, discipol de seamă al lui Graf Durckheim



Jacques Castermane

Nouvelles Clés: Graf Durckheim a murit la 28 decembrie 1988. Dumneavoastra veti conduceţi centrul care-i poartă numele. Aţi fost foarte apropiaţi deci ?

Jacques Castermane: Nimic, dar absolut nimic nu părea să ducă la această întâlnire, la aceşti douăzeci şi doi de ani de colaborare cu el şi la acest fel de filiaţie. Fără îndoială să fie hazardul cel care se numeşte destin? Întâlnirea noastră datează din anul 1967. Era la Bruxellea la Maison d’Erasm, unde Graf Durckheim participa la un colocviu. Imediat curentul a trecut. Am fost profund impresionat de ceea ce spunea şi mai ales de modul lui de a fi. Şi aşa cum a binevoit să scrie în prefaţa cărţii mele „Îl văd încă pe Jacques Castermane la Maison d’Erasme, în îmbrăcămintea sa bleu, aşezat la dreapta mea. Şi, aşa cum se întâmplă adesea atunci când ţii o conferinţă, aveam impresia că vorbeam în mod particular pentru el, impresionat de capacitatea lui de a asculta.”

N.C.: I-aţi devenit discipol?

J.C.: Nu ştiam nimic de ce putea să fie o relaţie între maestru şi discipol. Dar e adevărat că, după câţiva ani, nu puteam să-l numesc altfel. După multă ezitare totuşi, l-am întrebat într-o zi cum vede el diferenţa dintre noi doi. „Diferenţa între cel care se numeşte maestru şi cel care se numeşte discipol? Nu exista diferenţă, amândoi sunt pe aceeaşi cale, doar că aceasta se vede la cel care se numeşte maestru un pic mai mult!”.

N.C.: Este dificil să fii discipolul lui Graf Durckheim?