O căutare iniţiaticã care crede că poate înainta direct spre Fiinţa esenţială evitând umbra va eşua la jumătatea drumului

Umbra

Forţa care îl antrenează pe om spre meditaţie se naşte din suferinţa sa în faţa absenţei de unitate integrală. În civilizaţia noastră aceasta este împiedicată din diverse cauze. Principale sunt refularea dorinţelor şi pulsiunilor naturale, neglijarea femininului în favoarea masculinului – atât la femeie cât şi la bărbat -, raportul neajustat cu sexul opus, reprimarea personalităţii creatoare prin organizarea vieţii într-o societate care face din individ servitorul legilor, sistemelor şi întreprinderilor impersonale.

Dar factorul de eşec decisiv al acestei integralităţi este refularea esenţei supranaturale. Omul contemporan devine pentru prima dată pe deplin conştient de aceasta.

Aceste obstacole în calea realizării totale a omului ţin de faptul că, în spatele faţadei mai mult sau mai puţin vesele şi strălucitoare pe care o arată lumii, milioane de oameni sunt bolnavi. Ei suferă durerea unui subiect împiedicat să devină el însuşi pentru că laturile primordiale ale totalităţii sale nu au dreptul să se exteriorizeze. Ele devin atunci umbra, care pedepseşte minciunile faţadei luminoase. O căutare iniţiaticã care crede că poate înainta direct spre Fiinţa esenţială evitând umbra va eşua la jumătatea drumului.

NU EXISTĂ DEVENIRE VALABILĂ FĂRĂ CONŞTIENTIZAREA UMBREI.

K.G. Dürckheim -  Meditieren – wozu und wie, HERDER, pag. 71

A medita – pentru ce şi cum ? (1)

Traducere din volumul: Meditieren – wozu und wie?  de K.G. Durckheim 

Cuvânt înainte

Această carte gravitează pe calea îngustă din jurul unei unice chestiuni: chestiunea accesului la experienţa FIINŢEI supranaturale, divine, experienţă pe care se sprijină orice sentiment religios viu şi fără de care viaţa oricărei religii moare. Mai sus şi mai jos, la dreapta şi la stânga acestei cărări înguste sunt munţi de probleme şi hăuri de întrebări nerezolvate, de ordin uman în general, de natură psihologică şi teologică în special, care nu vor fi aprofundate aici. Este vorba aici doar de accesul la Experienţa Celui cu Totul Altul, a transcendenţei, şi anume a Transcendenţei imanente din noi, şi despre o Transformare, care este tocmai sensul acestei Experienţe: ca promisiune şi ca sarcină de realizat.

Aşa încât, această carte îi va atinge, prin forţa lucrurilor, numai pe aceia pe care acest cu Totul Altul i-a atins, fie printr-o mare experienţă, fie printr-un scurt contact cu Fiinţa, fie pur şi simplu printr-un presentiment sau o aspiraţie.

Todtmoos-Rütte, martie 1976

Karlfried Graf Dürckheim

......

Traducere din K.G. Dürckheim – Meditieren – wozu und wie? 

Verlag Herder Freiburg im Breisgau, 1976, (ediţia a zecea – 1988), pp 15-20

Traducerea îmi aparţine, V.J. 

Mai multe fragmente traduse din această carte de-a lungul timpului:

Despre suferinţă aici:
 http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2011/12/kg-durckheim-suferinta.html
si pe alte subiecte aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/search/label/Meditieren-wozu-und-wie 

Nu există devenire valabilă fără conştientizarea umbrei

Forţa care îl antrenează pe om spre meditaţie se naşte din suferinţa lui în faţa absenţei de unitate integrală. În civilizaţia noastră aceasta este împiedicată de diverse cauze. Principalele sunt refularea dorinţelor şi a pulsiunilor naturale, necunoaşterea femininului în favoarea masculinului – la femeie cât şi la bărbat -, reprimarea personalităţii creatoare prin organizarea unei societăţi care face din individ servitorul legilor, al sistemelor şi al acţiunilor impersonale.

Dar factorul de eşec decisiv ala cestei integralităţi este refularea esenţei supranaturale. Omul contemporan devine pentru prima dată pe deplin conştient de acest fapt.

Aceste obstacole în calea realizării totale a omului ţin de faptul că, în spatele faţadei vesele şi strălucitoare pe care o arată lumii, mii de oameni sunt bolnavi. Ei trăiesc durerea unui subiect împiedicat să devină el însuşi deoarece componentele primordiale ale totalităţii lui nu au dreptul să se exteriorizeze. Acestea devin, astfel, umbra, care pedepseşte minciunile faţadei luminoase. O căutare de iniţiere care ar crede că poate evita umbra şi poate înainta direct spre Fiinţa esenţială este destinată eşecului pe parcursul drumului.

K.G. Durckheim – MEDITER. Pourquoi et comment?, Courrier du Livre, pag. 55

K.G. Durckheim - SUFERINŢA

Din ciclul A MEDITA. Pentru ce şi cum.

1. Atitudinea pre-iniţiatică în faţa suferinţei
2. Suferinţa separării de Fiinţa esenţială
3. Atitudinea iniţiatică în faţa suferinţei

Pământ nou

Cel care se trezeşte cu adevărat la cale şi se supune apelului vieţii iniţiatice intră într-o ţară cu totul nouă. Totul, absolut totul, este diferit. Diferit prin calitatea lui, sensul lui şi prin obiectul cunoaşterii lui. Diferit de asemenea prin apelul la un anumit comportament şi la o anumită relaţie cu ceilalţi şi cu toată existenţa.

Debutantul pe cale calcă pe un pământ nou – plin de surprize, de tentaţii şi de pericole. Multe lucruri îl înspăimântă, altele îi par profund familiare. La început, el este în mod normal suspendat între două universuri, între promisiunea şi exigenţele noului pe de o parte şi greutatea lumii vechi obişnuite pe de altă parte, între spiritul de aventură care îl împinge spre inexplorat şi nevoia de securitate care îl recheamă la obişnuinţele lui; între impulsul forţelor încă necunoscute şi fidelitatea faţă de vechile valori. Totul depinde atunci de o decizie fără echivoc şi de tenacitatea pusă în executarea ei. Trebuie ca omul să îndrăznească să iasă din frontierele strâmte ale unei ordini liniştitoare pentru a intra în vastul domeniu al libertăţii care nu comportă nici un sistem de securitate; a accepta riscul de a nu se supune ordinii şi legilor stabilite pentru a se supune extraordinarului a cărui promisiune şi exigenţă irump din inima Fiinţei esenţiale, a abandona reţeaua de relaţii umane superficiale bine organizate pentru a înfrunta solitudinea care merge mână în mână cu profunzimea, cea în care singurele care îşi găsesc locul sunt contactele care lasă să răsune vocea ei secretă. Cel trezit la cale a devenit cetăţean al unei alte împărăţii, care nu este din această lume, cea a originii lui spre care începe să se întoarcă. Singurele lui legături autentice îl leagă de cei pe care îi simte a fi fraţii şi surorile lui în FIINŢĂ.

Ţara nouă în care pătrunde el este întotdeauna o ţară de revoluţionari. Sistemele existente nu mai sunt recunoscute decât dacă ele pregătesc o reînnoire. Dacă ele oprimă ceea ce poartă viitorul, acestea sunt combătute. Omul iniţiat este o sursă de tulburare. Nimic nu îl imobilizează, nici măcar faptul de a a găsi, în cursul evoluţiei lui, obiectul căutării lui constante. El dă dreptate, şi el la rândul lui, înţelepciunii budhiste: „Dacă ajungi într-un loc în care nu-l găseşti pe Budha, spune ea, mergi mai departe. Dar dacă ajungi într-un loc în care îl găseşti pe Budha, fugi mai departe.”

Viaţa iniţiatică este întotdeauna surprinzătoare şi periculoasă, pentru duşmani, pentru prieteni şi pentru sine însuşi. 

NU EXISTĂ OPRIRE – NU EXISTĂ PUNCT DE SOSIRE

K.G. Durckheim – MEDITER: Pourquoi et comment, Ed. Courrier du Livre, pag. 38

Libertate pentru natură şi pentru supranatură

...sau limitele psihologiei şi psihoterapiei vizavi de integralitatea persoanei:
acelea de a ne simţi "bine", dar a rămâne în realitatea cea mai plată...
dacă nu se are în vedere esenţa supranaturală a omului...
zic eu...

Gândul zilei (19) - Exerciţiul vocii

Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie

Omul angajat pe calea transformării, cu decizia fermă de a utiliza toate mijloacele şi toate ocaziile pentru a se apropia de Sinele său veritabil, va descoperi într-o zi sau alta că propria noastră voce este cel mai bun aparat de care dispunem pentru a controla starea noastră interioară şi a detecta atitudinile noastre eronate. Prin ea se manifestă fiecare stare, fiecare dispoziţie a unei fiinţe şi măsura transparenţei ei. A învăţa să o ascultăm, să ne servim de ea ca de o oglindă a adevărului, oferă un mijloc de neînlocuit de a ne cunoaşte şi de a ne exersa pe cale.

Gândul zilei(3)

Când un om suportă în mod curajos să-şi păstreze suferinţa prezentă în conştiinţă
şi să o accepte

– aceeaşi durere poate însoţi meditaţia timp de ore sau zile întregi –

va veni un moment în care se va simţi trecând prin acest zid.

La un nivel profund,

nu numai că va fi eliberat de durerea sa,

dar se va afla el însuşi liber şi
deschis spre ceva care, până atunci,

îi era necunoscut.

K.G. Durckheim – MEDITER. Pourquoi et comment? , ed. Le Courrier du Livre, Paris, pag. 128