Karlfried Graf Durckheim (1896-1988), un maestru spiritual al timpului nostru
Semnalez și eu, și aici, cu mare întârziere:
A apărut traducerea în românește a ultimei cărți scrise de Annick de Souzenelle, Marea Doamnă care tocmai a împlinit 99 de ani.
Izolarea(confinement) a fost uneori descrisă ca oportunitatea unei conștientizări ... A jucat ea cu adevărat acest rol, după Dvs?
Poate că a acționat ca un remediu pentru starea noastră de inconștiență: cea de-a noua plagă a Egiptului - întunericul - este faptul că „nimeni nu s-a putut ridica de la locul său”, fiecare fiind constrâns să meargă spre sine, pentru a se supune invitației divine făcută lui Avraam, „Du-te către tine”.
O altă voce, care nu mai are nevoie de prezentare, despre semnificaţia coronavirusului.
Un text cu care, din nou, rezonez 100%.
O lectură actuală a vechilor cărţi de înţelepciune ale omenirii, în cazul acesta a Bibliei.
Despre destinul (uitat) al omului în această viaţă: acela de a se verticaliza
- prin ancorarea între cer şi pământ -,
după ce, până acum, a trăit doar pe orizontală
nutrit doar de seva pământului,
dobândind o cunoaştere doar pe acest plan orizontal.
Neştiind că îi lipseşte UNICUL NECESAR....
Lui îi revine datoria de a regăsi legătura vitală cu "cerul" - cer prezent şi în el - din interiorul său, unde este aşteptat, am putea spune. Unde este invitat... poate şi prin această OPRIRE generală, care poate fi şi o invitaţie la oprire individuală şi reflecţie profundă.
Da, invitat. Pentru că omul are dreptul să aleagă: să-şi îndeplinească destinul de om sau să rămână în actuala stare de inconştienţă cu toate consecinţele care decurg de aici.
Annick de Souzenelle (n. 1922)
Mai multe texte de Annick de Souzenelle aici:
Căutând să înţeleg mai clar evenimentele ce tulbură azi întreaga umanitate, mă bazez pe Biblie şi pe viaţa poporului evreu, prototip al vieţii umanităţii întregi.
În cartea Exodului, citim că acest popor aflat de multă vreme în robie în Egipt, este brusc încercat, împreună cu egiptenii, fiind supus la zece plăgi succesive, ce nu sunt decât consecinţele încălcării legilor ontologice care structurează creatul, încălcări comise de toţi. Acestea din urmă sunt comparabile cu dărâmarea zidului de susţinere a unei case, gest ce duce la prăbuşirea casei.
Annick de Souzenelle este psihoterapeută, scriitoare, conferenţiară. La Chapelle, 49190 Rochefort-sur-Loire
Autoarea, printre altele, a cărţii Simbolismul corpului uman.
Site personal: http://souzenelle.free.fr/index.php
Decembrie 1968
Petrecând o zi pe săptămână la Villa Notre-Dame, episcopie a Bisericii Catolice Orthodoxe din Franţa la Paris, pentru a-l ajuta pe Monseniorul Jean[1] într-un secretariat inexistent din lipsă de mijloace financiare, iau masa acolo.
În acea miercuri de decembrie, trecem la masă, când un invitat neaşteptat sună la uşă. Durckheim intră; eu nu-l cunosc, dar sunt uimită de frumuseţea acestui bărbat, o frumuseţe ţinând mai mult de o lumină interioară decât de o calitate a corpului, cea care emană din justeţea unei prezenţe.
Monseniorul. Jean se loveşte peste frunte… Se adaugă încă un tacâm la dreapta episcopului, şi eu mă aflu plasată în faţa acestui bărbat, acestui nobil, care acceptă evenimentul cu o extremă graţie, şi participă la această masă frugală ca şi cum ar participa la un festin. Pentru mine, în orice caz, este festinul. Sunt acolo, aproape de omul pe care îl îndrăgesc ca pe un părinte care mi-a dat viaţa născându-mă la credinţă, adevărată icoană a Tatălui, Sursă de viaţă, şi în faţă cu Durckheim, acest bărbat despre care nu ştiu încă nimic, dar de la care primesc prin toată fiinţa mea comunicarea unei extreme bogăţii.
