duminică, 25 decembrie 2011

K.G. Durckheim - SUFERINŢA

Din ciclul A MEDITA. Pentru ce şi cum.

1. Atitudinea pre-iniţiatică în faţa suferinţei

2.
Suferinţa separării de Fiinţa esenţială
3. Atitudinea iniţiatică în faţa suferinţei

marți, 20 decembrie 2011

Despre cartea HARA

De la Editura HERALD:
Cartea HARA, centrul vital al omului de K.G. Durckheim va apărea în luna ianuarie 2012.

marți, 13 decembrie 2011

Pământ nou

Cel care se trezeşte cu adevărat la cale şi se supune apelului vieţii iniţiatice intră într-o ţară cu totul nouă. Totul, absolut totul, este diferit. Diferit prin calitatea lui, sensul lui şi prin obiectul cunoaşterii lui. Diferit de asemenea prin apelul la un anumit comportament şi la o anumită relaţie cu ceilalţi şi cu toată existenţa.
Debutantul pe cale calcă pe un pământ nou – plin de surprize, de tentaţii şi de pericole. Multe lucruri îl înspăimântă, altele îi par profund familiare. La început, el este în mod normal suspendat între două universuri, între promisiunea şi exigenţele noului pe de o parte şi greutatea lumii vechi obişnuite pe de altă parte, între spiritul de aventură care îl împinge spre inexplorat şi nevoia de securitate care îl recheamă la obişnuinţele lui; între impulsul forţelor încă necunoscute şi fidelitatea faţă de vechile valori. Totul depinde atunci de o decizie fără echivoc şi de tenacitatea pusă în executarea ei. Trebuie ca omul să îndrăznească să iasă din frontierele strâmte ale unei ordini liniştitoare pentru a intra în vastul domeniu al libertăţii care nu comportă nici un sistem de securitate; a accepta riscul de a nu se supune ordinii şi legilor stabilite pentru a se supune extraordinarului a cărui promisiune şi exigenţă irump din inima Fiinţei esenţiale, a abandona reţeaua de relaţii umane superficiale bine organizate pentru a înfrunta solitudinea care merge mână în mână cu profunzimea, cea în care singurele care îşi găsesc locul sunt contactele care lasă să răsune vocea ei secretă. Cel trezit la cale a devenit cetăţean al unei alte împărăţii, care nu este din această lume, cea a originii lui spre care începe să se întoarcă. Singurele lui legături autentice îl leagă de cei pe care îi simte a fi fraţii şi surorile lui în FIINŢĂ.

Ţara nouă în care pătrunde el este întotdeauna o ţară de revoluţionari. Sistemele existente nu mai sunt recunoscute decât dacă ele pregătesc o reînnoire. Dacă ele oprimă ceea ce poartă viitorul, acestea sunt combătute. Omul iniţiat este o sursă de tulburare. Nimic nu îl imobilizează, nici măcar faptul de a a găsi, în cursul evoluţiei lui, obiectul căutării lui constante. El dă dreptate, şi el la rândul lui, înţelepciunii budhiste: „Dacă ajungi într-un loc în care nu-l găseşti pe Budha, spune ea, mergi mai departe. Dar dacă ajungi într-un loc în care îl găseşti pe Budha, fugi mai departe.”

Viaţa iniţiatică este întotdeauna surprinzătoare şi periculoasă, pentru duşmani, pentru prieteni şi pentru sine însuşi.
 

NU EXISTĂ OPRIRE – NU EXISTĂ PUNCT DE SOSIRE

K.G. Durckheim – MEDITER: Pourquoi et comment, Ed. Courrier du Livre, pag. 38

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Libertate pentru natură şi pentru supranatură

...sau limitele psihologiei şi psihoterapiei vizavi de integralitatea persoanei:
acelea de a ne simţi "bine", dar a rămâne în realitatea cea mai plată...
dacă nu se are în vedere esenţa supranaturală a omului...
zic eu...


luni, 5 decembrie 2011

Apariţie de carte în curând : Hara, centrul vital al omului

O veste bună pentru cei care l-au "descoperit" pe K.G. Durckheim:

Am auzit... că Editura HERALD pregăteste publicarea cărţii HARA, centrul vital al omului în această lună...

Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei, legat fiind deopotrivã la cer  si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat" în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil să-şi îndeplinească vocaţia lui primordială:
aceea de a exprima Fiinţa în existenţă.

O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii practice pentru cei care vor sã practice meditatia.
O carte de o valoare inestimabilă pentru binefacerile pe care le poate aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o în practică.
Despre aceasta carte  pe blog aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/search/label/HARA
 

joi, 1 decembrie 2011

Gândul zilei (25)

Din seria Conferinţele de la Frankfurt

Vedem în mod constant în terapie oameni care nu mai găsesc sens vieţii pentru că eul lor este prea slab şi pentru că ei nu se stimează suficient, oameni care au fost prematur deformaţi din punct de vedere moral şi care întind obrazul stâng înainte chiar ca obrazul drept să fi fost lovit. Este un start prost în educaţie. Dar a trăi pentru a supravieţui, acesta să fie sensul pe care îl căutăm?

Viktor Frankl povesteşte că în timpul când era în lagărul de concentrare şi urma să fie gazat o frică înspăimântătoare îl locuia fără răgaz. Deodată şi-a repetat o frază: „O viaţă al cărei sens este acela de a supravieţui nu are sens.” În acea clipă toată frica lui a dispărut. O mutaţie s-a petrecut în el, conferindu-i o astfel de strălucire încât fatalitatea a trecut pe planul secund. Este o experienţă autentică în care cealaltă dimensiune depăşeşte – transcende – suferinţa clipei. Esenţialul stă în a păstra apoi rangul cucerit într-o asemenea clipă.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, Ed. du ROCHER, pag. 243  

marți, 22 noiembrie 2011

Cuvântul care vine din tăcere

Am găsit pe net înregistrarea unei emisiuni radiofonice  - în limba franceză - de K.G. Durckheim şi Claude Metra, aici:

partea I aici:
http://www.dailymotion.com/video/xflzo1_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-1_lifestyle

partea a II-a  aici:
http://www.dailymotion.com/video/xfqpcv_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-2_lifestyle#rel-page-2

si partea a III-a aici:
http://www.dailymotion.com/video/xg4e37_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-3_lifestyle#rel-page-1

vineri, 26 august 2011

K.G. Durckheim - Exerciţiul respiraţiei

Nimic altceva nu ne ajută să înţelegem mai bine apartenenţa noastră la Marea Viaţă ca respiraţia. De aceea nu există exerciţiu în slujba Căii care să nu ţină cont de respiraţie. Prin intermediul acesteia, noi punem direct mâna pe viaţa în mişcarea ei de transformare. Dacă reuşim să percepem legea de transformare care se manifestă şi se realizează în respiraţie, dacă ajungem să sesizăm toată semnificaţia ei şi dacă învăţăm să ne ajustăm pe ea, înseamnă că suntem deja pe Cale. În rândurile care urmează, respiraţia va fi considerată exclusiv din punctul de vedere al Căii interioare.

joi, 18 august 2011

K.G. Durckheim - CALITATEA TRANSCENDENŢEI ÎN EXPERIENŢA TRĂITĂ


Din seria Conferinţele de la Frankfurt (1967-1970)


Continuare de la Cele trei nevroze fundamentale ale omului, de aici: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/07/gandul-zilei16.html

Aici e nevoie să vorbesc din nou despre dezvoltarea omului, dezvoltare care îl antrenează dincolo de capacităţile de care are nevoie pentru a se confrunta cu viaţa şi care trebuie să se îndeplinească sub semnul căii iniţiatice: este vorba de a lua contact şi de a rămâne în acest contact cu o altă dimensiune care în Occident era reprezentată de religia creştină. Dar conţinutul acestei religii – conţinutul credinţei – slăbeşte tot mai mult sub asalturile intelectului. Credinţa care incarnează o încredere originară, acordată la modul absolut şi fără raţiune, a fonds perdus ca să spunem aşa, a fost în virtutea acestei dominaţii a intelectului tot mai argumentată, cerea dovezi, care în mod natural nu există în sensul intelectual al termenului.

marți, 16 august 2011

Articol despre cartea CENTRUL FIINŢEI

          Semnalez cu bucurie
un articol despre cartea CENTRUL FIINŢEI, în Ora de Dolj, scris de d-l Nicolae Coande:
CARTEA SĂPTĂMÂNII / K.G. Dürckheim – Centrul Ființei
 aici:

Nicolae Coande este poet si publicist român, mai multe detalii aici:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Coande

Hara în mers

Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie


În maniera corectă de a merge, Hara joacă de asemenea un rol important. Oamenii din lumea civilizată sunt mereu impresionaţi de frumuseţea mersului popoarelor primitive. Aceasta provine pur şi simplu din poziţia centrului de greutate pe care aceste popoare îl dobândesc în mod inconştient datorită obiceiului lor de a purta încărcături pe cap. În schimb, mersul este cel care dezvăluie cel mai bine diferenţa dintre cele două forme false ale atitudinii umane: crisparea (a) sau disoluţia (b) şi atitudinea justă (c). Un educator din antichitate putea să se laude că îşi recunoaşte fiecare elev de la sute de metri, după nimic altceva decât după mers. Ce departe suntem noi astăzi de aceasta!

Aşezarea corectă

Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie

În ceea ce priveşte aşezarea corectă, cunoaşterea Harei este de o importanţă specială. Poziţia aşezată poate avea două semnificaţii: de o parte, odihna după un efort, o poziţie confortabilă într-o situaţie care nu cere nici o prezenţă şi, prin urmare, nu implică respectarea unei ţinute speciale. Ne lăsăm pur şi simplu în voia soartei şi putem să adormim astfel. Dar, pe de altă parte, poziţia aşezată poate implica şi necesitatea unei prezenţe active. Experienţa învaţă că această condiţie este cu atât mai bine îndeplinită cu cât persoana este ancorată în centrul ei şi posedă forţa din Hara. În cazul în care a fi aşezat semnifică doar a se odihni, poziţia este cu atât mai justă cu cât ea se apropie de cea a celui care doarme. Decontracţia se apropie atunci de disoluţie. Din contră, atunci când poziţia necesită o prezenţă, adică o conştiinţă pe deplin trează, de exemplu în cursul unei conversaţii importante (dar şi atunci când batem la maşină), poziţia cea bună este cea în care ne bucurăm pe deplin de forţa din Hara. În acest caz, persoana aşezată are aplomb: urechile, umerii, şoldurile formează o linie verticală, genunchii sunt uşor mai jos decât bazinul, aşa încât abdomenul inferior poate să se elibereze şi să se întărească în bazin.

joi, 11 august 2011

Gândul zilei (19) - Exerciţiul vocii

Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie

Omul angajat pe calea transformării, cu decizia fermă de a utiliza toate mijloacele şi toate ocaziile pentru a se apropia de Sinele său veritabil, va descoperi într-o zi sau alta că propria noastră voce este cel mai bun aparat de care dispunem pentru a controla starea noastră interioară şi a detecta atitudinile noastre eronate. Prin ea se manifestă fiecare stare, fiecare dispoziţie a unei fiinţe şi măsura transparenţei ei. A învăţa să o ascultăm, să ne servim de ea ca de o oglindă a adevărului, oferă un mijloc de neînlocuit de a ne cunoaşte şi de a ne exersa pe cale.


miercuri, 10 august 2011

Gândul zilei (18) - Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE…


Zenul spune: „Tot ceea ce putem face ar putea deveni un exerciţiu în slujba FIINŢEI.”

Exerciţiul în sensul unui exercitium ad integrum nu începe decât odată ce stăpânim deja ceva. Căci atunci ceea ce nu merge nu mai depinde de tehnică, nici de instrument, ci de noi. Exerciţiul repetat al unei activităţi pe care o stăpânim este ca şi oglinda a ceea ce suntem.

Pot, de exemplu, să vă propun un exerciţiu foarte simplu: luaţi o foaie de hârtie şi trasaţi o linie încet fără a apăsa. Hârtia să nu agaţe creionul. Dacă linia tremură, este vina voastră. Trasaţi o a doua linie dedesubt, cât de dreaptă puteţi, apoi o a treia ş.a.m.d. este din nou tremurată! Pentru ce? Trebuie că sunt angoasat sau că nu sunt bine aşezat în hara mea. Şi începe iarăşi: pentru că mi-am reţinut suflul sau pentru că m-am forţat. Puteţi face o sută de linii, şi de fiecare dată veţi descoperi un obstacol în voi  care vă împiedică să trasaţi o linie dreaptă. Ultima linie trasată va fi poate mai ratată decât prima, dar încercând să obţineţi o urmă mai limpede, voi înşivă aţi devenit acum mai limpezi.

Este un exerciţiu zen tipic. El vizează să-l elibereze pe om de eul său obiectivant, care fuge de înfrângere sau vrea victoria cu orice preţ, pentru a fi în cele din urmă instrumentul purificat al unei tehnici. Luaţi cinci note la vioară, o arie uşoară la pian, pe care le stăpâniţi din punct de vedere tehnic, şi cântaţi-le dimineaţa timp de 10 minute străduindu-vă spre perfecţiune – nu veţi ajunge niciodată pe deplin la aceasta. Încercaţi totuşi să vă consacraţi zilnic la aceasta, fie şi numai pentru un sfert de oră: prin acest simplu exerciţiu veţi intra în slujba zenului.
Principiul este mereu acelaşi: un iniţiat eliberat de orice ambiţie a eului său se consacră unei forţe mai profunde din el, şi prin această forţă răsună atunci cântecul etern al FIINŢEI în limbajul particular al acelei clipe. Vă veţi simţi atunci fericit în adâncul vostru.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag. 318, Ed. du ROCHER

luni, 8 august 2011

Gândul zilei (17)

Căci lumea este divină, ascunsă de multitudine, limitată de timpul şi spaţiul în care trăim. De noi depinde ca lumea să-şi dezvăluie divinitatea ei. Constrângerile sociale şi durerile de toate felurile ale existenţei noastre spaţio-temporale sunt tot atâtea provocări la această dezvăluire. Pentru aceasta nu avem nevoie de un zel profan, ci de atenţia la Cel cu Totul Altul, care dă sensul veritabil la tot ceea ce putem face în lume. „Du-te în adâncul tău şi acolo fă-ţi lucrarea - spune Meister Eckhart – tot ceea ce îndeplineşti în această profunzime este viu.”

Toate asociaţiile care se formează pentru a trata durerile lumii, eşuează mai devreme sau mai târziu din cauza imaturităţii membrilor lor. Cele mai frumoase proiecte falimentează din lipsă de maturitate şi de ancorare într-o dimensiune mai profundă. Aceasta este justificarea, legitimarea, unui travaliu meditativ ca al nostru. Trebuie ca tinerii să ştie, ei cei care se revoltă pe bună dreptate contra situaţiei lumii şi a suferinţelor umanităţii. Ei nu vor putea rezolva aceste probleme sociale decât dacă ei înşişi acced la un rang şi un nivel care să le permită să lucreze la modul veritabil în sensul iubirii de umanitate. Pentru ca iniţiativele lor să poată fi duse la bun sfârşit trebuie ca ele să izvorască dintr-o dimensiune umană mai profundă, dintr-o participare autentică şi dintr-o legătură esenţială cu tot ceea ce trăieşte. Iar condiţia primară este întotdeauna aceea ca supranaturalul să se poată manifesta în lume.
Acesta este punctul de întâlnire al tuturor religiilor lumii, care, toate, exprimă o înţelepciune originară(iniţială) a vieţii – atâta timp cel puţin cât religiozitatea nu s-a transformat şi pietrificat în dogme autoritare.

Dacă noi regăsim în noi înşine legătura esenţială – această
religio, dacă ni se permite această interpretare a cuvântului – totul dobândeşte o nouă viaţă. Toate religiile cunosc diferenţa dintre formele exterioare şi ceea ce trebuie să fie transmis din interior, dintre omul mundan şi cel care trăieşte de cealaltă parte: nu eu trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Sunt realităţi, nu privilegiile unei minorităţi în faţa căreia să ne închinăm cu pioşenie. Sunt datorii care ne privesc pe toţi, care constituie realitatea cea mai fundamentală şi cea mai apropiată. Pentru a o vedea avem nevoie de o vedere clară, liberă de orice prejudecată…


K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag. 267 Ed. du ROCHER

luni, 18 iulie 2011

Fidelitatea faţă de Fiinţă sau datoria socială? - Gândul zilei(15)

Niveluri de umanitate, niveluri de exerciţiu

Între ego-ism şi altru-ism, un om de bine nu are dificultate în a-şi alege comportamentul. Dar există o fidelitate faţă de Fiinţă pe lângă datoria socială. Şi aceasta pune cu adevărat probleme. Omul începe prin a-şi îndeplini datoria lui socială, pentru a nu cădea în egoism. Dar puţin câte puţin el îşi dă seama că ceva în fondul lui nu merge, atunci el se intoxică şi intoxică viaţa întregului său anturaj, a familiei sale. Să luăm, de exemplu, cazul unei fete care rămâne acasă ca să-şi îngrijească mama bolnavă, şi sfârşeşte prin a se înăcri. Ea îşi spune: „Ar fi egoist din partea mea să vreau să-mi trăiesc propria viaţă când biata mea mamă suferă.” În realitate, mama o devorează pe fiică, şi fiica este vinovată nu numai faţă de sine - neurmându-şi propria cale -, ci şi faţă de mama sa, culpabilizând-o. Şi fiica ajunge să se surprindă cu oroare că îşi doreşte moartea mamei. Aceasta nu este ceva criminal, ci natural. Într-un asemenea caz, de fiecare dată când o fiică are curajul să-i vorbească mamei ei, odată depăşită prima clipă de groază, mama ajunge să-i fie recunoscătoare pentru că îi ia povara culpabilităţii ei. Şi apoi o altă soluţie va fi întotdeauna găsită.


Astăzi apare o exigenţă nouă de atenţie la profunzimea noastră esenţială, la slujirea nu a eului sau a altuia, ci a acestei alte realităţi transcendente, supranaturale şi suprapersonale sub semnul adevărului. Este vorba de adevărul interior, al nostru.

Câte femei nu am auzit eu zicând:
- Ştiţi, soţul meu nu este bun pentru mine.
- Şi ce faceţi, atunci? întrebam eu.
- Mă supun din dragoste.
- Este foarte bine pentru soţul dvs, dar cât timp credeţi că puteţi continua aşa?
- Uneori chiar nu mai pot, atunci mă rog.
- Pentru ce vă rugaţi?
- Ca să am putere.
- Putere pentru ce? Pentru a continua să trăiţi în minciună?
Este mereu aceeaşi situaţie: nu avem curajul să înfruntăm adevărul şi să exprimăm la momentul venit dreptul nostru de a trăi pentru noi înşine, şi nu de a rămâne în minciună în numele unei etici bazate pe frică.

Noi toţi învăţăm la nivelul al doilea că armonia, absenţa de fricţiuni şi bunătatea pentru celălalt sunt esenţiale. Este necesar pe un anumit plan să înfrânăm ego-ul. Dar armonia erijată în principiu suprem poate fi o capcană a Celui Rău, care ne face să trăim în minciună sub pretextul de a-l menaja pe celălalt. Conflictele fac parte din viaţă. Feriţi-vă de armonie, feriţi-vă de menajamente, înfruntaţi adevărul exigenţei voastre interioare. Această exigenţă interioară corespunde nu numai individualităţii prin opoziţie cu ego-ul – prin aceea că fiecare are stilul lui, specificitatea lui proprie -, ci şi acelei profunzimi care se manifestă în individualitate şi se exprimă în acea calitate pe care o numim numinos, în care pe neaşteptate suntem atinşi de Cel cu Totul Altul.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag. 219, Ed. du ROCHER

duminică, 10 iulie 2011

Gândul zilei(14)

Cea mai profundă alienare a omului constă în a renunţa la totalitatea lui şi a deveni un funcţionar supus singurelor imperative ale producţiei şi integrat într-un sistem obiectiv şi raţional. Este o pură reificare a realităţii noastre, care merge contra curentului aspiraţiilor noastre actuale: umanizarea vieţii, întoarcerea la subiectivitatea omului, refuzul unei stricte adaptări la un context obiectiv.
Evenimentul cel mai profund al epocii noastre – într-un sens atât negativ cât şi pozitiv – este că secularizarea vieţii atinge limita în care Cel cu Totul Altul se trezeşte în noi prin reacţie şi ne împinge spre o nouă conştiinţă a realităţii.

Epoca modernă a adoptat, mai mult sau mai puţin, o concepţie carteziană despre realitate. Realitatea se reduce la ceea ce poate fi recunoscut de înţelegerea umană şi apoi stăpânit în lume, la ceea ce poate fi fixat prin raţionalitate şi integrat potrivit unei ordini conceptuale. Ceea ce nu se poate înscrie în această ordine este fără realitate, este o pură subiectivitate – sentiment, stare de spirit, speranţă, dorinţă - , dar nu realitate recunoscută ca atare.

Asistăm astăzi la o adevărată mutaţie, la o reorientare a conştiinţei noastre despre realitate. Când spun astăzi, vreau să vorbesc despre acea elită umană pentru care mâine este deja viu. Acel astăzi care nu este decât o supravieţuire a lui ieri nu mă interesează aici. Prin omul timpului nostru, eu înţeleg pe cineva sensibil la ceea ce pune în discuţie concepţia lui convenţională despre realitate, şi îi răspunde nu legându-se de trecut, ci afirmându-se ca un om de viitor, deschis lucrurilor şi dezvoltărilor contemporane. Este, de asemenea, cineva care, ca noi înşine aici, se întoarce spre noi forţe de viaţă, în cazul nostru forma meditativului.


K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, Ed. du ROCHER, pag. 238
(Weg der Übung. Geschenk der Gnade )
(Calea exerciţiului. Darul Graţiei)

vineri, 8 iulie 2011

Gândul zilei(13) - Cotidianul ca exerciţiu


Practica în cotidian semnifică deci,
în orice lucru,
reculegere şi convertire.
Trebuie să „dăm drumul” şi
să admitem Fiinţa esenţială.
Atunci, dacă într-o bună zi descoperim „nucleul” cel mai profund din noi înşine
şi dacă Fiinţa, din noi, se trezeşte,
vom simţi,
chiar în mijlocul acţiunii în lume,
 Fiinţa esenţială a lucrurilor şi
 vom întâlni FIINŢA
 în mijlocul lumii întregi.

K.G. Durckheim – Der Alltag als Übung.: Vom Weg zur Verwandlung
(Cotidianul ca exerciţiu)

Cartea a apărut în limba română la Editura HERALD în 2011 cred, sub titlul:
 Calea interioară. Cotidianul ca exercițiu 

vineri, 1 iulie 2011

Gândul zilei(12)

În 1940, cred, am publicat în Japonia o cărticică despre Meister Eckhart. La ceva timp după aceasta, un japonez a venit la mine şi mi-a spus: „Sunt foarte mişcat, priviţi, am transcris fraze din cartea dumneavoastră şi fraze ale unor vechi maeştri zen, şi ele coincid cuvânt cu cuvânt aproape.” Eram stupefiat, căci creştinismul şi budismul sunt profund diferite, în afară de o etică ale cărei datorii sunt aceleaşi peste tot pentru un om de bine. Dar putem explica această coincidenţă: când omul traversează diferitele straturi care îi învelesc fiinţa interioară – straturile caracterului său, ale rasei lui, ale tradiţiei lui spirituale, ale maturităţii lui -, el ajunge întotdeauna la un punct central care îl bulversează atât de mult încât atunci când revine la suprafaţa lui, el nu poate decât să bâlbâie – şi nu să interpreteze încă. Această bâlbâială dincolo de timpuri şi de locuri este întotdeauna aceeaşi: este bâlbâiala misticii.

Mistica era pentru teologi şi oameni de ştiinţă ca locul unde puteau să se năpustească spirite stranii, care ţineau de experienţe singulare de interioritate. Dar, pe lângă faptul că aceasta nu îi privea decât pe unii aleşi rari, acest domeniu părea suspect şi se recomanda să nu fie continuat mai departe. Subînţeles: „Am avut parte de aceasta, dar, atenţie, este periculos!” Astăzi nimic nu mai opreşte valul urcând al experienţei mistice. Într-o vreme în care, iată, ne lovim din nou de realitatea experienţei umane, înţelegem încet-încet că ceea ce este în centrul experienţei mistice este de fapt în centrul întregii realităţi spirituale a omului. Dacă luăm în serios omul ca om, ca persoană, tot ceea ce ştiinţa poate să-i aducă este în cel mai bun caz posibilitatea de condiţii favorabile creşterii şi maturării lui în această realitate profundă aproape de divinitate. Această atenţie la datoria noastră de a fi oameni trece în prezent pe primul plan: condiţia primordială pentru aceasta este experienţa interioară, pe care meditaţia trebuie în mod esenţial să o favorizeze şi aprofundeze.
K. G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, Ed. du ROCHER, pag. 186

miercuri, 29 iunie 2011

Fiinţa esenţială şi persoana


A deveni o persoană implică integrarea Fiinţei esenţiale şi a eului existenţial. Este ceea ce permite să exprimăm în mod natural, cu simplitate şi spontaneitate, o autentică libertate, prezentă în eul existenţial datorită contactului care s-a stabilit în el cu transcendenţa imanentă. Dar acest contact nu conduce la a fi o persoană, în sensul deplin al termenului, decât dacă el aduce nu numai eliberarea de lanţurile eului profan, ci marchează, de asemenea, cu o amprentă, care este un angajament, o individualitate atinsă de experienţă.
[…]
Această imprimare, această sanctificare a corpului de destin, acceptată ca mijloc şi loc de apariţie a Sinelui divin, permite naşterea persoanei în sensul cel mai înalt. Poate că este ceva specific creştin. Îmi amintesc că m-am simţit constrâns subit să o întreb într-o zi pe o japoneză: „Doamnă Toda, este adevărat că sunteţi creştină?” Uimită, ea m-a întrebat: „Da, după ce ştiţi?” Răspunsul meu a fost la fel de surprinzător pentru mine ca şi pentru ea: „Pentru că ochii dumneavoastră sunt atât de deschişi.” De fapt este o caracteristică japoneză: rareori  le vezi cu adevărat ochii, adică pe ei înşişi ca persoană. Ei se prezintă într-un anumit rol, de exemplu cel de fiu, de elev, de maestru, de gazdă, de japonez etc. […] Asta nu vrea să spună, pe de altă parte, că toţi creştinii au “ochiul deschis”: această formă de prezenţă rămâne o datorie de îndeplinit pentru creştin. Trebuie doar să remarcăm că un principiu personalizant este la lucru în creştinătate şi pe care nu îl găsim sub această formă în Orient.

K.G. Durcheim – LA VOIE DE LA TRANSCENDANCE. L
’homme à la recherche de son intégralité, Editions du Rocher, pag. 129

marți, 28 iunie 2011

Gândul zilei(11)


Meditaţia şi întreaga viaţă meditativă care decurge din ea sunt
marele răspuns la invitaţia lui Isus: „metanoite”, convertiţi-vă!
Este o ascultare radicală de a trăi pe un alt plan decât cel al moralei altruiste.
Este vorba de o străpungere spre misterul care suntem noi înşine,
şi de o viaţă liberă orientată exclusiv spre manifestarea Fiinţei divine.



Meditaţia nu este decât un timp forte pentru un stil de viaţă.
Ea permite dobândirea „atitudinii juste”
care trebuie să ne locuiască neîncetat prin tot cotidianul,
căci cotidianul este adevăratul câmp de acţiune şi de exerciţiu.


K.G. Durckheim

din volumul Graf Durckheim. Images et Aphorismes, pag. 67,
volum alcătuit de Rachel et Alphonse Goettmann, editura DERVY, Paris.

duminică, 26 iunie 2011

Gândul zilei(10)

Nu este vorba de o "tehnică", ci de o manieră de a fi. Atingem maturitatea umană atunci când intervalul de timp în care pierdem contactul cu FIINŢA devine tot mai scurt.
Practica în cotidian înseamnă, în toate lucrurile, reculegere şi conversiune(întoarcere).

-=-
Omul învaţă să asculte, să simtă(trăiască) divinul prin tot ceea ce întâlneşte, nu numai printr-o floare frumoasă sau printr-un peisaj frumos; prin toate el vede invizibilul: el aude ceea ce nu se poate auzi, atinge, la contactul cu lucrurile, ceea ce nu poate fi atins... El vede, simte, atinge Prezenţa.

-=-

Pe Calea iniţiatică, omul lucrează să creeze în el o structură durabilă care depăşeşte efemerul, adică o atitudine globală care favorizează transparenţa pentru Transcendenţă până în cele mai mici mişcări ale corpului său.

K.G. Durckheim


Sursa:din volumul Graf Durckheim. Images et aphorismes,  alcătuit de Rachel et Alphonse Goettmann, Editura DERVY, Paris.

joi, 23 iunie 2011

Gândul zilei(9): A da drumul (la strânsoare)...



Numai "dând drumul" cu adevãrat în toate încordările noastre începem sã ne eliberãm.

Treptat,
"a da drumul" devine
o atitudine,
o a doua naturã.


Cuvintele si mâinile lui Durckheim...

Sursa: fotografia şi citatul din volumul Graf Durckheim. Images et aphorismes,  alcătuit de Rachel et Alphonse Goettmann, Editura DERVY, Paris.

miercuri, 22 iunie 2011

Gândul zilei (8)

Graf Durckheim

Cel care a fost odat
ă sesizat de o adevărată experienţă a FIINŢEI şi încearcă să îi corespundă se află pe un alt plan. O nouă conştiinţă se naşte în el. El aude un apel care este cel al „Verbului făcut trup” în el. Această trezire la fiinţa sa profundă, trăită ca o eliberare de jugul tuturor condiţionărilor şi ca o nouă responsabilitate, este evenimentul iniţiatic care deschide porţile misterului interior.


Sursa: fotografia şi citatul din volumul Graf Durckheim. Images et aphorismes,  alcătuit de Rachel et Alphonse Goettmann, Editura DERVY, Paris.

marți, 21 iunie 2011

Gândul zilei (7)

Din Practicarea Căii interioare. Cotidianul ca exerciţiu - tradusă în româneşte

Când un om, pe care vrem să-l ajutăm, este la capătul puterilor, din cauza separării de Fiinţa lui, trebuie, uneori, să găsim forţa de a renunţa la un fel de încurajare consolatoare, pentru a-l ghida în funcţie de adevărul lui profund, acest adevăr al Fiinţei a cărui non-manifestare este cauza suferinţei lui. Trebuie să avem curajul de a fi „noi înşine”, adică un om pe cale, şi să-l chemăm şi pe celălalt pe cale. Nu se pune problema de „a-l chema la ordine”, ceea ce l-ar întări şi mai mult în „eul” lui; ci de a-l chema spre „el însuşi”, spre Fiinţa lui. Omul adevărat va prefera mai degrabă să suporte suferinţa din fidelitate faţă de Fiinţa lui autentică, decât să cumpere eliberarea din acea suferinţă printr-o trădare faţă de Ea. O stare de sănătate contrară Fiinţei, „facultăţi productive” care sufocă sentimentul Fiinţei, o adaptare la existenţă care voalează Fiinţa, devin nefaste pe termen lung. Chemarea Fiinţei, dacă este ascultată, degajează, dimpotrivă, o forţă care transformă toată suferinţa într-un mod miraculos. Putem, întotdeauna, să avem încredere în această forţă binefăcătoare a Fiinţei; ea dizolvă întărirea atât de dureroasă cauzată de răspunsurile eronate care au fost date în diferitele circumstanţe ale vieţii noastre şi condiţionate de ele. Şi, dincolo de aceasta, această forţă eliberează în noi puterea creatoare a „fondului”.

K.G. Durckheim – Pratique de la voie intérieure. Le quotidien comme exercice, Ed. Le Courrier du Livre, pag. 100

joi, 16 iunie 2011

K.G. Durckheim - Contra-formă şi armonie

La Roma – în anul 1925 – am făcut într-o zi o observaţie care a lăsat în mine o profundă impresie. Ea se raporta la aceea că marele pas de la Trecento la Rafael, s-a anunţat printre altele prin faptul manifest că la Rafael, fondul pe care se mişcă figurile active este dintr-odată mult mai mult decât un simplu arierplan; că el posedă mai degrabă o formă vie proprie care, ca şi contra-formă nu mai puţin importantă în sine, întrepătrunde forma pe care o reprezintă figurile pentru a se topi cu ea în acel tot cu armonie atât de fericită.

marți, 14 iunie 2011

Gândul zilei (5) - Descoperirea Harei...

Despre Hara

Pe plan biografic, descoperirea harei se leagă de un eveniment precis. Eram la Tokyo, în patul meu. Puternic iritat contra cuiva, mă învârteam dintr-o parte în alta, în acea stare mizerabilă care este un amestec de mânie neputincioasă şi de dorinţă de distrugere. Mi-am amintit deodată că citisem că, într-un asemenea caz, japonezul lasă pur şi simplu să alunece eul său spre abdomen. Nu ştiam mare lucru despre ce era vorba dar… aceasta a reuşit. Dintr-odată am fost calm. Un om răutăcios, care merita fără îndoială o lecţie, exista totuşi undeva, dar aceasta nu mă mai privea personal. Am realizat imediat că am trăit acolo ceva decisiv şi am început să caut oameni capabili care să-mi spună mai mult în această chestiune. Nu era uşor căci, în popor, hara nu era o tradiţie scrisă (japonezii sunt pe cale să traducă cartea mea pe această temă în limba lor), dar eu am aflat despre sensul ei pe lângă maeştrii tuturor  artelor şi în final prin propria mea practică. Pentru un maestru japonez, scopul tuturor artelor era în cele din urmă hara. Care este semnificaţie ei? Hara este o atitudine de ansamblu a omului, ancorat în centrul corpului său, detaşat de micul eu. „Persoana” sa fiind înrădăcinată „altundeva” şi nu în acest eu, el este astfel liber să se consacre datoriei care îi incumbă în momentul prezent (de exemplu să moară, pentru soldat). Nimic nu mai opreşte în el curentul forţei universale de viaţă, nimic nu împiedică experienţa transcendenţei imanente care îl locuieşte, nici forma transparentă pe care o lasă să acţioneze prin el. Este deci de o importanţă capitală pentru „cale” să învăţăm să stăm în hara, pentru a merge, a sta în picioare, a ne aşeza, a lucra, cât şi a vorbi prin hara, a lua lumea, a o forma şi a o suporta prin acest mijloc.
K.G. Durckheim – Pratique de l’expérience spirituelle, ed. Alphée, pag. 48

vineri, 10 iunie 2011

Gândul zilei (4)

Miracolul FIINŢEI nu se revelează decât în singularitatea unicului. Tot ceea ce este stereotipat sau rutinier, orice generalizare, o împiedică să se manifeste. Cu toate acestea, obişnuitul, familiarul, atunci când ne ating brusc cu prospeţimea necunoscutului şi cu caracterul singularului, pot deveni revelatori ai FIINŢEI. Sunetul unui clopot, deja de mii de ori auzit, arborele de sub fereastra mea pe care îl văd în fiecare zi, un gest cu totul familiar al unuia dintre apropiaţii mei, orice lucru, nu contează care, atunci când ne frapează în spontaneitatea lui primitivă, în purul aici, acum şi astfel, poate să devină purtătorul de cuvânt al FIINŢEI. Şi când aceasta ne atinge, episodul cel mai cotidian devine esenţial. De aceea este important să dezvoltăm o dispoziţie şi o formă de conştiinţă care, despuind lucrurile de vălul obişnuitului şi de sensul lor conceptual, le lasă să ne atingă direct.

K.G. Durckheim - LA VOIE DE LA TRANSCENDANCE. L
’homme à la recherché de son integralité, Ed. du Rocher, Monaco, pag. 180

vineri, 3 iunie 2011

K.G. Durckheim - Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, în această lume...



Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum o înţeleg eu, este o împărăţie a lui Dumnezeu pe pământ, în această lume. Ea este concepută ca o ordine în sânul dezordinii, şi nu ca o stare în care lumea ar fi definitiv organizată, adică ar deveni paradisiacă. Lumina luminează în întuneric. Tocmai pentru acest motiv lumina poate să se manifeste în întunericul acestei lumi de aici. Noi nu avem dreptul să spunem: dacă împărăţia lui Dumnezeu nu este din această lume, atunci noi nu avem nimic de a face cu această lume, şi trebuie să ne refugiem într-o altă lume – mai ales NU aceasta!

Foto: Vincent Van Gogh - Noapte înstelatã

Noi suntem chemaţi să purtăm în această lume obscură şi dezordonată care este a noastră  „ceea ce nu este din această lume”, şi să colaborăm astfel la întrepătrunderea celor două lumi, ai căror cetăţeni suntem. Dar nu realizările sociale pot genera aceasta. În orice loc în care suntem implicaţi în societate şi în care suntem însărcinaţi cu responsabilitate, binecuvântarea acţiunii noastre depinde totdeauna de profunzimea şi de maturitatea persoanei noastre. Realizarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ depinde exclusiv de relaţia vie a fiecărui om luat individual cu transcendenţa.

Este vorba despre a fi mărturie a celeilalte lumi în această lume. Un grup, o instituţie, societatea, nu pot fi martorii supra-mundanului în lume: numai individul poate fi martorul acestuia.

De aceea facem noi aici o lucrare asupra noastră înşine. De aceea urmăm noi calea exerciţiului; şi, dacă reuşim să fim mărturie în această lume a împărăţiei lui Dumnezeu, ne va fi dat să experimentăm darul graţiei.

Karlfried Graf Durckheim – LE DON DE LA GRACE, ed. du ROCHER, vol 2, pag. 427

sâmbătă, 28 mai 2011

Semnalare articol despre cartea CENTRUL FIINŢEI


Semnalez cu încântare un nou articol despre cartea CENTRUL FIINTEI
în revista DILEMATECA,
numãrul 61 pe iunie 2011,
apãrut deja sãptãmâna aceasta, la pagina 36
Despre Fiinta esentialã
scris de d-na Alice Popescu.
 Iată articolul:
Despre Fiinţa esenţială
K.G. Dürckheim
Centrul fiinţei. Cuvinte adunate
de Jacques Castermane
Editura Herald, 2011

vineri, 27 mai 2011

Jean-Yves Leloup - Absurdul şi Graţia


despre întâlnirea lui Jean-Yves Leloup cu K.G. Durckheim

fragment tradus din L
’Absurd et la Grâce, ed. Albin Michel
completat consistent duminică şi luni cu "comentariile" mele

joi, 26 mai 2011

O veste bună:


Minunata carte Hara Die Erdmitte des Menschen ... în româneşte... în curând....
HARA, centrul vital al omului
                  în pregătire certă la Editura Herald...
                          ...probabil în câteva luni va fi pe piaţă...

Hara nu este numai o teorie doctrinală.

Ea este învăţarea unei practici în slujba esenţialului.

Practicarea Harei ajută la stăpânirea vieţii în această lume şi la progresarea pe Cale totodată. Este vorba de Calea care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştiinţa originii sale veşnice şi care îl pregăteşte pentru realizarea vocaţiei lui primordiale, adică revelarea Fiinţei în existenţă.

Întoarcerea omului în centrul lui originar, a omului ajuns străin lui însuşi, a jucat totdeauna un rol decisiv în angajarea pe Cale. Învăţarea şi practicarea Harei, a centrului vital al omului, ajută la conştientizarea acestui proces.

Prezenta lucrare nu are altă pretenţie decât pe aceea de a deschide o poartă spre o înţelepciune născută din experienţa transcendentală, înţelepciune a cărei valoare nu a fost îndeajuns de apreciată până în prezent. Dacă astăzi începe să fie altfel în această privinţă, aceasta nu înseamnă că împrumutăm o concepţie orientală, ci, din contră, înseamnă că ne deschidem unui adevăr propriu tuturor oamenilor – adevăr care nu şi-a croit până acum calea…

...de pe coperta cărţii originale...

Cărţile lui K.G. Durckheim traduse în engleză


duminică, 22 mai 2011

K.G. Durckheim - Experienţa numinosului


Foto: Leonid Afremov - The Silence of the fall
Numinosul este calitatea generală prin care ne frapează prezenţa FIINŢEI.


Unul din capitolele interesantei cărţi a Dr. Jacobs, „Înţelepciune indiană şi terapie”, începe prin această observaţie: „Există două feluri de cunoaştere, prima este cea a conştiinţei raţionale, care se raportează la temporal, cealaltă este cunoaşterea spirituală care se ocupă de atemporal.”

joi, 19 mai 2011

Conţinutul revistei Question de – Albin Michel, nr. 81 dedicat lui K.G. Durckheim

Conţinutul numărului 81, din 1989, al revistei Question de – Albin Michel, număr dedicat lui K.G. Durckheim(1896-1988) in memoriam.

marți, 17 mai 2011

Sylvie Révillon : Ikebana – calea florilor

Din volumul QUESTION de - Albin Michel dedicat lui K.G. Durckheim
(prezentare la colocviul de la Saint Baume din 1984 dedicat lui Durckheim şi operei lui)

Renata Farah - Influenţa unei întâlniri

Din volumul QUESTION de… Albin Michel dedicat lui K.G. Durckheim
(prezentare la colocviul de la Saint Baume din 1984 dedicat lui Durckheim şi operei lui)

Renata Farah: născută în Egipt, instructor Yoga la Federaţia Naţională de Yoga, Paris.


Întâlnirea cu Karlfried Graf Durckheim a fost pentru mine capitală.
Sunt născută în Orientul Mijlociu, la Alexandria în Egipt. Până nu demult, chiar şi cu ceva zeci de ani în urmă, dacă era multă bucurie la naşterea unui băiat, nu aceeaşi era situaţia atunci când o fată venea pe lume.

Crescând, îţi trebuia mult curaj şi perseverenţă pentru a-ţi accepta condiţia feminină…

duminică, 1 mai 2011

Jacques Castermane TERAPIA PRIN CORP

PERSONAL LEIBTERAPIA
Expunere la colocviul de la Saint-Baume, Franţa, colocviu dedicat lui K.G. Durckheim

DOUĂ TEHNICI MAJORE
[...]
Cu toate acestea, două tehnici s-au născut la Rutte: desenul dirijat de Maria Hippius şi „Personal Leibterapia” lui Durckheim.

vineri, 15 aprilie 2011

Gândul zilei (2) - Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor...




Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea decât atunci când va descoperi ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă. În această nostalgie, omul presimte FIINŢA DIVINĂ care „împinge” spre manifestarea ei prin Fiinţa esenţială. În fondul lui, omul aspiră la ceea ce el este şi la ceea ce trebuie să fie, ca Fiinţă autentică. Fericirea lui depinde, în definitiv, de o stare care corespunde vocaţiei pe care o primeşte de la Fiinţa lui. El nu poate răspunde acestei vocaţii decât în măsura în care i se supune în toată libertatea, în cotidian.


Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor care ne barează drumul spre culmile Divinului. Ci este o punte care să ne lege de ele. Dar trebuie ca noi să destrămăm voalul care acoperă conştiinţa noastră şi ne ascunde vederea lor; trebuie să distrugem zidul care ne interzice accesul la ele. Aşadar: a trăi cotidianul ca „practică”. Nici un moment anume nu este în mod special necesar. Fiecare clipă ne invită la reflectare şi la confruntare. Nu există pas de acţiune, oricare ar fi scopul exterior, care să nu conţină „şansa interioară” de a ne plonja tot mai mult în adevăr.


Fie că mergem, fie că suntem aşezaţi sau în picioare, fie că scriem, că vorbim sau că tăcem, fie că ne apărăm sau că atacăm, că ajutăm sau că servim o operă, oricare ar fi aceasta, toate, absolut toate, conţin şansa de a putea fi efectuate într-o atitudine şi o dispoziţie graţie cărora contactul nostru cu Fiinţa se instalează, şi se poate afirma tot mai mult. Şi această şansă o realizăm în exerciţiul gestului pur.

K.G. Durckheim - Pratique de la Voie intérieure.
Le quotidien comme exercice
,
Le Courrier du Livre, Paris

miercuri, 13 aprilie 2011

Gândul zilei(3)


Când un om suportă în mod curajos să-şi păstreze suferinţa prezentă în conştiinţă
şi să o accepte

– aceeaşi durere poate însoţi meditaţia timp de ore sau zile întregi –
va veni un moment în care se va simţi trecând prin acest zid.
La un nivel profund,
nu numai că va fi eliberat de durerea sa,
dar se va afla el însuşi liber şi
deschis spre ceva care, până atunci,
îi era necunoscut.


K.G. Durckheim – MEDITER. Pourquoi et comment? , ed. Le Courrier du Livre, Paris, pag. 128

joi, 31 martie 2011

Articol în DILEMA VECHE dedicat lui K.G. Durckheim

Semnalez cu încântare: în numãrul de astãzi al revistei DILEMA VECHE, nr. 372, pagina 16, existã un articol dedicat lui K.G. Durckheim, intitulat UN MARTOR AL SENSULUI, scris de d-na Simona SORA-CONSTANTINESCU, cu referire şi la cartea recent apărută, CENTRUL FIINŢEI, la Editura HERALD.
Printre multele aspecte evidenţiate m-a bucurat îndeosebi "senzaţia că [Durckheim şi cărţile lui este ceva ce] ne priveşte personal"... Aceasta este şi convingerea mea. De aceea şi pasiunea mea de a-l face cunoscut... Mulţumesc!

Articolul poate fi citit deja on line aici:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/un-martor-al-sensului


joi, 17 martie 2011

K.G. Durckheim - CENTRUL FIINTEI - fragmente

Câteva fragmente din cartea recent apãrutã (martie 2011)
CENTRUL FIINTEI,
de K.G. Durckheim
la Editura HERALD
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=401
Am primit cartea asearã si am vãzut-o si eu "pe viu".
Este o comoarã de întelepciune adunatã acolo.
A trecut ceva timp de cînd am tradus-o si nu mai stiam exact ce contine.
Este o ocazie unicã de a vã face o imagine completã despre
viziunea lui Durckheim despre om si viatã,
despre ce are de făcut omul (...)
pentru a răspunde la chemarea FIINTEI,
aceea de a deveni ceea ce era destinat să devină: el însuşi.
Eu cred cã este viziunea cea mai adecvatã pentru noi cei de ACUM.
Nici nu cred că mai este nevoie de vreo altă prezentare pentru K.G. Durckheim în România.
As îndrăzni să spun chiar că este un ghid de de viată complet.

Nu pot decât sã vi-o recomand cu toatã cãldura.
Mai jos am selectat câteva fragmente pentru a vă face o idee.

Între timp am găsit pe youtube încă niste înregistrări audio cu Durckheim - în germană - , o serie de 6 filmuleţe, aici:

marți, 15 martie 2011

A aparut cartea CENTRUL FIINTEI - în sfârsit s-a produs minunea...

Detalii carte si posibilitate de comanda aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=401


Aşa cum spuneam, cartea este întocmită de Jacques Castermane,
 - un discipol foarte apropiat al lui Durckheim, cel căruia Durckheim i-a propus să lucreze în numele lui în Franţa - pe baza înregistrărilor discuţiilor lor purtate de-a lungul anilor.
Este a doua ocazie pentru cititorii din România să ia contact cu spiritualitatea lui Durckheim.
Prima ocazie a fost cartea Dialog pe calea iniţiatică, un dialog între K.G. Durckheim şi preotul ortodox Alponse Goettmann.
O ocazie pentru cititori de a-şi forma o imagine şi mai conturată şi concretă - şi dintr-un alt punct de vedere, laic de data aceasta - despre personalitatea lui Durckheim şi calea(metoda) propusă de el.

În aşteptarea cărţilor scrise de însuşi Karlfried Durckheim...

joi, 24 februarie 2011

Jacques Castermane - Hara!



din volumul Cum am putea fi Zen?

Cartea lui Graf Durckheim, Hara, Centrul vital al omului, este reeditată fără întrerupere de la apariţia ei, în anul 1954 (pentru ediţia în limba franceză). Această lucrare este un cadou pentru omul occidental care a pierdut contactul cu ceea ce Extremul Orient consideră ca fiind centrul originar şi chiar rădăcina spirituală a fiinţei umane. Iată o diferenţă considerabilă în concepţia spiritualităţii. În Occident, omul este calificat spiritual pentru că, spre deosebire de animal, el este capabil să stabilească concepte. Ceea ce îi permite să-şi facă reprezentări ale realului.

Pericolul este acela de a confunda realul şi reprezentarea pe care ne-am făcut-o despre el; conceptul „câine” nu latră şi nu muşcă.

K.G. Durckheim - HARA, centrul vital al omului

            Hara, forţa existenţială

Hara nu este numai o teorie doctrinală.
Este învăţarea unei practici în slujba esenţialului.

Practicarea Harei ajută în acelaşi timp în gestionarea vieţii în această lume şi în progresarea pe Cale. Este vorba de Calea care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştiinţa originii sale veşnice şi care îl pregăteşte în realizarea destinaţiei lui primordiale, adică revelarea Fiinţei în existenţă.

Întoarcerea în centrul originar al lui, al omului ajuns străin lui însuşi, a jucat mereu un rol decisiv în angajarea pe Cale. Învăţarea şi practicarea Harei, a centrului vital al omului, ajută la conştientizarea acestui proces.

Prezenta lucrare nu are altă pretenţie decât pe aceea de a deschide o poartă spre o înţelepciune născută din experienţa transcendentală, înţelepciune a cărei valoare nu a fost îndeajuns de apreciată până în prezent. Dacă astăzi începe să fie altfel în această privinţă, aceasta nu înseamnă că împrumutăm o concepţie orientală, ci, din contră, înseamnă că ne deschidem unui adevăr propriu tuturor oamenilor – adevăr care nu şi-a croit până acum calea…

(De pe coperta spate a cărţii în limba franceză)

miercuri, 16 februarie 2011

Jacques Castermane despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Jacques Castermane
În câteva zile va apărea cartea CENTRUL FIINŢEI la Editura HERALD,
o carte întocmită de Jacques Castermane din înregistrările discuţiilor cu Durckheim de-a lungul timpului.

Care va arăta cam asa: poza

Jacques Castermane este coordonator al Centrului Durckheim, route de Mirmande, 26270 Saulce-sur-Rhône, Franţa.

Site oficial: http://www.centre-durckheim.com/
„Omul este predispus experienţei Fiinţei nu pentru că este creştin sau budist, ci pentru că este OM. În această calitate are el parte de Fiinţa supranaturală prin Fiinţa sa esenţială.”
                                                    (Karlfried Graf Durckheim)

*
Ceee ce ieri numeam întâmplare a vrut ca eu să-l întâlnesc pe Graf Durckheim în primăvara lui 1967. Ceea ce astăzi numesc destin a vrut ca eu să fiu discipolul lui timp de mai bine de douăzeci de ani. În luna iunie a anului 1980 el m-a invitat să lucrez în numele lui şi acolo este de atunci înainte calea mea.

duminică, 13 februarie 2011

Claude Mettra despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM



Claude Mettra… Scriitor, om al cuvântului şi al întâlnirilor, Claude Mettra a fost pentru mult timp realizator (responsable în fr., n.t.)al emisiunii „Les Chemins de la connaissance” pe France Culture. El i-a consacrat lui Graf Durckheim o minunată serie de emisiuni.

Imaginea lui Karlfried Graf Durckheim, aşa cum mă traversează ea în desimea nopţii consolatoare, mă retrimite mereu la cea a lui Socrate, după spusele lui Platon: la crepuscul filosoful se retrăgea departe de tabără (era atunci când, în pofida voii lui, era în război) şi rămânea în picioare, pe piatră, toată noaptea, indiferent la capriciile şi rigorile anotimpului apoi, venind aurora, el cânta imnul său, soarelui. Şi fără îndoială, pentru a-i adresa astfel cuvânt soarelui, era necesar să se simtă în deplină unitate cu el, să ştie că lumina lui în întinsul cerului este şi lumina care iluminează inima omenească.


Jacques Breton despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM




Jaques Breton este (la data apariţiri cărţii,1990, n.t.) preot catolic, coordonator al unui centru de abordare în spiritul lui Graf Durckheim: centre „Assise”, 29-31, rue Gesnier, Saint-Gervais en Vexin, 95420 Magny en Vexin.

Prima mea întâlnire cu K. Graf Durckheim a  avut loc la Arbresle la una din sesiunile organizate de acest centru pentru disciplinele corpului i ale spiritului.


El mi-a făcut imediat o puternică impresie prin acea prezenţă extraordinară pe care o manifesta. El era prezent. Simţeai în el omul solid, deschis, plin de fermitate, cu o tentă de umor care ni-l făcea foarte simpatic. Mai ales, cum eram fericit să aud de la el cuvinte atât de puternice despre esenţialul vieţii noastre într-un limbaj nou, foarte simplu, foarte adevărat!