vineri, 31 iulie 2020

Din nou despre cartea Străpungerea spre ființă

A apărut discuția - purtată sub deviza Cărți deschise pentru minți deschise  - pe pagina de Facebook a Editurii HERALD aici:

 


Regret cã, din neatenție, am ratat expresia a ce era mai important:
În om existã ”si o naturã mai înaltã”... spune Maslow. 
La aceastã naturã mai înaltã se referã K.G. Durckheim când vorbeste despre fiinta esentialã, despre ființă, despre străpungerea spre ființă.

joi, 30 iulie 2020

Vocea maestrului în viață

Când un om ajunge la calea spre CALE şi decide să-şi consacre existenţa servirii VIEŢII, atunci viaţa însăşi poate să-i devină maestru pe calea interioară. În toate circumstanţele – de exemplu în maniera sa de a se mişca şi de a trata cotidianul, de a face faţă schimbărilor şi loviturilor sorţii, de a reacţiona la suişurile şi coborâşurile existenţei, de a rezista – sau de a ceda – tentaţiilor lumii – în toate lucrurile, odată devenit atent, el va auzi vocea maestrului. Vocea, înaltă sau silenţioasă, care îl exprimă este imposibil să nu fie recunoscută. Ea îi semnalează progresele sau opririle sale, îi spune dacă, la acel moment precis, este pe punctul să se deturneze de la Cale şi să-şi fie infidel sieşi. Datoria de a se pregăti pentru Marea Permeabilitate este necontenit prezentă în mintea omului trezit şi vocea conştiinţei, prin care se manifestă maestrul, nu tace niciodată. Dacă am devenit cu adevărat elevi, orice situaţie cotidiană este un test. Şi noi nu vorbim aici decât despre această stare de discipol.

În confruntările noastre cu viaţa, aşa zisă exterioară, şi cu destinul, suntem mereu tentaţi să pierdem semnificaţia centrală a existenţei noastre. Mii de ocazii – tentaţii sau pericole din lume – ne fac să uităm transcendenţa în favoarea scopurilor apropiate eului, bune sau rele. În loc să ne preocupăm de suferinţa născută din Fiinţa esenţială, interesele noastre se învârt cel mai adesea în jurul grijii cauzate de „poziţia” noastră în lume. Dar tocmai această confruntare cu suferinţele „naturale” formează o componentă esenţială a Căii, o componentă a nucleului. Slujirea VIEŢII nu ne permite să ne sprijinim pe o experienţă, pe care un contact eliberator cu Fiinţa supra-naturală ne-a adus-o, pentru ca de acum înainte să respectăm mai puţin lumea şi noi să ne instalăm pe celălalt ţărm. Căci noi suntem aici pentru a crea spaţiu pentru lumea supranaturală în lume. Pentru a dobândi forţa necesară în lume pentru aceasta, omul trebuie să fie într-un contact cu FIINŢA, aşa încât forma interioară, obţinută datorită acestei centrări interioare pe Fiinţa esenţială, trebuie să fie repusă în discuţie neîncetat prin noi „amestecuri” cu lumea. El trebuie, de asemenea, să înveţe să-şi discearnă umbra. Curajul lui, sau dimpotrivă frica sa, interioare şi exterioare, de suferinţă îi vor dezvălui atunci dacă el se află pe Cale şi sub conducerea – lipsită de indulgenţă – a maestrului. Dacă el este, realmente, pe calea spre CALE, atunci cea mai mică oprire, cea mai mică îndepărtare, trezesc avertismentele maestrului. Şi încuviinţările lui, de asemenea, atunci când suntem „acolo” într-o manieră justă. Şi auzim încurajările atunci când un nou drum se deschide spre CALE. El ne invită să ne continuăm drumul pe care ezităm să ne angajăm, adesea pentru că saltul spre necunoscut ne înspăimântă. Şi când modul nostru de a fi „acolo” este cu adevărat just resimţim aceasta printr-o pace, o linişte vie şi luminoasă, o armonie interioară profundă, care depăşesc orice „mişcare psihică” şi sunt, de asemenea, dincolo de liniştea sau de tumultul lumii. Aşa cum, în timpul unei meditaţii profunde, un zgomot exterior deranjant la început se transformă într-un murmur de fond pentru o miraculoasă linişte interioară, cu totul străină de zgomotul sau de absenţa de zgomot, o stare situată dincolo de linişte şi de zgomot.

A fi cu adevărat trezit la CALE este semnul unei înalte şi rare trepte de evoluţie umană. Contemporanii noştri, pentru care atitudinea „justă” se reduce la trinitatea „capacitate de reuşită, eficacitate şi comportament normal” sunt foarte departe de acest stadiu. Dar cei mai diferenţiaţi dintre ei nu se simt în largul lor. Mai mult încă, ei suferă de presiunea unei lumi în care esenţialul este refulat.

K.G. Durckheim – Chemarea maestrului spiritual, Editura HERALD, 2019, pag.131-133

Așa arăta traducerea inițială, făcută cu responsabilitate... Conform cu originalul în germană.

duminică, 12 iulie 2020

Câte ceva despre cartea Străpungerea spre Ființă. Etapele maturității umane pe youtube


Câte ceva despre cartea Străpungerea spre Ființă. Etapele maturității umane de K.G. Durckheim și din propria experiență de viață pe această temă pe youtube aici:

https://www.youtube.com/watch?v=DCosjeLeecs 
Începe să-mi placă...
Cea mai sigură metodă de a-ţi învinge frica: a lua taurul de coarne...
Știu că nu se aude prea bine. Totuși depinde și de ”aparate”. Pe unele mai noi se aude bine.
Data viitoare voi căuta să fac să se audă mai bine.

Între timp a mai avut loc o mică discuție în jurul acestei cărți sub deviza generoasă de promovare, inițiată de Editura HERALD, CĂRȚI DESCHISE PENTRU MINȚI DESCHISE.
Când se va publica înregistrarea voi anunța și aici pe blog.
Si va mai fi una în jurul unei alte cărți de K.G. Durckheim, cea despre maestrul interior - CHEMAREA MAESTRULUI SPIRITUAL, apărută în decembrie 2019.

duminică, 5 iulie 2020

Anne Laure Gannac - Ziua în care am decelerat (am redus viteza)



Anne Laure Gannac este jurnalistă, manager la revista Psychologies.
Asigură cronica culturală de la PLAY RTS (Radio Television Elveția). 
Autoare a:
Mère-fils, l’impossible séparation şi
Divorce, les enfants parlent aux parents (ed. 
Anne Carrière) 
La birou, şeful meu mă numeşte Lucky Luke şi nu este din cauza perechilor de cizme sau a centurilor mele mari.  Am încercat întotdeauna să scot sabia din teacă mai repede decât umbra mea, nu mă pot abţine, m-am născut grăbită. Când eram copil, îmi doream să fiu adult. Ca toţi copiii, desigur. Dar ceva mai mult, fără îndoială. La 2 ani, mă trezeam devreme pentru a-mi pregăti singură micul dejun, se povesteşte în familie: „Întotdeauna totul făcut mai repede, mai devreme decât toată lumea”. Cine ar prefera să i se spună că a făcut întotdeauna totul mai încet, mai târziu decât ceilalţi? 
Viteza vorbeşte despre precocitate, autonomie, apoi eficienţă, rentabilitate ... Îi uşurează pe părinţi, îi satisface pe angajatori, aranjează prieteni care nu trebuie să aştepte niciodată la întâlniri. Aşadar, nu fără o anumită doză de mândrie, recunosc că sunt de tipul rapid.  Pentru mine, a fi mai devreme este la timp şi a fi la timp înseamnă deja a fi în întârziere. 

sâmbătă, 4 iulie 2020

Jacques Castermane – Calea acţiunii / Ziua în care am redus viteza


Interesul omului occidental pentru „meditaţie” corespunde unui fapt nou: persoane, din ce în ce mai numeroase, presimt că, în adâncul lor, omul este ceea ce aspiră el să fie. Şi meditaţia ar putea fi acel exerciţiu care pregăteşte condiţiile care permit şi favorizează împlinirea adevăratei noastre naturi de fiinţă umană.

joi, 2 iulie 2020

O mică discuţie pe marginea cărţii recent reeditate, HARA centrul vital al omului


O mică discuţie pe marginea cărţii recent reeditate, HARA centrul vital al omului, de Editura HERALD poate fi vizionată pe pagina de Facebook a Editurii HERALD. Link exact pe Facebook nu am. Poza arată așa:


Linkul exact pe youtube este acesta:
https://www.youtube.com/watch?v=W5KJjxLrSlE


Asa arăt eu de fapt.
Cum nu aveam nici o pozã mai actualã la îndemânã,
am oroare de fãcut poze,
am dat poza de acum 5 ani, de la întâlnirea de 40 de ani
de la absolvirea facultãtii, pentru coperta video.
(Dintr-o eroare a mea, newsletterul de la Editura Herald, care anunta înregistrarea și linkul, mi-a intrat la SPAM și l-am găsit abia după vreo 2 săptămâni.)
Cu precizarea că abundă în imperfecţiuni din partea mea. :)
Credeam cã nici nu îndrăznesc să o vizionez…
Ei bine, mi-am făcut curaj şi am vizionat-o... "la rece"... cu obiectivitate.

Si... îmi venea sã plâng... sã cer sã fie stearsã... Dar nu puteam, cã acolo e si munca plinã de rãbdare a domnului Sorin Lucaci, (PR Editura HERALD, până mi-am pus la punct condiţiile tehnice) si a echipei de la Herald.

Nu atât din cauza "perlelor de exprimare", la care voi reveni. Dar înregistrarea nu mã redã în modul meu natural de a fi - mai multe lucruri concurã la acest "dezastru" :): camera video frontalã a telefonului nu foarte performantã, ochelarii de sticlã cu care lucrez doar la computer care îmi dau un aer si mai sever :), plus cã ascund ochii si expresia lor, situarea telefonului undeva prea sus, lipsa totalã a experientei de a mã adresa unui public, deformarea imaginii din cauza transmisiei la distanță si bineinteles emotiile, mai ales la început. Tricoul!... Mă îmbrăcasem inițial mai office, dar îmi era cald, din cauza emoției.
Una din "perlele mele de exprimare" este cea care se referă la modul de a fi şi de asculta „recules în sine” al japonezilor. Expresia pe care am folosit-o eu „se retrag în spate”, adică „în culise” mă gândeam eu, în culisele lor, în sinea lor adică.
Explicaţia este că eu, vorbind extrem de puţin, gândesc în imagini vizuale. Pe care apoi trebuie sã le traduc în cuvinte.

Nu e de mirare că la încercarea mea aberantă de a-l defini pe Dumnezeu…"mai ştiinţific" a picat internetul… în mijlocul înregistrării…
Dar dincolo de mulţimea de „perle de stângăcie” cred că au reuşit să treacă şi să rămână şi câteva precizări bune, esenţiale.
Dacã oamneii ar sti ce importantã este Hara si practicarea ei... Este un EXERCITIU care - practicat constant si sistematic - favorizează ieşirea de sub predominanta Eului si înrãdãcinarea în profunzimea din noi, în fiinta noastrã esentialã, adicã în FIINTÃ, în FIINTA care tine în viatã tot ceea ce existã.
Cel care are Hara se simte sustinut de FIINTÃ orice i-ar aduce viata.
Acea "detaşare" de care se tot vorbeşte (inclusiv Meister Eckhart) - şi care ne sună a răceală şi indiferenţă - este de fapt, în acest caz, realizată de la sine, pentru că este consecinţa acestei înrădăcinări în Fiinţă. Suntem detaşaţi pentru că suntem ancoraţi Altundeva decât în Eu, Altundeva acolo unde ne avem originea cu toţii. Şi, în acest caz, nu mai înseamnă răceală, indiferenţă, deşi, la o privire superficială, poate să pară răceală.
Referitor la lamentaţiile mele: sper sã mai am ocazia sã apar cândva si într-un mod mai natural şi în alte conditţii tehnice în lumea virtualã... să nu rămân în istorie doar cu acest "dezastru" de ”debut on line”.
A cãdea de 7 ori si a te ridica de 8 ori aceasta este CALEA... iată un exemplu!
.........
O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.
De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.
Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.
De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca și consilier terapeutic.