Joël PAUL - Zazen, un gest natural (newsletter)

CENTRE DURCKHEIM; France
O cale de încurajare pas cu pas pentru practica zilnică
Scrisoarea nr. 12 - martie 2025

Zazen, un gest natural

(Un mesaj care începe cu un gest de a face cu ochiul... explicația imediat...)
În scrisoarea sa din februarie, Jacques Castermane și-a amintit că a început să practice zazen în 1967. 1967, anul nașterii mele; câteva luni mai târziu, și eu exersam așezarea, mânat de forțele și legile corpului viu; stând așezat într-un gest perfect just, just pentru că este firesc. Cine nu a fost surprins de vitalitatea așezării unui bebeluș!
Ancorat în bazin, stabil, vertical, deschis... flexibil din cap până în picioare fără artificii (fără pernă, fără mușchi, fără voință, fără intenție). Așadar, în 1967, 1968... eu stăteam așezat în mod natural, în zazen, ca toți copiii din lume când stau așezați pentru prima dată, răspunzând astfel unei intenții a vieții.

În timp ce Jacques mărturisește că atunci când a descoperit zazen în 1967, la fel ca toată lumea care făcea primii pași pe Calea Zen, el căuta cum să construiască această postură numită zazen. Postură! Un termen capcană care ne împiedică să ne dăm seama că înainte de a avea o dimensiune culturală și cultuală (religioasă), zazen este un gest natural, o acțiune naturală.

Joël PAUL- Practica de-devenirii (newsletter)

CENTRE DURCKHEIM (France)

O cale pas cu pas

Încurajare pentru o practică zilnică

Scrisoarea N°11 - Ianuarie 2025

 

Practica „de-devenirii”

Recent, în timpul unei ieșiri la munte, m-am trezit față în față cu acest copac și nu m-am putut împiedica să mă opresc. Este surprinzător, mă plimb de o oră într-o pădure autumnală, printre copaci pe deplin vii, și tocmai acesta îmi oprește înaintarea!
Această formă maiestuoasă întâlnită la curbura unei poteci mă întreabă, pare să-mi spună:
„Unde ești, în capacitatea ta de a da drumul (lâcher prise - a renunța, a da drumul, a lăsa liber lucrurile să se întâmple)?”

Pentru că, dacă aș fi pregătit cu atenție un itinerar, aș fi definit un orar, aș fi studiat ce voi vedea în călătoria mea, această întâlnire și ceea ce a generat ea mă ia prin surprindere, îmi perturbă planurile, pune sub semnul întrebării ceea ce era planificat, iar în același timp mă deschide către un alt mod de a fi.

Joël PAUL - Faceți totul puțin mai lent (newsletter)

Înflorirea (împlinirea) ființei umane poate fi găsită atunci in activitățile cele mai banale, iar eliberarea deprinderii de a fi (savoir-etre) se descoperă chiar in inima constrângerii existențiale; aceasta este calea Zen. 

CENTRUL DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°10 - Noiembrie 2024
Faceți totul puțin mai lent

În scrisoarea sa din octombrie, Jacques ne invită să nu despărțim în viața de zi cu zi „acțiunea,
legată de intențiile ființei, și activitatea, orientată către un scop extern” sau chiar
„infezabilul și acțiunea”. Pentru a nu te lăsa purtat de activismul zilnic, un indiciu este prețios în Zen: fă totul puțin mai încet.
Indicație dată de KG Dürckheim lui Jacques la sfârșitul uneia dintre primele lor întâlniri:
„dacă vrei să pătrunzi în lumea Zen, te invit, în zilele ce vor urma, să faci totul puțin
mai încet”. Nu scapă nimănui că moda actuală este pentru performanță, viteză și eficiență, indiferent de activitate.
A face totul puțin mai încet, înainte de a deveni un act sacru, este o experiență de învățare!

Joël PAUL - Despre buna folosire a conștienței (newsletter)

CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică

Scrisoarea nr. 9 - Septembrie 2024

„Importanța acordată harei reprezintă relația originară a omului cu puterile Marii Vieți. Această conștiință este legătura neîntreruptă încă cu natura. Hara este un cadou originar făcut omului. Pe această cale care este Zenul, avem datoria să ne conectăm, în mod conștient de data aceasta, la forțele Marii Vieți; avem datoria să ne recucerim adevăratul centru.” K.G.Dürckheim

Aceste câteva cuvinte – în mod conștient de data aceasta – au toată importanța lor; fiinţa umană cunoaşte deja acest mod de a fi. Așa ne-am început existența, scăldați în inconștiența soartei noastre, fără voință sau mental, purtați de o conștiință vitală, primară, corporală și senzorială. Deci, conștiență sau inconștiență?

Joël PAUL - Esența și existența (newsletter)

CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare la o practică zilnică
Scrisoarea N°8 - Iulie 2024

Esența și existența

Inevitabil „Omul își trăiește viața în două dimensiuni” ne spune K.G. Dürckheim, care
ne amintește și că integralitatea ființei umane se realizează „cu un picior în existență și un
picior în esență”.
Existența, domeniul lui ”a face”, al conștiinței raționale, al succesului în lume și
Esența, domeniul lui ”a lăsa să se facă” (laissez-faire), al conștiinței oceanice, al adevăratei noastre naturi, imuabile și independente de circumstanțe, sunt adesea opuse una alteia.

Este foarte greu să ne imaginăm trăirea unei existențe umane altfel decât prin abordarea exclusivă a unui eu captivat de succesul în lume.Însăși posibilitatea unei alte dezvoltări numită „Descoperirea Ființei”, „Ecloziunea adevăratei noastre naturi”, „Cea mai înaltă posibilitate umană”, nu este adesea nici măcar luată în considerare.
Imaginea valului și a Oceanului, care apar ca două entități separate, dar în realitate de aceeași natură, este adesea folosită pentru a descrie aceste două aspecte ale existenței, fără de care ființa umană nu ar fi completă, unificată și liniștită.

Joël PAUL - Zen: o cale a acțiunii? (newsletter) - și un film pe youtube - Sur les Routes Spirituelles -2 episoade

CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°7 - Mai 2024

Zen: o cale a acțiunii?

Ce formulă ciudată de a desemna ce este Calea Zen, care pare foarte departe de ideea pe care o avem despre ea, adică Buddha (sau orice alt practicant), stând în meditație, impasibil, senin și perfect nemișcat.
O acțiune, această atitudine care pare foarte pasivă?
Această denumire „Calea acțiunii” este totuși pe deplin justificată și se referă la niveluri de înțelegere și practică care, deși foarte diferite, sunt strâns legate. Zenul:
1 O cale de acțiune în practica regulată a unui anumit exercițiu
2 O cale de acțiune în viața noastră de zi cu zi
3 O cale de acțiune în eliberarea infezabilului (de nerealizat) act al de a fi.

Joël PAUL - O eficacitate vitală (newsletter)

CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică

Scrisoarea N°6 - Martie 2024

Recent, în timpul unei plimbări, am dat peste sculptura de mai jos și aceste câteva cuvinte ale autorului:

„Natura este un maestru în arta de a educa în frumusețe și liniște interioară. Repertoriul de forme pe care îl oferă este întotdeauna variat și perfect structurat. Lucrul cu acest repertoriu mă obligă să observ ritmul, construcția și impulsul oricărei tulpini, flori sau semințe. Purificarea și simplitatea se supun regulii eficacității și o servesc dând cea mai reușită formă posibilă.”  A. Bernegger

Natura: forme nenumărate, improbabile, uluitoare; forme care uneori ni se par
a fi de o complexitate rară și care totuși se supun doar regulii eficienței și anume: dezvoltarea celui mai simplu și mai direct mod de a fi de a trăi și de a supraviețui în cutare sau cutare mediu, de la cel mai favorabil la cel mai ostil, cu o inteligență de adaptare și de interdependență față de Ansamblu care ne lasă adesea pe noi, specia umană, fără cuvinte.

Cu rare excepții, noi, ca oameni, am uitat ce poate fi eficacitatea vitală. Noi dezvoltăm o „eficacitate mentală”, capabilă să ne închidă tot mai mult în ceea ce credem că este bun, profitabil, util, confortabil… pentru o singură specie: a noastră; iar atunci când nu servește speciei umane, această eficacitate se reduce și mai mult la: „Eu și numai Eu”. Drept urmare, noi ne despărțim de Ansamblu, de viață în toate formele ei schimbătoare și interdependente, de această „eficacitate vitală” a cărei formă cea mai reușită merge direct la scop: slujirea vieții și a devenirii ei.
Această eficacitate, legată de noțiunea de simplitate a formei și a gestului, m-a readus imediat la calea Zen, care ne invită să „nu mai fugim de esențial”.

Să nu mai fugim redescoperind în special „ceea ce poate corpul” (vezi scrisoarea din februarie).

Întrebare adresată lui Graf Durckheim: „Care este locul corpului pe calea pe care o propuneți? »
Răspuns: „Primul!”

În Zen, în timpul exercițiului, noi practicăm repetarea și reînnoirea unui gest sau a unei secvențe de gesturi, purificarea și simplificarea formei și a gestului.
Aceasta ne arată cum să ne deschidem pentru esențial, cum să nu ne pierdem în ocolurile gândirii. A ne exersa, a practica, înseamnă a învăța să acționăm în cel mai just mod posibil - formă, ținută, ritm, respirație - pentru a fi in conformitate cu legile corpului viu, care sunt aceleași ca pentru orice altă ființă vie.
Odată cu practicarea unui exercițiu, ceea ce arată corpul, ceea ce demonstrează, este că un gest învățat, repetat, reînnoit, perfect stăpânit... redevine pur, simplu, precis, direct și eficient, precum gesturile pure ale bebelușului.
Ceea ce poate face corpul este să mă deschidă gestului în legătură cu forțele universale (hara), în legătură cu Ansamblul, acest flux care înseamnă a trăi, în permanentă schimbare și interacțiune.
Ceea ce poate face corpul este să mă conecteze la o formă, a gesturilor ritmate de viață.
Ceea ce poate face corpul este să mă conecteze la infezabil, ceea ce Eul nu poate face; „acțiuni care transcend capacitățile a ceea ce numim voința noastră”.

Noi suntem ființe vii înainte de a deveni ființe gânditoare.
Aceasta nu înseamnă să regretăm progresul sau să condamnăm marea inteligență de care oamenii sunt capabili. Dar este clar că, în multe zone, nebunia, suferința și răceala lumii tehnologice și raționale de astăzi i-au lipsit de rădăcinile lor pe oameni, care trăiesc ca o cultură de deasupra pământului.

Dacă ființa umană este, la origine, un gest al naturii, așa rămâne pe tot parcursul existenței sale, independent de faptul că este și o ființă gânditoare.
Corpul, înainte de a fi gândit, denumit, studiat și experimentat ca obiect, este un câmp de conștiință, de acțiuni și de experiențe și rămâne așa de-a lungul întregii noastre existențe.

Practicarea căii Zen ne încurajează să ne punem serios această întrebare: este mai înțelept să considerăm că obiectul corpului este un instrument al gândirii sau să considerăm că gândul este un instrument al corpului viu?

„Gândirea, un instrument al corpului viu? Acest mod de a vedea este de neconceput!”
Da, „de neconceput”. Dar posibilitatea unei experiențe este foarte reală: corpul, câmpul
conștiinței, este forma, gestul care ne leagă, clipă de clipă, de sursa vieții care am
fost întotdeauna, de adevărata noastră natură și de această experiență, care nu este de necunoscut, ne va lăsa mentalul fără cuvinte.
Fie că vrem sau nu, fie că suntem conștienți sau nu, noi aparținem Vieții, sursa și suportul existenței noastre.
Corpul viu, Leib (în germană), îi reamintește omului că completitudinea sa, punctul său de sprijin, măreția sa, stă în faptul că el poate deveni conștient de această apartenență la ceva mai mare, conștient că „un val este și oceanul totodată”.
Dacă corpul obiect îi servește mentalului uman în dorința lui de acumulare, de performanță și de dominare, recunoașterea și dezvoltarea corpului viu ne redistribuie în acest rol adesea uitat: slujirea vieții și a devenirii ei.
Joël PAUL
CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60 contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr

Originalul în franceză poate fi citit aici:
https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2024/03/Pratique-zen-zazen-mars24_cp.pdf
 

Joël PAUL - Apropo de schimbare ... (newsletter Centre Durckheim)

CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°5 - Ianuarie 2024

Apropo de schimbare...

2023... 2024, schimbarea anului sărbătorită în general cu bucurie și cu o mulțime de speranțe, urări și bune hotărâri... Pentru care schimbări?
La nivel colectiv, aceleași întrebări și așteptări, temeri și conflicte sunt mereu prezente și, la nivel individual, bunele noastre rezoluții sunt adesea depășite rapid, ne-sustenabile și uitate.

Unui participant care venea regulat la el în timpul unei retrageri și care continua să fie supărat de evenimente, maestrul i-a spus mai întâi cu amabilitate:
”- Nu uita să fii fericit.
Participantul, mișcat, a răspuns:
- Mulțumesc pentru această urare.
Atunci, maestrul, mai ferm de data aceasta:
-Aceasta nu este o urare, ci o instrucțiune!”

Altfel spus, opriți-vă din a vrea ca lucrurile să corespundă așteptărilor voastre și exersați-vă să fiți în acord cu ceea ce este, prin disciplină și practică.

Joël Paul - Sensul exercițiului (newsletter)

CENTRE DURCKHEIM
Un Chemin pas a pas
Încurajare pentru o practică zilnică  

Scrisoarea nr. 4 - noiembrie 2023

Sensul exercițiului

 

În ultima sa scrisoare din octombrie, Jacques ne vorbește „despre mister, despre miracol: respir! »
Și ne întreabă: „Ce aș putea face pentru a rămâne în contact cu această parte din mine care este prea adesea ignorată? Răspunsul... un exercitiu! »

 

Joël PAUL - De la obișnuitul „corp pe care îl avem” la extraordinarul „corp care suntem”

CENTRUL DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°3 - Septembrie 2023

„Exercitiul de dimineață, Zazen este doar un model pentru a ne trăi viața de zi cu zi într-un alt mod. Prin atitudinea meditativă, trecem de la întâlnirea obișnuitului la
întâlnirea extraordinarului. Nu stăm o oră în fiecare dimineață pentru a găsi
liniștea sau, așa cum speră mulți, pentru a dobândi abilități superioare.
Este vorba despre pregătirea pentru o stare de a fi în care menținem contactul cu esențialul. Nu doar într-un exercițiu de meditație, ci în orice acțiune”.
KG Durckheim

Ce înseamnă acești termeni „obișnuit” și „extraordinar”?
Obișnuitul este modul nostru obișnuit de a vedea lucrurile, de a experimenta totul pe planul gândirii, al raționamentui și al eficienței existențiale.
Nu contează atunci decât buna funcționare a organismului, care trebuie menținut în stare bună de sănătate, în slujba noastră și la dispoziția noastră ca un instrument performant.
Este ceea ce KG Durckheim numește corpul pe care îl avem, care „se referă la sănătate, performanță și bună funcționare existențială”.
Corpul, văzut ca o simplă mașinărie, neapărat inferior spiritului, se află atunci în slujba legilor minții umane și nu servește decât unei viziuni raționale a lumii :
„Dacă practic Zazen în mod regulat, asta trebuie să se întâmple...trebuie să respir așa... în 6 luni, voi fi depășit această dificultate... în 2 ani, voi fi mai calm...” „
Eu cred că este bine să mă perfecționez, să-mi stăpânesc gândurile, emoțiile, somnul, sănătatea… pentru o mai bună eficiență în munca mea, în relațiile mele, în viața mea profană și spirituală.”

O modalitate „obișnuită” de a practica meditația ar fi să rămânem în acea viziune asupra corpului ca obiect și să nu vedem exercițiul pe cale decât în termeni de obiective de atins, de control sau de îmbunătățire a performanței.
Practicând în acest fel, nu caut decât să aduc exercițiul în înțelegerea mea, fără a pune în discuție conștiința obișnuită; Mă mențin sub dependența eu-ului existențial (micul eu, eul profan, eul fixator... alte nume pentru a desemna această conștiință egocentrică), care mă împiedică să gust contactul cu Esența, Ființa, adevărata mea natură, care sunt dintotdeauna.
Exercițiul este atunci doar un mijloc de a-mi prelungi viziunea asupra lucrurilor într-o atitudine considerată spirituală, dar nu face decât să afirme stăpânirea minții, a eului asupra practicii mele.

„Eul devine fatal pentru omul care se identifică definitiv și exclusiv cu pozițiile sale, și în special cu concepția sa despre realitate: omul este apoi oprit pe un  anumit nivel de cunoaștere... Suferința spirituală a omului vine din faptul că, într-un anumit stadiu al dezvoltării sale, adevărata lui ființă este obnubilată de conștiința sa obiectivă... Să încercăm să avem curajul să uităm toate teoriile noastre. pentru a lua în serios ceea ce trăim, ceea ce simțim, în momentul de față.”  KG Durckheim

Atunci, cum să redescoperim, să antrenăm, să păstrăm această legătură cu esențialul și să întâlnim acest extraordinar despre care vorbește Durckheim?
Repunând în discuție această manieră de a aborda totul, de a trăi totul, sub singura viziune a conștiinței obișnuite care face din tot ceea ce întâlnește un obiect.
Redescoperirea acestei legături cu esențialul înseamnă înainte de toate trecerea de la această viziune a „corpului pe care îl avem” la gestul viu al „corpului care suntem”.
Corpul nu este ceva, ci exprimă un gest al vieții.
Corpul este forma prin care se dezvăluie și înflorește gestul viu care suntem.
Corpul este forma prin care sentimentul nostru de apartenență la Viață dă sens
existenței noastre.
„Corpul care suntem” servește legile viului și nu mai este acel obiect la ordinele minții.
Acest flux neîncetat de transformare care sunt legile vieții (interdependență, schimbare, diferență, impermanență etc.) redevine conștient atunci când redescoperim contactul cu centrul nostru vital, numit Hara în practica tradițională japoneză a exercițiilor pe calea Zenului.
O atitudine centrată în Hara ne eliberează de o poziție corporală concentrată exclusiv în partea superioară a corpului: o atitudine adesea crispată, încordată, legată de voluntarism, de cele trei închisori ale minții de ”mereu mai mult”: a avea mai mult, a cunoaște mai mult, mai multă putere.
A găsi, a dezvolta Hara, înseamnă revenirea la un centru natural de greutate, centrat în bazin, abdomenul inferior, care hrănește o formă mai justă, o ținută mai justă, o respirație mai justă; un mod de a fi mai just și mai simplu, pentru că este natural, conectat cu legile vieții, așa cum este copilul prin natură.
Pentru a redescoperi această legătură cu „oceanul vieții” care suntem, este necesar să pornim pe cale prin exersare, prin preluarea unui exercițiu spiritual non-mental care ne reorientează spre conștiința senzorială a corpului viu.
Acesta este sensul tuturor exercițiilor practicate, reluate, repetate în fiecare zi pe Calea Acțiunii care este Zenul: șansa de a descoperi o acțiune eliberată de constrângerile egocentrice impuse „corpului pe care îl avem”.
„Corpul care suntem” nu este ceva de obținut, menținut, ci un gest care ne reunește cu fluxul neîncetat al vieții „în mișcarea ei perpetuă de regenerare și în impulsul său de transformare creatoare”. KGD
Atenția deplină la corpului în acțiune, la Gest, este acea legătură sacră cu extraordinarul.

Joël PAUL

Citatele sunt preluate din „Experiența transcendenței” și „Practicarea căii interioare – cotidianul ca exercițiu”(tradusă și în românește, nt) de Karlfried Graf Durckheim
Joël participă la animația Retragerilor cu Jacques Castermane
în perioada 15-19 noiembrie și 7 -10 decembrie.
CENTRE DURCKHEIM
1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr 

Originalul în franceză aici:https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2023/08/Pratique-zen-zazen-sept23.pdf 

Joël PAUL - „Realitatea în care trăim este o realitate a întâlnirii” (KGD)

CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°2 - Iulie 2023

„Realitatea în care trăim este o realitate a întâlnirii” K.G. Durckheim

Când am făcut această fotografie, eram pe cale să-mi continui drumul repede, spunându-mi:„Uite, uimitoare floarea asta care iese din beton”.

Si apoi, m-am oprit, atins de puterea vieții care iese din această floare care răsare de pe o terasă de piatră. Acest gest, atât de simplu, atât de fragil, plin de viață, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, m-a oprit în „o mulțime de lucruri de făcut”.

Jacques povestește adesea această plimbare prin pădure cu Durckheim, aproape orb la spre sfârșitul vieții, timp in care îl întreabă:
„- Ce vedeti acolo, Jacques?
- Acolo, văd un copac magnific!
– E curios, acolo unde vedeti un copac, eu văd un gest de viață”.

Joël PAUL - „Nu găsim cerul dacă eliminăm pământul” (Newsletter de la Centre Durckheim, France)

CENTRE DURCKHEIM
O Cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°1 — Iunie 2023 

„Nu găsim cerul dacă eliminăm pământul” (K.G.Durckheim)

Mult timp mi-am reprezentat Calea, Calea spirituală, ca o linie liniară care s-ar ridica constant spre cer. Un drum care m-ar scoate inevitabil în sus, din „biata” mea condiție existențială.
Ideal visat al unui paradis mai bun, mereu în altă parte, întotdeauna pentru mai târziu...
Acum aș spune că, dacă există progrese sau înaintare pe Cale, acest drum s-ar apropia de realitate dacă ar fi reprezentat printr-o coborâre, pentru a evita să ne legănăm în iluzii spirituale care privesc doar o ridicare a spiritului în raport cu trupul.
A începe această cale a cunoașterii cu o coborâre în sine înseamnă a părăsi mintea,
gândurile și credințele ei diverse și variate, să te întorci, să ne întoarcem la o conștiință pre-mentală pe care o cunoșteam de copil și care este încă acolo.

O conștiință sensibilă care ne reunește cu „Marea Viață*”.