duminică, 29 martie 2020

Preot Francis Dekeyser - Scrisoarea de la Bethanie nr. 170 martie-aprilie 2020


Nota mea:

Si dacã CORONA-VIRUSUL ne-ar scoate ÎN EVIDENTÃ,
într-un mod surprinzãtor pentru cunoasterea la care a ajuns omenirea,
si în pofida acesteia,
si fãrã nici o tãgadã,
tocmai VULNERABILITATEA absolutã a fiintei umane
în absenta LEGÃTURII VITALE cu SURSA de VIATÃ?


A legãturii vitale PIERDUTE
- pentru cã aceastã pierdere tine de destinul omului -
dar pe care omul are sarcina sã o regãseascã aici în aceastã viatã
- si aceasta tine de destinul omului -
dacã vrea sã îsi onoreze calitatea de OM.

Cãci omul nu poate trãi inconstient ca o plantã.

El este "coroana" creatiei în curs de desfãsurare(a unei evolutii asadar),
creatie la care este chemat sã participe CONSTIENT de destinul sãu suprauman.
Inclusiv la propra creatie...

Si dacã tocmai acesta ar fi mesajul transmis prin aceastã pandemie?

Un virus cu un comportament imposibil de definit,
dar care se propagã vertiginos, exponential,
imposibil de stopat,
care devine tot mai virulent.

O "inventie" uimitoare!...trebuie sã recunoastem...
pentru a transmite o ATENTIONARE unei omeniri foarte "destepte"...

Pentru o lume în derivã,
orientatã numai spre exterior,
ignorându-si propriul interior: esenta.

Purtând în sine un GOL imens, un DOR în locul ESENTEI,
si cãutând sã-si umple acest gol cu lucruri din exterior, nu doar materiale.
Cu cât mai multe, cu atât mai bine - se sperã. De aici si EGOISMUL...
Dar degeaba. GOLUL se simte tot mai tare, cu cât se adunã mai multe "lucruri".

Trãim într-o continuã DISTRACTIE, adicã DIS-TRAGERE de la ESENTIAL.
Ne lipseste cultura experientei interioare, spune KGD.

Poate că omul trebuie provocat pentru a intra în procesul de maturizare interioară, spune tot KGD.

Despre acestea este vorba în Textul indicat mai jos.

Un text cu care rezonez 100%.

Final Nota mea (V.J.)

Pãrintele Francis Dekeyser - Scrisoarea de la Bethanie pe martie-aprilie 2020


Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann

sâmbătă, 21 martie 2020

Semnificaţia marilor crize? Provocarea omului la maturitatea sa "spirituală"


Criza religioasă pe care o traversăm în prezent provine din clătinarea încrederii în dreptatea divină. 
Este cel puţin paradoxal ca un creştin să poată să-şi piardă credinţa, sau să poată să aibă o îndoială privind dreptatea divină,  
din simplul fapt că lumea nu funcţionează potrivit raţiunii sale. 
Credinţa creştină nu este tocmai credinţa, pe care ne-o revelează Isus Christos, în Realitatea divină care învinge moartea, non sensul şi solitudinea omului?  
Marile crize din vremea noastră nu au ele oare o cu totul altă semnificaţie?  
Nu ar trebui ele să-l aducă pe om să descopere noi surse de credinţă care nu ar izbucni  fără catastrofele din existenţa sa  şi fără prăbuşirea credinţelor din prima copilărie ?
Poate că omul trebuie să fie provocat pentru a intra în maturitatea sa „spirituală”, pentru a fi pregătit să audă „consolatorul”, spiritul adevărului divin din el însuşi? (Sf. Ioan) 
Incredibilele dezordini şi bulversări pe care le traversăm nu sunt ele ca ocazia unui apel unic adresat omului pentru ca el să se întoarcă în el însuşi şi să asculte cu atenţie ceea ce vocea sa secretă şi interioară îi spune pe tema realităţii aparente a unei lumi în suferinţă, şi ceea ce îi revelează pe tema Realităţii care nu este din această lume, şi care învinge aici toate suferinţele sale?

Karfried Graf Dürckheim – Străpungerea spre Fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016
Un text scris în anii de după catastrofa celui de-al doilea război mondial, dar cât de actual...

... în sistemul nostru de gândire actual, omul rămâne la stadiul de înflorire a personalităţii fără a merge mai departe. Cu toate acestea noi am ajuns la o turnantă. Remarcăm astăzi că personalităţile cele mai bine dezvoltate nu sunt încă persoane, prin care Cel cu Totul Altul să transpară. Constatăm că vocaţia esenţială a omului este aceea de a deveni atât de transparent încât Cel cu Totul Altul, divinul din el, împrumutând limbajul uman, aşa cum împrumută limbajul florii sau al animalului, să se poată manifesta limpede în lume. Ajungem astfel la trecerea de la personalitate la persoană.

Extras de aici: https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/01/gandul-zilei-26.html
si acolo e un link la întreaga conferinţă Trecerea la o nouă conştiinţă a realităţii.

Notă: Am parcurs zilele acestea toate postările de la începutul acestui blog - sunt o mulţime de texte foarte consistente (traduceri din diferite cărţi scrise de K.G. Durckheim, multe netraduse încă în româneşte - şi le-am inclus în etichetele existente sau am inventat alte etichete. Şi sunt mai mult decât destule!
Cine caută găseşte... ceea ce caută.



sâmbătă, 7 martie 2020

Jacques Castermane – La ce bun zazenul ? La nimic pentru ego!


CENTRE DÜRCKHEIM, France - Newsletter martie 2020
La nimic pentru ego!
Sunt conştient că această indicaţie nu este cea mai bună posibilă pentru a convinge de valoarea şi de interesul pentru exerciţiul numit zazen pe omul actual. Cu atât mai puţin cu cât majoritatea persoanelor care se orientează spre practica unui exerciţiu, care îşi are rădăcinile în Orient sau în Extremul Orient, au drept scop menţinerea sau restabilirea sănătăţii, exigenţa confortului şi augmentarea eficacităţii lor funcţionale în lume. Fiecare este gata să angajeze o muncă asupra sa cu condiţia să găsească acolo o augmentare a capacităţilor sale. Am putea spune că un exerciţiu nu are sens decât în măsura în care permite şi favorizează trecerea de la un EGO de mărime XXL la un EGO de mărime XXXL! Poate că acesta este util? Dar în niciun caz nu acesta este scopul exerciţiului zazen.

miercuri, 4 martie 2020

Suferinta nu dispare acolo unde "Viaţa a reuşit", dar este trăită altfel: fructuos



Suferinta nu dispare: doare la fel de mult, dar este trãitã altfel.
Omul în care "viaţa a reuşit" nu devine un supraom, cineva deasupra durerii.
Când un om îsi acceptã si suportã cu curaj suferinta,
- inclusiv în meditatie, poate chiar zile întregi  -
vine un moment când se simte ca trecând printr-un zid
şi omul devine liber si deschis pentru ceva necunoscut pânã atunci.
(KGD)
Omul care a atins majoratul (a se vedea aici – când omul devine expresia fiinţei sale esenţiale) dovedeşte aceasta nu numai prin afirmarea credinţei sale, ci prin forţa înrădăcinării sale în experienţa FIINŢEI dincolo de spaţiu şi timp, prin forţa sa atunci când suportă insuportabilul şi acceptă inacceptabilul. Ceea ce presupune şi forţa de a-şi continua, treaptă cu treaptă, transformarea sa. Doar cel care este înrădăcinat în profunzimea Fiinţei esenţiale poate suporta teama de a suferi a eului său. Pentru el o armonie scutită de suferinţă nu este singurul criteriu valabil, nici absenţa conflictelor valoarea cea mai înaltă. Cel care rămâne în spiritual va fi singurul capabil să suporte dezordinea lumii fără să simtă amărăciune din cauza aceasta iar suferinţa pe care totuşi o resimte va fi fructuoasă.
Este imatur cel care crede că poate învinge definitiv angoasa, tristeţea şi disperarea. Este major, din contră, cel care găseşte în pericolele permanente ale imperfecţiunii vieţii un mijloc mereu nou de a nu se identifica cu eul său anxios, trist şi disperat, ci de a-l dizolva la contactul profunzimii. El este atunci copleşit şi neîncetat transformat prin forţa profunzimii. Personalitatea sa este tot mai puternic marcată de Fiinţa sa esenţială, tot mai mult  dirijată de iubire şi transformată chiar şi în slăbiciunile sale. Sub semnul unei transparenţe crescânde, el poate atunci să dea expresie prezenţei ei în această lume.
(K.G.Durckheim  - La Voie de la Transcendance, pag.44)