Jacques Castermane - Este fericirea proiectul major al vieții? (newsletter)

CENTRUL DURCKHEIM
D'instant en instant

Scrisoare de încurajare pentru practica zazen

Scrisoarea N°118 — Octombrie 2023

Este fericirea proiectul major al vieții?
În urmă cu câteva zile, emisiunea „Grand bien vous fasse” (France Inter, mardi 3 oct. 2023)avea tema: FERICIREA. Este acesta proiectul suveran al unei existențe? Definițiile acestui concept, opiniile precum și metodele de acces la fericire sunt departe de a fi unanime. Punctul de vedere al reprezentanților dezvoltării personale este opus celui al psihoterapeuților. Amalgamarea făcută între fericire, stare de bine, plăcere, bucurie la care se adaugă opoziția dintre corp, minte și suflet nu înlesnește o astfel de dezbatere.
Nu regret că i-am acordat atenție. Mi-a permis să realizez că în cei treizeci de ani în care am fost în contact cu Graf Dürckheim, problema fericirii nu a fost în centrul discuțiilor noastre, deși acestea erau centrate pe proiectul existenței noastre.
Etimologic, expresia bon heur (de la bonheur=fericire) este un augur, un prevestitor al unei stări de satisfacție legată de dorință; un ideal al imaginației pentru mai târziu, pentru după. „Fericirea. Este să o sperăm pentru mâine, acolo unde noi nu suntem și să ne interzicem să o trăim astăzi”, scrie André Comte-Sponville (André Comte-Sponville — Dicționar filosofic (PUF))
Ești nefericit, te simți rău cu tine însuți, ești în căutarea sensului într-o
lume scăldată în nonsens?
Referitor la proiectul existenței noastre, Graf Dürckheim pune o întrebare neobișnuită:

„Când vei înceta să fugi de esențial?”

Respiraţia – motorul transformării noastre

Traducere din K.G. Durckheim - WEG DER UBUNG. Geschenk der Gnade (Calea exerciţiului. Darul Graţiei). Conferinţele de la Frankfurt.

Terapia respiraţiei, pe care fiecare din noi vrem să o practicăm în meditaţie, vizează să-l facă pe om permeabil pentru Cel cu Totul Altul. Ea poate nu numai să recunoască lipsa de transparenţă în tulburările fizice ale suflului, ci poate şi să contribuie, lucrând la calitatea respiraţiei, la demontarea acestor tulburări şi la regăsirea permeabilităţii, în sens propriu cât şi în sens figurat.

Ceva foarte important pentru cei care cred cã meditatia este suficientã...

(Aşa cum credeam şi eu vreme de câţiva ani buni până ce m-am izbit de probleme "imposibile" -  a se înţelege întâlnirea cu propria Umbră, cât şi cu cea a altora - care reclamau perceperea nemistificată a realităţii şi impuneau... acţiune fermă, o necesară "stricare" temporară a liniştii. Nota mea, V.J)

Practicile meditative au drept scop să consolideze contactul cu fiinţa esenţială.Dar succesul lor depinde în mare parte de travaliul de clarificare psihologică a inconştientului.

Şi invers, această clarificare este adesea facilitată dacă cel care se exersează a intrat deja în contact cu fiinţa sa esenţială.

Fără un travaliu de psihologie a profunzimilor, meditaţia poate,  tocmai pentru că pare să dea roade întrucât aduce pacea interioară,să împiedice conştientizarea inconştientului refulat.

Atunci, într-o bună zi, tot ceea ce a fost refulat explodează, antrenând cu sine prăbuşirea frumosului edificiu. 

KG Durckheim - Exerciţii iniţiatice asupra corpului pag. 60-61

Calea este ţinta

Dialog cu Karlfried Graf Dürckheim la Rütte, la 30 martie 1985

Interviu luat de psihanalistul jungian Pierre Willequet, 

un apropiat al lui KGD şi un familiar al viziunii lui despre om,

(întrebările sunt avizate, veţi vedea)

Pierre Willequet

 în prezent autor de carte şi psihoterapeut (Franţa şi Elveţia).

Opera lui KGD (1896-1988) este mai întâi istoria unui om. Unul dintre acei oameni- şarniere, la joncţiunea celor doi poli ai omului: cel al interogării arzătoare şi al certitudinii pacificate a înţelepţilor, cel al cunoaşterii profunde de sine şi, de asemenea, al pasajului spre esenţial.  KGD avea aproape 90 de ani la momentul acestui dialog. Parcursul lui este imens şi dacă nu a avut intenţia de a „face şcoală”, el a lăsat discipolilor şi prietenilor săi, după exemplul vieţii sale, respectuoasa descoperire pe care fiecare trebuie să o facă a propriului drum. Prin intermediul cărţilor şi conferinţelor, cât şi a Centrului său de la Rütte, din Germania, el şi-a creat o ascultare atentă printre occidentalii atraşi de căutarea unui echilibru just între tradiţiile spirituale orientale şi noutăţile la fel de vii ale surselor spirituale din occident. El ne livrează aici, prin intermediul unuia dintre apropiaţii săi, nuanţa, entuziasmul şi profunzimea.

Meditaţia - gândul zilei

Meditaţia nu este decât un timp forte
pentru un alt stil de viaţă
Ea permite obţinerea „atitudinii juste”
care puţin câte puţin trebuie să ne locuiască
necontenit prin tot cotidianul.

Karlfried Graf DÜRCKHEIM

Hara în poziţia de stând în picioare

Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE

„Hara”, literalmente abdomen, nu desemnează o cultură a abdomenului, ci cultura unei dispoziţii prin care se înlocuieşte o atitudine de neîncredere prin instaurarea unei atitudini de încredere şi seninătate. Pentru a surmonta atitudinea în care nu avem centru de greutate, sau avem un centru de greutate plasat prea sus, pentru a instala aşadar centrul de greutate potrivit, trebuie să parcurgem etapele următoare:

La începutul expiraţiei, trebuie să relaxăm umerii, la sfârşitul expiraţiei să ne lăsăm să alunecăm în şale. Pentru a suprima crispările din talie, trebuie nu să închidem bazinul, ci să-l lăsăm liber. Trebuie să ne comportăm ca şi cum nu ne-ar fi teamă să ne pierdem abdomenul inferior: trebuie pur şi simplu să îndrăznim să relaxăm abdomenul inferior, să-l lăsăm complet să se destindă.

Odată cu expiraţia lăsăm să curgă abdomenul. Instaurăm relaţia cu spaţiul din bazin şi relaxăm bazinul – fără nici o crispare. Încercăm să ne simţim în bazin. In interior trebuie să fim prietenoşi, nu trebuie să facem acest exerciţiu încruntând sprâncenele: aceasta este totdeauna expresia  unui om care se teme de ceva. Luăm apoi degetele celor două mâini şi apăsăm puternic în abdomenul inferior, între ombilic şi pubis, fără a mişca umerii, ca pentru a face să reiasă coloana vertebrală. Apoi le retragem foarte rapid. Este o simplă mişcare musculară – atunci când am pierdut Hara, această mişcare ne ajută să o regăsim foarte repede şi cu siguranţă. Dacă batem tamburina pe abdomen, vom constata că acesta este tare.

Lăsăm să atârne braţele şi savurăm această poziţie [de stat] în picioare, temeinic înrădăcinaţi în sol. Putem şi să o accentuăm, trăgând de mâini în jos, fără a mişca umerii. Datorită acestei mişcări, putem să ne afundăm în sol.

Închidem ochii şi ne relaxăm prin fiecare expiraţie: trebuie să ne degajăm de tensiunea, oricât de mică, din ceafă, capul este complet liber, suntem senini.

Relaxăm pieptul, cu braţele atârnând deja foarte greu. Nu trebuie să ridicăm umerii în cursul inspiraţiei. Dacă stăm cu adevărat în picioare în Hara, cu centrul de greutate în abdomenul inferior, atunci expiraţia ne va face să ne aplecăm neapărat puţin în faţă, în timp ce inspiraţia ne va readuce pe călcâie. Ne menţinem în Hara şi ne ancorăm din ce în ce mai mult în sol prin respiraţie.

Ne simţim făcând una cu solul, prin bazin şi picioare, ne lăsăm să devenim una cu solul. Orientăm atenţia spre ceea ce se petrece acolo unde – cum se spune – avem picioarele. Uităm acest cuvânt şi căutăm să simţim această greutate şi această furnicătură în călcâie. Suntem în echilibru. Spaţiul pe care stăm devine din ce în ce mai mare. Trebuie să simţim cum fiecare respiraţie ne ancorează mai profund în sol, ne înrădăcinează.

Legitimitatea înălţimii pe care o căutăm în verticalitate este tributară lărgimii şi profunzimii orizontalei pe care stă verticala.

Simţim gleznele, pulpele, genunchii, coapsele şi le simţim în relaţia lor cu spaţiul bazinului, în care ne sprijinim (odihnim).
Respiraţia pleacă de la ceafă şi coboară de-a lungul coloanei vertebrale, prin fese, prin coapse. Prin inspiraţie, care vine de la sine, simţim cum suntem din nou purtaţi în sus.
A sta nemişcat este un mod de a respira aşa cum copacul respiră, coborând în rădăcinile lui, urcând din nou la coroană. Ne aflăm în poziţia cea bună atunci când avem impresia că am putea rămâne aşa timp de ore întregi.


Karlfried Graf Duerckheim – La Voie initiatique, pag. 271-273, Ed. du ROCHER
Traducerea îmi aparţine, V.J.Legat de acest subiect a se vedea si aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2011/08/hara-in-mers.html

Pozitia falsă

Poziția justă

O meditaţie reuşită

Când sunt întrebat cum putem şti dacă un exerciţiu de meditaţie s-a desfăşurat bine, răspund întotdeauna prin trei puncte:

Când chiar dacă am dormit prost, sau ne simţim slăbiţi sau bolnavi, în acea zi simţim subit în noi o forţă neobişnuită.

Într-un sens foarte profund, ne simţim în formă. Totul este în ordine şi, lăuntric, suntem un pic mai mult cel care suntem destinaţi să fim. În fiecare din noi există, aşa cum spune Angelus Silesius, o imagine a celui care trebuie să devenim, şi simţim deodată că această imagine a luat formă.

Dintr-odată suntem în contact cu totul. Suntem în contact cu ceva nedeterminat şi, când ieşim, toate se apleacă spre noi: copacii, iarba, pietrele, drumul. Totul este în contact cu noi, nu doar oamenii. Suntem în mod subit pe deplin noi înşine într-o altă dimensiune.

Odilon Redon - Budha

De acum, participăm la ceea ce din toate timpurile s-a numit FIINŢA, participăm la unitatea trinitară a Fiinţei:
- la plenitudinea ei, pe care o trăim ca forţă;
- la ordinea ei, pe care o trăim ca o formă particulară, şi
- la unitatea ei, pe care o cunoaştem ca şi căldură şi protecţie.

Acolo unde omul este atins de FIINŢĂ, cele trei suferinţe fundamentale dispar: frica de aneantizare, disperarea non-sensului şi tristeţea abandonării.

K.G. Durckheim – LA VOIE INITIATIQUE, pag. 210

Sensul profund al meditaţiei

A medita nu înseamnă a face exerciţii pentru a suporta cu mai multă constanţă necazurile vieţii, pentru a ne înfrunta slăbiciunile cu o forţă transcendentală şi a compensa toate momentele de suferinţă prin experienţe de neuitat. Acestea nu sunt decât mijloace de a ameliora această viaţă şi de a o face confortabilă.

Meditaţia are în vedere, printre altele, ca această tendinţă spre confort, care ne este înnăscută, să nu oculteze datoria noastră de transparenţă faţă de cealaltă dimensiune. Este vorba, pe cale, de a aprofunda neîncetat raportul dintre eul natural şi Fiinţa prezentă în noi, şi de a-l trăi de o manieră justă.

Condiţia acestui exerciţiu şi a acestei formări a Fiinţei prezente în noi este ca noi să îndepărtăm din vederea noastră interioară tot ceea ce o ascunde vederii. Prin ce este ea ascunsă vederii? Prin toate temerile şi toate îngrijorările care caracterizează micul nostru eu. Această atitudine este naturală, dar noi trebuie să ştim că numai atunci când ajungem la limita naturalului, supranaturalul are o şansă de a intra în viaţa noastră.

K.G. Durckheim - Le DON DE LA GRACE, pag. 298

Simplicitate

Din seria Înţelepciune şi Iubire

În exerciţiu noi căutăm marea simplicitate: a fi pur şi simplu cei care suntem în realitate, şi a arăta aceasta.

Nu căutăm să părem mai mult decât suntem, să arătăm un orgoliu deplasat sau exagerat, dar nici o umilitate falsă care să ne facă mai mici decât suntem în mod autentic.

Trebuie să ne menţinem la capacităţile noastre, aşa cum ne-au fost ele date, şi de asemenea la o anumită măreţie, dacă ea este în noi.

Gândul zilei(12)

În 1940, cred, am publicat în Japonia o cărticică despre Meister Eckhart. La ceva timp după aceasta, un japonez a venit la mine şi mi-a spus: „Sunt foarte mişcat, priviţi, am transcris fraze din cartea dumneavoastră şi fraze ale unor vechi maeştri zen, şi ele coincid cuvânt cu cuvânt aproape.” Eram stupefiat, căci creştinismul şi budismul sunt profund diferite, în afară de o etică ale cărei datorii sunt aceleaşi peste tot pentru un om de bine. Dar putem explica această coincidenţă: când omul traversează diferitele straturi care îi învelesc fiinţa interioară – straturile caracterului său, ale rasei lui, ale tradiţiei lui spirituale, ale maturităţii lui -, el ajunge întotdeauna la un punct central care îl bulversează atât de mult încât atunci când revine la suprafaţa lui, el nu poate decât să bâlbâie – şi nu să interpreteze încă. Această bâlbâială dincolo de timpuri şi de locuri este întotdeauna aceeaşi: este bâlbâiala misticii.

Mistica era pentru teologi şi oameni de ştiinţă ca locul unde puteau să se năpustească spirite stranii, care ţineau de experienţe singulare de interioritate. Dar, pe lângă faptul că aceasta nu îi privea decât pe unii aleşi rari, acest domeniu părea suspect şi se recomanda să nu fie continuat mai departe. Subînţeles: „Am avut parte de aceasta, dar, atenţie, este periculos!” Astăzi nimic nu mai opreşte valul urcând al experienţei mistice. Într-o vreme în care, iată, ne lovim din nou de realitatea experienţei umane, înţelegem încet-încet că ceea ce este în centrul experienţei mistice este de fapt în centrul întregii realităţi spirituale a omului. Dacă luăm în serios omul ca om, ca persoană, tot ceea ce ştiinţa poate să-i aducă este în cel mai bun caz posibilitatea de condiţii favorabile creşterii şi maturării lui în această realitate profundă aproape de divinitate. Această atenţie la datoria noastră de a fi oameni trece în prezent pe primul plan: condiţia primordială pentru aceasta este experienţa interioară, pe care meditaţia trebuie în mod esenţial să o favorizeze şi aprofundeze.

K. G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, Ed. du ROCHER, pag. 186

Gândul zilei(11)

Meditaţia şi întreaga viaţă meditativă care decurge din ea sunt
marele răspuns la invitaţia lui Isus: „metanoite”, convertiţi-vă!
Este o ascultare radicală de a trăi pe un alt plan decât cel al moralei altruiste.
Este vorba de o străpungere spre misterul care suntem noi înşine,
şi de o viaţă liberă orientată exclusiv spre manifestarea Fiinţei divine.



Meditaţia nu este decât un timp forte pentru un stil de viaţă.
Ea permite dobândirea „atitudinii juste”
care trebuie să ne locuiască neîncetat prin tot cotidianul,
căci cotidianul este adevăratul câmp de acţiune şi de exerciţiu.

K.G. Durckheim

din volumul Graf Durckheim. Images et Aphorismes, pag. 67,
volum alcătuit de Rachel et Alphonse Goettmann, editura DERVY, Paris.

K.G. Durckheim - CENTRUL FIINTEI - fragmente

Câteva fragmente din cartea recent apãrutã (martie 2011)
CENTRUL FIINTEI,
de K.G. Durckheim
la Editura HERALD
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=401

Am primit cartea asearã si am vãzut-o si eu "pe viu".
Este o comoarã de întelepciune adunatã acolo.
A trecut ceva timp de cînd am tradus-o si nu mai stiam exact ce contine.
Este o ocazie unicã de a vã face o imagine completã despre
viziunea lui Durckheim despre om si viatã,
despre ce are de făcut omul (...)
pentru a răspunde la chemarea FIINTEI,
aceea de a deveni ceea ce era destinat să devină: el însuşi.
Eu cred cã este viziunea cea mai adecvatã pentru noi cei de ACUM.
Nici nu cred că mai este nevoie de vreo altă prezentare pentru K.G. Durckheim în România.
As îndrăzni să spun chiar că este un ghid de de viată complet.

Nu pot decât sã vi-o recomand cu toatã cãldura.
Mai jos am selectat câteva fragmente pentru a vă face o idee.

Între timp am găsit pe youtube încă niste înregistrări audio cu Durckheim - în germană - , o serie de 6 filmuleţe, aici:

http://www.youtube.com/watch?v=diJcGfqBR2o&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=r3wI6e-0Wro&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=36X7lTIsHOk&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=fN7MNTRP-P4&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=hoPdwI1I8Ww&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=FsBPrRDB3D0&feature=related

Jacques Castermane - Hara!

din volumul Cum am putea fi Zen?

Cartea lui Graf Durckheim, Hara, Centrul vital al omului, este reeditată fără întrerupere de la apariţia ei, în anul 1954 (pentru ediţia în limba franceză). Această lucrare este un cadou pentru omul occidental care a pierdut contactul cu ceea ce Extremul Orient consideră ca fiind centrul originar şi chiar rădăcina spirituală a fiinţei umane. Iată o diferenţă considerabilă în concepţia spiritualităţii. În Occident, omul este calificat spiritual pentru că, spre deosebire de animal, el este capabil să stabilească concepte. Ceea ce îi permite să-şi facă reprezentări ale realului.

Pericolul este acela de a confunda realul şi reprezentarea pe care ne-am făcut-o despre el; conceptul „câine” nu latră şi nu muşcă.

Karlfried Graf Durckheim - RELIGIOZITATE ŞI ÎNŢELEPCIUNE EXISTENŢIALĂ

Cel care crede că introducerea practicii meditaţiei, aşa cum o înţeleg eu, nu este nimic altceva decât a învăţa cum să ne aşezăm şi să respirăm corect se înşală. O asemenea practică de meditaţie ar fi o chestiune pur tehnică, adăugată vieţii obişnuite pentru a produce încă puţin în plus, păstrând în acelaşi timp sănătatea în pofida eforturilor. Eroarea ar fi atunci de a clasa acest exerciţiu în evantaiul de mijloace pe care civilizaţia noastră a ştiut să şi le dea pentru a-i permite omului să rămână indiferent la actele sale ratate. Atunci Totul devine întreprinderea diavolului. Cu siguranţă nu la aceasta trebuie să servească meditaţia.