Karlfried Graf Durckheim (1896-1988), un maestru spiritual al timpului nostru
CENTRE DURCKHEIM
Un Chemin pas a pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea nr. 4 - noiembrie 2023
Sensul exercițiului
În ultima sa scrisoare din octombrie, Jacques ne vorbește „despre mister, despre miracol: respir! »
Și ne întreabă: „Ce aș putea face pentru a rămâne în contact cu această parte din mine care este prea adesea ignorată? Răspunsul... un exercitiu! »
Aici:
În locul altuia, care era mai mult de test fiind prima mea încercare, pe care l-am șters și am pus în loc un mic video făcut duminică, 6 sept. 2020, în care m-am gândit să dau un exemplu practic în ideea:
Dacă suntem în Hara altfel vedem viața, lucrurile, ne simțim noi înșine altfel...
Exemplu luat tot din cărțile lui K.G. Durckheim, desigur.
De la minutul 5 și ceva...
O mică discuţie pe marginea cărţii recent reeditate, HARA centrul vital al omului, de Editura HERALD poate fi vizionată pe pagina de Facebook a Editurii HERALD. Link exact pe Facebook nu am. Poza arată așa:
 |
Asa arăt eu de fapt.
|
(Dintr-o eroare a mea, newsletterul de la Editura Herald, care anunta înregistrarea și linkul, mi-a intrat la SPAM și l-am găsit abia după vreo 2 săptămâni.)
Cu precizarea că abundă în imperfecţiuni din partea mea. :)
Credeam cã nici nu îndrăznesc să o vizionez…
Ei bine, mi-am făcut curaj şi am vizionat-o... "la rece"... cu obiectivitate.
Si... îmi venea sã plâng... sã cer sã fie stearsã... Dar nu puteam, cã acolo e si munca plinã de rãbdare a domnului Sorin Lucaci, (PR Editura HERALD, până mi-am pus la punct condiţiile tehnice) si a echipei de la Herald.
Nu atât din cauza "perlelor de exprimare", la care voi reveni. Dar înregistrarea nu mã redã în modul meu natural de a fi - mai multe lucruri concurã la acest "dezastru" :): camera video frontalã a telefonului nu foarte performantã, ochelarii de sticlã cu care lucrez doar la computer care îmi dau un aer si mai sever :), plus cã ascund ochii si expresia lor, situarea telefonului undeva prea sus, lipsa totalã a experientei de a mã adresa unui public, deformarea imaginii din cauza transmisiei la distanță si bineinteles emotiile, mai ales la început. Tricoul!... Mă îmbrăcasem inițial mai office, dar îmi era cald, din cauza emoției.
Una din "perlele mele de exprimare" este cea care se referă la modul de a fi şi de asculta „recules în sine” al japonezilor. Expresia pe care am folosit-o eu „se retrag în spate”, adică „în culise” mă gândeam eu, în culisele lor, în sinea lor adică.
Explicaţia este că eu, vorbind extrem de puţin, gândesc în imagini vizuale. Pe care apoi trebuie sã le traduc în cuvinte.
Nu e de mirare că la încercarea mea aberantă de a-l defini pe Dumnezeu…"mai ştiinţific" a picat internetul… în mijlocul înregistrării…
Dar dincolo de mulţimea de „perle de stângăcie” cred că au reuşit să treacă şi să rămână şi câteva precizări bune, esenţiale.
Dacã oamneii ar sti ce importantã este Hara si practicarea ei... Este un EXERCITIU care - practicat constant si sistematic - favorizează ieşirea de sub predominanta Eului si înrãdãcinarea în profunzimea din noi, în fiinta noastrã esentialã, adicã în FIINTÃ, în FIINTA care tine în viatã tot ceea ce existã.
Cel care are Hara se simte sustinut de FIINTÃ orice i-ar aduce viata.
Acea "detaşare" de care se tot vorbeşte (inclusiv Meister Eckhart) - şi care ne sună a răceală şi indiferenţă - este de fapt, în acest caz, realizată de la sine, pentru că este consecinţa acestei înrădăcinări în Fiinţă. Suntem detaşaţi pentru că suntem ancoraţi Altundeva decât în Eu, Altundeva acolo unde ne avem originea cu toţii. Şi, în acest caz, nu mai înseamnă răceală, indiferenţă, deşi, la o privire superficială, poate să pară răceală.
Referitor la lamentaţiile mele: sper sã mai am ocazia sã apar cândva si într-un mod mai natural şi în alte conditţii tehnice în lumea virtualã... să nu rămân în istorie doar cu acest "dezastru" de ”debut on line”.
A cãdea de 7 ori si a te ridica de 8 ori aceasta este CALEA... iată un exemplu!
.........
O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.
De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.
Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.
De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca și consilier terapeutic.
Lucrările lui Jung şi Neumann au „îmbogăţit considerabil” - spune Dürckheim - lucrarea mea din anii şaizeci şi şaptezeci. Teoria lor despre Selbst (Sine) corespunde conceptului meu de Wesen (Fiinţă esenţială). Jung înţelege „adevăratul sine” ca integrarea sinelui în sânul Welt-Ich (eul existenţial). Această integrare priveşte persoana la propriu, adică omul devenit transparent fiinţei lui în „eul său existenţial”- să ne amintim rădăcina latinăpersonare. Doctrina jungiană a integrării Wesen în sânul Welt-Ich constituie şi astăzi fundamentul teoretic al conceptului de „cale iniţiatică”, aşa cum îl predăm noi de mai multe decenii în centrul nostru din Pădurea Neagră. Pentru a avansa pe acest drum, trebuie să ajungem să învingem forţele umbrei care se opun pe calea spre adevăratul sine. Este vorba mai puţin de a suprima suferinţa, cât de a trăi acel „mori şi renaşti” pe care îl favorizează terapeutul: fără această fază, procesul de realizare de sine (individuaţia în sens jungian) nu poate să pătrundă. […] Spre deosebire de şcoala jungiană – spune Maria Hippius – la noi tot procesul de realizare de sine, de la început până la sfârşit, se operează prin intermediul exerciţiului: lucrarea corporală a „corpului care suntem” iluminează (clarifică) transformarea de sine.
O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.
De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.
Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.
De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca maestru spiritual.
(V.J.)
Arată aşa:
Detalii aici:
În sensul propriu al termenului, cuvântul „hara” vrea să spună „abdomen”. În sens figurat el desemnează atitudinea de ansamblu a omului care, destins, din ce în ce mai liber de dominaţia micului eu, este cu seninătate ancorat într-o realitate care îl face capabil să simtă şi să primească viaţa de „altundeva”. Stăpânirea lumii fiind astfel asigurată, el se poate consacra fără încetare acelui lucru care este vocaţia sa. El poate, fără frică, să se lupte, să moară, să creeze, să iubească. Când reuşeşte să se stabilească în hara lui, să se înrădăcineze acolo, el descoperă creuzetul în care forţele vieţii, aliatele lui, primesc toate formele fixe ale eului pentru a le retopi şi a le transforma în forme noi. Datorită acestei capacităţi de reînnoire, el asumă altfel lumea. Nimic nu îl doboară, nimic nu îi zguduie echilibrul flexibil. El îşi păstrează sângele rece. Corpul lui este tensionat cu supleţe. În ritmul care îl face să se deschidă şi să se închidă, să se dea şi să se regăsească, el respiră din respiraţia centrului. El poate să rămână calm în mijlocul furtunilor lumii. În hara lui, omul se sprijină pe sursa de forţe care nu slăbesc niciodată, cea a unei neobosite transformări şi, astfel, în spaţiul rădăcinilor fiinţei lui şi a devenirii lui personale.
K.G. Durckheim – Le Maitre intérieur, pag. 153, Ed. Le Courrier du Livre, Paris
Mai multe detalii despre acest subiect în cartea
Hara, centrul vital al omului, de K.G. Durckheim, Editura HERALD, detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437&title=Hara%20-%20Centrul%20vital%20al%20omului
din seria Cotidianul ca exerciţiu.
Pentru omul situat între „cer şi pământ”, evoluţia spirituală, realizarea Fiinţei autentice, depind de o înrădăcinare „justă” în pământ, depind de un centru de greutate just. Centrul de greutate nu înseamnă, pentru Persoană, un punct determinat. Este vorba de o forţă vie care se manifestă în modul de „a fi acolo”, în corpul nostru. A poseda un centru de greutate just înseamnă a fi deschis forţelor vii, în mijlocul cărora suntem ancoraţi. „Centrul pământului” reprezintă forţele care vin din „fond”, forţe care eliberează, poartă şi reînnoiesc. Atunci când omul este deschis acestui centru al corpului său şi ferm înrădăcinat în el, el poate să le resimtă. Dacă este încordat înspre sus, şi legat înspre jos, aceste forţe îi lipsesc.
Aşezarea în linişte conţine mii de secrete.
K.G. Durckheim
Hara, centrul vital al omului
Cartea lui Karlfried Graf Durckheim a apărut deja la Editura HERALD.
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437
Merită să vedeţi şi versiunea iniţială a cãrtii aşa cum este publicată încă în zilele noastre,
îndeosebi pentru imaginea de pe copertã din partea stângă,
o imagine care - pentru cei aflaţi deja în temă - vorbeste de la sine...
omul "în bratele" FIINŢEI DIVINE... sau a fi în Hara...
Wunderschön!
"O carte de viatã esentialã pentru devenire, o carte concepută tocmai în acest scop."
Frankfurter Allgemeine Zeitung
* * *
Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei, legat fiind deopotrivã la cer si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat" în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil să-şi îndeplinească vocaţia lui primordială:
aceea de a exprima Fiinţa în existenţă.
O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii practice pentru cei care vor sã practice meditatia.
O carte de o valoare inestimabilă pentru binefacerile pe care le poate aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o în practică.Despre aceasta carte pe blog aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/search/label/HARA
O veste bună pentru cei care l-au "descoperit" pe K.G. Durckheim:
Am auzit... că Editura HERALD pregăteste publicarea cărţii HARA, centrul vital al omului în această lună...
Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei, legat fiind deopotrivã la cer si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat" în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil să-şi îndeplinească vocaţia lui primordială:
aceea de a exprima Fiinţa în existenţă.
O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii practice pentru cei care vor sã practice meditatia.
O carte de o valoare inestimabilă pentru binefacerile pe care le poate aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o în practică.
Despre aceasta carte pe blog aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/search/label/HARA
Nimic altceva nu ne ajută să înţelegem mai bine apartenenţa noastră la Marea Viaţă ca respiraţia. De aceea nu există exerciţiu în slujba Căii care să nu ţină cont de respiraţie. Prin intermediul acesteia, noi punem direct mâna pe viaţa în mişcarea ei de transformare. Dacă reuşim să percepem legea de transformare care se manifestă şi se realizează în respiraţie, dacă ajungem să sesizăm toată semnificaţia ei şi dacă învăţăm să ne ajustăm pe ea, înseamnă că suntem deja pe Cale. În rândurile care urmează, respiraţia va fi considerată exclusiv din punctul de vedere al Căii interioare.
Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie
În maniera corectă de a merge, Hara joacă de asemenea un rol important. Oamenii din lumea civilizată sunt mereu impresionaţi de frumuseţea mersului popoarelor primitive. Aceasta provine pur şi simplu din poziţia centrului de greutate pe care aceste popoare îl dobândesc în mod inconştient datorită obiceiului lor de a purta încărcături pe cap. În schimb, mersul este cel care dezvăluie cel mai bine diferenţa dintre cele două forme false ale atitudinii umane: crisparea (a) sau disoluţia (b) şi atitudinea justă (c). Un educator din antichitate putea să se laude că îşi recunoaşte fiecare elev de la sute de metri, după nimic altceva decât după mers. Ce departe suntem noi astăzi de aceasta!
Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie
În ceea ce priveşte aşezarea corectă, cunoaşterea Harei este de o importanţă specială. Poziţia aşezată poate avea două semnificaţii: de o parte, odihna după un efort, o poziţie confortabilă într-o situaţie care nu cere nici o prezenţă şi, prin urmare, nu implică respectarea unei ţinute speciale. Ne lăsăm pur şi simplu în voia soartei şi putem să adormim astfel. Dar, pe de altă parte, poziţia aşezată poate implica şi necesitatea unei prezenţe active. Experienţa învaţă că această condiţie este cu atât mai bine îndeplinită cu cât persoana este ancorată în centrul ei şi posedă forţa din Hara. În cazul în care a fi aşezat semnifică doar a se odihni, poziţia este cu atât mai justă cu cât ea se apropie de cea a celui care doarme. Decontracţia se apropie atunci de disoluţie. Din contră, atunci când poziţia necesită o prezenţă, adică o conştiinţă pe deplin trează, de exemplu în cursul unei conversaţii importante (dar şi atunci când batem la maşină), poziţia cea bună este cea în care ne bucurăm pe deplin de forţa din Hara. În acest caz, persoana aşezată are aplomb: urechile, umerii, şoldurile formează o linie verticală, genunchii sunt uşor mai jos decât bazinul, aşa încât abdomenul inferior poate să se elibereze şi să se întărească în bazin.
Despre Hara
Pe plan biografic, descoperirea harei se leagă de un eveniment precis. Eram la Tokyo, în patul meu. Puternic iritat contra cuiva, mă învârteam dintr-o parte în alta, în acea stare mizerabilă care este un amestec de mânie neputincioasă şi de dorinţă de distrugere. Mi-am amintit deodată că citisem că, într-un asemenea caz, japonezul lasă pur şi simplu să alunece eul său spre abdomen. Nu ştiam mare lucru despre ce era vorba dar… aceasta a reuşit. Dintr-odată am fost calm. Un om răutăcios, care merita fără îndoială o lecţie, exista totuşi undeva, dar aceasta nu mă mai privea personal. Am realizat imediat că am trăit acolo ceva decisiv şi am început să caut oameni capabili care să-mi spună mai mult în această chestiune. Nu era uşor căci, în popor, hara nu era o tradiţie scrisă (japonezii sunt pe cale să traducă cartea mea pe această temă în limba lor), dar eu am aflat despre sensul ei pe lângă maeştrii tuturor artelor şi în final prin propria mea practică. Pentru un maestru japonez, scopul tuturor artelor era în cele din urmă hara. Care este semnificaţie ei? Hara este o atitudine de ansamblu a omului, ancorat în centrul corpului său, detaşat de micul eu. „Persoana” sa fiind înrădăcinată „altundeva” şi nu în acest eu, el este astfel liber să se consacre datoriei care îi incumbă în momentul prezent (de exemplu să moară, pentru soldat). Nimic nu mai opreşte în el curentul forţei universale de viaţă, nimic nu împiedică experienţa transcendenţei imanente care îl locuieşte, nici forma transparentă pe care o lasă să acţioneze prin el. Este deci de o importanţă capitală pentru „cale” să învăţăm să stăm în hara, pentru a merge, a sta în picioare, a ne aşeza, a lucra, cât şi a vorbi prin hara, a lua lumea, a o forma şi a o suporta prin acest mijloc.
K.G. Durckheim – Pratique de l’expérience spirituelle, ed. Alphée, pag. 48
PERSONAL LEIBTERAPIA
Expunere la colocviul de la Saint-Baume, Franţa, colocviu dedicat lui K.G. Durckheim
DOUĂ TEHNICI MAJORE
[...]
Cu toate acestea, două tehnici s-au născut la Rutte: desenul dirijat de Maria Hippius şi „Personal Leibterapia” lui Durckheim.
din volumul Cum am putea fi Zen?
Cartea lui Graf Durckheim, Hara, Centrul vital al omului, este reeditată fără întrerupere de la apariţia ei, în anul 1954 (pentru ediţia în limba franceză). Această lucrare este un cadou pentru omul occidental care a pierdut contactul cu ceea ce Extremul Orient consideră ca fiind centrul originar şi chiar rădăcina spirituală a fiinţei umane. Iată o diferenţă considerabilă în concepţia spiritualităţii. În Occident, omul este calificat spiritual pentru că, spre deosebire de animal, el este capabil să stabilească concepte. Ceea ce îi permite să-şi facă reprezentări ale realului.
Pericolul este acela de a confunda realul şi reprezentarea pe care ne-am făcut-o despre el; conceptul „câine” nu latră şi nu muşcă.
Hara nu este numai o teorie doctrinală.
Este învăţarea unei practici în slujba esenţialului.
Practicarea Harei ajută în acelaşi timp în gestionarea vieţii în această lume şi în progresarea pe Cale. Este vorba de Calea care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştiinţa originii sale veşnice şi care îl pregăteşte în realizarea destinaţiei lui primordiale, adică revelarea Fiinţei în existenţă.
Întoarcerea în centrul originar al lui, al omului ajuns străin lui însuşi, a jucat mereu un rol decisiv în angajarea pe Cale. Învăţarea şi practicarea Harei, a centrului vital al omului, ajută la conştientizarea acestui proces.
Prezenta lucrare nu are altă pretenţie decât pe aceea de a deschide o poartă spre o înţelepciune născută din experienţa transcendentală, înţelepciune a cărei valoare nu a fost îndeajuns de apreciată până în prezent. Dacă astăzi începe să fie altfel în această privinţă, aceasta nu înseamnă că împrumutăm o concepţie orientală, ci, din contră, înseamnă că ne deschidem unui adevăr propriu tuturor oamenilor – adevăr care nu şi-a croit până acum calea…
(De pe coperta spate a cărţii în limba franceză)
