luni, 25 mai 2020

Jacques Castermane – Când vă faceţi exerciţiul?


Scrisoarea nr. 82 / mai 2020 de la CENTRE DURCKHEIM, France
Graf Dürckheim, evocând relaţia sa cu Kenran Umeji Roshi (maestrul său Zen şi maestru de Kyudo) ne împărtăşeşte un episod din sejurul său în Japonia (1937-1947) care ar trebui să atragă atenţia oricărei persoane care practică un exerciţiu care îşi are rădăcinile în Orient sau în Extremul Orient:
Umeji Roshi – „Aşadar, Dürckheim, când vă faceţi exerciţiul?”
Graf Dürckheim – „Stimate maestre, eu practic o jumătate de oră în fiecare dimineaţă.”
Umeji Roshi – „În acest caz, încă nu aţi înţeles nimic; un om aflat pe cale spre adevărata sa natură practică toată ziua.”
Şi Graf Dürckheim adaugă: „Dacă la această întrebare aş fi răspuns că fac exerciţiul toată ziua, Umeji Roshi mi-ar fi răspuns cu siguranţă „Se pare că încă nu aţi înţeles nimic; un om pe cale nu se mulţumeşte să practice toată ziua, el practică şi o jumătate de oră în fiecare dimineaţă!”

miercuri, 6 mai 2020

Respiraţia – motorul transformării noastre


Traducere din K.G. Durckheim - WEG DER UBUNG. Geschenk der Gnade (Calea exerciţiului. Darul Graţiei). Conferinţele de la Frankfurt.

Terapia respiraţiei, pe care fiecare din noi vrem să o practicăm în meditaţie, vizează să-l facă pe om permeabil pentru Cel cu Totul Altul. Ea poate nu numai să recunoască lipsa de transparenţă în tulburările fizice ale suflului, ci poate şi să contribuie, lucrând la calitatea respiraţiei, la demontarea acestor tulburări şi la regăsirea permeabilităţii, în sens propriu cât şi în sens figurat.