Fărâme de aur din marea înțelepciune (1)

Oamenii de Rang înalt sunt mesagerii unei legi superioare și ai forței formative care decurge din ea. Așa încât ei privesc ”de sus”. Ei nu sunt mândri, dar, fiind situați la un nivel mai înalt, îi mișcă pe ceilalți cu strălucirea unei ordini superioare. 

Pinguin regal 

Ținuta omului de Rang are farmecul modestiei regale. Superioritatea, pe care el o personifică și o exprimă, îl ridică deasupra comunului, dar, în același timp, îl menține în umilitatea celui care este conștient de micimea sa. Imposibilitatea de realizare a exigenței care vine din ființa sa infinită face orice orgoliu imposibil.

K. G. Durckheim – Străpungerea spre ființă. Etapele maturității umane, Editura HERALD pag. 191

O carte cu adevărat nec plus ultra despre autentica dezvoltare personală la care este destinat omul în existență.

Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:

https://www.edituraherald.ro/cumpara/strapungerea-spre-fiinta-etapele-maturitatii-umane-2015

Azi pe ELEFANT la un preț simbolic de 19.5 lei plus zi de transport gratuit, a se vedea aici:
https://www.elefant.ro/strapungerea-spre-fiinta-etapele-maturitatii-umane_6fe53c49-027c-4b37-8607-58093fdecdcd

Din nou despre cartea Străpungerea spre ființă

A apărut discuția - purtată sub deviza Cărți deschise pentru minți deschise  - pe pagina de Facebook a Editurii HERALD aici:

 

https://www.facebook.com/edituraherald.ro/videos/vb.151284558283112/2588614884721455/?type=2&theater 

Regret cã, din neatenție, am ratat expresia a ce era mai important:

În om existã ”si o naturã mai înaltã”... spune Maslow. 

La aceastã naturã mai înaltã se referã K.G. Durckheim când vorbeste despre fiinta esentialã, despre ființă, despre străpungerea spre ființă.

Câte ceva despre cartea Străpungerea spre Ființă. Etapele maturității umane pe youtube

Câte ceva despre cartea Străpungerea spre Ființă. Etapele maturității umane de K.G. Durckheim și din propria experiență de viață pe această temă pe youtube aici:

https://www.youtube.com/watch?v=DCosjeLeecs 

Începe să-mi placă...

Cea mai sigură metodă de a-ţi învinge frica: a lua taurul de coarne...

Știu că nu se aude prea bine. Totuși depinde și de ”aparate”. Pe unele mai noi se aude bine.

Data viitoare voi căuta să fac să se audă mai bine.

Între timp a mai avut loc o mică discuție în jurul acestei cărți sub deviza generoasă de promovare, inițiată de Editura HERALD, CĂRȚI DESCHISE PENTRU MINȚI DESCHISE.
Când se va publica înregistrarea voi anunța și aici pe blog.
Si va mai fi una în jurul unei alte cărți de K.G. Durckheim, cea despre maestrul interior - CHEMAREA MAESTRULUI SPIRITUAL, apărută în decembrie 2019.

Semnificaţia marilor crize? Provocarea omului la maturitatea sa "spirituală"

Criza religioasă pe care o traversăm în prezent provine din clătinarea încrederii în dreptatea divină. 

Este cel puţin paradoxal ca un creştin să poată să-şi piardă credinţa, sau să poată să aibă o îndoială privind dreptatea divină,  

din simplul fapt că lumea nu funcţionează potrivit raţiunii sale. 

Credinţa creştină nu este tocmai credinţa, pe care ne-o revelează Isus Christos, în Realitatea divină care învinge moartea, non sensul şi solitudinea omului?  

Marile crize din vremea noastră nu au ele oare o cu totul altă semnificaţie?  

Nu ar trebui ele să-l aducă pe om să descopere noi surse de credinţă care nu ar izbucni  fără catastrofele din existenţa sa  şi fără prăbuşirea credinţelor din prima copilărie ?

Poate că omul trebuie să fie provocat pentru a intra în maturitatea sa „spirituală”, pentru a fi pregătit să audă „consolatorul”, spiritul adevărului divin din el însuşi? (Sf. Ioan) 

Incredibilele dezordini şi bulversări pe care le traversăm nu sunt ele ca ocazia unui apel unic adresat omului pentru ca el să se întoarcă în el însuşi şi să asculte cu atenţie ceea ce vocea sa secretă şi interioară îi spune pe tema realităţii aparente a unei lumi în suferinţă, şi ceea ce îi revelează pe tema Realităţii care nu este din această lume, şi care învinge aici toate suferinţele sale?

Karfried Graf Dürckheim – Străpungerea spre Fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016

Un text scris în anii de după catastrofa celui de-al doilea război mondial, dar cât de actual...

... în sistemul nostru de gândire actual, omul rămâne la stadiul de înflorire a personalităţii fără a merge mai departe. Cu toate acestea noi am ajuns la o turnantă. Remarcăm astăzi că personalităţile cele mai bine dezvoltate nu sunt încă persoane, prin care Cel cu Totul Altul să transpară. Constatăm că vocaţia esenţială a omului este aceea de a deveni atât de transparent încât Cel cu Totul Altul, divinul din el, împrumutând limbajul uman, aşa cum împrumută limbajul florii sau al animalului, să se poată manifesta limpede în lume. Ajungem astfel la trecerea de la personalitate la persoană.

Extras de aici: https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2012/01/gandul-zilei-26.html
si acolo e un link la întreaga conferinţă Trecerea la o nouă conştiinţă a realităţii.

Notă: Am parcurs zilele acestea toate postările de la începutul acestui blog - sunt o mulţime de texte foarte consistente (traduceri din diferite cărţi scrise de K.G. Durckheim, multe netraduse încă în româneşte - şi le-am inclus în etichetele existente sau am inventat alte etichete. Şi sunt mai mult decât destule!
Cine caută găseşte... ceea ce caută.

Nota traducătorului la cartea "Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane"

Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:

https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail 

O carte despre maturitate…

Când auzim cuvântul „maturitate”, în general, suntem obişnuiţi să ne gândim la ceva de genul: „Gata cu visările frumoase, dar imposibile, gata cu aspiraţiile măreţe şi nerealizabile de la vârsta idealurilor. Să coborâm cu picioarele pe pământ şi să trecem la treabă!”, înţelegând prin aceasta a trece la viaţa trăită sub imperiul necesităţii, al exigenţelor concrete ale acestei vieţi.

Dar cei care l-au citit deja pe Karlfried Graf Dürckheim ştiu că nu aceasta înseamnă maturitate umană. Aspiraţiile de la vârsta adolescenţei nu trebuie să treacă ca un vis frumos odată cu trecerea anilor. E drept că la vârsta respectivă încă nu pot fi realizate. Dar omul este menit să le regăsească şi să le realizeze odată, după un mare ocol, la adevărata lui maturitate, atunci când în sfârşit simte chemarea de a fi ceea ce este cu adevărat şi când se angajează pe calea maturităţii. Însă cei mai mulţi dintre noi nu ajung niciodată la această realizare…Şi deducem că aşa este normal, aşa este viaţa…

Aşa este viaţa, dar nu acesta este destinul omului…

Afară din Paradis şi totuşi cu el în inimă...ce înseamnă de fapt...

Omul este fiinţa care, deoarece mănâncă din fructul pomului cunoaşterii, dobândeşte o conştiinţă de sine care „fixează” atât lumea cât şi pe el însuşi de o manieră obiectivantă, transformându-le în obiecte. Acest act îl alungă afară din Paradis, adică rămâne pe dinafara Adăpostului „inconştient” al Unităţii vieţii divine. De fiecare dată când gândeşte, simte şi trăieşte în cadrul rigid al acestei conştiinţe obiectivante, repliat în sine însuşi, el se îndepărtează de Marea Unitate. Şi totuşi! În partea cea mai profundă din el însuşi, el rămâne permanent conectat la ea! Această scindare din inima lui, acest conflict al inimii omeneşti este cel care provoacă sacra nelinişte. A reuni aceste două aspecte din noi înşine este sensul suferinţei umane şi nervul vieţii noastre personale.

         K.G. Dürckheim – Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura Herald, pag. 22

Terapia actuală este încă foarte psihologizantă...

Terapia actuală este încă foarte psihologizantă în fundamentele ei teoretice 
şi terapeuţii – când totuşi sunt „analizaţi” sau tocmai pentru că se pretind analizaţi –  nu iau suficient de în serios fundamentele esenţiale, metafizice, ale propriului lor Sine. Este motivul pentru care există pericolul să câştige teren categorii de viziune şi de comprehensiune care nu au nimic de a face cu profunzimile ontologice ale Fiinţei, ci numai cu straturile psihice superficiale, adică cu cele cu referinţe biografice.
Predominanţa unei astfel de atitudini este prejudiciabilă dezvoltării fiinţei.

 K.G. Dürckheim – Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016, pag.154, cartea recent apãrutã 

Este un pericol care s-a şi întâmplat după cum vedem. Au câştigat teren acele categorii de viziune care nu au nimic de a face cu profunzimile ontologice ale Fiinţei, ci numai cu straturile psihice superficiale, adică cu cele cu referinţe biografice.

A apãrut cartea lui K.G.Durckheim: Strãpungerea spre fiintã. Etapele maturitãtii umane

Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:
https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail 

De pe coperta a patra a cărţii:

Unii se vor intreba daca maturitatea nu este un privilegiu rezervat senectutii.

Maturitatea nu este nici expresia unei predispozitii fericite, nici fructul natural al senectutii, ci rezultatul unui travaliu pe care omul îl îndreaptă asupra sa.  

Care este prima conditie în vederea dobândirii maturităţii? A recunoaşte cu toată onestitatea că ea ne lipseste. Trebuie să luăm limpede cunoştinţă de rezistenţele noastre îndreptate împotriva creşterii noastre interioare. Numai atunci vom avea acces la surse. Adversarul, necesar totuşi, este Eul care separă si divizează; iar sursa este fiinţa noastră esentială, obturată însă de Eu. A asculta vocea ei, a o intercepta nu doar în orele liniştite, ci de-a lungul cotidianului dificil, chiar şi în mijlocul muncii mecanizate, aceasta este munca noastră de primă necesitate. 

Fără aceasta dezvoltare a sufletescului esenţial uman, omul ramane, oricare ar fi gradul de dezvoltare a aptitudinilor sale practice sau profesionale, doar jumătate de om, şi aceasta înseamnă imatur. 

Majoritatea nu ştiu că această lipsă de maturitate este extraordinar de răspândită în societate şi că ea este cauza multor eşecuri atât pe plan personal, cât şi pe plan familial (creşterea copiilor) şi, deloc mai putin, pe plan social: lipsa de maturitate a bărbaţilor si a femeilor care ocupă posturi de prim-plan este cauza unei multitudini de ravagii în viaţa celor care sunt încredinţaţi responsabilităţii lor.

Karlfried Graf Dürckheim 

Cartea "Etapele maturităţii umane" - în curând...

                 Veşti bune de la Editura HERALD !

                 Se apropie publicarea cărţii

                 Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane

                 de K.G. Durckheim 

                Pentru a ne face o idee despre carte:

Unii se vor întreba dacă maturitatea nu este un privilegiu rezervat senectuţii? 

Maturitatea nu este nici expresia unei predispoziţii fericite, nici fructul natural al senectuţii, ci rezultatul unui travaliu pe care omul îl are de îndeplinit asupra sa.

Care este prima condiţie în vederea dobândirii maturităţii? A recunoaşte în toată onestitatea că ea ne lipseşte. Trebuie să luăm limpede cunoştinţă de rezistenţele noastre îndreptate împotriva creşterii noastre interioare. Numai atunci vom avea acces la surse. Adversarul, necesar totuşi, este Eul care separă şi divizează; iar sursa este fiinţa noastră esenţială, obstruată însă de Eu. A asculta vocea ei, a o intercepta, nu doar în orele liniştite, ci de-a lungul cotidianului dificil, chiar şi în mijlocul muncii mecanizate, aceasta este munca noastră de primă necesitate.

Fără această dezvoltarea a sufletescului esenţial uman, omul rămâne, oricare ar fi gradul de dezvoltare a aptitudinilor sale practice sau profesionale, doar jumătate de om, şi aceasta înseamnă imatur.

Majoritatea nu ştiu că această lipsă de maturitate este extraordinar de răspândită în societate şi că ea este cauza multor eşecuri, atât pe plan personal, cât şi pe plan familial (creşterea copiilor), şi, deloc mai puţin, pe plan social: lipsa de maturitate a bărbaţilor şi a femeilor care ocupă posturi de prim plan este cauza unei multitudini de ravagii în viaţa celor care sunt încredinţaţi responsabilităţii lor.

În oglinda Seriozităţii

Două feluri de oameni întâlnim astăzi mai des decât în vremurile anterioare:

cei pentru care nimic nu mai este serios
si
cei care sunt de o seriozitate rareori întâlnită până acum.

Unii spun: avem de toate, dar nu avem nici un sens – şi trăiesc în consecinţă. 
Ceilalţi, în schimb, sunt purtaţi de un fel de Gravitate de fond, aproape solemnă şi totuşi voioasă, care îi poartă de-a lungul zilei ca şi cum ar fi văzut, dincolo de toate non sensurile, un sens mai profund.

Ochii celor dintâi sunt fără strălucire, ca şi stinşi. Ochii celorlalţi sclipesc de o strălucire elocventă, ca şi cum ar fi prezentă, dincolo de realitatea cenuşie a vieţii de zi cu zi, o realitate mai înaltă. 

Între cele două trăiesc cei mulţi ca lumini pâlpâinde, sub presiunea fluctuantă a ceea ce oamenii în general, şi astăzi cu o intensitate specială, au denumit „gravitatea vieţii”, realitatea aridă – între aprinderea şi stingerea din nou, între plăcere şi durere, între speranţă şi dezamăgire - a micii lor vieţi cuprinse între naştere şi moarte.

K.G. Durckheim - Etapele maturitătii umane
carte aflată în pregătire la Editura Herald
(Durchbruch zum Wesen)

Libertate în Finit...

Numai când ideea de comunitate – fie aceasta căsătoria sau statul – sau ideea de individualitate şi de libertate a ei stau sub semnul Infinitului, atunci şi Finitudinea, în care acestea prind rădăcini şi cresc, se transformă şi în ea se deschide calea spre libertate.  

Libertate în Finit există doar acolo unde 

opoziţia implacabilă a dorinţelor şi instinctelor din Finitudine 

este, 

prin instalarea în Infinit, 

depăşită sau făcută fără putere. 

Numai acolo unde în om, dincolo de micul său Eu, se ridică Subiectul care, sesizat fiind de Infinit, urmează chemarea lui imperioasă şi acţionează şi trăieşte responsabil, intră pacea în lume. 

K.G. Dürckheim – Străpungerea spre Ființă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD  

Cea mai puternică rezistenţă la experienţa Fiinţei

…cea mai puternică rezistenţă la experienţa Fiinţei 
vine din existenţa noastră 
deplin satisfăcută de ea însăşi, 
care nu pune nici o întrebare propriului ei subiect, 
nici dincolo de el.

K.G. Dürckheim  - Străpungerea spre Ființă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD

Maturitatea umană... frunza... toamna... copacul... constiinta...

Mica frunză a marelui copac! Dacă frunza ar fi dotată cu conştiinţă, nu ar fi ea, toamna, sub influenţa sentimentului apropiatei ei morţi? Desigur, dacă conştiinţa ei nu ar conţine nimic altceva decât frunza, frunza în sine. Atunci ea ar simţi că îngălbeneşte, că începe să se usuce, că în curând urmează să cadă – jucărie a vântului, victimă a puterilor distructive. Să presupunem acum că frunza poate avea conştiinţa că ceea ce trăieşte în ea nu este numai frunza, ci în acelaşi timp copacul; ea ar şti atunci că viaţa ei anuală şi moarte ei anuală sunt un mod de a fi al copacului, ea ar fi conştientă că viaţa copacului este în ea, că Viaţa include nu numai mica sa viaţă, ci şi mica sa moarte. Şi, instantaneu, atitudinea frunzei, în faţa vieţii, şi în faţa morţii, ar fi transformată; angoasa ar dispărea şi totul ar căpăta un alt sens. 

Angoasele umanităţii corespund cu cele ale frunzei care se opreşte la conştiinţa sa de frunză, cu alte cuvinte, este prizonieră a micii realităţi imediate, a simţurilor, a raţiunii, şi care este incapabilă să iasă din frontierele sale. Conştiinţei pe care noi o avem în general despre viaţă îi lipseşte conştiinţa fiinţei noastre profunde. Pentru ca aceasta să poată pătrunde, avem nevoie să o revizuim pe prima, să recunoaştem cât este de mărginită; avem nevoie să luăm în serios orele privilegiate ale existenţei noastre, adică să-i recunoaştem semnalele şi să lăsăm să înflorească marea Viaţă care este în noi. Numai astfel putem noi intra în contact cu fiinţa noastră adevărată. Căci ce altceva este această fiinţă dacă nu modul nostru individual de participare la Marea Viaţă? Şi maturitatea ce altceva este ea dacă nu manifestarea acestei participări a noastre prin viaţa noastră cotidiană? 

A deveni una cu sursa fiinţei noastre: aceasta este calea maturităţii interioare! Dar cum să o găsim? Cum să mergem spre ea? Trei forţe ne deschid calea într-acolo : suferinţa de zi cu zi, marile lovituri ale destinului şi fidelitatea faţă de exerciţiul interior. Din toate cele trei poate să ia naştere maturitatea.

Karlfried Graf Duerckheim - Etapele maturitãtii umane
carte în pregãtire la Editura HERALD 

Omul la întâlnirea cu Fiinţa – trei situaţii diferite

Comentariul meu (V.J.)

Numai la K.G. Durckheim am găsit această diferenţiere capitală! Apropo de moartea, răstignirea samd a Eului... de care se tot vorbeşte la general. Acest Eu trebuie să existe mai întâi! A-ţi reconstrui pe baze juste Eul deformat de condiţiile biografice nu e deloc puţin lucru. Aş spune că presupune o muncă mai acerbă decât aceea de renunţare la Eu.. În fapt, cred că este vorba de o estompare a Eului, atunci când Eul deja există, în favoarea Fiinţei esenţiale.În sensul că Eul are rolul destinat de a fi SERVITOR al Fiinţei esenţiale. Pentru a fi un bun servitor al Fiinţei el trebuie să fie un executant competent, veritabil şi mai ales puternic!

Situaţia Sinelui care se opune metamorfozei îmbracă trei forme caracteristice: o întărire a eului în cochilia lui, o lipsă a cochiliei-eu , o armonie falsă.  Întâlnim în fiecare dintre noi aceste trei forme, dar datorită caracterului individualităţii noastre, biografiei noastre individuale şi gradului nostru de evoluţie, una sau alta dintre variaţiuni predomină.

Omul invitat la maturitate

Omul este pregătit să se angajeze pe calea maturităţii atunci când ajunge la limitele puterii sale naturale. Există în om îndoiala nemărturisită că nu este pe deplin în ordine cu el însuşi şi nu este pe calea cea bună. Foarte adesea, în timp ce se crede pe culmea autonomiei lui imaginare, el se simte tracasat de sentimente de culpabilitate, de angoase de neînţeles şi de un sentiment de vid. Fiinţa neglijată, refulată de conştiinţa naturală îi reaminteşte prezenţa ei. Omul trebuie să înveţe să asculte acest avertisment, şi să-i răspundă deschizându-se invitaţiei interioare; el trebuie să înveţe să recunoască, în propriul lui spirit obiectiv, vălul aruncat asupra adevărului. Pentru aceasta, ajutorul unei persoane ajunse la maturitate îi este adesea necesar. Astfel, în comuniunea în Fiinţă, şi prin ataşamentul faţă de maestrul interior, va câştiga el, poate, libertatea după care tânjea. O va căuta în zadar atât timp cât se va folosi pentru aceasta de mijloace, adică exact de forma de conştiinţă care o ascunde.

Din cartea în pregătire K.G. Durckheim - Durchbruch zum Wesen
Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016

Se poate citi mai mult dintr-o traducere mai veche si incompletă aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2011/02/karlfried-graf-durckheim-etapele.html

Lipsa de maturitate umana - maladia cronica a umanitatii

Lipsa de maturitate a adulţilor este maladia cronică a unei umanităţi care,
orbită de puterea sa de dominaţie asupra lumii exterioare
pierde din vedere calea interioară.  

Îi revine epocii noastre, pe cale de reînnoire,
să reflecteze la ceea ce înseamnă maturitatea umană şi
să caute semnele de non-maturitate
care ne otrăvesc viaţa.

Karfried Graf Dürckheim – Durchbruch zum Wesen 
(Etapele maturitãtii umane)

O carte despre maturitatea umanã, a cãrei lipsã, esentialã, se resimte în toate domeniile vietii noastre.
O carte de care avem cea mai mare nevoie...
"Hazardul" a decis asa...
Si a decis bine...

Cartea a apărut în 2016 la Editura HERALD.
Se numeşte Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane

Omul în faţa maturităţii sale

Criza religioasă pe care o traversăm în prezent provine din clătinarea încrederii în dreptatea divină. 

Este cel puţin paradoxal ca un creştin să poată să-şi piardă credinţa, sau să poată să aibă o îndoială privind dreptatea divină,  

din simplul fapt că lumea nu funcţionează potrivit raţiunii sale. 

Credinţa creştină nu este tocmai credinţa, pe care ne-o revelează Isus Christos, în Realitatea divină care învinge moartea, non sensul şi solitudinea omului?  

Marile crize din vremea noastră nu au ele oare o cu totul altă semnificaţie?  

Nu ar trebui ele să-l aducă pe om să descopere noi surse de credinţă care nu ar izbucni  fără catastrofele din existenţa sa  şi fără prăbuşirea credinţelor din prima copilărie ?

Poate că omul trebuie să fie provocat pentru a intra în maturitatea sa „spirituală”, pentru a fi pregătit să audă „consolatorul”, spiritul adevărului divin din el însuşi? (Sf. Ioan) 

Incredibilele dezordini şi bulversări pe care le traversăm nu sunt ele ca ocazia unui apel unic adresat omului pentru ca el să se întoarcă în el însuşi şi să asculte cu atenţie ceea ce vocea sa secretă şi interioară îi spune pe tema realităţii aparente a unei lumi în suferinţă, şi ceea ce îi revelează pe tema Realităţii care nu este din această lume, şi care învinge aici toate suferinţele sale?

Karfried Graf Dürckheim – Durchbruch zum Wesen

… o carte care – e cert… la anul… cât de curând...- va fi citită în româneşte...  

Mai trebuie doar tradusã...

Un capitol din această carte, despre ADOLESCENŢĂ, a fost tradus deja mai demult aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2011/02/karlfried-graf-durckheim-adolescenta.html

Despre omul cu Măreţie (de suflet)

Omul este în mod inevitabil supus legii existenţei,
deci sortit suferinţei inerente acesteia.
Măreţia fiinţei lui nu îl protejează de suferinţa care se naşte
din pericole, din imperfecţiune şi din lipsa de Unitate a existenţei.

Cu toate acestea,
întrucât la un nivel ridicat Unitatea Fiinţei i-a permis deja omului
să-şi depăşească esenţialmente eul existenţial,
el suferă ca şi cum nu ar suferi.

Fidel legii fiinţei lui care îl cheamă la creştere,
el nu se mai apără contra suferinţei şi,
dacă i se întâmplă să sufere,
aceasta îi este ca un bold pentru a se depăşi în „fond”.

Omul cu maturitate înnăscută nu poate fi rănit.

Este ca şi cum ar fi indestructibil şi sănătos,
ca şi cum ar fi înrădăcinat de la naştere
şi ar creşte în însăşi sănătatea interioară,
pe care nici un rău nu o poate atinge.

Ce este această sănătate funciară?

Este sănătos cel pentru care totul îi serveşte salvării.

(K.G. Durckheim - La percée de l‘Etre ou Les étapes de la maturité, pag. 159)