vineri, 26 iunie 2020

Practicarea Harei contribuie decisiv la procesul de individuare


 Practicarea Harei contribuie decisiv la procesul de individuare, atât prin CLARIFICAREA mentală pe care o favorizează cât şi prin ACCESUL la RESURSELE originale datorită înrădăcinării în Fiinţă.
Lucrările lui Jung şi Neumann au „îmbogăţit considerabil” - spune Dürckheim - lucrarea mea din anii şaizeci şi şaptezeci. Teoria lor despre Selbst (Sine) corespunde conceptului meu de Wesen (Fiinţă esenţială). Jung înţelege „adevăratul sine” ca integrarea sinelui în sânul Welt-Ich (eul existenţial). Această integrare priveşte persoana la propriu, adică omul devenit transparent fiinţei lui în „eul său existenţial”- să ne amintim rădăcina latinăpersonare. Doctrina jungiană a integrării Wesen în sânul Welt-Ich constituie şi astăzi fundamentul  teoretic al conceptului de „cale iniţiatică”, aşa cum îl predăm noi de mai multe decenii în centrul nostru din Pădurea Neagră. Pentru a avansa pe acest drum, trebuie să ajungem să învingem forţele umbrei care se opun pe calea spre adevăratul sine. Este vorba mai puţin de a suprima suferinţa, cât de a trăi acel „mori şi renaşti” pe care îl favorizează terapeutul: fără această fază, procesul de realizare de sine (individuaţia în sens jungian) nu poate să pătrundă. […]  Spre deosebire de şcoala jungiană – spune Maria Hippius – la noi tot procesul de realizare de sine, de la început până la sfârşit, se operează prin intermediul exerciţiului: lucrarea corporală a „corpului care suntem” iluminează (clarifică) transformarea de sine.


Citat din cartea biografică Karlfried Graf Durckheim. O viaţă sub semnul transformării, scrisă de Gerhard Wehr, în Prefaţa cărţii Hara, de aici:https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2013/10/biografie-karlfried-graf-durckheim.html

O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.
De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.
Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.
De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca maestru spiritual. 
(V.J.)

luni, 22 iunie 2020

Hara centrul vital al omului - o nouă ediţie - la precomandă


Arată aşa:

Detalii aici:

De pe coperta a IV-a a ediţiei germane din 2005:
O carte creată pentru a deveni o carte de viaţă esenţială. (Frankfurter Allgemeine Zeitung).

Karlfried Graf Durckheim, cel care, ca nici un alt european, a unit în gândirea sa, într-o sinteză creatoare, vechea înţelepciune a Orientului şi a Occidentului, ne prezintă în această carte, într-un mod magistral,exerciţiul fundamental al practicii meditative orientale cu numeroase exemple şi indicaţii practice precise.
De pe coperta a IV-a a traducerii în franceză:Hara nu este numai o teorie doctrinală. Ea este învăţătura unei practici în slujba esenţialului.Practica Harei ajută deopotrivă la gestionarea vieţii în această lume şi la înaintarea pe CALE. Este vorba de CALEA  care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştiinţa originii sale eterne şi care îl pregăteşte să-şi realizeze destinul său primordialadică revelarea FIINŢEI în existenţă.

vineri, 19 iunie 2020

Hara, centrul vital al omului - o nouă ediţie în curând

O veste bună aflată "pe surse":) : 
Se va reedita cartea Hara, centrul vital al omului de K.G. Durckheim

miercuri, 10 iunie 2020

Preot Francis Dekeyser - Scrisoarea nr. 172/iunie 2020 de la Bethanie


Gorze, iunie 2020
 Dragi prieteni,
  Atitudinea realistă faţă de existenţă este fundamental respectul şi nu dispreţul, închinarea şi nu impietatea, lauda şi nu blasfemia." F. SCHUON
Suntem noi, oare, într-adevăr întotdeauna „realişti” faţă de existenţă?
Omul pare adesea „obnubilat” de lumea obiectelor şi din ce în ce mai înghiţit de tehnologie, până la punctul de a pierde însuşi înţelesul acestei vieţi preţioase care i-a fost dată. 

luni, 8 iunie 2020

Jacques Castermane – Dialog cu Graf Dürckheim (1970)


Scrisoarea nr. 83 / iunie 2020 de la Centre-Durckheim, France
Am profitat de acest timp de izolare la domiciliu pentru a reciti conţinutul Învăţăturilor de care am beneficiat, în program de două şedinţe pe săptămână,, atunci când trăiam la Rütte (1969-1974). Aceste Învăţături sunt baza şi şarpanta sesiunilor (retraites) propuse la Centru.
Recitind aceste Învăţături, cincizeci de ani mai târziu, sunt conştient că ele nu privesc o muncă ce ar fi fost făcută, ci o muncă de făcut.
Jacques Castermane: - Prin ce anume poate practica Zen să fie utilă omului occidental? Pentru că este vorba de un exerciţiu care îşi are rădăcinile în Orient.
Graf Dürckheim: - Ar fi o mare neînţelegere să credem că zazenul este un exerciţiu oriental. Zenul se practică în principal în Japonia unde a fost introdus în secolul al XIII-lea. Dar dacă vă voi descrie ce anume m-a impresionat în Zen vă veţi da seama foarte repede că experienţa umană, pentru care această tradiţie pregăteşte condiţiile, depăşeşte Japonia tradiţională, culturală şi spirituală.
J.C. – Ceea ce spuneţi dvs nu este ceea ce citesc în anumite cărţi care apără ideea că zenul este şi nu poate fi decât o ramură a budismului.
G.D. – Nu întâlnim Zenul într-o carte. Întâlnim Zenul în prezenţa oamenilor Zenului. Cei pe care i-am putut întâlni în timpul sejurului meu în Japonia mi-au părut întotdeauna remarcabili. Acolo unde întâlniţi Zenul, există mereu o atmosferă foarte proaspătă, foarte puternică, foarte vie şi plină de umor. Autenticitate şi veracitate, iată ce m-a frapat în mediul Zenului, în întâlnirea mea cu maeştrii şi discipolii lor.
Ceea ce m-a atras este şi faptul că Zenul nu este o teorie. Este o practică. La baza Zenului se află exerciţiul şi experienţa.
J.C.- Exerciţiul, presupun că este zazenul pe care îl practicăm în fiecare dimineaţă. Dar experienţa despre care îmi vorbiţi îmi este străină; fără îndoială că ea este pentru mai târziu?
G.D. – Mai puţin străină şi mult mai aproape decât credeţi. Zenul se bazează în totalitate pe o „experienţă eliberatoare” numită Satori sau Kensho. Este vorba de o experienţă care, de la un moment la altul, vă eliberează de preocupările eului existenţial.
Satori este o experienţă în cursul căreia se dezvăluie realitatea cea mai profundă din noi înşine. Experienţa acestei laturi ascunse din noi înşine pe care conştiinţa noastră umană o voalează. Iată paradoxul! Ceea ce ne diferenţiază de animal, conştiinţa umană, este în acelaşi timp pericolul nostru: acela de a fi secţionat de ceea ce Zenul numeşte adevărata natură a fiinţei umane, ceea ce eu numesc fiinţa noastră esenţială.
J.C. – Este ceea ce budiştii numesc natura lui Budha.
G.D. Da, maeştri Zen vorbesc despre natura lui Budha din fiecare om. Ei, bine, în fiecare din noi, fie că suntem creştin, budist sau ateu, există aceasta care nu este o aceasta.
J.C. – Şi exerciţiul este tocmai şansa unei asemenea experienţe?
G.D. Exerciţiul pe cale se învârte în jurul acestei experienţe. Exerciţiul numit zazen, ca şi exerciţiul tirului cu arcul sau al caligrafiei, este o pregătire lentă şi sistematică a omului. Exerciţiul, oricare ar fi acesta, nu are decât un scop: transformarea omului care îl face.
J.C. – Şi ceea ce caracterizează Învăţătura dumneavoastră  este locul pe care îl acordaţi corpului?
G.D. – Da. Domeniul cel mai direct accesibil practicării căii este corpul nostru. Dar exerciţiul corpului nu va servi maturităţii fiinţei umane decât în măsura în care nu mai este considerat ca ceva biologic opus unui ceva spiritual. Corpul este omul întreg în modul lui de a fi acolo. Trebuie să înţelegem corpul, corpul viu (Leib), ca ansamblul gesturilor prin care omul devine ceea ce este sau eşuează. Corpul nu este ceva în spatele căruia se află personalitatea. Dacă eu vă privesc, nu văd spiritul dumneavoastră, nu văd sufletul dumneavoastră; văd omul în globalitatea sa şi în unitatea sa. Eu nu reneg aici concepţiile filosofice sau religioase care separă sufletul de corp, dar, şi aceasta este Zenul, mă plasez pe planul experienţei directe, dumneavoastră şi eu, aici şi acum. Zenul ne invită să avem curajul să ne uităm teoriile pentru a lua în serios ceea ce trăim, ceea ce simţim în clipa de faţă.
J.C. – Ascultându-vă, îmi dau seama că nimeni nu m-a învăţat  să simt şi să iau în serios ceea ce simt. La universitate am fost chiar avertizaţi cu privire la pericolul unei abordări a realului prin intermediul senzaţiei, a simţirii. Până la a ne condiţiona cu ideea că ceea ce simţim nu este decât ceva subiectiv.
G.D. – A ne strecura în simţire face parte din cale. De exemplu, pentru un moment simţiţi-vă picioarele… simţiţi-vă acolo unde vă sunt picioarele. Ce simt acolo unde sunt picioarele mele? Căldură… răceală… greutate… disconfort… un cârcel…? De îndată ce intraţi în realitatea percepută senzorial vă daţi seama că ea nu are nimic de a face cu realitatea conceptuală din dicţionar sau din cartea de anatomie în care găsiţi definiţia cuvântului: picior. Realitatea conceptuală ne separă de experienţa trăită.
J.C. -  Satori este ceea ce dumneavoastră numiţi experienţa fiinţei?
G.D. – A fiinţei? Da. Pe plan individual este vorba de experienţa că, în acest moment: „Eu sunt”. Efectiv, este vorba de experienţa că, în acest moment, „Eu sunt corp viu”, traducerea expresiei „IchLeib” din limba germană.
Iată o descoperire din zilele noastre în Occident: omul în calitate de corp viu pentru care realitatea nu este reprezentarea conceptuală a ceea ce văd, aud, simt şi resimt. Această realitate este realitatea pentru subiect, diferită de realitatea obiectivă. Această realitate a subiectului este exact cea care trebuie eliminată de către ştiinţele care se vor obiective. Dar o experienţă ca cea numită Satori nu se bazează pe niciun criteriu ştiinţific.
2020 – Prin ce anume poate practica zen să fie utilă omului occidental? Prin nimic pentru ego! Aşa cum preciza Graf Dürckheim acum 50 de ani: „Zenul nu are drept scop să vindece EUL care suferă, ci să vindece DE eul care este cauza suferinţei specifice fiinţei umane”.
Primul lucru de făcut atunci când practicăm zazenul? Ne destindem… ne destindem… ne destindem în acord cu acest gest al Vieţii care este actul de a expira şi primul lucru de făcut atunci când practicăm zazenul este de a ne deschide… a ne deschide… a ne deschide în acord cu acest gest al Vieţii care este actul de a inspira. Zenul devine atunci cultura liniştii interioare, cultura calmului interior, cultura păcii interioare.

Jacques Castermane
Centre Durckheim, Mirmande, France http://www.centre-durckheim.com/
Adresse postale:
Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande 
Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com
Sesiunile la Centru se reiau din 6 iulie 2020.