Dominique Durand - ”Pentru că e timpul!” (newsletter)

Scrisoarea nr. 51 decembrie 2024

Dominique Durand

17 dec 2024( 3 minute de citit)

Ultima actualizare: 21 decembrie 2024

Pentru ca e timpul...

Un anumit mod de a fi așezați ne predispune la un anumit mod de a acționa. Nu că putem da un sens, o semnificație acțiunii, ci că învățăm să o lăsăm să se înrădăcineze în liniște, imobilitate (adică absența reactivității impulsive) și verticalitatea unei posturi ferme și determinate. Acțiunea este ancorată în corp, evitând astfel orice dedublare(despicare) și, de asemenea, orice auto-indulgență.

Dominique Durand - De la forma justă la relația justă (newsletter)

Scrisoarea nr. 50 septembrie 2024

Nu am avut timp să o traduc la momentul apariției, dar am păstrat-o undeva pe ecran ca datorie obligatorie. Apreciez această voce a lui Dominique Durand, care are la bază tot învățătura lui K.G. Durckheim, este o voce proaspătă, actuală, cumva mai expresivă decât limbajul strict tehnic al învățăturii lui Durckheim.

 

 Dominique Durand - De la forma justă la relația justă 

Contextul global, politic și climatic ne forțează atașamentul față de puncte de vedere, de o ordine fixă​​a valorilor, de o poziție imuabilă față de viață. Acest mod întărit de a fi în lume, spune Dürckheim, este înrădăcinat într-o postură, o încordare a corpului de care nu suntem conștienți și care întreține fixarea conținutului gândurilor noastre.
Calea ne încurajează să demantelăm aceste atitudini învățând să le percepem și să le luăm în considerare din moment ce ele ne-au permis adesea să ne structurăm și să ne menținem atunci când contextul era șubred.

Scrisoarea pe ianuarie 2020 de la CENTRE DÜRCKHEIM, Mirmande, France - update

 Meditaţia numită „laică” riscă să-l închidă pe om într-un fel de auto-suficienţă, lăsându-l  la distanţă de misterul a ceea ce acţionează în el în linişte: viaţa.

Să ne ferim să calificăm meditaţia şi să o reducem la un cadru definit oricare ar fi acesta, am risca astfel să-l condamnăm pe om la o eternă căutare a părţii sale lipsă, exact acea parte care nu lipseşte niciodată. (Dominique Durand)

Dominique Durand - Meditaţia: de la gândire la prezenţă

(Scrisoarea pe aprilie 2019 - nu am putut să o traduc la momentul respectiv; dar are un conţinut atât de clar pe tema complexă a vacuităţii căutate în meditaţie încât trebuie tradusă neapărat).

Noi trăim foarte puţine experienţe debarasate de construcţiile noastre intelectuale. Noi nu trăim viaţa, noi argumentăm viaţa, o discutăm pe baza unor credinţe şi a unor cunoştinţe de care nu ne putem desface.

Mentalul se strecoară pe nesimţite în toate momentele vieţii noastre şi aşezarea în linişte ne oferă posibilitatea de a observa gradul nostru de aservire la gândire.

Jacques Castermane - Exerciţiul numit zazen - update

C E N T R E   D Ü R C K H E I M

Calea acţiunii… pentru o Înţelepciune exersată

Clipă de clipă

(Scrisoare de încurajare a celor care urmează Calea acţiunii) - iulie 2019

Exerciţiul numit Zazen
Hirano Katsufumi Roshi a fost Maestru al Novicilor la Templul Eihei-ji din Japonia (vechi de 775 de ani) timp de mai bine de douăzeci de ani. El conduce actualmente sesiuni de meditaţie în SUA, în Ecuador, în Elveţia, în Franţa.
Din 2011 am avut, şi avem, privilegiul, bucuria şi onoarea de a-l primi la Centru. Acum câteva zile, el a revenit pentru a şasea oară să ne întâlnească cu prilejul unei sesiuni de meditaţie.
Transcriu mai jos răspunsurile pe care le-a dat el la două întrebări fundamentale:

Hirano Roshi, ne puteţi spune ce înseamnă kanji-ul „za” şi kanji-ul „zen”, care sunt asociate în expresia „zazen”?
Răspuns: „Za înseamnă „a se aşeza”, Zen înseamnă „calm”.
Ce trebuie să facem atunci când practicăm zazen?
Răspuns: „Nimic!”

Dominique Durand - Meditaţi? Nu încetaţi niciodată antrenamentul

Sursa foto: www.zazenbear.com

Este partea a doua a scrisorii periodice - octombrie 2018 - de la Centrul Durckheim din Franţa. 

Autoarea scrisorii: Dominique Durand, fondatoare a Asociaţiei INSTANT din Grenoble, asociatie dedicată meditaţiei pe calea trasată de K.G. Durckheim.

Site: https://associationinstant.wixsite.com

Dacă există ceva foarte dificil de tradus în cuvinte, aceasta este consideraţia specifică acordată realului, situaţiei prezente, fără cel mai mic artificiu, fără cel mai mic ecart, fără cea mai mică afectare. De fiecare dată, atitudinea exprimă întocmai ceea ce nu mai este o atitudine.

Scrisoarea periodică de la Centrul Durckheim, Franţa - aprilie 2018

În sfârşit Jacques Castermane pune "punctul pe i"... Se vorbeşte mult astăzi despre meditaţie şi efectele ei... măsurabile ştiinţiific. Dar nu aceasta este meditaţia care ne apropie de esenţa noastră profundă. Nu despre aceasta vorbeşte KGD. Nu despre aceasta vorbeşte Zenul veritabil.
„Înţelepciunea priveşte în interior, ştiinţa obişnuită în exterior. Dar când privim în interior în modul în care căutăm să vedem în exterior, facem dintr-un interior un exterior.” (D.T. Suzuki)

La final am inclus  fragmentul întreg care explică diferenţa  dintre meditaţia străveche şi cea modernă, ştiinţifică... obiectivantă, în slujba egoului. Este o diferenţă de abordare, de atitudine profundă, de consacrare mai exact.
Nota mea, V.J.

Jacques Castermane - Meditaţie ancestrală sau meditaţie modernă?

Scrisoarea nr. 73- ianuarie 2018 de la Centrul Durckheim, Mirmande, Franţa,  http://www.centre-durckheim.com/

Meditaţie ancestrală sau meditaţie modernă?

„În lucrări recente citesc că meditaţia (care este propusă la Centrul Dürckheim) este <meditaţia ancestrală>, căreia ar fi bine poate să i se prefere o <meditaţie modernă>. Modernă, pentru că s-ar sprijini pe cercetări şi lucrări ştiinţifice în domeniul ştiinţelor creierului! Modernă, pentru că poate fi verificată prin măsuri cantitative (electroencefalogramă, scanner, IRM, analize biochimice, etc). (…)

Este limpede că astăzi principiul cantitativ nu încetează să joace un rol din ce în ce mai important în domeniul ştiinţelor umane, al medicinii experimentale şi al ştiinţelor cognitive. Cu toate acestea ne putem întreba dacă datele cantitative sunt în măsură să reveleze ceea ce priveşte la propriu persoana individuală, trăirea ei intimă.

Pentru ceea ce ţine de domeniul vieţii interioare al fiinţei umane contează, mult mai mult decât cifrele şi graficele, simţirea care rămâne funcţia martor a percepţiei. Contează experienţele calitative. După o jumătate de oră de meditaţie, două aspecte se impun: Ce simt? Şi cum mă simt?[1] 

Jacques Castermane: Scrisoarea Centrului Dürckheim, Mirmande, Franţa - iulie 2017

Jacques Castermane 

„Care este diferenţa între maestru şi discipol?”

Când i-am pus această întrebare,Graf Dürckheim a zâmbit. Vreme cât să-mi dau seama că întrebarea mea îşi avea rădăcina într-o temere. Frică de supunere, de paternalism, de autoritarism. După un moment de linişte mi-a spus: „Diferenţa între cel pe care îl numim maestru şi cel pe care îl numim discipol? Nu este niciuna; amândoi sunt pe acelaşi drum”. Iată-mă liniştit, dar el adăugă: „Da, amândoi sunt pe acelaşi drum: dar la cel pe care îl numim maestru aceasta se vede deja un pic mai mult…”.

Calea este tehnica; tehnica este calea

Pentru cine practică meditaţia, nu există maestru decât prin raport cu cel, cea, care se angajează într-o căutare necondiţionată: trezirea adevăratei sale naturi.

Ce este natura noastră esenţială? Este o imaginaţie pioasă? Este conţinutul unei credinţe? Este o speculaţie metafizică?

Maestru nu propune o învăţătură care utilizează mijloacele gândirii analitice. Învăţătura se sprijină pe faptul că: „Calea este tehnica”. Maestrul nu transmite teorii, ci arată din propriile sale experienţe; fără încetare, el îl încurajează  pe discipol să se exerseze.

În ce priveşte tehnica, aceasta nu este un lucru pe care îl facem (de exemplu, tragem o săgeată). Tehnica este maniera de a fi a persoanei atunci când face acest lucru. De unde această observaţie care are de a face cu ceea numim măiestria: „Un maestru are întotdeauna la nesfârşit timp interior!”

Maestre, am o problemă!

Convins că ceea ce numim respiraţie este un fenomen important în practica meditaţiei, profit de o discuţie cu Graf Dürckheim pentru a-i spune că în timpul meditaţiei „Am serioase probleme cu respiraţia”. Râzând, el îmi răspunde „Nu sunt sigur că aveţi probleme cu respiraţia; dar un lucru este sigur, respiraţia are serioase probleme cu dumneavoastră!”

Ocazie de a-mi aminti că actul de a respira este o intenţie a fiinţei; o acţiune înnăscută, provenită din adevărata noastră natură şi care nu ţine de resortul eului.

Patruzeci şi cinci de ani mai târziu, în fiecare zi, încă îmi rectific maniera de a practica meditaţia pentru ca respiraţia naturală să se poată realiza. Contemplând simplul vine şi pleacă al suflului, devin eu însumi pe deplin calm.

Jacques Castermane 

Dominique Durand

Nu vă prefaceţi

Cu o cât de puţină luciditate, trebuie să recunoaştem că suntem adesea pe cale să medităm, fără să fim prezenţi acolo. Ne prefacem. Nimeni nu este martor la aceasta, totuşi noi ştim că nu suntem prezenţi, ne trădăm pe noi înşine, sau, mai exact, trădăm ceva care pare mai important decât orice, lăsăm să ne scape „evenimentul prin excelenţă, viaţa…” (Dogen)

În aceste circumstanţe, a ne restabili nu semnifică numai a reveni la momentul prezent, aici şi acum, ci înseamnă a răspunde din toată sinea noastră la acest „impuls de viaţă care pune stăpânire pe noi” (K.G. Dürckheim).

În activitatea meditativă, întoarcerea (demi-tour) operată cu faţa la perete şi ţinuta actualizează o decizie de schimbare de atitudine şi atestă capacitatea noastră de a sesiza sau a ne lăsa sesizaţi de acest impuls despre care vorbeşte Dürckheim.

A asuma pe deplin întoarcerea este o acţiune care angajează responsabilitatea noastră: aceea de a întoarce spatele eficacităţii şi producerii de imagini; nu mai căutăm să ştim pentru ce suntem aşezaţi, nici la ce serveşte aceasta. Ci luăm decizia de a lăsa acţiunea în curs să ne iniţieze, să ne introducă într-un alt tip de activitate. Realizăm astfel că întoarcerea subliniază această trecere de la o funcţionare egocentrică la cea de abandonare activă. De fiecare dată când operăm această întoarcere, putem relua această decizie evitând o ritualizare golită de sens.

La fel de preţioasă este şi ţinuta. A ne restabili în ţinută nu înseamnă a face act de o mai bună poziţie fizică, ci a atesta pe moment că această ţinută ia act de faptul pur şi simplu de a trăi. Este o sesizare imediată a imanenţei faptului de a  trăi. Viaţa ni se întâmplă acolo, degajată de sensul ei moral şi intelectual, ea ţâşneşte uşurată de greutatea lui „la ce bun?”, ţinuta consimte şi încuviinţează.

Când ne străduim să nu ne prefacem, începem să înţelegem şi să gustăm viul care se realizează acolo, în imediat, în instantaneitate. Apoi putem din ce în ce mai puţin să ne îndepărtăm de această realitate. ne obişnuim cu faptul de a deveni discipoli. Discipoli ai cui, a ce? Desigur, ai unui maestru, ai unei învăţături, dar foarte repede, sau poate mai puţin repede, realizăm că avem să ne punem în slujba a ceea ce ne apare ca fiind sursa a ceea ce ne este dat: viaţa.

Într-un eseu recent apărut, Francois Jullien are cutezanţa de „a se întreba dacă în viaţă

nu poate să aibă loc un nou început, fără a recurge la altundeva sau la speranţă” şi dacă este posibil „nu să ne repetăm viaţa, ci să o reluăm şi să începem să existăm cu adevărat”. Nu putem fi decât tulburaţi de această întrebare, care, într-o zi sau alta ne-a incitat să vrem să ne schimbăm viaţa: să ne reconvertim profesional, să căutăm o reînnoire de vitalitate printr-o nouă relaţie de iubire, să navigăm spre noi orizonturi.

Să purtăm atunci această cutezanţă, nu în dezvoltarea filosofică, ci în instantaneitatea atitudinii meditative: să operăm această întoarcere şi să ne aşezăm cu spatele drept.

Dominique Durand

Sursa: http://www.centre-durckheim.com/index.html