Se afișează postările cu eticheta calea transcendentei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calea transcendentei. Afișați toate postările

miercuri, 4 martie 2020

Suferinta nu dispare acolo unde "Viaţa a reuşit", dar este trăită altfel: fructuos



Suferinta nu dispare: doare la fel de mult, dar este trãitã altfel.
Omul în care "viaţa a reuşit" nu devine un supraom, cineva deasupra durerii.
Când un om îsi acceptã si suportã cu curaj suferinta,
- inclusiv în meditatie, poate chiar zile întregi  -
vine un moment când se simte ca trecând printr-un zid
şi omul devine liber si deschis pentru ceva necunoscut pânã atunci.
(KGD)
Omul care a atins majoratul (a se vedea aici – când omul devine expresia fiinţei sale esenţiale) dovedeşte aceasta nu numai prin afirmarea credinţei sale, ci prin forţa înrădăcinării sale în experienţa FIINŢEI dincolo de spaţiu şi timp, prin forţa sa atunci când suportă insuportabilul şi acceptă inacceptabilul. Ceea ce presupune şi forţa de a-şi continua, treaptă cu treaptă, transformarea sa. Doar cel care este înrădăcinat în profunzimea Fiinţei esenţiale poate suporta teama de a suferi a eului său. Pentru el o armonie scutită de suferinţă nu este singurul criteriu valabil, nici absenţa conflictelor valoarea cea mai înaltă. Cel care rămâne în spiritual va fi singurul capabil să suporte dezordinea lumii fără să simtă amărăciune din cauza aceasta iar suferinţa pe care totuşi o resimte va fi fructuoasă.
Este imatur cel care crede că poate învinge definitiv angoasa, tristeţea şi disperarea. Este major, din contră, cel care găseşte în pericolele permanente ale imperfecţiunii vieţii un mijloc mereu nou de a nu se identifica cu eul său anxios, trist şi disperat, ci de a-l dizolva la contactul profunzimii. El este atunci copleşit şi neîncetat transformat prin forţa profunzimii. Personalitatea sa este tot mai puternic marcată de Fiinţa sa esenţială, tot mai mult  dirijată de iubire şi transformată chiar şi în slăbiciunile sale. Sub semnul unei transparenţe crescânde, el poate atunci să dea expresie prezenţei ei în această lume.
(K.G.Durckheim  - La Voie de la Transcendance, pag.44)

joi, 18 august 2016

Esenţa cotidianului ca exerciţiu…


Există un mod atent de a trata lucrurile obişnuite,
o utilizare cu grijă a unui obiect familiar, 
un mers reflectat pe un drum pe care îl facem zilnic, 
aşa încât docilitatea tuturor acestor lucruri ne emoţionează profund 
ca un fel de salut al unităţii FIINŢEI
Claude Monet - Impresie.Rasarit de soare

K.G. Dürckheim – L’homme à la recherché de son integralité, Editions du ROCHER, pag. 188

joi, 18 august 2011

K.G. Durckheim - CALITATEA TRANSCENDENŢEI ÎN EXPERIENŢA TRĂITĂ


Din seria Conferinţele de la Frankfurt (1967-1970)


Continuare de la Cele trei nevroze fundamentale ale omului, de aici: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/07/gandul-zilei16.html

Aici e nevoie să vorbesc din nou despre dezvoltarea omului, dezvoltare care îl antrenează dincolo de capacităţile de care are nevoie pentru a se confrunta cu viaţa şi care trebuie să se îndeplinească sub semnul căii iniţiatice: este vorba de a lua contact şi de a rămâne în acest contact cu o altă dimensiune care în Occident era reprezentată de religia creştină. Dar conţinutul acestei religii – conţinutul credinţei – slăbeşte tot mai mult sub asalturile intelectului. Credinţa care incarnează o încredere originară, acordată la modul absolut şi fără raţiune, a fonds perdus ca să spunem aşa, a fost în virtutea acestei dominaţii a intelectului tot mai argumentată, cerea dovezi, care în mod natural nu există în sensul intelectual al termenului.