Se afișează postările cu eticheta cotidianul ca exerciţiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cotidianul ca exerciţiu. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 octombrie 2024

Jacques Castermane - Practicarea Căii în viața de zi cu zi? - newsletter

Jacques Castermane este fost student si discipol al lui K.G. Durckheim din 1967, urmând învătăturile sale până la moartea acestuia în 1988. În acelasi timp, el a practicat, asistat de maestri japonezi, aikido, karate, ceremonia ceaiului, tirul cu arcul. În 1981 Dürckheim a inaugurat centrul care îi poartă numele în Drôme, Franța. Centrul este condus până în zilele noastre de Jacques Castermane, care îsi propune să asigure transmiterea Căii trasate de Bătrânul Înțelept din Pădurea Neagră.

CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazen
Scrisoarea N°124 — Octombrie 2024

Practicarea Căii în viața de zi cu zi?

Când practici zazen, corpul ia forma calmului” (Hirano Rôshi)
Aceasta nu este o dogmă. Este la latitudinea fiecăruia să verifice dacă este adevărat. Cum anume? Nu văd decât un singur mod: prin practicarea cu fidelitate a zazen-ului.
O practică care a fost descrisă în scrisorile D'instant en instant  anterioare.
Dacă vi se întâmplă, în timpul acestui exercițiu pe care îl facem la un moment al zilei în timp ce suntem departe de obligațiile cotidiene, dacă se întâmplă să vă simțiți locuiți de acest calm care nu este opusul agitației ci absența agitației, o întrebare se impune: poate acest calm interior să se reverse în viața mea de zi cu zi?

duminică, 5 iulie 2020

Anne Laure Gannac - Ziua în care am decelerat (am redus viteza)



Anne Laure Gannac este jurnalistă, manager la revista Psychologies.
Asigură cronica culturală de la PLAY RTS (Radio Television Elveția). 
Autoare a:
Mère-fils, l’impossible séparation şi
Divorce, les enfants parlent aux parents (ed. 
Anne Carrière) 
La birou, şeful meu mă numeşte Lucky Luke şi nu este din cauza perechilor de cizme sau a centurilor mele mari.  Am încercat întotdeauna să scot sabia din teacă mai repede decât umbra mea, nu mă pot abţine, m-am născut grăbită. Când eram copil, îmi doream să fiu adult. Ca toţi copiii, desigur. Dar ceva mai mult, fără îndoială. La 2 ani, mă trezeam devreme pentru a-mi pregăti singură micul dejun, se povesteşte în familie: „Întotdeauna totul făcut mai repede, mai devreme decât toată lumea”. Cine ar prefera să i se spună că a făcut întotdeauna totul mai încet, mai târziu decât ceilalţi? 
Viteza vorbeşte despre precocitate, autonomie, apoi eficienţă, rentabilitate ... Îi uşurează pe părinţi, îi satisface pe angajatori, aranjează prieteni care nu trebuie să aştepte niciodată la întâlniri. Aşadar, nu fără o anumită doză de mândrie, recunosc că sunt de tipul rapid.  Pentru mine, a fi mai devreme este la timp şi a fi la timp înseamnă deja a fi în întârziere. 

luni, 25 mai 2020

Jacques Castermane – Când vă faceţi exerciţiul?


Scrisoarea nr. 82 / mai 2020 de la CENTRE DURCKHEIM, France
Graf Dürckheim, evocând relaţia sa cu Kenran Umeji Roshi (maestrul său Zen şi maestru de Kyudo) ne împărtăşeşte un episod din sejurul său în Japonia (1937-1947) care ar trebui să atragă atenţia oricărei persoane care practică un exerciţiu care îşi are rădăcinile în Orient sau în Extremul Orient:
Umeji Roshi – „Aşadar, Dürckheim, când vă faceţi exerciţiul?”
Graf Dürckheim – „Stimate maestre, eu practic o jumătate de oră în fiecare dimineaţă.”
Umeji Roshi – „În acest caz, încă nu aţi înţeles nimic; un om aflat pe cale spre adevărata sa natură practică toată ziua.”
Şi Graf Dürckheim adaugă: „Dacă la această întrebare aş fi răspuns că fac exerciţiul toată ziua, Umeji Roshi mi-ar fi răspuns cu siguranţă „Se pare că încă nu aţi înţeles nimic; un om pe cale nu se mulţumeşte să practice toată ziua, el practică şi o jumătate de oră în fiecare dimineaţă!”

joi, 18 august 2016

Esenţa cotidianului ca exerciţiu…


Există un mod atent de a trata lucrurile obişnuite,
o utilizare cu grijă a unui obiect familiar, 
un mers reflectat pe un drum pe care îl facem zilnic, 
aşa încât docilitatea tuturor acestor lucruri ne emoţionează profund 
ca un fel de salut al unităţii FIINŢEI
Claude Monet - Impresie.Rasarit de soare

K.G. Dürckheim – L’homme à la recherché de son integralité, Editions du ROCHER, pag. 188

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Meditaţia - gândul zilei



Meditaţia nu este decât un timp forte
pentru un alt stil de viaţă
Ea permite obţinerea „atitudinii juste
care puţin câte puţin trebuie să ne locuiască
necontenit prin tot cotidianul.

Karlfried Graf DÜRCKHEIM

vineri, 5 iunie 2015

Extraordinarul este în profunzimea ordinarului

Din seria Lecţiile lui K.G. Durckheim 

- Ceea ce este dificil este trecerea de la exerciţiul specific la cotidian. Cum să facem?

Această stare de a fi ar trebui să fie mereu arierplanul vieţii cotidiene. Atitudinea meditativă nu este contrară acţiunii. Orice mod de a fi în cotidian merită să fie calificat drept meditativ atunci când omul îşi păstrează spatele încă sprijinit de această altă ambianţă. Este vorba de contactul permanent cu acest fir de aur. Această stare din cotidian este foarte sobră. Nu pare excepţional de frumoasă decât pe arierplanul agitaţiei cotidiene. Dar nu trebuie să căutăm nimic care să fie extraordinar. Extraordinarul este în profunzimea ordinarului. 

Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim, pag. 191
Din seria LES GRANDES TEXTES SPIRITUELS, Editions du ROCHER

O carte foarte bună, de mare folos pentru noi dacă s-ar traduce în româneşte.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Condiţii fundamentale pentru evoluţia interioară


Condiţia oricărui exerciţiu care favorizează evoluţia interioară este presentimentul sau experienţa propriei Fiinţe. Fără contactul cu ea, orice exerciţiu deviază sau ajunge la un impas, adică la o disciplină impusă care suprimă, în favoarea unei concepţii exclusiv exterioare de „sănătate şi virtute”, Adevărul Fiinţei autentice. Omul care rămâne insensibil la ritmul Fiinţei sale nu înţelege suferinţa decât exterior. El va atribui unor cauze exterioare tot ceea ce aduce atingere facultăţii sale de lucru. Se va strădui să găsească explicaţia suferinţelor sale interioare într-o greşeală comisă în privinţa unui imperativ de ordin existenţial, al unei doctrine religioase sau al unei autorităţi oarecare. Dar supraîncărcarea cu o aparenţă „virtuoasă” a „eului” său existenţial ratat îl îndepărtează şi mai mult de Fiinţa lui esenţială.  
Orice tentativă care vizează realizarea proiecţiei unei personalităţi idealizate, fără o decantare a inconştientului şi fără un contact cu Fiinţa esenţială este condamnată la eşec. Pentru că numai la acest contact învaţă omul să simtă şi să discearnă ceea ce este autentic şi constituie premisele unei realizări personale esenţialmente adevărate. Numai făcând experienţa Fiinţei lui, şi nu altfel, omul se va simţi „mişcat” de către FIINŢĂ şi deschis dezvoltării „formei” corespunzătoare Fiinţei lui esenţiale care îl eliberează de orice formă de adaptare.
Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Pag. 41-42, Editura HERALD, AICI

marți, 25 noiembrie 2014

A fi centrat în mod just


A fi centrat în mod just semnifică mult mai mult decât o ancorare în centru, care să ne permită să "facem faţă" în existenţă.
Paul Cezanne- Small Forest    Sursa foto:www.paul-cezanne.org

Centrul just al omului este "acolo" unde el corespunde Fiinţei sale autentice.

K.G. Durckheim - Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD, pag. 97

luni, 13 octombrie 2014

Despre "atitudinile incomode" ale omului aflat pe Cale...




Când un om,
pe care vrem să-l ajutăm, 

este la capătul puterilor din cauza separării de Fiinţa lui,
trebuie, uneori, să găsim forţa
de a renunţa la un fel de încurajare consolatoare, 

pentru a-l ghida în funcţie de adevărul său profund,
acest adevăr al Fiinţei a cărui non-manifestare este cauza suferinţei sale. 
Trebuie să avem curajul de a fi „noi înşine”, adică un om pe cale, şi să-l chemăm şi pe celălalt pe cale. Nu se pune problema de „a-l chema la ordine”, ceea ce l-ar întări şi mai mult în eul lui; ci de a-l apela spre imaginea lui esenţială, spre „sine însuşi”, spre Fiinţa luiOmul adevărat va prefera mai degrabă să suporte suferinţa din fidelitate faţă de Fiinţa lui autentică, decât să cumpere eliberarea din această suferinţă printr-o trădare faţă de Ea. O stare de sănătate contrară Fiinţei, „facultăţi productive” care sufocă sentimentul Fiinţei, o adaptare la existenţă care voalează Fiinţa, devin nefaste pe termen lung. Chemarea Fiinţei, dacă este ascultată, degajează o forţă care transformă toată suferinţa într-un mod miraculos. Putem avea întotdeauna încredere în această forţă binefăcătoare a Fiinţei; ea dizolvă rigiditatea atât de dureroasă cauzată de răspunsurile eronate ce au fost date în diferitele circumstanţe ale vieţii noastre şi condiţionate de ele. Şi, în plus, această forţă eliberează în noi puterea creatoare a „fondului”.

K.G. Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD


Cartea de AICI

luni, 6 octombrie 2014

A aparut cartea CALEA INTERIOARA. Cotidianul ca exercitiu


A apãrut minunea asteptatã, 
Calea interioarã. Cotidianul ca exercitiu
de K.G. Durckheim



La Editura HERALD AICI

...carte recomandatã de DILEMA VECHE...

...si de mine...

luni, 28 iulie 2014

În curând o nouă carte de K.G. Durckheim în româneste


Aşa va arăta: 

vineri, 2 mai 2014

Sensul practicii


          Din cartea aflată în pregătire la Editura HERALD, apărută deja și epuizată (2022)

          K.G. Durckheim - Cotidianul ca exerciţiu pe calea metamorfozei
Sensul practicii este acela de a-l conduce pe omul, separat de Fiinţa lui autentică, la integralitatea lui, la sănătatea lui (Wieder-Heil-Werden).
Ce înseamnă: „a fi sănătos”[1] (Heil)? 
Sănătos nu este omul care s-a adaptat pur şi simplu lumii, stăpânindu-şi cu succes existenţa, arătându-se sociabil, eficace în lume, în timp ce rămâne surd la apelurile Fiinţei lui. 
Este sănătos, dimpotrivă, numai omul care se deschide energiilor izvorâte din propriul său „fond”, care devine apt să le primească, să acţioneze în funcţie de aceste forţe care îl regenerează şi îl orientează.
Este sănătos doar omul care, în mijlocul unei lumi aride, dezordonate şi sfâşiate de conflicte este capabil să manifeste abundenţa supranaturală, autenticitatea sensului şi unitatea salvatoare a FIINŢEI supranaturale. Dar niciodată omul nu realizează definitiv aceasta. El este întotdeauna pe cale.
De aceea este sănătos doar omul care trăieşte printr-o „formulă de viaţă” pe care contactul cu FIINŢA i-a permis să o degajeze şi datorită căreia el se poate menţine pe Calea metamorfozei.
KG Durckheim - Calea interioară. Cotidianul ca exercițiu, Editura HERALD



[1] Heil poate însemna: sănătos, întreg, vindecat, scăpat, salvat, mântuit. Toate sensurile pot fi la fel de valabile aici. (n.t.)

duminică, 30 martie 2014

Gândul zilei - cotidianul ca exerciţiu



Din cartea aflată în pregătire la Editura HERALD...


Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea decât atunci când va descoperi ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă. În această nostalgie, omul presimte FIINŢA DIVINĂ care presează spre manifestarea ei prin Fiinţa esenţială. În fondul lui, omul aspiră la ceea ce el este şi la ceea ce trebuie să fie, ca Fiinţă autentică. Fericirea lui depinde, în cele din urmă, de o stare care corespunde vocaţiei pe care o primeşte de la Fiinţa lui. El nu poate răspunde acestei vocaţii decât în măsura în care i se supune în toată libertatea, în cotidian.
Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor care ne barează drumul spre culmile Divinului. Ci este o punte care să ne lege de ele. Dar trebuie ca noi să destrămăm vălul care acoperă conştiinţa noastră şi ne ascunde vederea lor; trebuie să distrugem zidul care ne interzice accesul la ele. Aşadar: a trăi cotidianul ca „practică”. Nici un moment particular nu este în mod special necesar. Fiecare clipă ne invită la reflectare şi la confruntare. Nu există pas de acţiune, oricare ar fi scopul exterior, care să nu conţină „şansa interioară” de a ne plonja tot mai mult în adevăr.
Fie că mergem, fie că suntem aşezaţi sau în picioare, fie că scriem, că vorbim sau că tăcem, fie că ne apărăm sau că atacăm, că ajutăm sau că servim o operă oricare ar fi aceasta, toate, absolut toate, conţin şansa de a putea fi efectuate într-o atitudine şi o dispoziţie graţie cărora contactul nostru cu Fiinţa se instalează, şi se poate afirma tot mai mult. Şi această şansă o realizăm în exerciţiul gestului pur. 
K.G. Durckheim – Der Alltag als Ubung, pag. 46-47, Verlag Hans Huber

 Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu,  Editura HERALD, AICI

miercuri, 12 martie 2014

O nouă carte de Durckheim în româneşte - în curând

O veste bună pentru cititorii din România care l-au descoperit pe Durckheim.
În pregătire la Editura HERALD traducerea în româneşte a cărţii
Der Alltag als Ubung.
Vom Weg zur Verwandlung
Amazon aici

cea care în franceză se numeşte 
La Voie intérieure.
Le quotidien comme exercice
Amazon: aici

iar în engleză se numeşte:
The Way of Transformation. 
Daily Life as Spiritual Practice
Amazon aici

În româneşte ar suna cam aşa:
Pe calea transformării.
Cotidianul ca exerciţiu 
dar titlul încă nu e definitivat. 
Fragmente din carte traduse pe blog aici  

joi, 13 decembrie 2012

Centrul de greutate şi implicaţiile lui

din seria Cotidianul ca exerciţiu.
Aşezarea în linişte conţine mii de secrete.
K.G. Durckheim
 Hara, centrul vital al omului
Pentru omul situat între „cer şi pământ”, evoluţia spirituală, realizarea Fiinţei autentice, depind de o înrădăcinare „justă” în pământ, depind de un centru de greutate just. Centrul de greutate nu înseamnă, pentru Persoană, un punct determinat. Este vorba de o forţă vie care se manifestă în modul de „a fi acolo”, în corpul nostru. A poseda un centru de greutate just înseamnă a fi deschis forţelor vii, în mijlocul cărora suntem ancoraţi. „Centrul pământului” reprezintă forţele care vin din „fond”, forţe care eliberează, poartă şi reînnoiesc. Atunci când omul este deschis acestui centru al corpului său şi ferm înrădăcinat în el, el poate să le resimtă. Dacă este încordat înspre sus, şi legat înspre jos, aceste forţe îi lipsesc.

vineri, 8 iulie 2011

Gândul zilei(13) - Cotidianul ca exerciţiu


Practica în cotidian semnifică deci,
în orice lucru,
reculegere şi convertire.
Trebuie să „dăm drumul” şi
să admitem Fiinţa esenţială.
Atunci, dacă într-o bună zi descoperim „nucleul” cel mai profund din noi înşine
şi dacă Fiinţa, din noi, se trezeşte,
vom simţi,
chiar în mijlocul acţiunii în lume,
 Fiinţa esenţială a lucrurilor şi
 vom întâlni FIINŢA
 în mijlocul lumii întregi.

K.G. Durckheim – Der Alltag als Übung.: Vom Weg zur Verwandlung
(Cotidianul ca exerciţiu)

Cartea a apărut în limba română la Editura HERALD în 2011 cred, sub titlul:
 Calea interioară. Cotidianul ca exercițiu 

marți, 28 iunie 2011

Gândul zilei(11)


Meditaţia şi întreaga viaţă meditativă care decurge din ea sunt
marele răspuns la invitaţia lui Isus: „metanoite”, convertiţi-vă!
Este o ascultare radicală de a trăi pe un alt plan decât cel al moralei altruiste.
Este vorba de o străpungere spre misterul care suntem noi înşine,
şi de o viaţă liberă orientată exclusiv spre manifestarea Fiinţei divine.



Meditaţia nu este decât un timp forte pentru un stil de viaţă.
Ea permite dobândirea „atitudinii juste”
care trebuie să ne locuiască neîncetat prin tot cotidianul,
căci cotidianul este adevăratul câmp de acţiune şi de exerciţiu.


K.G. Durckheim

din volumul Graf Durckheim. Images et Aphorismes, pag. 67,
volum alcătuit de Rachel et Alphonse Goettmann, editura DERVY, Paris.

marți, 21 iunie 2011

Gândul zilei (7)

Din Practicarea Căii interioare. Cotidianul ca exerciţiu - tradusă în româneşte

Când un om, pe care vrem să-l ajutăm, este la capătul puterilor, din cauza separării de Fiinţa lui, trebuie, uneori, să găsim forţa de a renunţa la un fel de încurajare consolatoare, pentru a-l ghida în funcţie de adevărul lui profund, acest adevăr al Fiinţei a cărui non-manifestare este cauza suferinţei lui. Trebuie să avem curajul de a fi „noi înşine”, adică un om pe cale, şi să-l chemăm şi pe celălalt pe cale. Nu se pune problema de „a-l chema la ordine”, ceea ce l-ar întări şi mai mult în „eul” lui; ci de a-l chema spre „el însuşi”, spre Fiinţa lui. Omul adevărat va prefera mai degrabă să suporte suferinţa din fidelitate faţă de Fiinţa lui autentică, decât să cumpere eliberarea din acea suferinţă printr-o trădare faţă de Ea. O stare de sănătate contrară Fiinţei, „facultăţi productive” care sufocă sentimentul Fiinţei, o adaptare la existenţă care voalează Fiinţa, devin nefaste pe termen lung. Chemarea Fiinţei, dacă este ascultată, degajează, dimpotrivă, o forţă care transformă toată suferinţa într-un mod miraculos. Putem, întotdeauna, să avem încredere în această forţă binefăcătoare a Fiinţei; ea dizolvă întărirea atât de dureroasă cauzată de răspunsurile eronate care au fost date în diferitele circumstanţe ale vieţii noastre şi condiţionate de ele. Şi, dincolo de aceasta, această forţă eliberează în noi puterea creatoare a „fondului”.

K.G. Durckheim – Pratique de la voie intérieure. Le quotidien comme exercice, Ed. Le Courrier du Livre, pag. 100

vineri, 15 aprilie 2011

Gândul zilei (2) - Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor...




Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea decât atunci când va descoperi ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă. În această nostalgie, omul presimte FIINŢA DIVINĂ care „împinge” spre manifestarea ei prin Fiinţa esenţială. În fondul lui, omul aspiră la ceea ce el este şi la ceea ce trebuie să fie, ca Fiinţă autentică. Fericirea lui depinde, în definitiv, de o stare care corespunde vocaţiei pe care o primeşte de la Fiinţa lui. El nu poate răspunde acestei vocaţii decât în măsura în care i se supune în toată libertatea, în cotidian.


Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor care ne barează drumul spre culmile Divinului. Ci este o punte care să ne lege de ele. Dar trebuie ca noi să destrămăm voalul care acoperă conştiinţa noastră şi ne ascunde vederea lor; trebuie să distrugem zidul care ne interzice accesul la ele. Aşadar: a trăi cotidianul ca „practică”. Nici un moment anume nu este în mod special necesar. Fiecare clipă ne invită la reflectare şi la confruntare. Nu există pas de acţiune, oricare ar fi scopul exterior, care să nu conţină „şansa interioară” de a ne plonja tot mai mult în adevăr.


Fie că mergem, fie că suntem aşezaţi sau în picioare, fie că scriem, că vorbim sau că tăcem, fie că ne apărăm sau că atacăm, că ajutăm sau că servim o operă, oricare ar fi aceasta, toate, absolut toate, conţin şansa de a putea fi efectuate într-o atitudine şi o dispoziţie graţie cărora contactul nostru cu Fiinţa se instalează, şi se poate afirma tot mai mult. Şi această şansă o realizăm în exerciţiul gestului pur.

K.G. Durckheim - Pratique de la Voie intérieure.
Le quotidien comme exercice
,
Le Courrier du Livre, Paris