joi, 13 decembrie 2012

Centrul de greutate şi implicaţiile lui

din seria Cotidianul ca exerciţiu.
Aşezarea în linişte conţine mii de secrete.
K.G. Durckheim
 Hara, centrul vital al omului
Pentru omul situat între „cer şi pământ”, evoluţia spirituală, realizarea Fiinţei autentice, depind de o înrădăcinare „justă” în pământ, depind de un centru de greutate just. Centrul de greutate nu înseamnă, pentru Persoană, un punct determinat. Este vorba de o forţă vie care se manifestă în modul de „a fi acolo”, în corpul nostru. A poseda un centru de greutate just înseamnă a fi deschis forţelor vii, în mijlocul cărora suntem ancoraţi. „Centrul pământului” reprezintă forţele care vin din „fond”, forţe care eliberează, poartă şi reînnoiesc. Atunci când omul este deschis acestui centru al corpului său şi ferm înrădăcinat în el, el poate să le resimtă. Dacă este încordat înspre sus, şi legat înspre jos, aceste forţe îi lipsesc.

Putem avea un centru de greutate just sau unul fals; putem de asemenea să nu avem nici unul. Omul care nu este pe Cale nu-şi dă seama că lipsa unui centru de greutate just este o cauză de dezordine. Centrul de greutate este cel care condiţionează, în acelaşi timp, ţinuta generală a corpului şi caracterul tonusului şi a respiraţiei. Centrul de greutate just se află, corporal, situat în mijlocul corpului, în „Hara”. El reprezintă, pentru om în calitate de „subiect”, o „stare” în care el se află înrădăcinat într-un mod în care este liber de „eu” şi deschis forţelor Fiinţei care îl poartă, îl formează şi îl dirijează.

În măsura în care omul are prea mult, sau prea puţin, „eu”, el posedă un fals centru de greutate, sau nu are nici unul. Cu cât se identifică cu „eul” lui iniţial cu atât centrul lui greutate se deplasează înspre sus. El este prizonier, în cercul „eului”, prea orientat de către intelect(cap), de către voinţă (piept) sau de către o inimă supusă tuturor influenţelor lumii. Astfel, este crispat, încordat înspre sus şi închis faţă de instinctele naturale şi forţele cosmice. În schimb, dacă „eul”  este insuficient dezvoltat, aceasta înseamnă că centrul care poartă şi care formează lipseşte mai mult sau mai puţin. În acest caz, omul se „dezagregă”, se surpă, devine jucăria puterilor interioare şi exterioare. El nu mai poate să fie „el însuşi” şi să înfrunte lumea. Un centru de greutate prea întărit înspre sus traduce separarea de „fondul matern”, adică separarea de centrul care ne deschide FIINŢEI care susţine şi eliberează. Omul se află atunci sub influenţa lumii şi a temerii de ea. De fiecare dată când lipseşte centrul de greutate, lipseşte şi minimum de „ţinută” care ar permite să se primească şuvoiul FIINŢEI, potrivit „formei” care ne este destinată, pentru a O manifesta prin opera realizată în lume.
Înrădăcinarea omului întreg în centrul de greutate just este punctul capital al exerciţiului „gestului pur”. De aceea trebuie, înainte de toate, să trezim în noi acest simţ al centrului vital, centru pe care orice om îl posedă. Trebuie să ne exersăm pentru aceasta şi să-l resimţim în starea de veghe critică. Desigur, ocaziile care pun în pericol acest „centru just” sunt numeroase, dar apelul şi atracţia acestui centru nu se dezmint niciodată şi poate fi simţit în mod constant dacă ştim să ascultăm, gata să ne supunem. Putem „auzi” în momentele în care suntem sub influenţa fricii, a ofensei, a timidităţii, sau a unui „eu” fără măsură. El răsună şi prin vocea conştiinţei, pe care mai devreme sau mai târziu o auzim, atunci când un comportament exprimă faptul că nu am realizat Fiinţa noastră.

Odată cu un centru de greutate fals sau absent, apare şi o tendinţă de contracţie (încordare) şi, ca urmare, de delăsare (moleşire). În crispare se exprimă predominanţa unei atenţii pentru protejarea unei „poziţii”, care nu-l părăseşte niciodată pe omul prizonier al „eului” lui.

Orice crispare, orice crampă, semnifică, din punct de vedere al Persoanei, o lipsă  de încredere, o dorinţă de securitate, sau o apărare. A relaxa tensiunea, nu numai tehnic, ci şi în sens „personal”, înseamnă „a se lăsa în voia sorţii cu încredere”. Când vorbim de destindere, poate fi vorba fie de o destindere pur materială, care cere o tehnică exclusiv corporală, fie de o destindere într-un sens personal, care este atunci un gest de încredere. Dar semnificaţia destinderii este mult diferită dacă ea este obţinută printr-un tratament pur fizic sau printr-un gest de încredere care eliberează. Este diferenţa dintre tratamentul fizic şi exerciţiul personal.
Orice contracţie antrenează o respiraţie superficială, prea înaltă. Această atitudine traduce o ancorare în „eu” şi nu mai există acea seninătate care-l caracterizează pe omul ancorat în adevăratul lui centru, viu, şi, în acest mod, potrivit ritmului FIINŢEI. Starea de veghe critică atinge  întreaga ei semnificaţia odată cu depistarea falsului centru de greutate şi, de asemenea, cu depistarea tensiunilor eronate, a respiraţiei incorecte, a atitudinii delăsate.
Este important ca această conştientizare a centrului de greutate, a tonusului şi a respiraţiei să nu aibă acest caracter „obiectivant” şi „fixator”. Trebuie să fie o conştientizare interioară, personală. Legea Persoanei este cea care ne impune să devenim tot mai permeabili FIINŢEI şi supuşi Fiinţei noastre esenţiale. Dar descoperirea a ceea ce este fals şi realizarea a ceea ce este just nu se efectuează decât dacă marea căutare esenţială a început.

Sursa: din volumul K.G. Durckheim - La Voie intérieure. Le quotidien comme exercice, Le Courrier du Livre, Paris, pag.72-74.
Traducere Viorica Juncan

Cartea din care am tradus mai sus, Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, este un adevărat manual de utilizare al artei de a trăi în cotidian pentru omul care a început să trăiască... cu sens... Este continuarea în viaţa de zi cu zi a meditaţiei prezentate în cartea Hara, centrul vital al omului, adică un mod de viaţă meditativ care, pe de o parte, ajută ma maturizarea Persoanei, pe de altă parte, transformă cotidianul cenuşiu într-o aventură a sufletului...

Dacă doriţi publicarea acestei cărţi în româneşte vă rog să semnalaţi interesul dvs pentru această carte domnului Aurelian Scrima, directorul Editurii Herald, scriindu-i un mail aici:
office@edituraherald.ro
Ştiu că drepturile de publicare nu sunt mici în cazul cărţilor lui K.G. Durckheim.
Cartea este deja, la această dată - octombrie 2014 -, tradusă în româneşte şi publicată de Editura HERALD.

Pentru detalii carte a se vedea linkul de la pagina aceasta de pe blog:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2014/10/a-aparut-cartea-calea-interioara.html

Notă. Detalii mai concrete despre situarea noastră în centrul de greutate, în Hara, şi toată explicaţia legată de implicaţiile lui asupra atitudinii noastre pot fi citite în cartea Hara, centrul vital al omului, de K. G. Durckheim, apărută la Editura HERALD în primăvara lui 2012.