Interesul omului occidental pentru „meditaţie” corespunde unui fapt nou: persoane, din ce în ce mai numeroase, presimt că, în adâncul lor, omul este ceea ce aspiră el să fie. Şi meditaţia ar putea fi acel exerciţiu care pregăteşte condiţiile care permit şi favorizează împlinirea adevăratei noastre naturi de fiinţă umană.
În Japonia, în diferite mănăstiri zen, călugării zen pot citi acest avertisment scris la poarta zendo-ului, locul unde se practică exerciţiul numit zazen:
„Naşterea şi moartea sunt evenimente importante.
Ce efemeră este viaţa!
Fiecare minut este preţios.
Timpul nu aşteaptă pe nimeni.”
Fiecare minut este preţios ! Timpul nu aşteaptă pe nimeni!
Această formulă injonctivă ar trebui să satisfacă pe majoritatea managerilor de întreprinderi cotate în Cac 40[1]. Învăţăturile propuse de Hui-Neng (maestru Chan din sec. VII) ar putea să devină o invitaţie la a munci mai repede fără a mări pentru aceasta salariile. Acum 20 de ani, managementul era fascinat de cartea lui Eugen Herrigel, „Zenul în arta cavalerească a tirului cu arcul”, în care ei întrevedeau posibilitatea de a spori eficacitatea şi performanţele personalului.
Cum să înţelegem acest catren despre timp?
Practicând zazenul şi însoţind, de mai bine de 40 de ani, persoane atrase de această practică meditativă, răspunsul meu este că nu există materie de înţeles. Obsesia noastră pentru înţelegere trebuie să lase loc experienţei.
Zazen, ca şi exerciţiile orientale în ansamblul lor, nu are decât un scop: transformarea persoanei care practică acest exerciţiu. Cuvântul transformare este aici sinonim cu maturaţia. Ceea ce poate uimi este imediatitatea acestei schimbări care se revelează în ceea ce desemnăm ca fiind experienţa interioară.
Este vorba de ceea ce maestrul zen desemnează ca fiind experienţa adevăratei naturi a fiinţei umane; ceea ce Dürckheim desemnează ca fiind natura noastră esenţială.
Interesul omului occidental pentru „meditaţie” corespunde unui fapt nou: persoane, din ce în ce mai numeroase, presimt că, în adâncul lor, omul este ceea ce aspiră el să fie. Şi meditaţia ar putea fi acel exerciţiu care pregăteşte condiţiile care permit şi favorizează împlinirea adevăratei noastre naturi de fiinţă umană.
Ar putea să fie? Da, pentru că astăzi, dacă cuvântul meditaţie este tendinţă, el este adeseori deviat în metode care au drept ţintă dezvoltarea ego-lui, a personalităţii, a personajului social; ceea ce numim dezvoltare personală.
Ceea ce maestrul zen desemnează ca fiind adevărata natură a fiinţei umane nu este un Ego augmentat, ci este realitatea noastră ca persoană. Natura mea esenţială este „Eu sunt”-ul care este la origine, mult înainte ca „Eu sunt Eu sau Eu sunt” (Je suis Moi ou Moi je suis). Esenţa înnăscută precede condiţionatul.
Decât să mai prelungim acest discurs referitor la experienţa adevăratei noastre naturi, eu vă propun mai bine să citiţi ce a scris o participantă, Anne Laure Gannac, după prima sa retragere (retrait – un termen francez şi englez care ne încurcă la traducerea în româneşte...:) pe mine sigur acum pe moment) la Centrul Dürckheim.Descriere simplă şi explicită a acestei căi care are drept sens percepţia clarificatoare a adevăratului sine: Calea acţiunii.
Jacques Castermane
Centre Durckheim, Mirmande, France http://www.centre-durckheim.com/
Adresse postale:
Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande
Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.comGăsiţi în link articolul lui Anne Laure Gannac „Ziua în care am decelerat” (am redus viteza, n.t.)
[ Nu vreau să renunţ la nimic / Fac experienţa liniştii / Mă întorc la realitate]
apărut în revista Psychologies magazin].Pe mâine, sper, cu această traducere, Ziua în care am redus viteza…
[1] CAC 40 este indicele bursier al pieței de capital din Franța. Este alcătuit din cele mai mari 40 de companii tranzacționate la Bourse de Paris. Numele indexului vine de la Cotation Assistée en Continu
