marți, 26 aprilie 2011

K.G. Durckheim - Maestrul interior

Fragmente traduse din cartea:
LE MAITRE INTERIEUR

CUVÂNT ÎNAINTE
Din ce în ce mai mult astăzi auzim, mai ales printre tineri, despre nevoia de maestru.
Acest apel deschide o eră nouă în istoria lumii occidentale. El anunţă că o epocă nouă lasă în urma ei „timpuri moderne” învechite. El simbolizează restabilirea „erei luminilor” printr-o lumină nouă în care omul din Occident descoperă că spiritualitatea, ale cărei criterii au fost până acum determinante în ochii lui, altera realitatea adevărată. O nouă ieşire i se deschide.

vineri, 15 aprilie 2011

Gândul zilei (2)




Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea decât atunci când va descoperi ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă. În această nostalgie, omul presimte FIINŢA DIVINĂ care „împinge” spre manifestarea ei prin Fiinţa esenţială. În fondul lui, omul aspiră la ceea ce el este şi la ceea ce trebuie să fie, ca Fiinţă autentică. Fericirea lui depinde, în definitiv, de o stare care corespunde vocaţiei pe care o primeşte de la Fiinţa lui. El nu poate răspunde acestei vocaţii decât în măsura în care i se supune în toată libertatea, în cotidian.


Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor care ne barează drumul spre culmile Divinului. Ci este o punte care să ne lege de ele. Dar trebuie ca noi să destrămăm voalul care acoperă conştiinţa noastră şi ne ascunde vederea lor; trebuie să distrugem zidul care ne interzice accesul la ele. Aşadar: a trăi cotidianul ca „practică”. Nici un moment anume nu este în mod special necesar. Fiecare clipă ne invită la reflectare şi la confruntare. Nu există pas de acţiune, oricare ar fi scopul exterior, care să nu conţină „şansa interioară” de a ne plonja tot mai mult în adevăr.


Fie că mergem, fie că suntem aşezaţi sau în picioare, fie că scriem, că vorbim sau că tăcem, fie că ne apărăm sau că atacăm, că ajutăm sau că servim o operă, oricare ar fi aceasta, toate, absolut toate, conţin şansa de a putea fi efectuate într-o atitudine şi o dispoziţie graţie cărora contactul nostru cu Fiinţa se instalează, şi se poate afirma tot mai mult. Şi această şansă o realizăm în exerciţiul gestului pur.

K.G. Durckheim - Pratique de la Voie intérieure.
Le quotidien comme exercice
,
Le Courrier du Livre, Paris

miercuri, 13 aprilie 2011

HARA - centrul vital al omului - Prefaţa

din volumul aflat în pregătire la Editura HERALD
HARA, centrul vital al omului
de Karlfried Graf Durckheim

carte publicată deja în ianuarie 2012 la Editura HERALD

PREFAŢĂ LA CEA DE A TREIA EDIŢIE (germană)

De la apariţia celei de-a doua ediţii, HARA a văzut numărul cititorilor şi adepţilor ei crescând în mod uimitor, nu numai printre medici şi terapeuţi, ci şi printre îndrumătorii spirituali şi profanii care îşi caută calea. În realitate, Hara nu este doar o teorie doctrinală, ci este învăţarea unei practici în slujba „esenţialului”.

Gândul zilei(3)


Când un om suportă în mod curajos să-şi păstreze suferinţa prezentă în conştiinţă
şi să o accepte

– aceeaşi durere poate însoţi meditaţia timp de ore sau zile întregi –
va veni un moment în care se va simţi trecând prin acest zid.
La un nivel profund,
nu numai că va fi eliberat de durerea sa,
dar se va afla el însuşi liber şi
deschis spre ceva care, până atunci,
îi era necunoscut.


K.G. Durckheim – MEDITER. Pourquoi et comment? , ed. Le Courrier du Livre, Paris, pag. 128

luni, 4 aprilie 2011

K. G. Durckheim - Practicarea Căii interioare. Cotidianul ca exerciţiu



CALEA METAMORFOZEI

Fragmente traduse din volumul
PRATIQUE DE LA VOIE INTERIEURE. Le quotidien comme exercice
(PRACTICAREA CĂII INTERIOARE. Cotidianul ca exerciţiu)

Orice lucrare, orice meserie, orice artă cere un antrenament pentru ca „opera” să reuşească. Toţi ştim aceasta, desigur, şi fiecare dintre noi, prin experienţa existenţei, se instruieşte şi se exersează, integrând propriile lui experienţe. Cu toate acestea, nesocotim cel mai adesea că acest lucru este la fel de valabil şi pentru reuşita operei cele mai importante a vieţii noastre: realizarea Fiinţei noastre.

Tot ceea ce este viu trebuie să se dezvolte, în vederea unei „realizări”, şi la fel este şi în cazul omului. Dar omul nu va deveni niciodată ceea ce trebuie să devină dacă nu contribuie la aceasta prin efortul lui. Trebuie ca el să se ia pe sine, ca o pe lucrare, în propriile mâini, să se exerseze neîncetat în vederea realizării depline a acestei „opere”. Opera cea mai importantă pentru om este, aşadar, „el însuşi”, „el însuşi” ca om.