Jacques Castermane - Zazen și cercetarea științifică?

CENTRUL DURCKHEIM
Anul celei de a patruzecea aniversări
Calea acțiunii. . . pentru o Înțelepciune exersată
Scrisoare de încurajare la practica zazen
Scrisoarea nr. 93 - Vara 2021

Zazen și cercetarea științifică?

Jacques Castermane 

Peste câteva zile se vor împlini patruzeci de ani de la crearea Centrului Dürckheim!
Ocazie de a relua, ceea ce la 12 iulie 1981 - ziua inaugurării – a exprimat Graf Dürckheim : că ceea ce îl interesează în Zen este ceea ce această tradiție conține ca universal uman.

La întrebarea: Care este principalul obiectiv al Zenului? el răspunde:
„Zenul ne învață calea eliberării adevăratei noastre naturi umane din lanțurile unui eu dependent de lume. Această Învățătură nu folosește mijloacele gândirii analitice, discursive și nici nu ia forma credinței dogmatice sau a metafizicii speculative, ci se prezintă ca o cale de experiență și exercițiu.”

La întrebarea: Ce este experiența adevăratei noastre naturi de ființe umane? Graf Dürckheim, doctor în filosofie și doctor în psihologie, oferă un răspuns neașteptat:

„Când aveam trei ani, grămada de nisip a jucat un mare rol pentru mine. Ea se afla sub un tei mare. Acolo, am „țesut” împreună diferitele caracteristici senzoriale. Era parfumul de tei înflorit, mirosul de nisip umed și cel al lemnului încălzit de soare al unei magazii mici unde se depuneau uneltele pentru grădinărit.
Era senzația tactilă și plăcută a nisipului pe care îl modelam în matrițe mici din lemn și, întotdeauna, miracolul acestei forme brusc realizate și prezente. Totul era animat și pătruns de bogatul amestec de calități senzoriale.
Încercam să le retrăiesc pentru că mă făceau să simt ceva grozav și binefăcător. Erau, de exemplu, frumoasele castane proaspăt căzute, netede, strălucitoare. Mirosul lor se amesteca cu cel al frunzelor de toamnă, deja ușor putrezite, dar încă fărâmicioase, de pe solul aleii castanilor.
Grădina era plină de multe mirosuri. Bordurile de cimișir ale aleilor, parfumul cald al serei, cu palmierii ei și cu ciorchinii mari de struguri negri care se coceau acolo. Podul cu fân, grămada de gunoi de grajd din curtea mare, mirosul minunat al grajdului și al celor patru cai frumoși ai săi, și din nou mirosul de păsări și al încăperii în care se aflau cloștile cu pui.
Lângă casă, pe poteca care ducea la casa pescarului, curgea un pârâu și deasupra lui, drept pod, o scândură fără parapet. Pârâul „chicotea” atât de frumos și acel chicotit gâlgâitor, despre care nu știam de unde provine, de foarte departe și totuși foarte aproape, mă emoționa profund: el aparține impresiilor de neuitat din copilăria mea. Desigur, aceste impresii senzoriale își trăgeau calitățile lor specifice profunde din circumstanțele în care au fost trăite. Cu toate acestea, ele erau ele însele purtătoare ale acelor calități la care voi face referire mai târziu ca fiind - plenitudinea - ordinea - unitatea.”

La trei ani! Este perioada existenței noastre (în care trebuie să includem perioada de gestație) în cursul căreia senzorialitatea este independentă de înțelegere. Experiența senzorială este independentă de facultatea intelectuală de a înțelege, de a concepe, de a sesiza ceea ce este inteligibil.
Prima noastră abordare a realității are drept câmp de conștiință corpul-viu; „Corpul care suntem (Leib)”, câmp al senzației, este un câmp al conștiinței. Prima noastră abordare a realității este pre-mentală și fundamental liberă de reprezentările pe care, ulterior, eul reflexiv le va crede ca fiind realul. Prin răspunsul său, Graf Dürckheim, reia baza învățăturilor de care a beneficiat în timpul plonjării sale în lumea Zenului din Japonia: totul începe cu o experiență.
Țineți minte!
Când aveam 3 ani. Dar și atunci când aveam 17 ani (când alergam duminică dimineața, în pădurea magnifică din Soignes) ... când aveam 25 de ani (oprit brusc de frumusețea unui apus de soare) ... când aveam 40 de ani (la Théâtre de pe Champs Elysée, ascultând Gymnopédie de Eric Satie) ... când aveam 80 de ani (la Théâtre din Châtelet care oferea musicalul „Un American în Paris ”de Gershwin).
Aceste diferite circumstanțe existențiale și efemere nu sunt cauza experienței în cursul căreia actul de a fi are un sens. Cauza calităților ființei, care sunt calmul interior, seninătatea, bucuria simplă, emană din contactul cu adevărata noastră natură, mereu prezentă întrucât în ​​acest moment inspir, expir.

La întrebarea: „Experiențele despre care vorbiți nu sunt „doar subiective”? Graf Dürckheim ne atrage atenția asupra diferenței dintre un experiment făcut într-un laborator în domeniul științei și experiența fenomenală pe care o trăim ca subiect.
Bătrânul înțelept din Pădurea Neagră răspunde la întrebarea noastră printr-o anecdotă: „Îmi amintesc, când eram la universitate (înainte chiar de a-mi imagina că într-o zi voi locui în Japonia) de o lecție în timpul căreia conferențiarul afirmă cu un ton profesoral tonul că nota DO este 256 de oscilații pe secundă. Mi-am luat libertatea de a-i răspunde că utilizarea verbului a fi mi se pare abuzivă. Nu putem afirma o astfel de echivalență. Aceste 256 de vibrații pe secundă reprezintă doar realitatea fizică a notei emise. Dar omul percepe sunetele și nu undele ”.
Savantul Zenului, profesorul Daisetz Teitaro Suzuki insistă asupra faptului că: „Studiul științific al meditația este absurd! Omul Zenului se mișcă într-o direcție total opusă celei a omului de știință. De ce ? Pentru că Zenul abordează realitatea într-un mod pre-rațional și deci anti-științific ”.
Vorbind despre șederea sa în Japonia, Graf Dürckheim mi-a spus că „La începutul șederii mele în Extremul Orient am fost, cum să spun, dez-orientat! Este paradoxal, nu-i așa? Am fost sincer descumpănit , deoarece ceea ce numim căile înțelepciunii propuse în Orient și în Extremul Orient sunt absolut străine abordării noastre filosofice, psihanalitice și științifice. Trebuie să ne întrebăm cum datele cantitative pot exprima ceea ce privește la propriu persoana care este cufundată în experiența calitativă?”

Întrebare: La ce bun să ne amintim de aceste experiențe care aparțin trecutului?
Împrejurarea existențială aparține trecutului. Dar calitatea trăită în această împrejurare dezvăluie o realitate care sunt eu de-a lungul întregii mele existențe

Întrebarea care țâșnește din aceste amintiri este: ce să facem pentru a deveni cel, cea, pe care experiența l-a revelat (a revelat-o)?

Răspuns: un exercițiu!
„Calea este tehnica; tehnica este calea ”.
Care exercițiu? De exemplu zazen. Dar poate fi Yoga, Taichi-Chuan, arta ceaiului (Chado), arta tirului cu arcul (Kyudo), caligrafia etc.
Tehnica! Cu condiția să înțelegi că calmul interior, seninătatea, încrederea, bucuria de a fi nu sunt rezultatul tehnicii, ci expresia și mărturia unei persoane
transformate prin tehnică.
Întrebare: Este tehnica (zazen, Aikido, Kyudo, Chado) inseparabilă de persoana care o predă?
Răspunsul la această întrebare necesită utilizarea cuvântului ... Maestru!
Maestrul este cel, cea, care împărtășește cunoașterea sa.
A preda zazen înseamnă a împărtăși cunoașterea ta.
Un profesor, un coach, a urmat o pregătire care îl autorizează să propună o cunoaștere sau know-how.
Învățătura maestrului este legată de experiența sa interioară, de trăirea sa corporală, de cunoașterea dobândită prin ani de practică personală.
În acest sens, este corect să vorbim despre maestru de muzică, maestru de dans, maestru de caligrafie și, ca în Japonia, de maestru Zen, de maestru de tir cu arcul.
Maestrul își începe ziua reluând totul de la zero: gama, exercițiul de la bară.
La Centrul Dürckheim, participanții reiau în fiecare zi exercițiul „celor patru atitudini demne”. Este vorba de modul nostru de a fi, în calitate de corp viu, în toate momentele vieții noastre cotidiene: când suntem așezați (za), când stăm în picioare (Jû), când mergem (gyô) și când suntem culcați (ga).
„Pentru a învăța să practicați zazen, este important să întâlniți un Maestru autentic. Maestrul este acolo pentru a ne spune că nu trebuie să separăm corpul și spiritul și să ne instruiască cu privire la spiritul calm și armonios și a comportamentului corect de adoptat în toate momentele vieții noastre de
zi cu zi indicate desemnate prin expresia celor patru atitudini demne. "(Hirano Katsufumi Rôshi la Centrul Dürckheim - sesshin 2019)

Iată ce a spus KG Dürckheim despre exercițiul numit zazen:
"În timpul șederii mele în Orientul Îndepărtat, un japonez m-a întrebat cândva când practic acest exercițiu? „O oră dimineața și o oră seara” a fost răspunsul meu.
„Deci nu ați înțeles încă nimic”, a spus el. „Dacă nu exersați ziua întreagă, nu veți ajunge la nimic . "
Aceasta înseamnă că atitudinea, maniera de a fi căutată în exercițiu, trebuie să guverneze orice acțiune din viața noastră de zi cu zi ”. 

Jacques Castermane

Originalul în franceză aici: http://www.centre-durckheim.com/PDF/DInstantEte2021.pdf

Centre Durckheim, Mirmande, France
http://www.centre-durckheim.com/
Adresse postale:

Centre Dürckheim - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande Tél : (+33) 04 75 63 06 60 - contact@centre-durckheim.com