|
Jacques Castermane |
Cuvântul meditaţie trebuie să fie înţeles ca fiind o ruptură de maniera noastră obişnuită de a fi, de maniera noastră obişnuită de a face, de maniera noastră obişnuită de a vedea.
Fie că veniţi la Centrul Dürckheim pentru prima oară sau pentru a suta oară, veţi fi invitaţi să învăţaţi zazen (meditaţia atenţiei depline). Bine înţeles, persoana care revine la Centru cu regularitate crede că va fi invitată să practice bine ceea ce a învăţat; de unde uimirea ei atunci când eu insist pe necesitatea, şi pentru ea, de a învăţa zazen.
A învăţa! Mărturisesc că timp de mulţi ani am folosit expresia: „Eu practic meditaţia în fiecare dimineaţă”. Până în ziua în care mi-am dat seama că această manieră de a vedea alimentează un pericol: acela de a practica… pe dinafară.
Astăzi, eu abordez exerciţiul sprijinindu-mă pe un punct de vedere diferit: „Eu învăţ meditaţia în fiecare dimineaţă!” Formulare mult mai adecvată şi pe care ar trebui să o adopte cele şi cei care practică Aikido, tirul cu arcul (Kyudo), ceremonia ceaiului (Chado) sau acest alt exerciţiu practicat la Centru: marşul lent. Practica – pe de rost – a unei tehnici nu ne împiedică să ne lăsăm în voia megalomaniei gândurilor autonome elaborate de mental.
A învăţa meditaţia? Da, mai exact: „A învăţa ce este a medita” ?
Înseamnă a învăţa să ne aşezăm în ţinuta justă şi în forma corporală justă (justă pentru că este naturală); înseamnă a învăţa ce este imobilitatea perfectă (care exprimă non intervenţia ego-ului); înseamnă a învăţa ce este atenţia deplină (evitând eroarea fatală care constă în a vrea să fixăm atenţia); înseamnă a învăţa ce este a respira!
Să rezumăm: A medita înseamnă a învăţa… ceea ce nu se învaţă!
Ceea ce nu se învaţă?
Da, pentru că nimeni nu este capabil, de exemplu, să facă respiraţia. Actul de a respira este o acţiune, un gest interior, pe care putem doar să-l admitem. La fel stau lucrurile, în acest moment, pentru mai bine de şapte miliarde de fiinţe umane. A respira nu se învaţă! Ceea ce trebuie să învăţ este cum această intenţie a fiinţei ar dori să se organizeze şi să se realizeze prin mine. Se pare, într-adevăr, că un maestru constructor misterios marchează această acţiune imposibilă cu prezenţa sa. Un maestru organizator, „Un înţelept necunoscut: corpul tău (Leib) care este marea ta raţiune”, scrie Nietzsche.
Atunci când practicăm un exerciţiu ca şi Aikido, tirul cu arcul, zazenul (meditaţia atenţiei depline) sau mersul meditativ, este important să deosebim două niveluri de acţiune: nivelul acţiunilor care îmi sunt posibil de făcut şi nivelul acţiunilor infezabile (imposibil de făcut).
Dimensiunea spirituală a meditaţiei începe atunci când vă simţiţi în contact cu infezabilul, ansamblul forţelor active pe care zenul le consideră ca fiind „adevărata natură a omului”.
A învăţa ceea ce nu se învaţă este calea directă pentru a face experienţa adevăratei noastre naturi, mod de participare a omului la universal.
Jacques Castermane
Newsletter mai 2016
Sursa în franceză aici: http://www.centre-durckheim.com/