Un om este major când a reuşit înrădăcinarea în experienţa transcendenţei,
înrădăcinare pe care apoi a consolidat-o printr-o hotărâre constant reînnoită.
El a dobândit astfel majoratul său,
libertatea de a-şi dirija viaţa potrivit destinului care este efectiv al său,
adică acela de a fi martor, în această lume, al FIINŢEI supranaturale.
adică acela de a fi martor, în această lume, al FIINŢEI supranaturale.
Maturitate înseamnă că omul a devenit capabil să aleagă,
printr-o decizie fermă,
realitatea experienţei sale.
Este un angajament de supunere faţă de transcendenţa care îl cheamă pe om
să manifeste,
în existenţa spaţio-temporală,
supranaturalul
aşa cum a luat cunoştinţă de el în Fiinţa sa esenţială.
În mijlocul existenţei sale istorice
în existenţa spaţio-temporală,
supranaturalul
aşa cum a luat cunoştinţă de el în Fiinţa sa esenţială.
În mijlocul existenţei sale istorice
el poartă această mărturie a adevăratului Sine
şi Viaţa de dincolo de timp îi apare în „mori şi devii”-ul lumii însăşi.
Libertatea omului major este mai mult decât aceea de a se putea ridica deasupra contingenţelor lumii.
Libertatea persoanei se afirmă tocmai în destinul său istoric când,
în loc să-l respingă,
asumă inacceptabilul.
Maturitatea se confirmă
în faţa unei ameninţări de distrugere,
în faţa absurdului,
atunci când,
debordat de circumstanţe prea dure pentru rezistenţa sa,
omul rezistă tentaţiei de a-şi trăda Fiinţa esenţială.
A trăda FIINŢA înseamnă a recurge la orice mijloc pentru a subzista.
Înseamnă a accepta o pace laşă pentru a evita un conflict.
Înseamnă a justifica
prin supunerea faţă de regulile convenţiilor
trădarea vieţii sale interioare.
Înseamnă a recunoaşte societatea şi comunitatea
în măsura în care ele ne menajează sau ne protejează.
Înseamnă a invoca, în mod ipocrit, supunerea faţă de credinţele religioase
şi a disimula laşitatea sub o falsă modestie.
înseamnă menţinerea „orizontalei” în locul supunerii faţă de „verticală”.
K.G. Dürckheim – La Voie de la Transcendance.
L’homme à la recherché de son integralité,
Editions du ROCHER,
pp.40-41