CENTRE DURCKHEIM
O cale pas cu pas
Încurajare pentru o practică zilnică
Scrisoarea N°7 - Mai 2024
Zen: o cale a acțiunii?
Ce formulă ciudată de a desemna ce este Calea Zen, care pare foarte departe de ideea pe care o avem despre ea, adică Buddha (sau orice alt practicant), stând în meditație, impasibil, senin și perfect nemișcat.
O acțiune, această atitudine care pare foarte pasivă?
Această denumire „Calea acțiunii” este totuși pe deplin justificată și se referă la niveluri de înțelegere și practică care, deși foarte diferite, sunt strâns legate. Zenul:
1 O cale de acțiune în practica regulată a unui anumit exercițiu
2 O cale de acțiune în viața noastră de zi cu zi
3 O cale de acțiune în eliberarea infezabilului (de nerealizat) act al de a fi.1 „Putem înțelege ce este Zenul doar dacă practicăm un exercițiu...”
Aceasta este afirmația pe care K.G. Dürckheim a auzit-o în mod regulat în Japonia, când manifesta un anumit interes pentru Zen. Subînțeles, „lăsați cărțile, cunoștințele, nevoia voastră intelectuală de a înțelege și exersați un exercițiu cu un maestru de exerciții”!
În mod tradițional, exercițiile pe Cale nu lipsesc, fie ele artistice, artizanale, marțiale sau din viața de zi cu zi. Pentru a înțelege ce este Zenul, elevul trebuie deci să aleagă și să practice un anumit exercițiu, mereu același, în mod regulat, altfel nu va pătrunde niciodată în lumea Zen.
Acesta poate fi tirul cu arcul, aikido, ceremonia ceaiului, caligrafia... sau mai simplu za-zen
(așezare), kin-hin (mers lent). Za-zen și kin-hin sunt cele două exerciții principale pe care le
practicăm la Centrul Dürckheim în timpul retragerilor și sesshin-urilor (sesiuni prelungite de meditație, nt).
A învăța un exercițiu înseamnă a repeta un gest, sau o serie de gesturi, stăpânirea tehnicii,
stăpânirea perfectă a tehnicii... și repetarea aceluiași exercițiu.
Această acțiune constant reînnoită necesită disciplină, curaj, perseverență și forjează, în timp, o stabilitate și o forță interioară care ne permit să continuăm neobosit exercițiul
practicat și să ne mențină pe Cale.
Abia cu acest preț putem descoperi, pe de o parte, că exercițiul specific „se revarsă” în
viața de zi cu zi și, pe de altă parte, el dezvăluie un alt nivel de acțiune, care penetrează și depășește atitudinea de efort și voluntarism, care poate fi pus în aplicare într-o astfel de practică.
„Datorită exercițiului, omul reușește să renunțe la o atitudine de retragere în sine, de autoprotecție, rezultată dintr-o lipsă de încredere, și poate pune în loc un eu puternic, care îi permite să asume lumea așa cum este ea și să rămână deschis, pentru ca Marea Viață să curgă din nou prin mica sa viață" K.G. Durckheim.2 "...Și cu cât faci mai temeinic un exercițiu, cu atât mai multe zone ale vieții tale vor fi
fertilizate de această adâncime" D.T. Suzuki lui Dürckheim în timpul unei întrevederi în Japonia.Un exercițiu specific, regulat, este, de exemplu, practica așezării în meditație în fiecare dimineață când te trezești.
Dar acest exercițiu ne poate îmbogăți viața de zi cu zi doar dacă deschide o ruptură de
modul nostru obișnuit de a fi și de a face și se poate prelungi în existență.Prin urmare, este important să ne punem câteva întrebări despre modul nostru de a practica za-zen, sau orice alt exercițiu specific pe Cale.
Consider această practică ca pe o activitate în plus pe care mi-o impun, adăugată unei
zile deja încărcate?
În acest caz, exercițiul devine o activitate banalizată, înecat în „grămada de lucruri de făcut”, și trebuie să fie util, eficient și să dea roade făcându-mă mai eficient.
Nu există nicio ruptură de funcționarea mea obișnuită, nevoia mea de a face ceva.
Efectuez această practică ca pe o paranteză atemporală, neavând nicio legătură cu
felul meu zilnic de a fi?
În acest caz, există o opoziție, separare între esență și existență, între o așa-zisă
practică spirituală, din afara lumii, și aglomerația zilnică, și este un impas.Viața de zi cu zi este o practică de fiecare moment în care instrucțiuni precum:
- Faceți totul puțin mai încet - Atenție deplină la acest pas, la acest gest – Reculegere -
își primesc pe deplin tot sensul: „Încetinirea” pentru a trăi reținerea, non-dispersarea în acțiune, și astfel a gusta o energie mai fină, o forță mai profundă, „Atenție deplină” pentru a nu recădea în vechile obiceiuri, atent la neobișnuit, „Perseverență și ascultare” pentru a găsi o formă, un ritm, o ținută mai corectă, în acord cu profunzimea mea și cu Ansamblul.
În fluxul vieții de zi cu zi, schimbarea este posibilă doar în acțiunea întreprinsă în acest moment, pentru acest moment. De exemplu, dacă simt că sunt grăbit, prea rapid: încetinesc. Schimbarea este imediată, la fel ca și repercusiunile sale interne și externe.
Îmi părăsesc funcționarea obișnuită, făcută din reacții mecanice, imperative, credințe
impuse de mental, pentru a descoperi un alt mod de a fi și de a acționa.
Modificarea imediată a modului meu de a fi, a gestului meu, este o cale radicală de vindecare, de practicat neîncetat, de reînnoit constant.
Potrivit Maestrului Dogen, practica zazenului și a celor patru atitudini demne – în picioare, așezat, culcat, mers – constituie inima Zenului.
Aceste atitudini privesc toate acțiunile noastre, relația noastră cu lumea și cu noi înșine, în toate locurile și în toate împrejurările; ele dezvăluie astfel modul nostru de a fi, de a ne asuma existența cu demnitate, sau ne arată mecanica noastră, rezistențele și temerile noastre.3 „A stăpâni perfect un exercițiu înseamnă eliberarea acțiunii vitale inrealizabile, specifice corpului viu, pe care eul o condiționează, o împiedică, o constrânge” J. Castermane
A practica neîncetat același exercițiu, sau a exersa vigilența în acțiunile și gesturile noastre zilnice, înseamnă a ne deschide către un alt nivel de acțiune pe care îl numim „infezabilul (nerealizabilul)”.
Această deschidere este redescoperirea centrului vital al omului, Hara, și, prin menținerea și
dezvoltarea atenției la acest centru, supus legilor vieții înainte de a fi sub jugul mentalului nostru, redescoperim apartenența noastră naturală la Marea Viață.
Aceste două practici – exercițiul specific sau viața de zi cu zi ca exercițiu – se hrănesc una din cealaltă.
Acest moment foarte particular al exercițiului specific ne permite să ne obișnuim să gustăm adevărata noastră natură, momente trecătoare de „atingeri ale ființei” sau să recunoaștem ceea ce ne separă de ea. Fără această disciplină în practică, recunoașterea adevăratei noastre ființe ne-ar scăpa, ar rămâne inconștientă. Practicarea atitudinilor demne în cotidian este punerea în practică în existență a acestei recunoașteri.
„Cunoașterea și practica legăturii esență/existență este una dintre cheile progresului pe
Cale”, ne spune K.G. Dürckheim.
Această legătură, „infezabilul”, fără de care esența și existența se opun, este ceea ce nu putem produce, obține prin intermediul exercițiilor, păstra pentru noi sau refuza, respinge.
Toate aceste acțiuni sunt deja aici, încă de la începutul existenței noastre, își au propria lor viață, își trag sursa din Tao, ordinea lucrurilor, „universalul uman”.
Acest contact conștient cu ceea ce nu pot face, Eu, mă pune în contact cu însăși esența
de a fi viu, de a fi respirat, modelat, în acțiune de către Viață.Acțiuni prezente încă de la fecundare: „aceasta” (celule, embrion, făt) se transformă, ia
formă, respiră... non-stop și fără mental. Acțiuni care continuă în bebeluș, în copilul mic: târâtul, așezatul, statul în picioare, văzul, auzul... Legile vieții sunt la lucru, fără prezența
a ceea ce numim ulterior voință.
Acțiuni redescoperite și dezvăluite pe Cale, în practica unui exercițiu specific:
formă, ținută, respirație; vezi, auzi, simți... acțiuni înfezabile, deja acolo.Actul de A FI este înainte de gândire; din aceasta acțiune decurg toate celelalte.
A acționa înseamnă a fi atent la ceea ce mă animă(ține în viață, nt), dincolo de nevoia compulsivă de a face.
De exemplu, a fi în relație cu acest gest al suflului, care mă modelează din interior, într-o formă, o ținută, un ritm mai just... just pentru că este în legătură cu legile viului, foarte diferite de legile mentalului.
A acționa înseamnă, în toate acțiunile mele, a simți acest gest al întregului corp viu care sunt, inserându-se, participând la un eveniment mai vast decât „Eu”; eveniment supus legilor schimbării, impermanenței, interdependenței.
A acționa înseamnă a participa la acest gest, a fi purtat de acest gest.
A acționa în legătură cu infezabilul înseamnă a nu te mai opune la ceea ce apare și dispare, la ceea ce respiră și se transformă în mod natural, acest gest de transformare neîncetată care înseamnă a trăi.
Viața ne obligă la acțiune, prezență, participare, tot timpul.
A acționa înseamnă a răspunde acestei obligații.
Deci, za-zen: o acțiune?
Răspunsul lui Tchouang Tseu: „Imobilitatea perfectă este o acțiune superioară tuturor celorlalte”.
Joël PAUL
CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60 contact@centre-durckheim.com - https ://centre-durckheim.fr
Originalul scrisorii în franceză aici:
https://centre-durckheim.fr/wp-content/uploads/2024/05/Pratique-zen-zazen-mai24.pdf
De vizionat pe youtube două episoade Sur les Routes Spirituelles aici:
https://www.youtube.com/watch?v=MVys_GZseu8 - Une seule sagesse
https://www.youtube.com/watch?v=YlGwu78cNRc - Une seule experience
