 |
| Jacques Castermane |
„Trandafirul nu se construieşte în funcţie de un ideal personal sau colectiv. El devine ceea ce este el, el este ceea ce devine.
Exigenţa este aceeaşi pentru omul care se consideră a fi pe calea spre adevărata sa natură.
A deveni ceea ce este şi a fi ceea ce devine potrivit intenţiilor din fiinţa sa profundă.Acesta este scopul meditaţiei de atenţie deplină.”Karlfired Graf DürckheimMeditaţia de atenţie deplină este un exerciţiu indisociabil corporal şi spiritual.Corporal şi spiritual! Putem noi asocia ceea ce, în tradiţia filosofică occidentală, a existat tendinţa de a se opune timp de douăzeci de secole?Corpul, mormânt al sufletului! Corpul, maşină de teren! Cu astfel de afirmaţii este dificil să consideri că un exerciţiu corporal, un exerciţiu fizic, poate avea o incidenţă asupra vieţii spirituale. Corpul pare, din contră, considerat ca fiind obstacolul major în faţa dezvoltării spirituale.Un filosof, Baruch de Spinoza, la 50 de ani după moartea lui Descartes, denunţă falsitatea dualităţii corp-spirit. „Dacă opunem ceea ce numim corp la ceea ce numim spirit, este pentru că nu avem o cunoaştere suficientă a corpului”.Prima noastră reacţie este de a gândi că în secolul al XVII-lea cunoştinţele despre corpul omenesc erau foarte limitate în timp ce astăzi situaţia este mult diferită. Cu toate acestea, trebuie poate să distingemştiinţa „despre” corpul (Korper) obiectiv din laboratoarele ştiinţei şi cunoaşterea corpului (Leib), care ne este dată atunci când începem să ascultăm propriul nostru corp, atunci când medităm.La universitate, şase ani de studii „despre” corpul disecat şi fragmentat la facultatea de medicină m-au condiţionat în ideea că „am un corp”; că „omul are un corp”. Sprijinindu-mă pe această convingere am practicat kinesiterapia timp de zece ani. Atunci când, interesându-mă de filosofia orientală, de tradiţia zen, de meditaţie, am luat decizia de a urma învăţătura filosofului german K.Graf Dürckheim, acea iluzorie certitudine s-a prăbuşit ca un eşafodaj într-o zi cu vânt puternic. La câteva săptămâni după instalarea mea la Pădurea Neagră Graf Dürckheim mi-a spus: „Dumneavoastră dispuneţi de o vastă cunoaştere despre ceea ce eu numesc corpul pe care omul îl „are”(Körper, în germană), dar nu ştiţi încă nimic despre corpul care „este” omul (Leib, în germană). Ceea ce mă uimeşte întrucât dumneavoastră practicaţi Aikido de cincisprezece ani…”Şi indicaţiile pe care el mi le-a acordat apoi au devenit fundamentul practicii mele de Aikido şi al practicii mele de meditaţie: „Corpul nu este, pe planul persoanei, nici un organism fizic detaşabil de subiect, nici un instrument care să funcţioneze mai mult sau mai puţin în slujba eului profan, a ego-ului. Corpul este, mult mai mult, mijlocul spaţio-temporal de a fi un subiect şi de a deveni noi înşine. El este maniera în care omul, ca fiinţă esenţială, este acolo, în lume. Corpul (Leib) este unitatea de atitudini şi de gesturi prin care omul se prezintă, se exprimă, ia formă şi, ca atare, se realizează (se împlineşte) sau se ratează.”Meditaţia de deplină atenţie învăţată la Centrul Dürckheim nu este practicată ca fiind animată de spiritul de achiziţie sau de spiritul de performanţă care îl caracterizează pe omul identificat cu acea parte superficială din el pe care o numim ego. Doar fiind animaţi de spiritul de repetiţie se trezeşte stratul cel mai profund al fiinţei noastre. Această realizare se manifestă atunci în mod direct pe planul uman în experienţa şi manifestarea acestor calităţi spirituale care sunt calmul interior, liniştea interioară, pacea interioară.Jacques Castermane
CENTRE-DÜRCKHEIM, noiembrie 2015
http://www.centre-durckheim.com/ 
