Omul la întâlnirea cu Fiinţa – trei situaţii diferite

Comentariul meu (V.J.)

Numai la K.G. Durckheim am găsit această diferenţiere capitală! Apropo de moartea, răstignirea samd a Eului... de care se tot vorbeşte la general. Acest Eu trebuie să existe mai întâi! A-ţi reconstrui pe baze juste Eul deformat de condiţiile biografice nu e deloc puţin lucru. Aş spune că presupune o muncă mai acerbă decât aceea de renunţare la Eu.. În fapt, cred că este vorba de o estompare a Eului, atunci când Eul deja există, în favoarea Fiinţei esenţiale.În sensul că Eul are rolul destinat de a fi SERVITOR al Fiinţei esenţiale. Pentru a fi un bun servitor al Fiinţei el trebuie să fie un executant competent, veritabil şi mai ales puternic!

Situaţia Sinelui care se opune metamorfozei îmbracă trei forme caracteristice: o întărire a eului în cochilia lui, o lipsă a cochiliei-eu , o armonie falsă.  Întâlnim în fiecare dintre noi aceste trei forme, dar datorită caracterului individualităţii noastre, biografiei noastre individuale şi gradului nostru de evoluţie, una sau alta dintre variaţiuni predomină.

Cazul cel mai frecvent este cel al omului întărit şi solid fixat în carapacea eului. Este omul care este impermeabil la orice pătrundere şi la orice transformare ce ar răspunde cerinţelor fiinţei lui esenţiale. Singurul lucru care va putea să-l ajute pe cale va fi spargerea suficienţei structurii lui, când Amurgul zeilor existenţei lui va face posibilă abandonarea eului. Acest om va trăi întâlnirea cu propria lui fiinţă ca „străpungere” fericită a tot ceea ce îl limitează. Atunci spaţiul infinit şi nebănuit încă al vieţii, ca şi Plenitudinea Fiinţei, i se vor deschide, într-un mod care îl va reînnoi „de fond”! Pentru a ne pregăti de o asemenea experienţă primul pas va fi întotdeauna exerciţiul abandonării eului în slujba semenului nostru şi a lucrării noastre în lume.

Al doilea tip este exact opus celui dintâi. Omul nu suferă de durerea de a fi închis într-o cochilie, ci de aceea de a nu-şi fi construit niciodată cochilia lui; el trăieşte suferinţa unei lipse de contururi. Acest om trebuie, pentru a putea trăi, să-şi construiască mai întâi „cochilia” sa, eul său. O locuinţă protectoare îi este necesară vieţii. 

.... 

Cel de-al treilea mod de a fi al eului, cel "armonic"(bine exersat), şi a cărui opoziţie contra fiinţei esenţiale este aproape neobservată, este forma omului aşa-zis „armonios”. Omul cu faţada armonioasă nu este nici întărit într-o înveliş care-l face să sufere, nici angoasat dintr-o lipsă de contururi. Nu este nici crispat, nici „dizolvat”, el se adaptează la toate situaţiile spre deplina satisfacţie a lui şi a celorlalţi. El ştie perfect să-şi protejeze mulţumirea faţă de orice intruziune, atât exterioară cât şi interioară; şi cum el nu deranjează şi nu şochează lumea, nu se deranjează şi nu se şochează pe sine însuşi. Însă detaşarea şi capacitatea lui de a se da nu vin din inimă. El este agreabil şi surâzător dar nu se angajează, fiind fără iubire.

 

...

Din cartea  aflată în pregătire la Editura HERALD

Karlfried Graf Durckheim - Durchbruch zum Wesen

8 august 2020: Cartea a apărut deja în 2016 la Editura HERALD. Se numește Străpungerea spre Ființă. Etapele maturității umane