INSTANT
ASSOCIATION
Dominique Durand – Fiecare zi e ziua cea bună
Scrisoarea nr. 53 / iunie 2025
Nu au oare nivelul nostru de viață ridicat, stimularea externă a simțurilor la care ne supune lumea contemporană, efectul de a ne face indiferenți? Nu ar trebui să ne punem această întrebare: „Sunt eu indiferent față de practica mea?”
Convins că nu am nimic de așteptat, nimic de obținut, nu uit
oare că totul îmi este dat în acest moment? Mă pun oare în poziția de a primi
ceea ce mi se dă?
A ieși din indiferență, din această anestezie a simțirii, nu are nimic evident.
Se impune o datorie de participare activă la ceea ce se
prezintă, a cărei natură va sublinia intimitatea dintre ceea ce este dat și cel
care primește. O activitate foarte particulară, care constă în a te lăsa atins.
Termenul în sine evocă contactul, relația și în special lipsa de diferențiere
între ceea ce atinge și ceea ce este atins. Nu despre asta vorbește oare Alexandre Grothendieck (citat de
Aurélien Barrau într-una din conferințele sale): „Nu este suficient ca lumea
să fie frumoasă, trebuie să ne și bucurăm de ea”.
Aceasta este o artă a cărei particularitate, ca orice
creație, este de a fi mereu căutată fără a fi cu adevărat găsită și definitiv
stabilită. Această calitate a căutării îl plasează pe meditator în această
tensiune relativă, cea necesară tocmai pentru a rămâne treaz și a face ceea ce
trebuie făcut în fiecare moment, fără răgaz. O implicare mereu nouă, care se
reajustează constant; această muncă de stabilire a relațiilor nu se termină
niciodată, nu este niciodată identică cu ea însăși de la un moment la altul.
Dar ce ne atinge cu adevărat? Nu este ceva definit, este
propriul nostru mod de percepție sau, mai precis, această calitate de punere în
contact reinventată în fiecare moment de postura corpului.
Trebuie însă să fim atenți să nu atribuim posturii
responsabilitatea pentru anumite efecte. Zenul ne impune regula unei
verticalități imobile și tăcute și am putea face greșeala de a respecta această
indicație ca fiind recipient al experienței, condiția necesară pentru ca
aceasta să „aibă loc”, în consecință, de a trăi această verticalitate imobilă
care așteaptă, ca și cauză a unui efect așteptat. Indicațiile posturii ar fi
atunci doar circumstanțe favorizante ale unei stări de a fi și, prin urmare, ne-ar
închide în circuitul inevitabil al cauzei și efectului, excluzând în consecință
anumite situații nefavorabile.
Regulile posturii (așezării în meditație) nu produc atitudinea
justă. Cauza și efectul sunt indisociabile.
Nu împrejurarea stă la originea experienței, ci
implicarea noastră. Fiecare situație ne oferă această posibilitate de a fi
doar această situație în deplinătatea realizării ei, fără început, fără
sfârșit, doar timpul trecerii și în această indistincție a cauzei de efect și a
efectului de cauză.
Numai această experiență poate da naștere exprimării unui
adevăr, nu a celui stabilit, definit, consensual, ci adevărul cuiva care se așază,
care se mișcă sau care „așteaptă autobuzul în ploaie, distribuit în rolul
omului care așteaptă autobuzul în ploaie”. (Arnaud Desjardins; Comentarii
asupra formulelor lui Swami Prajnanpad)
Regulile zazenului nu sunt originea unei experiențe
particulare, ci sunt adevărata expresie a unei acțiuni eliberate de
convențional, prin urmare, de „a fi în acțiune”.
Nimic nu este dovedit, nimic nu este dedus, nimic nu este
demonstrat, actul de a fi așezat(în meditație), ca orice altă acțiune
cotidiană, este dat așa cum este, la origine. Postura se clarifică de la sine și
lasă să apară această stranie banalitate a ceea ce este așa cum este. Se
oferă pentru că ne-am angajat să ne dăruim ei. Verticalitatea nemișcată și
tăcută, pentru un timp efemer, abandonează actul de a ne așeza lui însuși, în
simplitatea și adevărul lui. Nu este nimic anume de spus despre el, pentru că
pur și simplu este. Nimic nu a fost produs, pentru că „este” de la sine și
apare într-o postură perfect nemișcată și tăcută, dar și în orice altă
circumstanță a vieții noastre.
Ceea ce considerai cu conștiința ta obiectivă drept „un truc”
de atins, „datorită” a ceva special, devine brusc atât de aproape încât cu greu
îți vine să crezi că tu, tu însuți pe cale să-ți dai seama, ești ceea ce
credeai că trebuie să realizezi.
Nu există un cadru favorabil sau nefavorabil pentru
experiență, „fiecare zi e o zi bună” („nichi kore kojitsu”, spun japonezii),
pur și simplu avem de ales să rămânem indiferenți sau să ne lăsăm atinși.
Calea nu este altceva decât a fi pe deplin prezent în
acțiunea care trebuie să fie îndeplinită, lăsându-i acesteia inițiativa de a ne
repune în locul în care trebuie să fim așa cum suntem.
Dacă se întâmplă să fii copleșit de această indiferență amorțitoare, adună-te, oriunde te-ai afla, dăruiește-te la ceea ce ți se oferă în acel moment prin consimțământ fizic deplin. Investește-te pe deplin în asta, fii doar asta.
Dominique Durand
Site oficial: https://associationinstant.wixsite.com/associationinstant
