CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Lettre d'encouragement à la pratique de zazenScrisoarea nr. 133 — aprilie 2026
MAESTRU! Despre cine sau despre ce vorbim?
Acest cuvânt se referă, în general, la o persoană care are putere, autoritate, măiestrie sau talent.
Când eram la școala primară (între șase și doisprezece ani), ne adresam profesorului cu „maestre”. Acele vremuri au apus. Astăzi, copiii li se adresează profesorilor lor pe numele mic.
Unor notari sau avocați le place să fie numiți „maeștri”.
În lumea artistică sau meșteșugărească, maestrul de dans, maestrul de muzică și maestrul sculptor sunt încă respectați.
Maestrul Zen!
În japoneză, trebuie să distingem între doi termeni: Sensei și Roshi.
Sensei este „bătrânul” care, după ce a practicat o activitate artistică, meșteșugărească sau marțială timp de decenii, își împărtășește cunoștințele și expertiza cu elevii săi.
Roshi este persoana care, repetând constant același exercițiu, își împărtășește cunoștințele cu discipolii săi.
Când maestrul vorbește...
* 1970. Rütte. „Graf Dürckheim, care este diferența dintre un maestru și un discipol?”
Răspuns: „Diferența dintre cel numit discipol și cel numit maestru? Nu există una; amândoi sunt pe aceeași cale.”
Dar după câteva secunde, răstimp să scutur o frică - subordonare, control, dependență - bătrânul înțelept din Pădurea Neagră, zâmbind, a continuat: „Amândoi sunt pe aceeași cale. Dar trebuie să vă spun că la cel numit maestru, acest lucru este deja puțin mai evident.”
* 1980. Sesiune de tir cu arcul condusă de maestrul Satoshi Sagino.
Șapte ore în fiecare zi, exersăm puținele mișcări necesare pentru a fixa o săgeată și apoi a o elibera. Când trag, există un moment pe care îl consider crucial. Este atunci când arcul este sub tensiune maximă și este important să las mâna care ține coarda să se deschidă ca o floare („Nu trage, las-o să tragă!”).
Și atunci Maestrul Sagino (pe care nu l-am văzut apropiindu-se) profită de acest moment ca să mă
împingă ușor și... săgeata cade chiar în fața picioarelor mele. Puțin mai târziu, se întâmplă din nou și... de data aceasta săgeata se îndreaptă spre nori.
În seara aceea, la ceai, îmi iau libertatea să-i exprim uimirea mea. Au trecut patru ani de când am mă antrenam, iar de data aceasta m-ai făcut să-mi pierd echilibrul în momentul crucial al tragerii! De ce?”
„Pentru că atunci când tragi, ești mânat de dorința de a reuși cu orice preț, ceea ce trezește în mod necesar teama de eșec...!”
Mulțumesc, Maestre Sagino! În ziua aceea, nu doar am înțeles, mi-am dat seama că tehnica, munca exterioară, are sensul de a elibera o muncă interioară, care transformă persoana care practică.
* 2011. Mirmande. În biroul meu, o fotografie: chipul unui călugăr khmer.
Hirano Roshi, care conduce o sesshin(sesiune intensă de meditație, nt) la Centru, mă întreabă: „De ce această fotografie?”
Pentru că atunci când mă opresc în fața acestui chip, simt că îmi spune: ”iată cineva care mai are mult de lucru la sine”.
Hirano Roshi se uită la fotografie și, după un moment, îmi spune: „E curios; când mă uit la acest chip, simt că îmi spune: iată cineva care lucrează bine la sine...!”
Mulțumesc, Hirano Roshi! Fotografia, acum, mă inspiră să practic FĂRĂ un scop.
* 2013 Mirmande. Sesshin condusă de Hirano Rôshi.
În decurs de doi ani, avem cam aceeași vârstă, îi spun că, pe măsură ce îmbătrânesc, îmi este din ce în ce mai greu să obțin și să mențin o postură verticală în timpul practicii zazen și Kin-Hin .
Zâmbește și spune: „Jack San, la vârsta noastră, a fi drept înseamnă a accepta să fii strâmb...!”
Aveam nevoie de acest răspuns pentru a recunoaște că deși practic, sunt încă atașat de un trecut care nu mai există și nu va mai exista niciodată.
Aveam nevoie de acest răspuns pentru a realiza că viața îmi este dată aici și acum, că îmbătrânirea îmi este dată aici și acum. Și că datoria mea față de mine și față de studenții pe care îi îndrum este să stau așezat strâmb cât mai bine posibil și să merg strâmb cât mai bine posibil!
A cădea de șapte ori, a te ridica de opt ori! Aceasta este calea. Calea ?
Timp de aproximativ un secol, diverse căi ale înțelepciunii au ajuns pe țărmurile vestice. Printre cele mai cunoscute se numără Yoga, Tai Chi, Aikido, Kyudo, Chado și Zado (zazen).
Trăsătura distinctivă a acestor căi ale înțelepciunii este combinarea stăpânirii unei tehnici fizice cu cunoașterea de sine. Și toate acestea au un singur scop: realizarea sinelui adevărat.
De ce să practici zazen? Hirano Roshi răspunde: „Dacă practici cu adevărat zazen, corpul ia forma calmului!”
Adevărat!
Christian Bobin în în prefața unei lucrări pe care o datorăm lui Yoko Orimo (”Ca Luna în (în mijlocul apei” - Arta și Spiritualitatea Japoniei, publicată de Sully) scrie: „Occidentul, secat de sânge și pe punctul de a se autodevora, fură de ceva vreme din Orient ceea ce crede a fi ÎNȚELEPCIUNEA sa. În această jefuire, el o distorsionează, transformând-o doar în ceea ce ÎNȚELEGE: tehnici, rețete, cunoștințe.”
Dacă practici cu adevărat! La începutul anului 1970, în timpul unei șederi la Paris, Graf Dürckheim a participat pentru prima dată la o sesiune de antrenament de Aikido condusă de Maestrul Masamichi Noro. Particip la această sesiune și mărturisesc că simt o anumită mândrie. Aroganța mea nu a durat mult. După antrenament, Graf Dürckheim mi-a pus o întrebare:
„Jacques, ești sigur că Aikido-ul pe care îl practici este CHIAR Aikido?”
Există câteva remarci greu de înghițit. Dar, după ce le-am digerat, trebuie să spun: Mulțumesc, Graf Dürckheim. Întrebarea dumneavoastră nu numai că mi-a schimbat modul de a practica și de a preda, dar a transformat și continuă să transforme felul meu de a fi în lume.
Jacques CastermaneCENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel : (+ 33) 04 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr
