Ascultă corpul în timp ce se destinde. Ascultă corpul în timp ce consimte să primească ceea ce i se oferă; corpul este cel care ne ghidează și ne inițiază în sensul lui „da”. Un „da” care nu are nicio legătură cu resemnarea. Este un „da” deschis, vesel, aerisit care, spre marea noastră surprindere, ne extinde mintea.
Nu impunem destindere corpului; îi permitem corpului să ne învețe cum să o facem. Prin această destindere ajungem la deschidere, această posibilitate de a fi prezenți în noi înșine fără respingere.
Destinderea nu este un prealabil; este spațiul pentru un eveniment, o deschidere către lucrurile așa cum se prezintă, către viață așa cum este ea. Toată atenția trebuie să fie concentrată asupra modului în care destinderea ne face sensibili la apariția fenomenelor. Rămâneți întotdeauna cât mai aproape de ceea ce se întâmplă, de ceea ce apare și, astfel, rămâneți prezent în momentul prezent.
Această destindere, care depășește cu mult un beneficiu fizic, este necesară pentru menținerea unei posturi verticale, deoarece oferă flexibilitate.
Pe măsură ce destinderea se instalează, contemplă această atitudine a întregii tale ființe, primind cu bucurie ceea ce se întâmplă. Observă cum ești abandonat în mod natural prezenței momentului și unui anumit mod de a-l locui. Te abandonezi complet, permiți întregii tale ființe să fie acolo.
Ceea ce devine important nu este ceea ce percepi, ci modul în care percepi ceea ce ți se prezintă, fie el nesemnificativ sau măreț. Acest lucru este suficient în sine. Este suficient în sensul că nu este nevoie să cauți nimic altceva în altă parte; totul ajunge în plenitudinea sa.
Pe măsură ce te deschizi complet acestei destinderi care apare, te regăsești în perfectă aliniere cu ceea ce te-a așteptat dintotdeauna, fără știrea ta. Nu poate fi altfel decât este. Această calitate apare de la sine; vine de nicăieri. Pur și simplu permiți momentului să se desfășoare în fața ta, în plenitudinea sa, fără explicații.
Destinderea nu este pur și simplu încetarea unei stări de tensiune; ea însoțește practicantul către sursa mereu emergentă a unei ordini interioare, care este realizată ca un moment de grație.
Conform lui Dürckheim, starea de grație care caracterizează o experiență nu este rezultatul unei acțiuni, ci cel al acceptării (precedate de recunoaștere) a ceva ce preexistă la baza fiecărei ființe umane. Acest „ceva” este de ordinul unui dar.
Destinderea, înțeleasă ca atitudine de a primi ceea ce ne este dat, se prezintă astfel ca posibilitatea unei întâlniri cu ceea ce există deja. Totul își face loc atunci; nu este nevoie să ne angajăm în conflict. Ordinea astfel percepută ne angajează într-o relație diferită cu haosul exterior.
Destinderea nu este o acțiune preliminară necesară pentru buna desfășurare a sesiunii de meditație; este procesul de integrare fizică a unei experiențe de ordine care, cu plenitudine și unitate, constituie fundamentul Harei.
Dominique Durand
Site-ul Asociației INSTANT Zen Grenoble : https://associationinstant.wixsite.com/associationinstant
Originalul în franceză poate fi citit aici:
https://associationinstant.wixsite.com/associationinstant/post/lettre-n-58-mars
