CENTRE DURCKHEIM, France
O cale pas cu pas
Încurajare pentru practica zilnică
Scrisoare nr. 15 - Septembrie 2025
O conștiință insesizabilă prin gândire
„Zenul ne învață aceasta: atunci când omul renunță la eul obișnuit - și o poate face - ceea ce rămâne nu este nimic. Dimpotrivă, toată viața devine prezentă într-un alt mod. Omul nu mai este un subiect care percepe viața ca o multiplicitate de obiecte delimitate, ci un subiect în care viața este intim prezentă dincolo de obiectivitate și contrarii. Această nouă viziune necesită o expansiune a conștiinței.”
Inevitabil, atunci când vorbim într-o învățătură spirituală despre o schimbare a nivelului de conștiință, rămânând identificați cu conștiința noastră obișnuită, raționăm doar în termenii dobândirii de performanțe superioare care sunt satisfăcătoare pentru EU:
„În sfârșit, îmi voi extinde cunoștințele și puterile!”
Acum, pe de o parte, această altă conștiință este accesibilă doar dacă eul își relaxează strânsoarea și, pe de altă parte, această expansiune a conștiinței este mult mai simplă și mai naturală decât ceea ce mintea poate gândi și imagina. Nu este vorba de a spori sau de a câștiga ceva, ci de a reveni la sursa
conștiinței primare, una și incluzivă, nucleul esențial care suntem cu adevărat și pe care îl cunoaștem, pentru că l-am cunoscut și l-am gustat deja (Cf. scrisoarea anterioară din august 2025 - Esențialul este acolo unde l-am lăsat).
DT Suzuki vorbește despre satori, experiență fugitivă și momentană a adevăratei noastre naturi, ca fiind „o experiență care este atât nouă, cât și veche”. Nouă, pentru că experiența de a fi este constant reînnoită și reînnoibilă. În același timp, acest gust al adevăratului sine ne aduce înapoi la conștiința oceanică în care ne-am început existența, scăldați într-o inconștiență vitală supusă doar legilor viului. Acest sentiment oceanic de unitate și apartenență la ceva mai mare, îl putem, „conștient de data aceasta”, insistă Durckheim, redescoperi ca adulți: este sensul practicii și al angajării pe Cale.
Această posibilitate, care face grandoarea și bogăția „prețioasei vieți umane” (o expresie dragă budiștilor), ne deschide „către Marea Viață” și depășește conștiința noastră rațională obișnuită cu care abordăm de obicei lumea. De aceea, Durckheim o numește conștiință senzitivă superioară sau conștiință supranaturală.
Această întoarcere la conștiința senzitivă, „insesizabilă pentru gândire, dar nu incognoscibilă”, este adesea trăită ca o regresie pentru conștiința rațională proprie ființei umane adulte; conștiință care știe totul, poate face totul, controlează totul și, din punctul său de vedere, va avea, va ști, va putea face tot mai mult.
A miza totul pe înțelegerea intelectuală este un impas pe Calea Zenului.
Nu căutăm cu mintea un răspuns la întrebarea ”cine sunt eu?”, ci ne străduim să simțim, să trăim corporal răspunsul la întrebarea ”ce sunt eu?”.
„Voința de conservare a eului este o dovadă a lipsei de transparență a omului față de natura sa esențială; este un refuz de a se abandona forțelor vieții, ciclului de transformare care este Viața. Tocmai aceasta înăbușă viața autentică în el.”
A practica Zenul înseamnă a trece de la căutarea unui ideal, falsă reprezentare mentală a realității, la o experiență corporală concretă și adevărată.
„Adevărul este o calitate senzorială independentă de voința de a înțelege” amintește Jacques Castermane. Așadar, în loc să căutăm să dobândim facultăți suplimentare, este vorba de a ne desface de tot ceea ce ne ascunde profunzimea, pentru a simți „această viață intim prezentă” care ne animă. Ceea ce știm, ceea ce așteptăm, ceea ce sperăm sunt idei, concepte, „conținuturi” ale conștiinței noastre obișnuite. Trebuie să abandonăm acest obicei de a înțelege lumea prin gândire dacă vrem să ne bucurăm de învățătura corpului viu, Leib: o experiență senzorială și vie.
Noi opunem constant corpul și mintea, cu atât mai mult dacă spunem că suntem pe o cale spirituală:există josnicii materiale pe de o parte, de puțin interes, și, din fericire, mintea spirituală care să ne tragă în sus.
„Este o mare neînțelegere să crezi că exercițiul spiritual este o concentrare asupra unui conținut transcendent, un efort de identificare cu o imagine transcendentă. Această identificare poate fi un moment foarte frumos, dar este o iluzie totală să crezi că prezența unui conținut transcendent în conștiință îl transformă pe om. Sensul căii este transformarea omului, nu umplerea lui cu conținuturi sacre. Sensul exercițiului spiritual este de a deveni altul și, devenind altul, vom vedea diferit și vom vedea altceva.”
Prin angajarea corpului în învățarea unei tehnici, un exercițiu regulat (ceea ce numim exercițiu specific pe Cale) sau într-o prezență atentă la cele mai simple activități zilnice (ceea ce numim cotidianul(viața de zi cu zi) ca exercițiu), ne putem transforma. Atenția susținută ne permite să ne reconectam, clipă de clipă, cu gestul viu care este ființa. „Fă totul puțin mai lent! Ai grijă la Gest! Mai multă fluiditate și demnitate în gest!” Aceste instrucțiuni, repetate de multe ori în practică, contribuie la „a pune ființă în fiecare acțiune”.
Calea Zen ne readuce la experiența senzorială, la subiectivitate, la sentimentul intim al ființei, care nu se bazează pe teorii, dogme sau idei, ci pe experiența corporală imediată a practicantului.
Tehnica, reînnoită de multe ori, ne arată cum să ne reconectam cu profunzimea noastră bazându-ne pe forțe pe care le-am uitat în favoarea forțelor exclusive ale minții.
Deschiderea către „resursele corpului” este sensul sacru al revenirii la bazin, la abdomen, la picioare, în practicarea unui exercițiu, oricât de simplu ar fi: regăsirea și eliberarea forțelor centrului vital, Hara, care poartă și însoțesc omul în conexiunea sa cu viața universală.
Corpul, „câmp de senzații, câmp de acțiuni, câmp de conștiință”, din ce în ce mai liber de tensiuni fizice, emoționale, mentale, ne conectează la inteligența vitală.
Corpul ne cufundă în rădăcinile noastre, printr-o întoarcere la conștiința originară, și realizează pe deplin completitudinea de ființe umane. Singura sursă de liniștire reală?
Și dacă recunoașterea și eliberarea punctului de sprijin vital, Hara, ar fi cheia găsirii unei minți clare și liniștite, a unei inimi încrezătoare și deschise?
Răspunsurile la aceste întrebări nu pot fi decât exersate, gustate, reînnoite.
Joël PAUL
Toate textele sau expresiile scrise cu caractere italice sunt de KG Durckheim
Cărți: „Centrul ființei” - „A medita de ce, cum?”
CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys - 26270 Mirmande - Tel: (+ 33) 04 75 63 06 60 contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr
Completarea mea: și cartea despre cotidianul ca exercițiu este tradusă în românește.
Marcajele cu albastru îm aparțin, V.J.
