Senectutea – un timp pentru Metamorfoză

Sensul senectuţii nu este performanţa, ci maturitatea.
Sensul terapiei persoanei vârstnice începe printr-o încercare
de a o convinge de necesitatea de a deplasa centrul de interes
de la realizarea din lume spre maturitatea interioară.

Psihoterapia persoanelor vârstnice întâlneşte aproape aceleaşi probleme ca în cazul adolescenţei. Un singur lucru diferenţiază situaţia vârstnicului de cea a adolescentului: ineluctabil şi indubitabil, moartea se apropie de acesta. Dacă terapeutul reuşeşte să transmită o relaţie justă cu faptul de a muri, atunci moartea însăşi devine un terapeut. Ea îi aduce persoanei vârstnice un dublu mesaj, la care aceasta trebuie, desigur, să fie foarte atentă: „Ai putea să dai drumul la toate cele de care te ţii şi să primeşti ceea ce îţi este mai în interior destinat”.

Suferinţa în lumina terapiei iniţiatice

Ştim astăzi că o mare parte din bolile fizice sunt înrădăcinate în psihic, şi de asemenea că ele pot fi tratate prin mijloace psihologice. A trebuit să se facă un mare pas înainte pentru a nu mai considera boala numai pe planul fizic şi a ne orienta spre o terapie psihosomatică; tot la fel, astăzi, rămâne de îndeplinit drumul care va conduce de la o terapie pragmatică – doar în slujba eului existenţial – la o terapie iniţiatică în slujba eliberării Fiinţei. Terapia iniţiatică îi deschide omului calea spre o Realitate metafizică şi metapsihică din el însuşi, care nu este rezultatul unei speculaţii şi nici al unei credinţe religioase, ci este rodul unei experienţe, experienţa cea mai profundă care îi este dat omului să o trăiască. Realitatea experimentală despre care este vorba aici nu a fost recunoscută până acum, căci ea se situează în afara câmpului de experienţe naturale şi inteligibile. Totuşi, este vorba, prin aceste experienţe, de a atinge Realităţi pe care se bazează orice religie vie.

 

Condiţii fundamentale pentru evoluţia interioară

Condiţia oricărui exerciţiu care favorizează evoluţia interioară este presentimentul sau experienţa propriei Fiinţe. Fără contactul cu ea, orice exerciţiu deviază sau ajunge la un impas, adică la o disciplină impusă care suprimă, în favoarea unei concepţii exclusiv exterioare de „sănătate şi virtute”, Adevărul Fiinţei autentice. Omul care rămâne insensibil la ritmul Fiinţei sale nu înţelege suferinţa decât exterior. El va atribui unor cauze exterioare tot ceea ce aduce atingere facultăţii sale de lucru. Se va strădui să găsească explicaţia suferinţelor sale interioare într-o greşeală comisă în privinţa unui imperativ de ordin existenţial, al unei doctrine religioase sau al unei autorităţi oarecare. Dar supraîncărcarea cu o aparenţă „virtuoasă” a „eului” său existenţial ratat îl îndepărtează şi mai mult de Fiinţa lui esenţială.  

Orice tentativă care vizează realizarea proiecţiei unei personalităţi idealizate, fără o decantare a inconştientului şi fără un contact cu Fiinţa esenţială este condamnată la eşec. Pentru că numai la acest contact învaţă omul să simtă şi să discearnă ceea ce este autentic şi constituie premisele unei realizări personale esenţialmente adevărate. Numai făcând experienţa Fiinţei lui, şi nu altfel, omul se va simţi „mişcat” de către FIINŢĂ şi deschis dezvoltării „formei” corespunzătoare Fiinţei lui esenţiale care îl eliberează de orice formă de adaptare.

Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Pag. 41-42, Editura HERALD, AICI

La multi ani!

 LA MULTI ANI !

Vã doresc
UN AN NOU FANTASTIC ! 

Ah! Emoţia sacră a atomului care descoperă în străfundul lui
chipul Universului… 

Ce murmur prodigios, dacă am putea să-l auzim, 
cel al gemetelor fără număr care au pregătit naşterea noastră,
amestecate cu chemările fără număr care coboară spre noi din viitor. 

Pentru o parte infimă, dar reală,
succesul enormei afaceri, al imensei naşteri universale,
se află în mâinile celui mai mic dintre noi. 

Pierre Teilhard de Chardin – Etre plus, Ed. du Seuil, pag.81

A fi centrat în mod just

A fi centrat în mod just semnifică mult mai mult decât o ancorare în centru, care să ne permită să "facem faţă" în existenţă.

Paul Cezanne- Small Forest    Sursa foto:www.paul-cezanne.org

Centrul just al omului este "acolo" unde el corespunde Fiinţei sale autentice.

K.G. Durckheim - Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD, pag. 97

Klaus Iohannis. Există sperantă pentru România cu asa un Presedinte

Cetăţenii acestei ţări merită mai mult decât un statut de rang secund, decât postura stânjenitoare de rudă săracă a Vestului către care ne tot uităm cu jind de un sfert de secol. A venit timpul ca valorile performanţei să fie puse în acţiune tocmai pentru ca aspiraţia de atâta amar de timp să se transforme, în sfârşit, în realităţi palpabile: stabilitate economică, bunăstare şi certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie. (pag. 206)

Faptul că studenţii de la noi nu au o motivaţie care să-i orienteze spre performanţă nu este doar un fapt izolat. Cred că întregul climat din societatea noastră merge pe o cale greşită. Când am venit cu mesajul – nou şi pentru oamenii din partid, şi pentru strategi – că vreau să generez schimbare, n-au prea înţeles ce spun. Eu vreau să schimb tot, inclusiv atitudinea societăţii faţă de ea însăşi. Mi se pare că ne complacem într-un dolce far niente  şi că preferăm să ne plângem, în loc să muncim ca să schimbăm lucrurile. Iar acesta este un aspect vital. Ca să ai o societate motivată, trebuie să ai oameni motivaţi, iar pe oameni începi să-i motivezi încă din şcoală. Mai târziu va fi mai greu, deşi nu imposibil. (Pag. 83-84)

Eu sunt un candidat diferit şi aşa m-am poziţionat de la bun început: vreau să fac altfel de politică si am pur şi simplu un alt tip de discurs. Dacă lumea s-a obişnuit cu un anumit fel de a vorbi, poate mai spumos, mai alert, nu înseamnă că trebuie să fim toţi la fel. Eu vin cu discursul care mă caracterizează pe mine, care se suprapune peste felul meu de a fi, peste modul în care înţeleg eu statura şi prestanţa unei persoane publice. Este un fel de a fi mai cum­pănit, mai chibzuit şi, cred eu, mai responsabil si mai implicat. Consider că avem suficient divertisment şi că politicienii sunt datori să aducă în spaţiul public altceva. Acesta este felul în care fac eu politică şi pe care vreau să îl propun românilor. Vreau să fiu ales Preşedinte al României fiindcă eu cred că această ţară merită respect, proiecte duse la capăt, si nu doar povestite la televizor, practici oneste — pe scurt, o nouă etică.

Niciodată nu am încăput în vreun rol: nu am fost un actor ales fiindcă aş fi corespuns unei imagini create de media sau de altcineva. Şi, da, este ceva deosebit în această campanie: eu, discursul pe care îl adopt şi modelul de ţară pe care îl propun eu — o Românie a lucrului bine făcut. Misiunea mea, ca Preşedinte al României, va fi aceea de a construi, împreună cu românii, o ţară a lucrurilor făcute cum trebuie. Iar aşa ceva nu se întâmplă practicând injuria, jocul abil de culise şi prefăcătoria lozincardă. Se întâmplă doar dacă muncim împreună, ne spri-jinim unii pe alţii şi avem toată încrederea că se poate. Şi se poate!

          Din volumul: Klaus Iohannis - PAS CU PAS, Editura Curtea Veche, 2014

       Mai multe fragmente extrase din carte aici:        http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Klaus_Iohannis_PAS_CU_PAS.htm

           Detalii carte pe site-ul editurii Curtea Veche aici:
http://www.curteaveche.ro/carti/noi-aparitii/pas-cu-pas-klaus-iohannis.html

           Şi se poate! ... Pas cu pas...

           Detalii carte pe site-ul editurii Curtea Veche aici

Wolfram Helke - A atinge sufletul prin corp (LeibTerapia)

Leibterapia Personală - practică şi teorie - după Karlfried Graf Dürckheim

Wolfram Helke n. 1942

Site personal: http://www.helke-info.de/11.0.html

Călătoria omului în interiorul corpului său
este adevăratul sens
al prezenţei lui pe pământ.

Wolfram Helke – Toucher l’âme par le corps. 
La Leibtherapie selon K.G. Dürckheim, pag. 317 

Wolfram Helke – Toucher l’âme par le corps. La Leibtherapie selon K.G. Dürckheim,

Detalii carte pe AMAZON.fr aici

Titlul cãrtii în germanã, limba în care a fost scrisã cartea:
Körper - Seele - Geist wahrnehmen:
Praxis und Theorie der personalen Leibtherapie nach Karlfried Graf Dürckheim

Detalii carte pe AMAZON.de aici

Carte de o valoare inestimabilă. Mai ales pentru noi, cei din România, unde vreme de 40 de ani nu a putut pătrunde nici o lumină, nimic din descoperirile despre om făcute în acest timp în lumea liberă.Este vorba de o prezentare a Leibterapiei, terapia prin corp, inventată şi practicată de K.G. Durckheim, care la rândul lui a format mulţi alţi terapeuţi specializaţi, fiecare în felul lui original, în atingerea sufletului prin corp.Wolfram Helke este unul dintre terapeutii formati la Rutte, Centrul de întâlniri si formare în terapie initiaticã, din Pãdurea Neagrã.

Despre "atitudinile incomode" ale omului aflat pe Cale...

Când un om,
pe care vrem să-l ajutăm, 
este la capătul puterilor din cauza separării de Fiinţa lui,
trebuie, uneori, să găsim forţa
de a renunţa la un fel de încurajare consolatoare, 
pentru a-l ghida în funcţie de adevărul său profund,
acest adevăr al Fiinţei a cărui non-manifestare este cauza suferinţei sale. Trebuie să avem curajul de a fi „noi înşine”, adică un om pe cale, şi să-l chemăm şi pe celălalt pe cale. Nu se pune problema de „a-l chema la ordine”, ceea ce l-ar întări şi mai mult în eul lui; ci de a-l apela spre imaginea lui esenţială, spre „sine însuşi”, spre Fiinţa lui; Omul adevărat va prefera mai degrabă să suporte suferinţa din fidelitate faţă de Fiinţa lui autentică, decât să cumpere eliberarea din această suferinţă printr-o trădare faţă de Ea. O stare de sănătate contrară Fiinţei, „facultăţi productive” care sufocă sentimentul Fiinţei, o adaptare la existenţă care voalează Fiinţa, devin nefaste pe termen lung. Chemarea Fiinţei, dacă este ascultată, degajează o forţă care transformă toată suferinţa într-un mod miraculos. Putem avea întotdeauna încredere în această forţă binefăcătoare a Fiinţei; ea dizolvă rigiditatea atât de dureroasă cauzată de răspunsurile eronate ce au fost date în diferitele circumstanţe ale vieţii noastre şi condiţionate de ele. Şi, în plus, această forţă eliberează în noi puterea creatoare a „fondului”.

K.G. Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD

Cartea de AICI

A aparut cartea CALEA INTERIOARA. Cotidianul ca exercitiu

A apãrut minunea asteptatã, 

Calea interioarã. Cotidianul ca exercitiu
de K.G. Durckheim

La Editura HERALD AICI

...carte recomandatã de DILEMA VECHE...

...si de mine...

Graţie şi experienţa Fiinţei

Graţia,
care este considerată de către omul natural 
ca un dar care îi vine de la un Dumnezeu exterior,
este pentru omul iniţiatic accesul la conştiinţa Dumnezeului interior,
din propria sa fiinţă şi din cea a oricărei realităţi naturale date ca obiectivă. 

În timp ce pentru omul natural Exerciţiul este redus la o performanţă
fizică, psihică sau morală, suscitată de dorinţele
şi de voinţa unui eu natural plin de bune intenţii,
şi care, în consecinţă, nu dă niciodată acces la Graţia divină,
el înseamnă pentru omul iniţiatic a deveni conştient de Graţia specifică fiinţei lui proprii pentru a i se conforma. A i se conforma, adică a lăsa să se exprime dorinţa ei de deschidere, a se strădui la transparenţă pentru a putea să O primească şi să-i permită să se manifeste în existenţa lui, în el şi prin intermediul lui.

În timp ce conştiinţa omului natural,
din cauza tendinţei ei spontane de a menţine, a prelungi şi a viza „echilibrul static”,
se opune dinamismului unei Vieţi care tinde la o permanentă transformare, 
Elanul provenit din Fiinţă spre realizare, eliberare şi transformare
este pentru omul iniţiatic principiul* acţiunii şi cunoaşterii sale. Şi astfel, Ceea ce este cunoscut şi cel care cunoaşte se întâlnesc şi se descoperă reciproc în Fiinţă, adică în Christos.

Pentru omul iniţiatic, raportul dintre travaliul** spiritual şi Graţie
nu se mai defineşte prin opoziţia dintre ceea ce face şi ceea ce primeşte,
ci prin ceea ce este el însuşi în mod inconştient prin raport cu Fiinţa,
şi ceea ce poate să devină datorită exerciţiilor specifice care îl fac
să ia cunoştinţă de Principiul de Viaţă, 
ceea ce debuşează spre o autentică Realizare de  sine.

Karlfried Graf Durckheim – L’expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 54

Erfahrung der Transzendenz...

O carte care trebuie neapărat tradusă în româneşte.
Este o sinteză a viziunii lui K.G. Durckheim. 

*principiul - în sensul de "cauza primară, originea". N.T.
** travaliu - în sensul de "muncă, lucru". N.T.

A trăi sub semnul Transcendenţei Imanente

A trăi sub semnul Transcendenţei Imanente înseamnă a te adăpa la o abundentă Sursă de Forţă, dar înseamnă şi a avea forţa de a fi autentic, forţa de a-ţi recunoaşte propria slăbiciune. Omul trebuie în continuu să se depăşească, în fond, el trebuie mereu să ştie şi să facă mai mult decât poate prin sine însuşi. Aceasta înseamnă a fi uman. Transcendenţa Imanentă poate să-l ajute pe om să ceară de la el eforturi de care ar fi incapabil dacă nu ar avea în el această legătură cu Supra-umanul. Căci există în fiecare om mult mai mult decât forţele eului terestru ordinar, în fiecare există "un potenţial de forţe supra-umane” în slujba unor sentimente particulare, a anumitor acţiuni de care el nu este capabil decât pentru că există în el „ceva” care depăşeşte forţele lui naturale. Singur, omul care nu stă într-o atitudine absolut depărtată de Imaginea înnăscută pe care o poartă în el, de Imaginea a ceea ce trebuie să devină el, poate, în anumite circumstanţe, să-şi depăşească forţele sale naturale. Căci Imaginea a ceea ce trebuie să devină un om conform Fiinţei lui esenţiale conţine totdeauna partea supra-umană a acestui om. Singur cel care îşi depăşeşte capacităţile naturale poate să devină Cel care este destinat să devină potrivit Fiinţei lui esenţiale. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne comportăm de o manieră contrară adevărului nostru interior, dar este posibil să ni se ceară, în anumite cazuri, să depăşim capacităţile de care natura ne face capabili.

Karlfried Graf Durckheim – L'expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 170

Din capitolul EXPERIENTA TRANSCENDENTEI  tradus partial aici 

Experienta Transcendentei - update

Epoca noastră este pe cale să descopere această lege fundamentală: 

ceea ce este necesar sunt mai puţin actele specific religioase

cât o stare de suflet,

o dispoziţie de spirit, care să facă din om

un cineva pe care „prezenţa lui Dumnezeu” să nu-l părăsească niciodată.

Karlfried Graf Durckheim – L'expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 174  

În curând o nouă carte de K.G. Durckheim în româneste

Aşa va arăta: 

Sensul practicii

          Din cartea aflată în pregătire la Editura HERALD, apărută deja și epuizată (2022)

          K.G. Durckheim - Cotidianul ca exerciţiu pe calea metamorfozei

Sensul practicii este acela de a-l conduce pe omul, separat de Fiinţa lui autentică, la integralitatea lui, la sănătatea lui (Wieder-Heil-Werden).

Ce înseamnă: „a fi sănătos”[1] (Heil)? 

Sănătos nu este omul care s-a adaptat pur şi simplu lumii, stăpânindu-şi cu succes existenţa, arătându-se sociabil, eficace în lume, în timp ce rămâne surd la apelurile Fiinţei lui. 

Este sănătos, dimpotrivă, numai omul care se deschide energiilor izvorâte din propriul său „fond”, care devine apt să le primească, să acţioneze în funcţie de aceste forţe care îl regenerează şi îl orientează.

Este sănătos doar omul care, în mijlocul unei lumi aride, dezordonate şi sfâşiate de conflicte este capabil să manifeste abundenţa supranaturală, autenticitatea sensului şi unitatea salvatoare a FIINŢEI supranaturale. Dar niciodată omul nu realizează definitiv aceasta. El este întotdeauna pe cale.

De aceea este sănătos doar omul care trăieşte printr-o „formulă de viaţă” pe care contactul cu FIINŢA i-a permis să o degajeze şi datorită căreia el se poate menţine pe Calea metamorfozei.

KG Durckheim - Calea interioară. Cotidianul ca exercițiu, Editura HERALD

---

[1] Heil poate însemna: sănătos, întreg, vindecat, scăpat, salvat, mântuit. Toate sensurile pot fi la fel de valabile aici. (n.t.)

Gândul zilei - cotidianul ca exerciţiu

Din cartea aflată în pregătire la Editura HERALD...

Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea decât atunci când va descoperi ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă. În această nostalgie, omul presimte FIINŢA DIVINĂ care presează spre manifestarea ei prin Fiinţa esenţială. În fondul lui, omul aspiră la ceea ce el este şi la ceea ce trebuie să fie, ca Fiinţă autentică. Fericirea lui depinde, în cele din urmă, de o stare care corespunde vocaţiei pe care o primeşte de la Fiinţa lui. El nu poate răspunde acestei vocaţii decât în măsura în care i se supune în toată libertatea, în cotidian.

Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor care ne barează drumul spre culmile Divinului. Ci este o punte care să ne lege de ele. Dar trebuie ca noi să destrămăm vălul care acoperă conştiinţa noastră şi ne ascunde vederea lor; trebuie să distrugem zidul care ne interzice accesul la ele. Aşadar: a trăi cotidianul ca „practică”. Nici un moment particular nu este în mod special necesar. Fiecare clipă ne invită la reflectare şi la confruntare. Nu există pas de acţiune, oricare ar fi scopul exterior, care să nu conţină „şansa interioară” de a ne plonja tot mai mult în adevăr.

Fie că mergem, fie că suntem aşezaţi sau în picioare, fie că scriem, că vorbim sau că tăcem, fie că ne apărăm sau că atacăm, că ajutăm sau că servim o operă oricare ar fi aceasta, toate, absolut toate, conţin şansa de a putea fi efectuate într-o atitudine şi o dispoziţie graţie cărora contactul nostru cu Fiinţa se instalează, şi se poate afirma tot mai mult. Şi această şansă o realizăm în exerciţiul gestului pur. 

K.G. Durckheim – Der Alltag als Ubung, pag. 46-47, Verlag Hans Huber

 Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu,  Editura HERALD, AICI