CENTRE DURCKHEIM
D'instant en instant
Scrisoare de încurajare pentru practica zazenului
Scrisoare nr. 129 — august 2025
Esențialul este acolo unde l-am lăsat!
Dacă nu am ști care sunt tragediile specifice ființelor umane, nu trebuie decât să ascultăm — între două reclame — informațiile oferite în buclă de către mass-media.
Suficient pentru a alimenta anxietatea și stările care o însoțesc pentru tot restul zilei. Există oare motive să ne întrebăm dacă existența noastră are un sens? La această întrebare Graf Dürckheim răspunde astfel: „În afară de tragediile umane din trecut, prezent sau viitor care ne mișcă, mulți oameni au astăzi o intuiție sau o premoniție dincolo de spațiu și timp a unui nucleu secret. Un nucleu secret care poate da sens existenței noastre în lume așa cum este, fără a aștepta ca aceasta să se schimbe. Acest nucleu secret este ceea ce maestrul Zen desemnează drept adevărata noastră natură și ceea ce eu numesc ființa noastră esențială. »
Esențialul! Ce este acesta? Răspunsurile, atunci când sunt propuse de un filosof, un psihanalist, un om de știință sau un membru al clerului, diferă foarte mult.
Dacă esențialul este invizibil, nu îl voi vedea niciodată; dacă esențialul este inexprimabil, incomunicabil, care este rostul să încerc să-l descriu; dacă esențialul este metafizic, transcendent și, prin urmare, abstract de realitate, se va desfășura într-un crez pe care oricine are dreptul să-l nege.
...Unde ne putem găsi atunci ființa esențială?
„Unde am lăsat-o... unde ne așteaptă”, răspunde Graf Dürckheim.
Calea care pregătește condițiile care permit și favorizează descoperirea ființei noastre esențiale este o cale a experienței și a exercițiului. Exercițiul care vi se propune la Centrul Dürckheim se numește „zazen”.
Zazen înseamnă așteptarea... fără a aștepta nimic... a ceea ce ne așteaptă în realitate!
În timp ce practicam exercițiul numit zazen, într-o frumoasă zi, stând în nemișcare absolută
și nefăcând nimic altceva decât să înfrunt ceea ce înfruntam, mi-a fost dezvăluit un adevăr inevitabil: inspir și nu am nimic de-a face cu asta; expir și nu am nimic de-a face cu asta!
Un fapt evident mi-a izbucnit în fața ochilor: sunt și nu am nimic de-a face cu asta!
Esențialul a fost revelat în prezența INFEZABILULUI (ceea ce nu se poate face).
Ceea ce nu se poate face? Nu este un adevăr conceptual, este adevăratul adevăr.
Ceea ce nu se poate face se oferă senzației. La fel de adevărat ca sentimentul pe care îl ai când îți bagi accidental mâna în apă clocotită. Nimeni nu-ți poate spune că ceea ce simți este ceva doar subiectiv. Este o experiență care ți se impune ca subiect.
Mi-am dat seama că prin alunecarea de la logica înțelegerii la logica sensibilului, omul se trezește la fundamentul lui însuși: propria esență.
Ceea ce m-a bulversat este că, chiar în momentul în care îmbrățișez infezabilul, felul meu de a fi în lume se transformă instantaneu.
„Dacă practici cu adevărat zazen, corpul ia forma calmului.”
Calmul! Nu este un calm care este doar opusul agitației. Este marele calm înnăscut, care atestă și confirmă absența celei mai mici agitații.
Acest mare calm este simptomul stării noastre fundamentale de sănătate. Unde putem găsi acest mare calm liniștitor? Unde l-am lăsat... unde ne așteaptă. În corpul care suntem - din acel moment misterios al fecundării - și în care devenim pe tot parcursul gestației și în primele luni după nașterea fiziologică.
„Metafizica bebelușilor este singura care nu trădează nici pământul, nici cerul”, scrie Christian Bobin. Și adaugă: „Bebelușii sunt marii înțelepți. Adevărata cunoaștere este în ochii lor. (...) Este însăși fața înțelepciunii care nu este o față a cunoașterii. (...)
Una dintre marile lor virtuți este să nu fie orbiți de cunoaștere. Ei privesc fără moralitate, fără filozofie, fără religie, fără nicio precauție. Nu există nicio distanță între ochii lor și Dumnezeu sau îngeri. Sau atomii aerului dacă cineva nu crede în Dumnezeu sau în îngeri. Bebelușii sunt la o foiță de orez distanță de adevăr.”
Michiko Nojiri, o maestră în arta ceremoniei ceaiului, își începea lecțiile cu practica zazen. Introducerea sa în exercițiu era întotdeauna aceeași: „A practica zazen înseamnă a sta ca un bebeluș întins în leagănul său.”
Jacques Castermane
1 Christian Bobin : Le plâtrier siffleur, p. 11-12 – éd. Poesis
CENTRE DURCKHEIM - 1015, rte des Reys de Saulce - 26270 Mirmande - Tel : (+ 33) 04 75 63 06 60
contact@centre-durckheim.com - https://centre-durckheim.fr
