K.G. Durckheim - Contra-formă şi armonie

La Roma – în anul 1925 – am făcut într-o zi o observaţie care a lăsat în mine o profundă impresie. Ea se raporta la aceea că marele pas de la Trecento la Rafael, s-a anunţat printre altele prin faptul manifest că la Rafael, fondul pe care se mişcă figurile active este dintr-odată mult mai mult decât un simplu arierplan; că el posedă mai degrabă o formă vie proprie care, ca şi contra-formă nu mai puţin importantă în sine, întrepătrunde forma pe care o reprezintă figurile pentru a se topi cu ea în acel tot cu armonie atât de fericită.

Gândul zilei (5) - Descoperirea Harei...

Despre Hara

Pe plan biografic, descoperirea harei se leagă de un eveniment precis. Eram la Tokyo, în patul meu. Puternic iritat contra cuiva, mă învârteam dintr-o parte în alta, în acea stare mizerabilă care este un amestec de mânie neputincioasă şi de dorinţă de distrugere. Mi-am amintit deodată că citisem că, într-un asemenea caz, japonezul lasă pur şi simplu să alunece eul său spre abdomen. Nu ştiam mare lucru despre ce era vorba dar… aceasta a reuşit. Dintr-odată am fost calm. Un om răutăcios, care merita fără îndoială o lecţie, exista totuşi undeva, dar aceasta nu mă mai privea personal. Am realizat imediat că am trăit acolo ceva decisiv şi am început să caut oameni capabili care să-mi spună mai mult în această chestiune. Nu era uşor căci, în popor, hara nu era o tradiţie scrisă (japonezii sunt pe cale să traducă cartea mea pe această temă în limba lor), dar eu am aflat despre sensul ei pe lângă maeştrii tuturor  artelor şi în final prin propria mea practică. Pentru un maestru japonez, scopul tuturor artelor era în cele din urmă hara. Care este semnificaţie ei? Hara este o atitudine de ansamblu a omului, ancorat în centrul corpului său, detaşat de micul eu. „Persoana” sa fiind înrădăcinată „altundeva” şi nu în acest eu, el este astfel liber să se consacre datoriei care îi incumbă în momentul prezent (de exemplu să moară, pentru soldat). Nimic nu mai opreşte în el curentul forţei universale de viaţă, nimic nu împiedică experienţa transcendenţei imanente care îl locuieşte, nici forma transparentă pe care o lasă să acţioneze prin el. Este deci de o importanţă capitală pentru „cale” să învăţăm să stăm în hara, pentru a merge, a sta în picioare, a ne aşeza, a lucra, cât şi a vorbi prin hara, a lua lumea, a o forma şi a o suporta prin acest mijloc.

K.G. Durckheim – Pratique de l’expérience spirituelle, ed. Alphée, pag. 48

Gândul zilei (4)

Miracolul FIINŢEI nu se revelează decât în singularitatea unicului. Tot ceea ce este stereotipat sau rutinier, orice generalizare, o împiedică să se manifeste. Cu toate acestea, obişnuitul, familiarul, atunci când ne ating brusc cu prospeţimea necunoscutului şi cu caracterul singularului, pot deveni revelatori ai FIINŢEI. Sunetul unui clopot, deja de mii de ori auzit, arborele de sub fereastra mea pe care îl văd în fiecare zi, un gest cu totul familiar al unuia dintre apropiaţii mei, orice lucru, nu contează care, atunci când ne frapează în spontaneitatea lui primitivă, în purul aici, acum şi astfel, poate să devină purtătorul de cuvânt al FIINŢEI. Şi când aceasta ne atinge, episodul cel mai cotidian devine esenţial. De aceea este important să dezvoltăm o dispoziţie şi o formă de conştiinţă care, despuind lucrurile de vălul obişnuitului şi de sensul lor conceptual, le lasă să ne atingă direct.

K.G. Durckheim - LA VOIE DE LA TRANSCENDANCE. L’homme à la recherché de son integralité, Ed. du Rocher, Monaco, pag. 180

K.G. Durckheim - Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, în această lume...

Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum o înţeleg eu, este o împărăţie a lui Dumnezeu pe pământ, în această lume. Ea este concepută ca o ordine în sânul dezordinii, şi nu ca o stare în care lumea ar fi definitiv organizată, adică ar deveni paradisiacă. Lumina luminează în întuneric. Tocmai pentru acest motiv lumina poate să se manifeste în întunericul acestei lumi de aici. Noi nu avem dreptul să spunem: dacă împărăţia lui Dumnezeu nu este din această lume, atunci noi nu avem nimic de a face cu această lume, şi trebuie să ne refugiem într-o altă lume – mai ales NU aceasta!

Foto: Vincent Van Gogh - Noapte înstelatã

Noi suntem chemaţi să purtăm în această lume obscură şi dezordonată care este a noastră  „ceea ce nu este din această lume”, şi să colaborăm astfel la întrepătrunderea celor două lumi, ai căror cetăţeni suntem. Dar nu realizările sociale pot genera aceasta. În orice loc în care suntem implicaţi în societate şi în care suntem însărcinaţi cu responsabilitate, binecuvântarea acţiunii noastre depinde totdeauna de profunzimea şi de maturitatea persoanei noastre. Realizarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ depinde exclusiv de relaţia vie a fiecărui om luat individual cu transcendenţa.

Este vorba despre a fi mărturie a celeilalte lumi în această lume. Un grup, o instituţie, societatea, nu pot fi martorii supra-mundanului în lume: numai individul poate fi martorul acestuia.

De aceea facem noi aici o lucrare asupra noastră înşine. De aceea urmăm noi calea exerciţiului; şi, dacă reuşim să fim mărturie în această lume a împărăţiei lui Dumnezeu, ne va fi dat să experimentăm darul graţiei.

Karlfried Graf Durckheim – LE DON DE LA GRACE, ed. du ROCHER, vol 2, pag. 427

Semnalare articol despre cartea CENTRUL FIINŢEI

Semnalez cu încântare un nou articol despre cartea CENTRUL FIINTEI
în revista DILEMATECA,
numãrul 61 pe iunie 2011,
apãrut deja sãptãmâna aceasta, la pagina 36
Despre Fiinta esentialã
scris de d-na Alice Popescu.

 Iată articolul:

Despre Fiinţa esenţială

K.G. Dürckheim

Centrul fiinţei. Cuvinte adunate

de Jacques Castermane

Editura Herald, 2011

Jean-Yves Leloup - Absurdul şi Graţia

despre întâlnirea lui Jean-Yves Leloup cu K.G. Durckheim
fragment tradus din L’Absurd et la Grâce, ed. Albin Michel
completat consistent duminică şi luni cu "comentariile" mele

O veste bună:

Minunata carte Hara Die Erdmitte des Menschen ... în româneşte... în curând....

HARA, centrul vital al omului
                  în pregătire certă la Editura Herald...
                          ...probabil în câteva luni va fi pe piaţă...

Hara nu este numai o teorie doctrinală.

Ea este învăţarea unei practici în slujba esenţialului.

Practicarea Harei ajută la stăpânirea vieţii în această lume şi la progresarea pe Cale totodată. Este vorba de Calea care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştiinţa originii sale veşnice şi care îl pregăteşte pentru realizarea vocaţiei lui primordiale, adică revelarea Fiinţei în existenţă.

Întoarcerea omului în centrul lui originar, a omului ajuns străin lui însuşi, a jucat totdeauna un rol decisiv în angajarea pe Cale. Învăţarea şi practicarea Harei, a centrului vital al omului, ajută la conştientizarea acestui proces.

Prezenta lucrare nu are altă pretenţie decât pe aceea de a deschide o poartă spre o înţelepciune născută din experienţa transcendentală, înţelepciune a cărei valoare nu a fost îndeajuns de apreciată până în prezent. Dacă astăzi începe să fie altfel în această privinţă, aceasta nu înseamnă că împrumutăm o concepţie orientală, ci, din contră, înseamnă că ne deschidem unui adevăr propriu tuturor oamenilor – adevăr care nu şi-a croit până acum calea…

...de pe coperta cărţii originale...

Cărţile lui K.G. Durckheim traduse în engleză

K.G. Durckheim - Experienţa numinosului

Foto: Leonid Afremov - The Silence of the fall

Numinosul este calitatea generală prin care ne frapează prezenţa FIINŢEI.

Unul din capitolele interesantei cărţi a Dr. Jacobs, „Înţelepciune indiană şi terapie”, începe prin această observaţie: „Există două feluri de cunoaştere, prima este cea a conştiinţei raţionale, care se raportează la temporal, cealaltă este cunoaşterea spirituală care se ocupă de atemporal.”

Conţinutul revistei Question de – Albin Michel, nr. 81 dedicat lui K.G. Durckheim

Conţinutul numărului 81, din 1989, al revistei Question de – Albin Michel, număr dedicat lui K.G. Durckheim(1896-1988) in memoriam.

Sylvie Révillon : Ikebana – calea florilor

Din volumul QUESTION de - Albin Michel dedicat lui K.G. Durckheim
(prezentare la colocviul de la Saint Baume din 1984 dedicat lui Durckheim şi operei lui)

Foto:http://www.ohararyu.or.jp/

Renata Farah - Influenţa unei întâlniri

Din volumul QUESTION de… Albin Michel dedicat lui K.G. Durckheim
(prezentare la colocviul de la Saint Baume din 1984 dedicat lui Durckheim şi operei lui)

Renata Farah: născută în Egipt, instructor Yoga la Federaţia Naţională de Yoga, Paris.

Întâlnirea cu Karlfried Graf Durckheim a fost pentru mine capitală.
Sunt născută în Orientul Mijlociu, la Alexandria în Egipt. Până nu demult, chiar şi cu ceva zeci de ani în urmă, dacă era multă bucurie la naşterea unui băiat, nu aceeaşi era situaţia atunci când o fată venea pe lume.
Crescând, îţi trebuia mult curaj şi perseverenţă pentru a-ţi accepta condiţia feminină…

Jacques Castermane TERAPIA PRIN CORP

PERSONAL LEIBTERAPIA
Expunere la colocviul de la Saint-Baume, Franţa, colocviu dedicat lui K.G. Durckheim

DOUĂ TEHNICI MAJORE

[...]
Cu toate acestea, două tehnici s-au născut la Rutte: desenul dirijat de Maria Hippius şi „Personal Leibterapia” lui Durckheim.

Gândul zilei (2) - Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor...

Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea decât atunci când va descoperi ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă. În această nostalgie, omul presimte FIINŢA DIVINĂ care „împinge” spre manifestarea ei prin Fiinţa esenţială. În fondul lui, omul aspiră la ceea ce el este şi la ceea ce trebuie să fie, ca Fiinţă autentică. Fericirea lui depinde, în definitiv, de o stare care corespunde vocaţiei pe care o primeşte de la Fiinţa lui. El nu poate răspunde acestei vocaţii decât în măsura în care i se supune în toată libertatea, în cotidian.


Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor care ne barează drumul spre culmile Divinului. Ci este o punte care să ne lege de ele. Dar trebuie ca noi să destrămăm voalul care acoperă conştiinţa noastră şi ne ascunde vederea lor; trebuie să distrugem zidul care ne interzice accesul la ele. Aşadar: a trăi cotidianul ca „practică”. Nici un moment anume nu este în mod special necesar. Fiecare clipă ne invită la reflectare şi la confruntare. Nu există pas de acţiune, oricare ar fi scopul exterior, care să nu conţină „şansa interioară” de a ne plonja tot mai mult în adevăr.


Fie că mergem, fie că suntem aşezaţi sau în picioare, fie că scriem, că vorbim sau că tăcem, fie că ne apărăm sau că atacăm, că ajutăm sau că servim o operă, oricare ar fi aceasta, toate, absolut toate, conţin şansa de a putea fi efectuate într-o atitudine şi o dispoziţie graţie cărora contactul nostru cu Fiinţa se instalează, şi se poate afirma tot mai mult. Şi această şansă o realizăm în exerciţiul gestului pur.

K.G. Durckheim - Pratique de la Voie intérieure.
Le quotidien comme exercice,
Le Courrier du Livre, Paris

Gândul zilei(3)

Când un om suportă în mod curajos să-şi păstreze suferinţa prezentă în conştiinţă
şi să o accepte

– aceeaşi durere poate însoţi meditaţia timp de ore sau zile întregi –

va veni un moment în care se va simţi trecând prin acest zid.

La un nivel profund,

nu numai că va fi eliberat de durerea sa,

dar se va afla el însuşi liber şi
deschis spre ceva care, până atunci,

îi era necunoscut.

K.G. Durckheim – MEDITER. Pourquoi et comment? , ed. Le Courrier du Livre, Paris, pag. 128