Jacques Castermane – Newsletter februarie 2017- Întrebări şi răspunsuri

Jacques Castermane

Ce m-a învăţat meditaţia de atenţie deplină?

Să recunosc un nivel de a fi despre care nimeni, înainte de a-l întâlni pe Graf Dürckheim, nu mi-a vorbit. Încă de la sosirea mea în Pădurea Neagră, unde urma să trăiesc timp de cinci ani de zile şi unde mă voi întoarce apoi în fiecare lună timp de mai bine de cincisprezece ani, el mi-a spus şi repetat: „Mă interesează fiinţa umană în profunzimea sa, în fiinţa sa esenţială. Omul este chemat să descopere în el însuşi această fiinţă esenţială care transpare în anumite experienţe”.

Ce este „aceasta”, fiinţa esenţială?

Iată răspunsul pe care mi l-a dat el la această întrebare pe care nu am întârziat să i-o pun:
”Nu puteţi pune această întrebare: ce este „aceasta”, fiinţa esenţială; pentru că nu este o „aceasta”. Dar fiecare om are şansa de a trăi o experienţă în cursul căreia el se simte ca fiind cel care este în fond; maeştrii Zen vorbesc despre adevărata natură a fiinţei umane.

Atunci când omul se închide într-o cochilie, desemnată peste tot ca fiind ego-ul, el suferă de acea maladie care îi este proprie: angoasa şi stările care o însoţesc (îngrijorări, nelinişte latentă, frică subterană, agitaţie).

Puteţi spune ceva despre această experienţă?

Fiecare poate să recunoască momente de bucurie care alternează cu momente de tristeţe; o stare de a fi încrezător care alternează cu o stare de a fi temători. Este tipic ego-ului (indisociabil de mental) să fie supus acestor mişcări pendulare: calm / agitat ; răbdător / nerăbdător ; alert / indolent ; liniştit / enervat. Lista acestor dispoziţii variabile este lungă. La cele două capete se află, de o parte, depresia şi, de cealaltă, burn-out -ul .

În acelaşi timp, multe femei, bărbaţi, tineri, vârstnici recunosc că li s-a întâmplat să fie purtaţi, sesizaţi, cuprinşi, fie şi numai pentru o clipă, de o trăire interioară de o calitate neobişnuită! Un calm interior, care nu este simplul contrariu al agitaţiei; o linişte interioară, care nu este contrariul zgomotului; o pace interioară care nu este contrariul agitaţiei mentale.

Cine ar îndrăzni să spună că el nu a cunoscut niciodată aceste momente în cursul cărora, fără nici un motiv, a plonjat într-o atmosferă interioară stranie şi, în acelaşi timp, familiară. Familiară pentru că ea ne aminteşte de copilăria noastră timpurie. Unul dintre copiii mei, trebuie să fi avut vreo patru ani, îmi spunea: „Păcat, tata, că nu mă mai simt cu totul „rotund” ca atunci când eram mic”! El recunoştea că nu mai trăia fiind una cu adevărata sa natură, într-o stare de a fi esenţialmente acolo. Jung are dreptate: „Prima jumătate a vieţii constă în a cădea într-o groapă; cealaltă jumătate constă în a ieşi din ea!”

Aceste experienţe sunt ele scopul meditaţiei?

Nu. Exerciţiul meditaţiei pregăteşte condiţiile care permit şi favorizează trezirea la adevărata noastră natură. Şi, astfel, să ajungem să trăim în lumea care este a noastră astăzi (fără a aştepta ca ea să se schimbe), sprijinindu-ne pe adevăratul nostru punct de susţinere: fiinţa noastră esenţială, domeniu al calmului, al încrederii, al echilibrului interior.

Jacques Castermane
http://www.centre-durckheim.com/

Maria Hippius Gräfin Dürckheim: Iniţiere şi individuaţie

Iniţierea trebuie să fie urmată de Individuaţie.

Atunci începe adevărata muncă.

Iniţiaţi există mulţi astăzi,

dar ei nu trag nici o concluzie de aici,

din faptul că o altă uşă li s-a deschis.

Adevărata muncă este munca de individuare a omului.

Dr. Maria Hippius Gräfin Dürckheim (1909-2003)

analistă jungiană,

dr. Maria Hippius

tovarăşa de Cale şi de viaţă a lui K.G. Dürckheim,

”Marea Doamnă a psihologiei abisale germane”(cum o numesc psihoterapeutii  formaţi la centrul de la Todtmoss-Rütte).

Cândva, într-un viitor nu foarte apropiat, este posibil să traduc întreaga dizertaţie a dr. Maria Hippius -Iniţiere şi individuaţie - din volumul consacrat împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui K.G. Durckheim, volum intitulat:Der Mensch als Zeuge des Undendlichen.
Volum editat de Josef Robrecht, Maria Hippius-Grafin Durckheim şi Thomas Arzt, publicat în 1996, Verlag NOVALIS. Foarte interesante toate dizertaţiile.

Nu mai puţin interesante sunt cele din volumul Transzendenz als Erfahrung. Beitrag und Widerhall. Festschrift zum 70. Geburstag von Graf Durckheim,  Otto Wilhelm Barth-Verlag Weilheim/OBB., 1966.

Un site foarte interesant cu informaţii la zi despre activitatea continuatorilor formaţi la Centrul de întâlniri şi formare în psihologie existenţială de la  Rutte-Todtmoos este site-ul lui Dr. Dr. Josef Robrecht aici: http://www.psychotherapie-schwarzwald.de/

Sensul Zenului (continuare 2) - A acţiona pornind de la fiinţă

A acţiona fără a acţiona nu înseamnă  a nu face nimic. Este o acţiune puternică care se naşte spontan dintr-o stare în care persoana a devenit transparentă fiinţei sale profunde. Este starea în care eul se retrage, în loc să introducă o separaţie între natura sa esenţială şi lume, substituind forţa sa cu cea care vine din fiinţa sa profundă.

Sensul Zenului (continuare 1) - Exerciţiul mijlocului just

...mijlocul just este acea stare senină şi imperturbabilă în care tot ceea ce fiinţa umană face sau renunţă să facă se raportează la destinul său.

Sensul Zenului

Sensul exerciţiilor. Satori – noua naştere – începutul căii.

Care este principalul scop al Zenului? Naşterea din nou şi transformarea persoanei umane plecând de la experienţa Fiinţei. Zenul ne învaţă calea de eliberare a naturii noastre profunde afară din lanţurile unui eu dependent de lume. Această învăţătură nu utilizează mijloacele unei gândiri analitice, discursive, nici nu ia forma unei credinţe dogmatice sau ale unei metafizici speculative, ci se prezintă ca o cale de experienţă şi de exerciţiu.

Vã doresc un AN NOU FERICIT în care sã cresteti !

          Fiinţa umană trebuie să se menţină în creştere, şi să crească mereu, fără sfârşit!

În tirul cu arcul, ca şi în învăţarea oricărei arte, important, în cele din urmă, nu este ceea ce iese, ci ceea ce intră! Adică ceea ce intră în om.

Chiar şi a te antrena pentru o performanţă exterioară serveşte devenirii fiinţei interioare.

Şi care este cel mai mare pericol pentru această fiinţă interioară?
Este acela de a te menţine în ceea ce ai devenit!

Fiinţa umană trebuie să se menţină în creştere,
şi să crească mereu,
fără sfârşit!

K.G. Durckheim - Merveilleux chat et autres recits zen
Un fragment din aceastã carte este în curs de traducere. Zilele acestea va fi gata.
Este cartea care contine si povestirea despre arta pisicii minunate... 

Asadar urarea mea de An Nou este:
Un AN NOU FERICIT în care sã cresteti !

Edward F. Edinger - EGO ŞI SINE (din vol. Ego si arhetip)

Din colectia  de psihologie jungiană PHILEMON  de la Editura NEMIRA 

EGO ŞI SINE 

un fragment din cartea lui Edward F. Edinger

Ego si arhetip.
Individuarea si functia religioasã a psihicului
Editura NEMIRA, 2014

Detalii carte pe site-ul editurii aici:
https://nemira.ro/ego-si-arhetip

Descoperirea cea mai importantă a lui Jung şi care a avut cele mai multe consecinţe este inconştientul colectiv sau psihicul arhetipal. Datorită cercetărilor sale, ştim acum că psihicul individual nu este doar un produs al experienţei personale. El are si o dimensiune antepersonală sau transpersonală ce se manifestă în tipare şi imagini universale ca acelea găsite în toate religiile şi mitologiile lumii². Datorită descoperirii ulterioare a lui Jung ştim că psihicul arhetipal are un principiu structural sau ordonator ce unifică conţinuturile arhetipale diverse. Acesta este arhetipul central sau arhetipul unităţii pe care Jung l-a numit Sine.

Colectia PHILEMON de psihologie jungiană de la Editura NEMIRA

Semnalez o colectie de carte foarte interesantã pe care tocmai am descoperit-o: la Editura NEMIRA, colectia PHILEMON, coordonatã de Prof. univ. Lavinia Bârlogeanu.

Pentru mai multe detalii rãsfoiti aici: http://philemon.ro/  

Intre timp site-ul a dispărut din on-line.

Calea lui Jung poate fi urmata si de altii?

Da, este urmata si de altii, de catre cei care au nevoie si de altceva decît de o adaptare la viata sociala. În general, oamenii care vor sa se pregateasca ei însisi, printr-o munca interioara, pentru lucruri esentiale, includ aici si moartea,acei oameni carora nu le mai ajunge sau nu li se mai pare destul de ofertanta Biserica pentru ceea ce au de facut în privinta evolutiei lor spirituale, cei care nu mai vor sa-si lase sufletul în grija pastratorilor de suflete. Cea mai mare criza a lumii de astazi este criza spirituala. Degeaba te duci la biserica si lasi totul în seama preotului. Nimeni din exteriorul nostru nu poate face munca pe care ar trebui s-o faca fiecare cu sine. Tipul de interdictie si restrictiile bisericii, toata filozofia binelui si a raului pe care o propovaduieste sînt profund neadaptate realitatii umane. Jung spunea: prefer sa fiu întreg decît sa fiu bun. Nu trebuie sa ne mistificam, e nevoie sa ne aratam asa cum sîntem. Esenta umana presupune si acceptarea Raului, a Umbrei.

interviu care poate fi citit integral aici:  http://philemon.ro/ 

 O

O precizare adăugată mai târziu - 22 ian. 2017 -, după mai multe lecturi despre individuatie: 

Cred cã ceea ce propune KGD este putin, dar esential, diferit de ceea ce propun multi autori pe urma lui C.G. Jung, atunci când vorbesc despre necesitatea individuatiei fãrã a face acest lucru într-o perspectivã mai vastã, dintr-o ratiune sacrã. Se pierde din vedere cã Jung însusi a subliniat importanta întâlnirii omului cu Dumnezeu din sufletul sãu. Si cã nu a recomandat individuatia pentru toatã lumea. 

KGD este luminos, pozitiv, constructiv, dãtãtor de sperantã, deschizãtor de orizont.

Nu toate cãrtile despre individuatie îti lasã impresia aceasta pozitivã. 

Cred că citatul următor exprimă diferenţa:

Atât timp cât o învăţătură despre om va vorbi despre „necesitatea individuaţiei“

şi despre necesitatea pentru el de a redeveni un sine întreg (Zusichselberkommenmussen),

fără a fi fondată pe o ştiinţă a vieţii bazată pe experienţa Fiinţei,

ea va fi în pericol să devină ori o dogmatică plată,

ori să se pună în slujba unei „psihoanalize“ care,

în timp ce pretinde că îl conduce spre „libertatea omului“ ,

îl conduce de fapt spre o dezlegare funestă de forţe primitive.

Din Prefaţa cărţii K.G. Dürckheim - Im Zeichen der großen Erfahrung

Todtmoos im Schwarzwald, November 1950

Calea este ţinta

Dialog cu Karlfried Graf Dürckheim la Rütte, la 30 martie 1985

Interviu luat de psihanalistul jungian Pierre Willequet, 

un apropiat al lui KGD şi un familiar al viziunii lui despre om,

(întrebările sunt avizate, veţi vedea)

Pierre Willequet

 în prezent autor de carte şi psihoterapeut (Franţa şi Elveţia).

Opera lui KGD (1896-1988) este mai întâi istoria unui om. Unul dintre acei oameni- şarniere, la joncţiunea celor doi poli ai omului: cel al interogării arzătoare şi al certitudinii pacificate a înţelepţilor, cel al cunoaşterii profunde de sine şi, de asemenea, al pasajului spre esenţial.  KGD avea aproape 90 de ani la momentul acestui dialog. Parcursul lui este imens şi dacă nu a avut intenţia de a „face şcoală”, el a lăsat discipolilor şi prietenilor săi, după exemplul vieţii sale, respectuoasa descoperire pe care fiecare trebuie să o facă a propriului drum. Prin intermediul cărţilor şi conferinţelor, cât şi a Centrului său de la Rütte, din Germania, el şi-a creat o ascultare atentă printre occidentalii atraşi de căutarea unui echilibru just între tradiţiile spirituale orientale şi noutăţile la fel de vii ale surselor spirituale din occident. El ne livrează aici, prin intermediul unuia dintre apropiaţii săi, nuanţa, entuziasmul şi profunzimea.

A medita? Moment de oprire! (Jacques Castermane)

Repede! Mai repede! Măriţi ritmul! 

Cuvântul „oprire” este astăzi, în lumea întreprinderilor, înţeles ca o ofensă adusă injoncţiunii : a fi performant.

În acelaşi timp, citesc că meditaţia este propusă responsabililor cu managementul diverselor sectoare de întreprindere „pentru ca ei să-şi poată „asuma” stresul cu care sunt confruntaţi zilnic..!.” Găsesc această propunere dăunătoare şi periculoasă. De fapt, a medita în scopul de a putea menţine, în numele unor interese existenţiale şi materiale, un ritm de muncă absurd şi abrutizant  - fără a mai resimţi simptomele care au drept cauză această manieră de a acţiona – este periculos pentru sănătate.

Nota traducătorului la cartea "Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane"

Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:

https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail 

O carte despre maturitate…

Când auzim cuvântul „maturitate”, în general, suntem obişnuiţi să ne gândim la ceva de genul: „Gata cu visările frumoase, dar imposibile, gata cu aspiraţiile măreţe şi nerealizabile de la vârsta idealurilor. Să coborâm cu picioarele pe pământ şi să trecem la treabă!”, înţelegând prin aceasta a trece la viaţa trăită sub imperiul necesităţii, al exigenţelor concrete ale acestei vieţi.

Dar cei care l-au citit deja pe Karlfried Graf Dürckheim ştiu că nu aceasta înseamnă maturitate umană. Aspiraţiile de la vârsta adolescenţei nu trebuie să treacă ca un vis frumos odată cu trecerea anilor. E drept că la vârsta respectivă încă nu pot fi realizate. Dar omul este menit să le regăsească şi să le realizeze odată, după un mare ocol, la adevărata lui maturitate, atunci când în sfârşit simte chemarea de a fi ceea ce este cu adevărat şi când se angajează pe calea maturităţii. Însă cei mai mulţi dintre noi nu ajung niciodată la această realizare…Şi deducem că aşa este normal, aşa este viaţa…

Aşa este viaţa, dar nu acesta este destinul omului…

Afară din Paradis şi totuşi cu el în inimă...ce înseamnă de fapt...

Omul este fiinţa care, deoarece mănâncă din fructul pomului cunoaşterii, dobândeşte o conştiinţă de sine care „fixează” atât lumea cât şi pe el însuşi de o manieră obiectivantă, transformându-le în obiecte. Acest act îl alungă afară din Paradis, adică rămâne pe dinafara Adăpostului „inconştient” al Unităţii vieţii divine. De fiecare dată când gândeşte, simte şi trăieşte în cadrul rigid al acestei conştiinţe obiectivante, repliat în sine însuşi, el se îndepărtează de Marea Unitate. Şi totuşi! În partea cea mai profundă din el însuşi, el rămâne permanent conectat la ea! Această scindare din inima lui, acest conflict al inimii omeneşti este cel care provoacă sacra nelinişte. A reuni aceste două aspecte din noi înşine este sensul suferinţei umane şi nervul vieţii noastre personale.

         K.G. Dürckheim – Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura Herald, pag. 22

Terapia actuală este încă foarte psihologizantă...

Terapia actuală este încă foarte psihologizantă în fundamentele ei teoretice 
şi terapeuţii – când totuşi sunt „analizaţi” sau tocmai pentru că se pretind analizaţi –  nu iau suficient de în serios fundamentele esenţiale, metafizice, ale propriului lor Sine. Este motivul pentru care există pericolul să câştige teren categorii de viziune şi de comprehensiune care nu au nimic de a face cu profunzimile ontologice ale Fiinţei, ci numai cu straturile psihice superficiale, adică cu cele cu referinţe biografice.
Predominanţa unei astfel de atitudini este prejudiciabilă dezvoltării fiinţei.

 K.G. Dürckheim – Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016, pag.154, cartea recent apãrutã 

Este un pericol care s-a şi întâmplat după cum vedem. Au câştigat teren acele categorii de viziune care nu au nimic de a face cu profunzimile ontologice ale Fiinţei, ci numai cu straturile psihice superficiale, adică cu cele cu referinţe biografice.

A apãrut cartea lui K.G.Durckheim: Strãpungerea spre fiintã. Etapele maturitãtii umane

Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:
https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail 

De pe coperta a patra a cărţii:

Unii se vor intreba daca maturitatea nu este un privilegiu rezervat senectutii.

Maturitatea nu este nici expresia unei predispozitii fericite, nici fructul natural al senectutii, ci rezultatul unui travaliu pe care omul îl îndreaptă asupra sa.  

Care este prima conditie în vederea dobândirii maturităţii? A recunoaşte cu toată onestitatea că ea ne lipseste. Trebuie să luăm limpede cunoştinţă de rezistenţele noastre îndreptate împotriva creşterii noastre interioare. Numai atunci vom avea acces la surse. Adversarul, necesar totuşi, este Eul care separă si divizează; iar sursa este fiinţa noastră esentială, obturată însă de Eu. A asculta vocea ei, a o intercepta nu doar în orele liniştite, ci de-a lungul cotidianului dificil, chiar şi în mijlocul muncii mecanizate, aceasta este munca noastră de primă necesitate. 

Fără aceasta dezvoltare a sufletescului esenţial uman, omul ramane, oricare ar fi gradul de dezvoltare a aptitudinilor sale practice sau profesionale, doar jumătate de om, şi aceasta înseamnă imatur. 

Majoritatea nu ştiu că această lipsă de maturitate este extraordinar de răspândită în societate şi că ea este cauza multor eşecuri atât pe plan personal, cât şi pe plan familial (creşterea copiilor) şi, deloc mai putin, pe plan social: lipsa de maturitate a bărbaţilor si a femeilor care ocupă posturi de prim-plan este cauza unei multitudini de ravagii în viaţa celor care sunt încredinţaţi responsabilităţii lor.

Karlfried Graf Dürckheim 

Terapeutica pragmatică şi terapeutica iniţiatică

Sensul oricărei terapeutici este viaţa – viaţa omului, conservarea ei, restabilirea şi împlinirea ei deplină. Viaţa înseamnă două lucruri pentru om: viaţa fizică şi viaţa psihică, viaţa trăită în interior. Medicina modernă recunoaşte din ce în ce mai mult influenţa factorilor psihici asupra sănătăţii fizice. Orice terapeut – şi nu doar psihoterapeutul ci şi orice medic – trebuie să ia în considerare omul în totalitatea lui.

Totalitatea unei fiinţe umane este diferită de totalitatea unui lucru, a unui simplu corp care nu simte nimic. Omul este o fiinţă care are conştiinţă despre sine şi despre viaţa sa. Atunci când vorbim despre totalitatea lui, vrem să spunem că el poate fi un om complet întreg, că el se poate împlini în totalitate ca fiinţă dotată cu facultatea de a percepe.