ESENTIAL! Ispita de a căuta lumina numai în lumină

Trăim astăzi această ispită a Celui Rău, care ne împinge să căutăm lumina numai în lumină. A opune lumina întunericului, „binele” ”răului”, este o greșeală: atunci ar fi suficient ca eu să devin „mai bun” și să evit răul pentru a fi eu însumi luminos. Dar cum rămâne cu răul? 

Ceea ce numim rău este purtător de energii care nu ar trebui nici eliminate, nici refulate, ci trebuie să le privim în față, să le cunoaștem și să le integrăm ca pe o forță. 

Este o atitudine esențială de învățat. 

Cu toții trebuie să înțelegem că există o parte de întuneric în noi și, de asemenea, meditația ne poate ajuta să luăm cunoștință de acest lucru. Totul, de la sfințenie la crimă, există în fiecare dintre noi. Trebuie să o acceptăm. Dacă totuși refuzăm în noi cutare sau cutare instinct, este pentru că suntem departe de adevăr.  

Mă veți întreba: „Dar ce ar trebui să fac cu această parte întunecată?” 

Trebuie să începeți prin a o privi în față. 

”Nu, nu o pot privi în față!” 

Trebuie să o faceți.

Karlfried Graf Dürckheim

Jacques Castermane - ”Când practicăm zazen, corpul ia forma calmului!”

”Când practicăm zazen, corpul ia forma calmului!”

Jacques Castermane

Această indicație, care încheia scrisoarea anterioară, nr. 86, pare să pună o problemă diferiților cititori ai scrisorii D’Instant en Instant.

Dacă înțelegem cuvântul ”corp” ca fiind suma elementelor materiale, organice, care îl compun, această indicație nu are nici un sens. Ba chiar deranjează grav ceea ce numim înțelegerea, adică facultatea intelectuală de a înțelege, de a concepe, de a sesiza ceea ce este inteligibil, dezinteresându-ne de acea abordare universală a realului care este senzația. Înțelegerea, procesul mental, este mijlocul cunoașterii raționale prin opoziție cu cunoașterea intuitivă, senzitivă.

D.T. Suzuki – Satori sau însușirea unui nou punct de vedere

Din cartea Introducere în budismul Zen de Daisetz Teitaro Suzuki, Editura POLIROM, 2015, trad. Neculai Amãlinei

Daisetz Teitaro Suzuki

Fără realizarea satori, nimeni nu poate accede la adevărul Zenului.
Satori este strălucirea neașteptată în conștiință a unui nou adevăr, de neînchipuit până atunci. (...)
Din punct de vedere religios, este o nouă naștere;
pe plan intelectual, este dobândirea unui nou punct de vedere.
Lumea apare acum ca și cum ar fi îmbrăcată într-o haină nouă,
ce pare să acopere toate urâțeniile dualismului,
numit iluzie în modul de exprimare budist.

Tonusul vieții va fi modificat.
Există ceva întineritor în înțelegerea Zenului.

Jacques Castermane - Predarea meditației la Centrul Durckheim?

Scrisoarea nr. 86 – septembrie 2020 de la CENTRE DURCKHEIM

”Există o mie și una moduri de a medita;

nu există decât o manieră de a practica zazen.”

Hirano Katsufumi Roshi

Premisă radicală! Ea are avantajul de a evita amestecarea genurilor.
”Există o mie și una moduri de a medita”!
Sunt propuse astăzi, sub numele de meditație, metode foarte diferite care, în mod curios, se opun unele altora. De exemplu:
- o meditație numită modernă, pentru că e științifică și obiectivă, este opusă meditației numite ancestrală, descrisă ca fiind rituală și subiectivă
- o meditație afirmată ca fiind creștină este opusă meditațiilor budiste
- o meditație botezată laică este opusă unei meditații denunțate ca fiind confesională.
Există temerea că ar exista în curând, în Belgia, o meditație valonă opusă unei meditații flamande. (!, n.t.)

Un alt video făcut de mine, duminică, despre cartea: HARA, centrul vital al omului

Aici:

https://youtu.be/QgaVbi7jb7k

În locul altuia, care era mai mult de test fiind prima mea încercare, pe care l-am șters și am pus în loc un mic video făcut duminică, 6 sept. 2020, în care m-am gândit  să dau un exemplu practic în ideea:

Dacă suntem în Hara altfel vedem viața, lucrurile, ne simțim noi înșine altfel...

Exemplu luat tot din cărțile lui K.G. Durckheim, desigur.

De la minutul 5 și ceva...

Annick de Souzenelle - Vremea dezvăluirii(fragment) - apropo de OPRIREA produsă de coronavirus

Fragmentul în franceză l-am găsit pe blogul Arigah, aici: https://arigahblog.files.wordpress.com/2020/09/devoilement_extrait.pdf

A sosit timpul pentru om, care s-a construit până astăzi din rădăcinile-pământ ale sale, să efectueze o întoarcere la 180 de grade pentru a merge să scoată apă din rădăcinile-cer ale sale.

”Dumnezeu își ascunde cuvântul său, regelui îi revine să îl descopere” spune Cartea Proverbelor (25,2). Am putea să traducem acest verset prin ”Dumnezeu își voalează cuvântul său”; și astăzi vine vremea dezvăluirii. Ca și cum păstrătorii Tradiției s-ar fi lăsat întemnițați de valorile lumii și ale construcțiilor ei mentale – ceea ce simbolizează sclavia Evreilor în Egipt pentru Biblie.

Plăgile Egiptului pot ele să ne lumineze cu privire la ceea ce trăim noi astăzi?

O scurtă prezentare video a cărții CHEMAREA MAESTRULUI SPIRITUAL de K.G. Durckheim

Partea I

Aici:

https://youtu.be/qulP22Or1Zg

Am înlocuit înregistrarea de vineri cu una mai scurtă ca primă parte.

Jacques Castermane - Un om aflat în meditație

Scrisoarea de la Centre Durckheim, France pe august 2020

Poate că ați remarcat că două statuete, cunoscute în lumea întreagă, reprezintă un om aflat în meditație:

Budha și Gânditorul lui Auguste Rodin

Gânditorul! Una dintre sculpturile cele mai celebre din bronz ale lui Auguste Rodin este prezentată ca fiind un om aflat în meditație. Ceea ce caracterizează maniera sa de a fi – ca și corp – este forța și musculatura sa (cu siguranță trezește gelozia adepților body-building-ului!). El nu este numai musculos; ci este încordat, crispat, până în vârful degetelor de la picioare. Aplecat în față, cu capul greu, el pare să reflecteze din greu. ”Gândesc pentru că sunt o ființă gânditoare”, scrie Martin Heidegger. Gânditorul este închis în această parte din el însuși, eul gânditor care fabrică ego-ul, această reprezentare mentală pe care ne-o facem despre noi înșine și cu care ne identificăm

Din nou despre cartea Străpungerea spre ființă

A apărut discuția - purtată sub deviza Cărți deschise pentru minți deschise  - pe pagina de Facebook a Editurii HERALD aici:

 

https://www.facebook.com/edituraherald.ro/videos/vb.151284558283112/2588614884721455/?type=2&theater 

Regret cã, din neatenție, am ratat expresia a ce era mai important:

În om existã ”si o naturã mai înaltã”... spune Maslow. 

La aceastã naturã mai înaltã se referã K.G. Durckheim când vorbeste despre fiinta esentialã, despre ființă, despre străpungerea spre ființă.

Vocea maestrului în viață

Când un om ajunge la calea spre CALE şi decide să-şi consacre existenţa servirii VIEŢII, atunci viaţa însăşi poate să-i devină maestru pe calea interioară. În toate circumstanţele – de exemplu în maniera sa de a se mişca şi de a trata cotidianul, de a face faţă schimbărilor şi loviturilor sorţii, de a reacţiona la suişurile şi coborâşurile existenţei, de a rezista – sau de a ceda – tentaţiilor lumii – în toate lucrurile, odată devenit atent, el va auzi vocea maestrului. Vocea, înaltă sau silenţioasă, care îl exprimă este imposibil să nu fie recunoscută. Ea îi semnalează progresele sau opririle sale, îi spune dacă, la acel moment precis, este pe punctul să se deturneze de la Cale şi să-şi fie infidel sieşi. Datoria de a se pregăti pentru Marea Permeabilitate este necontenit prezentă în mintea omului trezit şi vocea conştiinţei, prin care se manifestă maestrul, nu tace niciodată. Dacă am devenit cu adevărat elevi, orice situaţie cotidiană este un test. Şi noi nu vorbim aici decât despre această stare de discipol.

În confruntările noastre cu viaţa, aşa zisă exterioară, şi cu destinul, suntem mereu tentaţi să pierdem semnificaţia centrală a existenţei noastre. Mii de ocazii – tentaţii sau pericole din lume – ne fac să uităm transcendenţa în favoarea scopurilor apropiate eului, bune sau rele. În loc să ne preocupăm de suferinţa născută din Fiinţa esenţială, interesele noastre se învârt cel mai adesea în jurul grijii cauzate de „poziţia” noastră în lume. Dar tocmai această confruntare cu suferinţele „naturale” formează o componentă esenţială a Căii, o componentă a nucleului. Slujirea VIEŢII nu ne permite să ne sprijinim pe o experienţă, pe care un contact eliberator cu Fiinţa supra-naturală ne-a adus-o, pentru ca de acum înainte să respectăm mai puţin lumea şi noi să ne instalăm pe celălalt ţărm. Căci noi suntem aici pentru a crea spaţiu pentru lumea supranaturală în lume. Pentru a dobândi forţa necesară în lume pentru aceasta, omul trebuie să fie într-un contact cu FIINŢA, aşa încât forma interioară, obţinută datorită acestei centrări interioare pe Fiinţa esenţială, trebuie să fie repusă în discuţie neîncetat prin noi „amestecuri” cu lumea. El trebuie, de asemenea, să înveţe să-şi discearnă umbra. Curajul lui, sau dimpotrivă frica sa, interioare şi exterioare, de suferinţă îi vor dezvălui atunci dacă el se află pe Cale şi sub conducerea – lipsită de indulgenţă – a maestrului. Dacă el este, realmente, pe calea spre CALE, atunci cea mai mică oprire, cea mai mică îndepărtare, trezesc avertismentele maestrului. Şi încuviinţările lui, de asemenea, atunci când suntem „acolo” într-o manieră justă. Şi auzim încurajările atunci când un nou drum se deschide spre CALE. El ne invită să ne continuăm drumul pe care ezităm să ne angajăm, adesea pentru că saltul spre necunoscut ne înspăimântă. Şi când modul nostru de a fi „acolo” este cu adevărat just resimţim aceasta printr-o pace, o linişte vie şi luminoasă, o armonie interioară profundă, care depăşesc orice „mişcare psihică” şi sunt, de asemenea, dincolo de liniştea sau de tumultul lumii. Aşa cum, în timpul unei meditaţii profunde, un zgomot exterior deranjant la început se transformă într-un murmur de fond pentru o miraculoasă linişte interioară, cu totul străină de zgomotul sau de absenţa de zgomot, o stare situată dincolo de linişte şi de zgomot.

A fi cu adevărat trezit la CALE este semnul unei înalte şi rare trepte de evoluţie umană. Contemporanii noştri, pentru care atitudinea „justă” se reduce la trinitatea „capacitate de reuşită, eficacitate şi comportament normal” sunt foarte departe de acest stadiu. Dar cei mai diferenţiaţi dintre ei nu se simt în largul lor. Mai mult încă, ei suferă de presiunea unei lumi în care esenţialul este refulat.

K.G. Durckheim – Chemarea maestrului spiritual, Editura HERALD, 2019, pag.131-133

Așa arăta traducerea inițială, făcută cu responsabilitate... Conform cu originalul în germană.

Pe site-ul Editurii HERALD aici;https://www.edituraherald.ro/cumpara/chemarea-maestrului-spiritual-sensul-indrumarii-spirituale-pe-calea-2104

Câte ceva despre cartea Străpungerea spre Ființă. Etapele maturității umane pe youtube

Câte ceva despre cartea Străpungerea spre Ființă. Etapele maturității umane de K.G. Durckheim și din propria experiență de viață pe această temă pe youtube aici:

https://www.youtube.com/watch?v=DCosjeLeecs 

Începe să-mi placă...

Cea mai sigură metodă de a-ţi învinge frica: a lua taurul de coarne...

Știu că nu se aude prea bine. Totuși depinde și de ”aparate”. Pe unele mai noi se aude bine.

Data viitoare voi căuta să fac să se audă mai bine.

Între timp a mai avut loc o mică discuție în jurul acestei cărți sub deviza generoasă de promovare, inițiată de Editura HERALD, CĂRȚI DESCHISE PENTRU MINȚI DESCHISE.
Când se va publica înregistrarea voi anunța și aici pe blog.
Si va mai fi una în jurul unei alte cărți de K.G. Durckheim, cea despre maestrul interior - CHEMAREA MAESTRULUI SPIRITUAL, apărută în decembrie 2019.

Anne Laure Gannac - Ziua în care am decelerat (am redus viteza)

Anne Laure Gannac este jurnalistă, manager la revista Psychologies.

Asigură cronica culturală de la PLAY RTS (Radio Television Elveția). 

Autoare a:
Mère-fils, l’impossible séparation şi
Divorce, les enfants parlent aux parents (ed. Anne Carrière) 

La birou, şeful meu mă numeşte Lucky Luke şi nu este din cauza perechilor de cizme sau a centurilor mele mari.  Am încercat întotdeauna să scot sabia din teacă mai repede decât umbra mea, nu mă pot abţine, m-am născut grăbită. Când eram copil, îmi doream să fiu adult. Ca toţi copiii, desigur. Dar ceva mai mult, fără îndoială. La 2 ani, mă trezeam devreme pentru a-mi pregăti singură micul dejun, se povesteşte în familie: „Întotdeauna totul făcut mai repede, mai devreme decât toată lumea”. Cine ar prefera să i se spună că a făcut întotdeauna totul mai încet, mai târziu decât ceilalţi? 

Viteza vorbeşte despre precocitate, autonomie, apoi eficienţă, rentabilitate ... Îi uşurează pe părinţi, îi satisface pe angajatori, aranjează prieteni care nu trebuie să aştepte niciodată la întâlniri. Aşadar, nu fără o anumită doză de mândrie, recunosc că sunt de tipul rapid.  Pentru mine, a fi mai devreme este la timp şi a fi la timp înseamnă deja a fi în întârziere. 

Jacques Castermane – Calea acţiunii / Ziua în care am redus viteza

Interesul omului occidental pentru „meditaţie” corespunde unui fapt nou: persoane, din ce în ce mai numeroase, presimt că, în adâncul lor, omul este ceea ce aspiră el să fie. Şi meditaţia ar putea fi acel exerciţiu care pregăteşte condiţiile care permit şi favorizează împlinirea adevăratei noastre naturi de fiinţă umană.

O mică discuţie pe marginea cărţii recent reeditate, HARA centrul vital al omului

O mică discuţie pe marginea cărţii recent reeditate, HARA centrul vital al omului, de Editura HERALD poate fi vizionată pe pagina de Facebook a Editurii HERALD. Link exact pe Facebook nu am. Poza arată așa:

Linkul exact pe youtube este acesta:

https://www.youtube.com/watch?v=W5KJjxLrSlE

Asa arăt eu de fapt.

Cum nu aveam nici o pozã mai actualã la îndemânã,

am oroare de fãcut poze,

am dat poza de acum 5 ani, de la întâlnirea de 40 de ani

de la absolvirea facultãtii, pentru coperta video.

(Dintr-o eroare a mea, newsletterul de la Editura Herald, care anunta înregistrarea și linkul, mi-a intrat la SPAM și l-am găsit abia după vreo 2 săptămâni.)

Cu precizarea că abundă în imperfecţiuni din partea mea. :)
Credeam cã nici nu îndrăznesc să o vizionez…
Ei bine, mi-am făcut curaj şi am vizionat-o... "la rece"... cu obiectivitate.

Si... îmi venea sã plâng... sã cer sã fie stearsã... Dar nu puteam, cã acolo e si munca plinã de rãbdare a domnului Sorin Lucaci, (PR Editura HERALD, până mi-am pus la punct condiţiile tehnice) si a echipei de la Herald.

Nu atât din cauza "perlelor de exprimare", la care voi reveni. Dar înregistrarea nu mã redã în modul meu natural de a fi - mai multe lucruri concurã la acest "dezastru" :): camera video frontalã a telefonului nu foarte performantã, ochelarii de sticlã cu care lucrez doar la computer care îmi dau un aer si mai sever :), plus cã ascund ochii si expresia lor, situarea telefonului undeva prea sus, lipsa totalã a experientei de a mã adresa unui public, deformarea imaginii din cauza transmisiei la distanță si bineinteles emotiile, mai ales la început. Tricoul!... Mă îmbrăcasem inițial mai office, dar îmi era cald, din cauza emoției.

Una din "perlele mele de exprimare" este cea care se referă la modul de a fi şi de asculta „recules în sine” al japonezilor. Expresia pe care am folosit-o eu „se retrag în spate”, adică „în culise” mă gândeam eu, în culisele lor, în sinea lor adică.
Explicaţia este că eu, vorbind extrem de puţin, gândesc în imagini vizuale. Pe care apoi trebuie sã le traduc în cuvinte.

Nu e de mirare că la încercarea mea aberantă de a-l defini pe Dumnezeu…"mai ştiinţific" a picat internetul… în mijlocul înregistrării…

Dar dincolo de mulţimea de „perle de stângăcie” cred că au reuşit să treacă şi să rămână şi câteva precizări bune, esenţiale.

Dacã oamneii ar sti ce importantã este Hara si practicarea ei... Este un EXERCITIU care - practicat constant si sistematic - favorizează ieşirea de sub predominanta Eului si înrãdãcinarea în profunzimea din noi, în fiinta noastrã esentialã, adicã în FIINTÃ, în FIINTA care tine în viatã tot ceea ce existã.
Cel care are Hara se simte sustinut de FIINTÃ orice i-ar aduce viata.

Acea "detaşare" de care se tot vorbeşte (inclusiv Meister Eckhart) - şi care ne sună a răceală şi indiferenţă - este de fapt, în acest caz, realizată de la sine, pentru că este consecinţa acestei înrădăcinări în Fiinţă. Suntem detaşaţi pentru că suntem ancoraţi Altundeva decât în Eu, Altundeva acolo unde ne avem originea cu toţii. Şi, în acest caz, nu mai înseamnă răceală, indiferenţă, deşi, la o privire superficială, poate să pară răceală.

Referitor la lamentaţiile mele: sper sã mai am ocazia sã apar cândva si într-un mod mai natural şi în alte conditţii tehnice în lumea virtualã... să nu rămân în istorie doar cu acest "dezastru" de ”debut on line”.

A cãdea de 7 ori si a te ridica de 8 ori aceasta este CALEA... iată un exemplu!

.........

O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.

De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.

Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.

De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca și consilier terapeutic.

Practicarea Harei contribuie decisiv la procesul de individuare

 Practicarea Harei contribuie decisiv la procesul de individuare, atât prin CLARIFICAREA mentală pe care o favorizează cât şi prin ACCESUL la RESURSELE originale datorită înrădăcinării în Fiinţă.

Lucrările lui Jung şi Neumann au „îmbogăţit considerabil” - spune Dürckheim - lucrarea mea din anii şaizeci şi şaptezeci. Teoria lor despre Selbst (Sine) corespunde conceptului meu de Wesen (Fiinţă esenţială). Jung înţelege „adevăratul sine” ca integrarea sinelui în sânul Welt-Ich (eul existenţial). Această integrare priveşte persoana la propriu, adică omul devenit transparent fiinţei lui în „eul său existenţial”- să ne amintim rădăcina latinăpersonare. Doctrina jungiană a integrării Wesen în sânul Welt-Ich constituie şi astăzi fundamentul  teoretic al conceptului de „cale iniţiatică”, aşa cum îl predăm noi de mai multe decenii în centrul nostru din Pădurea Neagră. Pentru a avansa pe acest drum, trebuie să ajungem să învingem forţele umbrei care se opun pe calea spre adevăratul sine. Este vorba mai puţin de a suprima suferinţa, cât de a trăi acel „mori şi renaşti” pe care îl favorizează terapeutul: fără această fază, procesul de realizare de sine (individuaţia în sens jungian) nu poate să pătrundă. […]  Spre deosebire de şcoala jungiană – spune Maria Hippius – la noi tot procesul de realizare de sine, de la început până la sfârşit, se operează prin intermediul exerciţiului: lucrarea corporală a „corpului care suntem” iluminează (clarifică) transformarea de sine.

Citat din cartea biografică Karlfried Graf Durckheim. O viaţă sub semnul transformării, scrisă de Gerhard Wehr, în Prefaţa cărţii Hara, de aici:https://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2013/10/biografie-karlfried-graf-durckheim.html

O precizare din propria experiență: procesul de individuare este departe de a fi un lucru simplu. Uneori poate să însemne confruntarea cu un rău inimaginabil, inuman, indescriptibil pentru o vreme, dar pe care claritatea percepției pe care o favorizează meditația, așa cum o predă Durckheim, ne ajută să o definim limpede în cele din urmă.

De bună voie nu am alege să trecem prin așa ceva. Dar Viața ne ajută în sensul că situația devine imposibillă și se cere tranșată, cu orice preț. Și vedem libertatea care ne așteaptă dincolo de confruntarea cu Balaurul care ne stă în drum, Balaurul fiind desigur un întreg context de viață.

Pe de altă parte, nu am putea face față acestei confruntări pe viață și pe moarte doar prin simplele puteri naturale dacă nu am avea stabilitatea pe care o oferă rădăcinile bine înfipte în adâncul ființei noastre, dacă nu am fi bine ancorați între Cer și Pămînt. Această ancorare si stabilitatea obtinută sunt efectul practicii sistematice si constante a meditației pe parcursul a ani de zile.

De aceea spun eu că meditația așa cum o predă Durckheim este un ajutor decisiv în procesul de individuare. Mai ales când nu ai absolut pe nimeni nici ca sprijin uman, nici ca maestru spiritual. 

(V.J.)