duminică, 28 iunie 2015

Naturalul este rodul unui imens efort

… acelaşi lucru după zece ani de muncă…

Vedere din Schonbrunn
Din seria Lecţiile lui Durckheim 
G.D. În toate disciplinele de pe cale, tehnica este înainte de toate artificială. Discipolul trebuie să o repete până când într-o bună zi ea să devină o a doua natură. Trebuie să înţelegem că naturalul este rodul unui imens efort. Când începeţi să cântaţi, o faceţi mai întâi plecând de la vocea voastră naturală. Lucrând arta cântului vă pierdeţi această voce. Şi după zece ani de muncă o regăsiţi, dar pe un alt plan.
Sau, un alt exemplu, luaţi cazul unei dansatoare foarte dotate. Are 17 ani, nu ştie nimic dar ţine de natura ei să danseze. Ea trebuie să piardă totul pentru a deveni o mare dansatoare. Un mare pictor se află la un anticar şi priveşte pânzele. Soseşte un tânăr cu o pânză pictată de el. Şi acest mare pictor, apropiindu-se, îi spune anticarului: „Vedeţi, faţă de aceasta, tot ceea ce mi-aţi arătat sunt tablouri fără valoare!” Dar se întoarce apoi spre tânăr şi îi spune: „Nu vă închipuiţi nimic. Dacă îmi aduceţi acelaşi lucru după zece ani de muncă, abia atunci acesta va fi ceva!”
J.C. - … acelaşi lucru după zece ani de muncă…
G.D. – Da… zece ani de muncă, oricare ar fi aceasta, meditaţia, aikido, tirul cu arcul.
J.C. – Aceşti zece ani de muncă sunt durata de trecere de la inconştienţă la conştienţă?
G.D. – În fond, aş putea să răspund da. În sensul în care noi nu putem să dezvoltăm nimic, ci doar să ne deschidem pentru ceea ce este dintotdeauna acolo. Când maestrul Umeji m-a cuprins în braţele lui a fost ca pentru a-mi spune: „Ah, iată, acum natura este din nou completă, Marea Viaţă este în mica viaţă.” Ea este bineînţeles întotdeauna acolo, întotdeauna prezentă. Dar noi nu suntem întotdeauna conştienţi de aceasta.

Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim, pag. 196 

vineri, 5 iunie 2015

Extraordinarul este în profunzimea ordinarului

Din seria Lecţiile lui K.G. Durckheim 

- Ceea ce este dificil este trecerea de la exerciţiul specific la cotidian. Cum să facem?

Această stare de a fi ar trebui să fie mereu arierplanul vieţii cotidiene. Atitudinea meditativă nu este contrară acţiunii. Orice mod de a fi în cotidian merită să fie calificat drept meditativ atunci când omul îşi păstrează spatele încă sprijinit de această altă ambianţă. Este vorba de contactul permanent cu acest fir de aur. Această stare din cotidian este foarte sobră. Nu pare excepţional de frumoasă decât pe arierplanul agitaţiei cotidiene. Dar nu trebuie să căutăm nimic care să fie extraordinar. Extraordinarul este în profunzimea ordinarului. 

Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim, pag. 191
Din seria LES GRANDES TEXTES SPIRITUELS, Editions du ROCHER

O carte foarte bună, de mare folos pentru noi dacă s-ar traduce în româneşte.

luni, 4 mai 2015

Metanoite. Sensul experienţei religioase.

Sarcinii psihologiei profunzimilor, a cărei datorie este de a permite cunoaşterea obstacolelor şi a rezistenţelor pe calea Fiinţei esenţiale şi de a ajuta să fie suprimate, trebuie să i se adauge practica, Exercitium ad integrum. Aceasta înseamnă înainte de toate exerciţiul unei practici meditative care culminează cu o viaţă meditativă. Scopul lor nu va fi înţelegerea mai profundă a unei reprezentări religioase sau a unui text sacru, ci transformarea omului întreg în vederea transparenţei. Semnificaţia meditaţiei şi a tuturor practicilor meditative va fi atunci transparenţa pentru Transcendenţa care ne este imanentă, nouă şi tuturor lucrurilor. Scopul acestei metamorfoze va fi un om care a distrus zidurile care îi limitează şi îi protejează Eul natural. Acest Eu trebuie să fi învăţat să abandoneze aparenţele pentru a-şi putea întâlni umbra esenţială – Fiinţa esenţială refulată. Aceasta trebuie să devină perceptibilă şi să se manifeste în maniera lui de a simţi, de a cunoaşte şi de a structura lumea, dar mai ales în modul pe care-l va avea el însuşi de a deveni conform cu Fiinţa sa esenţială. Această transformare nu priveşte doar comportamentul său în lume, ci sinele său ca Persoană. 
O astfel de metamorfoză a omului ar trebui să fie sensul şi scopul oricărei formări teologice. Aceasta nu ar trebui să se istovească într-o asceză făcută în numele unei morale teologice şi care să conducă la o etică de bună conduită, ci, în sensul unei „metanoite”, ar trebui să conducă la Marea Întoarcere şi la Metamorfoza omului natural în om iniţiatic, cel care îşi fondează existenţa pe Supra-natură. A reduce o formare la fondarea unei etici, înseamnă a face din fariseul fidel legii un model, şi înseamnă a risca să confundăm Crucea lui Christos cu „Crucea Roşie”.

K.G. Durckheim – Von der Erfahrung der Transzendenz, pp 20-21
capitolul Experienţa religioasă. Condiţiile unui dialog fructuos.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

De Pasti 2015... Sărbători Fericite!


Hristos a înviat !


Sursa foto: www.photo-paysage.com

E soare-n ceruri

Si-n inimi e soare
Cu iarna ce moare
Nădejdea învie
Pe firul de iarbă
Pe frageda floare
Cu lacrima plouă
Mărgele de rouă.
Aleargă peste întreaga fire
Fioruri dragi de fericire
Şi toate inimile bat
Hristos a înviat!

Cincinat Pavelescu – Hristos a înviat


 

vineri, 20 martie 2015

Vindecarea de la Fiinţă la Fiinţă


Teza lui Fichte potrivit căreia filosofia unui om este funcţie de ceea ce este acel om poate fi transpusă şi în cazul terapeutului; ceea ce ne permite să spunem: „Realitatea spre care îl conducem pe cineva este legată de cea în care ne aflăm noi înşine”. Şi aceasta este valabil atât pentru realitatea teoretică, cât şi pentru realitatea practică. 

duminică, 15 martie 2015

Eugen Herrigel - ZEN în arta de a trage cu arcul



Tradusă în româneste si publicată de Editura For You.

Câteva fragmente relevante pentru această COMOARĂ de înţelepciune.


Iată care sunt efectele provocate de arta trasului cu arcul: o dezbatere care pătrunde până în ultimele profunzimi ale fiinţei, dezbatere pe care o are arcaşul cu sine însuşi.

miercuri, 11 martie 2015

"Convertirea" la Numinos...



Învăţătura religioasă,
care a devenit în zilele noastre atât de problematică,
în loc să cedeze tentaţiei de raţionalizare şi de popularizare,
ar trebui, dimpotrivă,
să convertească la Numinos,
adică să reînnoade legătura cu simţul, atât de nepopular, al Misterului.
Fiecare epocă îşi are principiile şi reprezentările ei specifice,
esenţială rămâne totuşi această calitate a Numinosului ca atare.
Dacă punem accentul pe ea,
atunci Sursa veşnică poate să continue să curgă,
independent de modificările de conţinut şi de imagini
sub forma cărora a apărut ea dintotdeauna.
K.G. Durckheim – Despre experienţa Transcendenţei
(Von  der Erfahrung der Tranzendenz) 

Cât de actuală este această necesitate... această ÎNTOARCERE spre Numinos.