joi, 24 februarie 2011

Jacques Castermane - Hara!


din volumul Cum am putea fi Zen?

Cartea lui Graf Durckheim, Hara, Centrul vital al omului, este reeditată fără întrerupere de la apariţia ei, în anul 1954 (pentru ediţia în limba franceză). Această lucrare este un cadou pentru omul occidental care a pierdut contactul cu ceea ce Extremul Orient consideră ca fiind centrul originar şi chiar rădăcina spirituală a fiinţei umane. Iată o diferenţă considerabilă în concepţia spiritualităţii. În Occident, omul este calificat spiritual pentru că, spre deosebire de animal, el este capabil să stabilească concepte. Ceea ce îi permite să-şi facă reprezentări ale realului.

Pericolul este acela de a confunda realul şi reprezentarea pe care ne-am făcut-o despre el; conceptul „câine” nu latră şi nu muşcă.

K.G. Durckheim - HARA, centrul vital al omului

            Hara, forţa existenţială

Hara nu este numai o teorie doctrinală.
Este învăţarea unei practici în slujba esenţialului.

Practicarea Harei ajută în acelaşi timp în gestionarea vieţii în această lume şi în progresarea pe Cale. Este vorba de Calea care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştiinţa originii sale veşnice şi care îl pregăteşte în realizarea destinaţiei lui primordiale, adică revelarea Fiinţei în existenţă.

Întoarcerea în centrul originar al lui, al omului ajuns străin lui însuşi, a jucat mereu un rol decisiv în angajarea pe Cale. Învăţarea şi practicarea Harei, a centrului vital al omului, ajută la conştientizarea acestui proces.

Prezenta lucrare nu are altă pretenţie decât pe aceea de a deschide o poartă spre o înţelepciune născută din experienţa transcendentală, înţelepciune a cărei valoare nu a fost îndeajuns de apreciată până în prezent. Dacă astăzi începe să fie altfel în această privinţă, aceasta nu înseamnă că împrumutăm o concepţie orientală, ci, din contră, înseamnă că ne deschidem unui adevăr propriu tuturor oamenilor – adevăr care nu şi-a croit până acum calea…

(De pe coperta spate a cărţii în limba franceză)

luni, 21 februarie 2011

Karlfried Graf Durckheim - REZISTENTELE PE CALEA INTERIOARĂ

ultimul update: 8 martie 2011 orele 19:30

Întotdeauna vor fi în asistenţă oameni care ascultă desigur cu interes, dar care constată cu o anumită groază, că în fond aceasta nu este totuşi pentru ei. Dacă sunt pe deplin oneşti, aceştia nu se vor angaja pe această cale. Este perfect legitim să se spună: „Eu  nu merg.” Acesta nu va fi un om rău cu toate acestea; doar că, calea lui este altundeva. Şi aşa este, căci calea pe care intervine ceea ce numim meditaţie este o cale foarte dificilă. O cale plină de rezistenţe, din care cele mai exterioare (lipsa de timp, lumea rea perturbă calmul nostru) sunt cele mai uşor de surmontat. Este o cale presărată cu obstacole interioare, şi despre acestea aş vrea să vă vorbesc astăzi.

miercuri, 16 februarie 2011

Jacques Castermane despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Jacques Castermane
În câteva zile va apărea cartea CENTRUL FIINŢEI la Editura HERALD,
o carte întocmită de Jacques Castermane din înregistrările discuţiilor cu Durckheim de-a lungul timpului.

Care va arăta cam asa: poza

Jacques Castermane este coordonator al Centrului Durckheim, route de Mirmande, 26270 Saulce-sur-Rhône, Franţa.

Site oficial: http://www.centre-durckheim.com/
„Omul este predispus experienţei Fiinţei nu pentru că este creştin sau budist, ci pentru că este OM. În această calitate are el parte de Fiinţa supranaturală prin Fiinţa sa esenţială.”
                                                    (Karlfried Graf Durckheim)

*
Ceee ce ieri numeam întâmplare a vrut ca eu să-l întâlnesc pe Graf Durckheim în primăvara lui 1967. Ceea ce astăzi numesc destin a vrut ca eu să fiu discipolul lui timp de mai bine de douăzeci de ani. În luna iunie a anului 1980 el m-a invitat să lucrez în numele lui şi acolo este de atunci înainte calea mea.

marți, 15 februarie 2011

Karlfried Graf Durckheim CALEA CARE DUCE LA SINE - update 15.02.2011


Când este just, exerciţiul nu este niciodată un antrenament tehnic pe care îl stăpânim; el implică, dimpotrivă, întotdeauna o reorientare a omului întreg, o modificare a manierei lui de-a-fi-în-lume, care presupune o schimbare în concepţia sa despre real, în ceea ce dă sens vieţii sale, şi în ceea ce omul este sau trebuie să fie pentru a ajunge la autenticitatea lui.

Toţi cei prezenţi aici ştiu că, în ultimii ani, lumea occidentală cunoaşte un val de meditaţie cum nu se poate mai surprinzător. Aceasta este expresia faptului că viaţa, aşa cum este ea în Occident, s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de cel căruia îi incumbă s-o trăiască: vreau să spun, omul. Atunci, retrimis spre sine, el se întreabă: „Cine sunt eu în realitate, şi cine este acesta, din mine, care se întreabă ce este el şi ce i-ar plăcea să fie? Căci nu mai pot să mă mulţumesc pentru multă vreme cu a-mi impune, a-mi arăta zelul şi a mă integra în mod armonios în Tot.”
A nu putea să fii cel care eşti cu adevărat, iată maladia epocii noastre. Când ne vom întâlni noi unii cu alţii aşa cum suntem? Părinţii le cer copiilor lor să se poarte ca fii şi fiice. Dar este oare sigur că ei îşi iau în seamă copiii lor pentru ceea ce sunt aceştia cu adevărat? Şi mai târziu, în viaţă, când ne întâlnim unii cu alţii fără să jucăm rolurile cu care ne-am identificat?

Bine înţeles, fiecare trebuie să-şi joace rolul său, şi totuşi el suferă pentru că se vede închis într-un vulgar ambalaj de Celofan. Toate acestea contribuie puţin câte puţin la conştientizarea care îi împinge pe oameni să fugă de acest mod de viaţă funcţional în care realitatea de azi îi zoreşte. Şi, pentru prima dată, şi oricare le-ar fi datoria socială şi necesităţile pe care viaţa exterioară le impune, ei se întreabă ce sunt ei şi ar vrea să devină conform cu esenţa lor

duminică, 13 februarie 2011

Claude Mettra despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM



Claude Mettra… Scriitor, om al cuvântului şi al întâlnirilor, Claude Mettra a fost pentru mult timp realizator (responsable în fr., n.t.)al emisiunii „Les Chemins de la connaissance” pe France Culture. El i-a consacrat lui Graf Durckheim o minunată serie de emisiuni.

Imaginea lui Karlfried Graf Durckheim, aşa cum mă traversează ea în desimea nopţii consolatoare, mă retrimite mereu la cea a lui Socrate, după spusele lui Platon: la crepuscul filosoful se retrăgea departe de tabără (era atunci când, în pofida voii lui, era în război) şi rămânea în picioare, pe piatră, toată noaptea, indiferent la capriciile şi rigorile anotimpului apoi, venind aurora, el cânta imnul său, soarelui. Şi fără îndoială, pentru a-i adresa astfel cuvânt soarelui, era necesar să se simtă în deplină unitate cu el, să ştie că lumina lui în întinsul cerului este şi lumina care iluminează inima omenească.


Jacques Breton despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM




Jaques Breton este (la data apariţiri cărţii,1990, n.t.) preot catolic, coordonator al unui centru de abordare în spiritul lui Graf Durckheim: centre „Assise”, 29-31, rue Gesnier, Saint-Gervais en Vexin, 95420 Magny en Vexin.

Prima mea întâlnire cu K. Graf Durckheim a  avut loc la Arbresle la una din sesiunile organizate de acest centru pentru disciplinele corpului i ale spiritului.


El mi-a făcut imediat o puternică impresie prin acea prezenţă extraordinară pe care o manifesta. El era prezent. Simţeai în el omul solid, deschis, plin de fermitate, cu o tentă de umor care ni-l făcea foarte simpatic. Mai ales, cum eram fericit să aud de la el cuvinte atât de puternice despre esenţialul vieţii noastre într-un limbaj nou, foarte simplu, foarte adevărat!


Alphonse Goettmann despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Fragment traduse din volumul
MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF Dürckheim

Ed. Dervy/Livres


Karlfried Graf Durckheim, înteleptul din Pãdurea Neagrã, a pãrãsit aceastã lume la sfârsitul anului 1988, la vârsta de 92 de ani. De-a lungul acestor multi ani de cãutare arzãtoare si de lucrarea silentioasã asupra sa, el a aprins o mare luminã pentru o omenire aflatã în cãutare. Dupã modelul maestrilor din toate timpurile, el a venit în ajutor fiecãruia, dar el nu apartinea nimãnui. Sunt multi cei a cãror existentã s-a luminat la întâlnirea cu el

Câtiva dintre ei, printre care Arnaud Desjardins, Jean-Yves Leloup, Annick de Souzenelle, Jean-Pierre Cartier, Jacques Castermane, Monseniorul Germain, au tinut sã evoce aici amintirea lui. Cel mai frumos omagiu al celor care l-au cunoscut trece prin practica mostenitã dupã exemplul sãu decât prin cuvinte.

De aceea aceste mãrturii adunate de Rachel si Alphonse Goettmann nu constituie un "ultim omagiu", ci recunoasterea, de cãtre cãutãtorii trăind, a unui cuvânt si a unei prezente mereu actuale.

(de pe coperta spate a cãrtii)

INTRODUCERE

marți, 8 februarie 2011

Centrul de la Todtmoos-Rütte



Site-ul centrului 
de formare si de întâlniri de psihologie existentială
de la Todtmoos-Rütte este acesta:

http://www.duerckheim-ruette.de

Centrul a fost înfiinţat în 1952 de către Karlfried Graf Durckheim (1896-1998) si Maria Hippius (1909-2003). Activitatea centrului continuă şi azi şi este prestată de oameni formaţi în buna tradiţie a acestui centru.
A se vedea şi site-ul indicat mai jos.





Karlfried Graf Durckheim - Terapia iniţiatică. Calea iniţiatică

din cartea în curs de apariţie (de data asta sper să fie sigur...) la Editura Herald,
CENTRUL FIINŢEI 

Interesul meu pentru Zen
În ceea ce priveşte punctul de vedere religios al activităţii mele, eu nu am discutat niciodată probleme teologice ci m-am ocupat de experienţa religioasă. M-am ocupat de ceea ce eu numesc religiozitatea vie. Şi de asemenea de progresarea, de disciplina, de asceza care favorizează şi permit o asemenea experienţă.

Întâi de toate aş vrea să elimin o neînţelegere, care, dacă vreodată încă există, falsifică înţelegerea învăţăturii mele. Niciodată nu m-am considerat un maestru zen sau ca cineva care învaţă (predă) o practică zen. Este adevărat că am petrecut zece ani în Japonia. Ceea ce m-a interesat în Extremul Orient nu este budismul ci ceea ce s-ar putea numi o religie universală a omului care, ca fiinţă umană, îşi are rădăcina în transcendenţă.

Oriunde am fi, oricare ar fi tradiţia religioasă abordată, putem recunoaşte experienţele şi căile comune. Aceste experienţe comune dezvăluie ceea ce este universal într-un conţinut particular. Ceea ce m-a interesat în zen nu este conţinutul budist ci principiul universal pe care acest conţinut particular îl dezvăluie.

De ce zenul mai degrabă decât o altă ramură a arborelui budismului ? Pentru că filosofia zen este fără îndoială cea care atinge cel mai direct fundamentul uman al unei vieţi religioase şi pentru că zenul propune o progresare care este apropiată de realitatea omului occidental.

Karlfried Graf Durckheim - Etapele maturităţii umane din punct de vedere psihologic şi religios

În cadrul creştinismului, omul trăieşte încordat între credinţă şi cunoaşterea ştiinţifică. Credinţa sa este întemeiată pe revelaţia transmisă prin Sfintele Scripturi. Faţă în faţă cu împărăţia supranaturală se află lumea experienţei existenţiale. Această realitate, omul o cunoaşte şi o stăpâneşte într-o anumită măsură datorită celor cinci simţuri ale sale, datorită inteligenţei sale raţionale şi datorită valorilor tradiţionale. Astfel se întâlnesc, faţă în faţă, credinţa şi cunoaşterea, revelaţia incomprehensibilului şi experienţa. Dar Realitatea Universală a omului mai cuprinde încă o altă dimensiune care se deschide în epoca noastră: cea a experienţei Revelatoare. Pătrundem aici în spaţiul pre şi post-teologic al unei „religiozităţi naturale şi universale”[i]. Se recunoaşte astăzi din ce în ce mai mult că imaginile şi conceptele unei „religii” determinate sunt o interpretare a conţinutului simţit în experienţa Revelatoare a Fiinţei, care se află la baza tuturor religiilor, şi dincoace de orice religie. Această dimensiune a Experienţei Transcendentului depăşeşte orice ordin existenţial.

Numai prin Marea Experienţă poate omul să crească spre maturitatea lui integrală, îndeplinindu-şi destinaţia personală. Orientul nu cunoaşte credinţa într-un Dumnezeu personal. În schimb, el ştie, mai bine decât Occidentul, din totdeauna, că realitatea pe care omul o înţelege şi o stăpâneşte, mai mult sau mai puţin, nu este adevărata Realitate, astfel încât omul care se sprijină conştient pe ea nu găseşte nici împlinirea, nici eliberarea. Sensul meditaţiei este de a repatria sufletul în Această Fiinţă care nu se deschide decât prin Experienţa Revelatoare, şi care purifică omul de dominaţia raţionalului. Sfântul, Maestrul şi Înţeleptul reprezintă maturitatea cea mai înaltă care decurge din această experienţă.

Karlfried Graf Durckheim : Adolescenţa - Trezirea Fiinţei - fragment


Adolescenţa reprezintă zorii fiinţei noastre autentice. Corpul este pregătit să procreeze: pentru întâia oară eul apare ca o problemă : spiritul se avântă spre infinit. Fiinţa din noi se trezeşte. Fiinţa: este Fiinţa incorporată în fiinţa esenţială, este Marea Viaţă care, pentru prima dată, răstoarnă barierele micii vieţi şi se adresează omului într-un limbaj necunoscut până atunci, cel al interiorităţii lui care îl cheamă pe calea Destinaţiei lui.

Un „simţ” nou se iveşte din profunzimile noastre şi ale lumii. Viaţa este debordantă de promisiuni. Tot ceea ce vă înconjoară, natura, oamenii şi lucrurile capătă o semnificaţie misterioasă, făcând să freamăte într-un mod straniu sufletul nostru tânăr. Lumea finită se deschide spre Universului infinit. Din interiorul Sinelui, ţâşnesc forţe secrete, inima este plină de nelinişte, sufletul de presentimente indefinite. O insatisfacţie profundă ne invadează pe neaşteptate, şi ne emoţionează, ca şi cum ar conţine o mare promisiune. Viaţa întreagă este scăldată de o lumină diferită. Existenţa, cea cu contururi net delimitate şi definite, este pusă în discuţie. Vocile naturii, melodii, necaptate până atunci, ale vieţii care izvorãşte, este în continuă mişcare, creşte si se maturizează, murmură, vrăjesc şi par a veni de dincolo de tot ceea ce este sesizabil.

Simona-Grazia Dima - DIALOG DESPRE SACRU

Articol publicat în revista TRIBUNA, nr. 190
O frumoasă carte, surprinzătoare în multe privinţe (Karl Graf Dürckheim, Dialog pe Calea iniţiatică. Convorbiri cu Alphonse Goetmann, recent apărută, în tălmăcirea Vioricăi Juncan, la editura bucureşteană Herald, ce traduce, în mod constant, după 1989, numeroase volume esenţiale de spiritualitate), ne conectează la un schimb incandescent de opinii despre sacru, într-un context original, deoarece ambii interlocutori sunt remarcabili: K. G. Dürckheim (1896–1988), doctor în filosofie şi psihologie, a fost psihoterapeut la Todtmoss (Pădurea Neagră), unde a înfiinţat un Centru de formare şi întâlniri de psihologie existenţială, iar în circa 20 de volume publicate a încercat să traseze o punte, să iniţieze un dialog între mistica creştină şi practica Zen, aprofundată de el în Japonia, cu maeştri de seamă, fără a se abate de la doctrina creştină. O personalitate de anvergură, aşadar, un promotor de seamă al dialogului Est-Vest.
Ineditul formaţiei sale ilustrează un fenomen obişnuit în cultura occidentală, acela că o seamă de psihologi şi terapeuţi preiau, până la un punct, o parte din responsabilităţile unui duhovnic, urmărind să ajungă la cauzele ce încarcă şi distorsionează psihismul omului, pentru a lucra apoi în adâncime asupra acestuia, purificându-l. Al doilea, nu mai puţin interesant, este francezul Alphonse Goetmann, trecut de la catolicism la postura de preot ortodox, absolvent al Institutului Saint Denis (fondat de Vladimir Lossky), adept al misticii răsăritene, care mărturiseşte a fi aflat în interlocutorul său un maestru spiritual care i-a schimbat viaţa.
Aşadar, doi occidentali sensibili la toate manifestările sacrului, de oriunde ar veni ele, fără însă a trăda cadrul creştin al concepţiei lor.

Karlfried Graf Durckheim - RELIGIOZITATE ŞI ÎNŢELEPCIUNE EXISTENŢIALĂ



Cel care crede că introducerea practicii meditaţiei, aşa cum o înţeleg eu, nu este nimic altceva decât a învăţa cum să ne aşezăm şi să respirăm corect se înşală. O asemenea practică de meditaţie ar fi o chestiune pur tehnică, adăugată vieţii obişnuite pentru a produce încă puţin în plus, păstrând în acelaşi timp sănătatea în pofida eforturilor. Eroarea ar fi atunci de a clasa acest exerciţiu în evantaiul de mijloace pe care civilizaţia noastră a ştiut să şi le dea pentru a-i permite omului să rămână indiferent la actele sale ratate. Atunci Totul devine întreprinderea diavolului. Cu siguranţă nu la aceasta trebuie să servească meditaţia.

duminică, 6 februarie 2011

Karlfried Graf Durckheim - ARTA PISICII MINUNATE

- o povestire ZEN -
(din volumul HARA, centrul vital al omului de K.G. Durckheim)
publicat de Editura HERALD
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437



A fost odată un maestru de scrimă cu numele de Shoken. În casa lui se afla un şobolan mare care producea dezordine. Chiar şi în plină zi alerga peste tot. Într-o zi, stăpânul casei l-a închis în camera sa şi i-a spus pisicii sale domestice să-l prindă. Dar şobolanul a sărit la gâtul pisicii şi a muşcat-o cu atâta cruzime încât aceasta nu s-a salvat decât mieunând foarte tare. Apoi Shoken a adus mai multe pisici din vecinătate, renumite pentru marea lor vitejie şi le-a introdus în cameră. Şobolanul era aşezat, strâns ghem într-un colţ şi de cum una din pisici se apropia de el sărea asupra ei, o muşca şi o făcea să fugă. Şobolanul avea un aer atât de feroce încât nici una dintre pisici nu îndrăznea să se apropie încă o dată. Atunci stăpânul casei s-a înfuriat şi a alergat el însuşi după şobolan pentru a-l omorî. Dar acesta evita toate loviturile savantului maestru de scrimă care a spart uşi, shojis, karamis şi alte obiecte în timp ce şobolanul spinteca aerul, rapid ca un fulger, evitând fiecare mişcare. În sfârşit, sărindu-i în faţă, l-a muşcat.

În final, leoarcă de sudoare, Shoken şi-a chemat servitorul: „Se pare”, spuse el, „că la şase sau şapte cho de aici, trăieşte pisica cea mai vitează din lume. Du-te şi adu-o aici”.

Servitorul a adus pisica. De fapt era o pisică care nu părea diferită de celelalte pisici. Nu lăsa impresia că ar fi deosebit de inteligentă, nici deosebit de periculoasă. De aceea maestrul de scrimă nu i-a acordat pe loc neapărat încredere. Cu toate acestea, i-a deschis uşa şi a introdus-o înăuntru. Calmă şi silenţioasă, ca şi cum nu se aştepta la nimic deosebit, pisica a înaintat în încăpere. Şobolanul a avut o tresărire şi n-a mai mişcat. Pisica, în toată simplitatea s-a apropiat încet de el, l-a luat în gură şi l-a scos afară.

Seara, toate pisicile bătute s-au reunit în casa maestrului Shoken. Cu mult respect, i-au oferit bătrânei pisici locul de onoare, au îngenuncheat în faţa ei şi i-au spus cu modestie: „Noi, toate, avem reputaţia de a fi viteze. Ne-am antrenat în această cale şi ne-am ascuţit ghearele pentru a învinge orice şobolan, sau chiar şi vidre sau nevăstuici. Niciodată nu am crezut că poate exista un şobolan atât de puternic. Prin ce artă l-aţi învins cu atâta uşurinţă? Nu faceţi un secret din aceasta şi spuneţi-ne.”

Alphonse Goettmann - In memoriam Karlfried Graf Durckheim

Dragi Prieteni,


Au trecut douăzeci de ani deja… Vrem să împărtăşim cu voi acest eveniment şi ceea ce înseamnă el pentru noi. Graf Durckheim s-a născut în ceruri (expr. fr. pt. „a plecat la cele veşnice”, n.t.) La Todmoos-Rutte, în Pădurea Neagră, la 28 decembrie 1988, la vârsta de 92 de ani. De-a lungul multor ani de căutare ardentă şi de lucrare silenţioasă asupra sa însuşi, el a aprins o mare lumină în acest sfârşit de secol, pentru o umanitate în dezorientare. Durckheim a fost un mare înţelept pentru mulţi, un părinte pentru unii, un iniţiator pentru cei mai mulţi, un prieten de neuitat pentru toţi cei care l-au întâlnit.

A fost exploatat în mii de feluri, a fost însuşit, de multe ori a fost ridicat pe un piedestal sau fãcut albie de porci, unii l-au aşezat în rândul ereticilor şi l-au condamnat ca pe Meister Eckhart în secolul al XIII-lea, alţii s-au lăsat lucraţi de el şi au cunoscut astfel o nouă existenţă. Dar el nu aparţinea nimănui şi, totuşi, îi fecunda pe toţi… Mii de oameni au venit la Rutte, fiecare s-a simţit recunoscut şi iubit în vocaţia lui personală, credincios sau necredincios, urmând o tradiţie (spirituală n.t.) sau alta iar unii, mai ales, fiecare în felul lui. Toţi beneficiau de căldura lui şi avansau în lumina lui.

Şi totuşi, atunci când cineva putea pătrunde, prin graţie, în arcanele credinţei lui Durckheim, atunci această lumină devenea un soare… A fost şi cazul nostru. Unul din momentele cele mai extraordinare pe care le-am putut trăi în această intimitate a fost următorul. Într-o întâlnire memorabilă faţă către faţă, cum vom mai cunoaşte multe de-a lungul anilor, ne-a pus, pe nepusă masă, această întrebare abruptă: „Ce faceţi voi în timpul meditaţiei?” – „Spunem Rugăciunea lui Iisus” am răspuns noi. Atunci, faţa i s-a luminat de o strălucire nemaipomenită şi, după o lungă tăcere, a spus: „Şi eu, de asemenea…!” Am rămas în tăcere: el, fără îndoială, pentru că ne-a arătat comoara sa ascunsă; noi, pentru că un abis s-a deschis în profunzimile noastre şi eram literalmente cuprinşi de ameţeală… Era la începuturile noastre. Până atunci Durckheim era, pentru noi, un fel de monstru sacru de neatins, de o vigoare neobişnuită, iar noi eram la sute de mii de leghe de a bănui în el altceva decât glaciala „roată a metamorfozei”.

Din această zi, o legătură de neclintit ne-a unit; el ne-a dăruit ca moştenire misterul din care se hrănea el însuşi, această realitate de un gen straniu care îl locuia şi despre care nu vorbea niciodată în nici una din sesiunile sau conferinţele lui, nici în cărţile lui. Nici noi, n-am vorbit despre aceasta niciodată în scrierile noastre. Dar acum că Graf este în viziunea Celui pe care nu înceta să-l numească în secret, mesajul lui poate să se desfăşoare până la această totală revelaţie. „Fiinţa”, de care este plină toată opera lui, nu era, pentru el, decât Iisus Christos. A fost, totuşi, de o extremă importanţă ca el să vorbească despre Fiinţă, pentru a lăsa fiecăruia libertatea de a o numi. Aici se vădeşte măreţia omului…

După o tăcere interminabilă, în care acest „mare al Treilea” era, cu siguranţă, în mijlocul relaţiei noastre, la modul tangibil, Durckheim, ca întotdeauna, a trecut la fapte: numai experienţa are, pentru el, primatul şi poate să ne verifice. A luat o foaie de hârtie şi a început să deseneze cum evenimentul „Rugăciunea lui Iisus” trebuia să coboare în suflu, devenind astfel însăşi substanţa a ceea ce el numea „roata metamorfozei”!

Unul din momentele care înflăcărau cel mai mult camera de lucru, până la fulguranţă, era acela în care Durckheim, într-o bâlbâială inefabilă, încerca să spună ce anume deosebea creştinismul de tradiţiile religioase: cuvintele lui despre persoană şi iubirea care duce la revelarea vieţii trinitare în Dumnezeu erau ca o profesiune de credinţă pe care o smulgea din însăşi fiinţa lui. Eram ca sub norul Duhului, la umbra giulgiului din Torino reprezentându-l pe Christos, giulgiu aflat întotdeauna pe peretele din faţa biroului maestrului. Dialogul devenea contemplaţie… Nu mai era nimic de spus, intram, dincolo de cuvinte, în înfiorarea a ceea ce constituie urzeala subiacentă a întregii metafizici a lui Durckheim: dimensiunea trinitară a tuturor lucrurilor. „Nimic nu există în afara Trinităţii”, spunea el, scandând tăcerea prin repetările lente şi succesive… Impresionaţi de lumina unei asemenea credinţe, i-am oferit, cu ocazia următoarei întâlniri, icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov, unul din marile vârfuri ale artei ortodoxe. Şi-a apropiat-o mult de ochii lui, ne mai văzând aproape deloc, a contemplat-o totuşi îndelung, apoi a murmurat: „Este preferata mea…” Şi a aşezat-o pe un corp de mobilă, alături de două mari lumânări, pe care le aprindea cu o încetineală festivă. Nu putea exista o comuniune mai profundă cu oaspetele nostru decât în acest mister abisal care este şi centrul propriei noastre credinţe… Dacă ortodoxia are o „obsesie” aceasta este Trinitatea!

Înainte de a părăsi vechea vilă rustică (unde a fost găzduit, n.t.), în acea zi, în mod spontan, am îngenuncheat înaintea lui, el şi-a pus mâinile peste noi şi ne-a binecuvântat spunând: „Sunteţi făcuţi unul pentru altul… Mergeţi…” Şi ne-a trimis în numele harurilor primite.

Aşa încât, putem mărturisi că Durckheim nu este un maestru printre mulţi alţii. El a contribuit intens la restaurarea în Occident a unei noi maniere de a trăi creştinismul, manieră care, în realitate este cea mai veche. Focul adus de Christos în lume a fost acoperit de secole de deviaţii istorice. A fost nevoie, pentru a se reaprinde, de scânteia câtorva pionieri. Străpungerea spre origini şi spre nucleul primitiv, Durckheim a operat-o pe planul experienţei ontologice şi al vieţii interioare. Viitorul ne-o va dezvălui…

Acum, Karlfried Graf Durckheim a părăsit micul lui cătun din Rutte. Nu mai este la câteva ore şi kilometri de călătorie. Îl simţim acolo, mai prezent ca oricând. Cu ocazia ultimei noastre întâlniri, la patul lui, înainte de marea plecare, Alphonse şi-a pus ,de data aceasta, mâinile peste el, iar el repeta, ca şi Iisus, înainte de moartea sa, apostolilor lui: „Voi sunteţi adevăraţii mei prieteni…” Mulţumim, Graf, pentru a ne fi făcut să simţim astăzi adevărul acestor ultime cuvinte!

Alphonse si Rachel Goettmann


”Moartea este marea Viaţă mereu la lucru. Ea nu este duşmanul de îndepărtat, ci sora care ne dă mâna pentru a trece pragul nunţii cu Fiinţa şi a intra în Ţara pe care, de fapt, nu am părăsit-o niciodată.” (Karlfried Graf Durckheim)

Sursa: Lettre de Bethanie din 18 ianuarie 2009
Site: www.centre-bethanie.org

Viaţa, iubirea, moartea - dialog între Jeanne Guesné şi Karlfried Graf Durckheim

JEANNE GUESNÉ este conferentiarã, scriitoare, alchimistã, culegãtoare de plante, fondatoare în 1990 la Universitatea din Strasbourg, la congresul international al Transpersonanlului, a asociatiei " Les Voies de la Connaissance " Association pour l’Étude et la Recherche pluridisciplinaire des questions fondamentales concernant l’Homme.
Fostã infirmierã, ea a trãit experiente metafizice si paranormale despre care vorbeste cu o rarã profunzime în cãrtile sale. A condus cercetãri sustinute împreunã cu oameni de stiintã despre stãrile modifcate de constiintã.
S-a nãscut la 9 aprilie 1910 la Cusset, aproape de Vichy.

o meditaţie extrasă de revista Nouvelles Clés din cartea
Le 3 e Souffle, de Jeanne Guesn
é, ed. Albin Michel

Pr. Durckheim: „Lumea” întreagă pe care o observăm, şi noi înşine în sânul ei, pot fi percepute ca o tentativă a infinitului de a apărea în finit. Fiecare lucru, fiecare floare, fiecare arbore, fiecare animal, fiecare fiinţă umană, aşa cum este trăieşte, debordează de forţa vieţii care se naşte în el şi tinde fără încetare să apară acolo într-o formă particulară. Noi suntem chemaţi să fim mărturie noi înşine, prin ea şi în ea, a acestui „cu totul altul” care, la început voalat, este destinat să fie manifestat. Pentru cel care s-a trezit la Cale, o cunoaştere arzătoare îi însufleţeşte cu pulsaţia ei zilele şi nopţile într-o experienţă care este o promisiune şi totodatã o misiune.

JEANNE GUESNÉ: Cred că Cunoaşterea care decurge din experienţa contactului direct cu Fiinţa în Sine marchează o etapă, un prag de trecut…

PR. DURCKHEIM: Pentru cel care scapă pentru o clipă de agitaţia vieţii cotidiene, şi care la întâlnirea cu natura pe malul unui râu, în mijlocul pădurii, pe ţărmul oceanului, se eliberează de tensiunile sale, este sigur că el poate gusta experienţa minunată de a se simţi integrat în plenitudinea unei forţe care izvorăşte din adâncul lui şi care îl regenerează.
În această primă luare de contact cu transcendenţa, Conştiinţa Fiinţei îi apare mai net decât prin intermediul valorilor morale şi a diferitelor credinţe religioase. Chiar şi în erotism şi sexualitate, există ceva transcendental care face să explodeze carcanul „conştiinţei care defineşte şi obiectivează” a eului, şi îi permite să depăşească limitele sclerozate ale acestui eu hipertrofiat.
Elementele fundamentale ale exerciţiului ţin de trei aspecte: Atitudine-Respiraţie-Tensiune. Corpul, ca mijloc de expresie, ne vorbeşte prin  „atitudinea”, determinată de centrul de greutate: hara. Prin Respiraţie, începem să luăm încet încet cunoştinţă de corpul „interior” care se deschide şi se închide în ritmul marelui du-te-vino al suflului Vieţii. Şi prin Tensiunea justă, ce rezultă dintr-o atitudine justă şi dintr-o respiraţie justă, învăţăm să „ne lăsăm în umeri”, şi nu să lăsăm să cadă umerii. Învăţăm astfel să „dăm drumul”, adică să ne eliberăm de autoritatea eului nostru. 

Un Maestru Om - interviu revista Nouvelles Clés cu Jacques Castermane



Un Maestru Om
Unul dintre marii discipoli ai înţeleptului german, care a părăsit vesmântul pământesc, ne oferă aici impresia lui despre învăţătura şi moştenirea acestui om care se servea de stări de suflet cotidiene ca materie primă a transformării interioare.

Interviu cu Jacques Castermane, discipol de seamă al lui Graf Durckheim




Jacques Castermane

Nouvelles Clés: Graf Durckheim a murit la 28 decembrie 1988. Dumneavoastra veti conduceţi centrul care-i poartă numele. Aţi fost foarte apropiaţi deci ?

Jacques Castermane: Nimic, dar absolut nimic nu părea să ducă la această întâlnire, la aceşti douăzeci şi doi de ani de colaborare cu el şi la acest fel de filiaţie. Fără îndoială să fie hazardul cel care se numeşte destin? Întâlnirea noastră datează din anul 1967. Era la Bruxellea la Maison d’Erasm, unde Graf Durckheim participa la un colocviu. Imediat curentul a trecut. Am fost profund impresionat de ceea ce spunea şi mai ales de modul lui de a fi. Şi aşa cum a binevoit să scrie în prefaţa cărţii mele „Îl văd încă pe Jacques Castermane la Maison d’Erasme, în îmbrăcămintea sa bleu, aşezat la dreapta mea. Şi, aşa cum se întâmplă adesea atunci când ţii o conferinţă, aveam impresia că vorbeam în mod particular pentru el, impresionat de capacitatea lui de a asculta.”

N.C.: I-aţi devenit discipol?

J.C.: Nu ştiam nimic de ce putea să fie o relaţie între maestru şi discipol. Dar e adevărat că, după câţiva ani, nu puteam să-l numesc altfel. După multă ezitare totuşi, l-am întrebat într-o zi cum vede el diferenţa dintre noi doi. „Diferenţa între cel care se numeşte maestru şi cel care se numeşte discipol? Nu exista diferenţă, amândoi sunt pe aceeaşi cale, doar că aceasta se vede la cel care se numeşte maestru un pic mai mult!”.

N.C.: Este dificil să fii discipolul lui Graf Durckheim?

Lecturi posibile on line despre Durckheim

În franceză:
http://www.centre-bethanie.org/livre_graf_durckheim.htm

În englezã:
BECOMING REAL: ESSAYS ON THE TEACHINGS OF A MASTER
Edited by Alphonse and Rachel Goettmann
Translated by Theodore J. Nottingham
Electronically published by Nottingham Publishing
Translated from the original French:
Regards Inedits sur G raf Durckheim
aici: http://www.centre-bethanie.org/compression/teachings.pdf
Cred totuşi că este "uitată" acolo...
Cartea se poate obţine prin Amazon.com aici:
http://www.amazon.com/Becoming-Real-Essays-Teachings-Master/dp/0966496078/ref=sr_1_6?ie=UTF8&s=books&qid=1271081018&sr=1-6

Articole în româneşte despre Karlfried Graf Durckheim

Un articol scris de Nicolae Stroiescu-Stânişoară în revista Convorbiri literare din martie 2003:
CONTELE KARLFRIED DURCKHEIM: TRANPARENTA TRANSCENDENTEI aici
http://convorbiri-literare.dntis.ro/STINISOARAmar3.html

Un articol scris de poeta Simona-Grazia Dima în revista TRIBUNA,
numãrul 190, din 1-15 august 2010, pagina 6 pe marginea cãrtii DIALOG PE CALEA INITIATICA: DIALOG DESPRE SACRU - poate fi citit aici pe blog:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/02/simona-grazia-dima-dialog-despre-sacru.html


L-am preluat de pe site-ul revistei, alegând din arhivă nr. 190 şi mergând la pagina 6 aici:
http://www.revistatribuna.ro/

Cărţile lui Karlfried Durckheim

Cărţile lui Durckheim scrise în general în germană sunt traduse în franceză, engleză, spaniolă, italiană.

Mai jos sunt câteva din cărţile existente în limba franceză:

Le Centre de l'être (8 octobre 1992)
de Karlfried Graf Dürckheim, Jacques Castermane
L'expérience de la transcendance -- de Karlfried Graf Dürckheim, M.-P. Schelmbach(Traduction)
Le son du silence -- de Karlfried, Graf Dürckheim
Hara, centre vital de l'homme (29 mars 1993)
de Karlfried von Dürckheim –
Le Japon et la culture du silence (6 octobre 1992)
de Karlfried Graf Durckheim
La voie de la transcendance (23 avril 1991)
de Karlfried, Graf Dürckheim
Méditer : Pourquoi et comment? (16 mars 1999)
de Karlfried von Dürckheim
Pratique de la voie intérieure (3 janvier 1994)
de Karlfried, Graf Dürckheim
L'Homme et sa double origine (7 mars 1996)
de Karlfried Graf Dürckheim, Catherine de Bose(
La Percée de l'être ou Les Etapes de la maturité (29 mars 1993)
de Karlfried von Dürckheim
L'Esprit guide : Entretiens (12 mars 1985)
de Karlfried Von Dürckheim, Frantz Woerly
Exercices initiatiques dans la psychothérapie (13 mai 2002)
de Karlfried von Dürckheim
Le Don de la grâce. Conférences de Francfort 1967-1970 (9 septembre 1992)
de Karlfried Graf Durckheim
Pratique de l'expérience spirituelle (7 juin 2005)
de Karlfried von Dürckheim
Le Maître intérieur : Le Maître, le disciple, la voie (12 janvier 1999)
de Karlfried von Dürckheim, Catherine de Bose(Traduction)
 La voie initiatique. Le don de la grâce (16 septembre 1997), ed. du Rocher.
de Karlfried, Graf Dürckheim. Apariţie postumă, ediţie îngrijită de Christa Well în două volume.
Primul volum conţine conferinţele de la Frankfurt din perioada 1967-1970;
vol. 2 conţine, pe lângă conferinţele din perioada 1972-1983, un capitol foarte consistent şi util de răspunsuri practice la întrebările izvorâte din practica meditaţiei.
Cãrtile traduse în francezã, dar nu numai, se pot procura prin www.amazon.fr aici:

http://www.amazon.fr/s/ref=nb_sb_noss?__mk_fr_FR=%C5M%C5Z%D5%D1&url=search-alias%3Dstripbooks&field-keywords=Durckheim&x=0&y=0

Sau, cele care nu se găsesc pe Amazon, se pot obţine prin anticariatele on line, de exemplu:

https://www.booklooker.de - Un anticariat foarte convenabil pentru cărţi în limba germană.
Se poate plăti si prin Paypal în majoritatea cazurilor.
Taxele de expediere sunt relativ mici.
Anticarii de aici sunt seriosi, prompti, amabili.
Vedeti, de exemplu, aici, cărţile lui Karlfried Durckheim la momentul curent:
https://www.booklooker.de/B%C3%BCcher/Autoren/Karlfried+D%FCrckheim

www.AbeBooks.fr
www.PriceMinister.com
Păcat ca PriceMinister nu permite expedierea în România. Am făcut eu o sugestie în acest sens, răspunzând la chestionarul lor, dar cred că nu se întâmplă nimic...
Urmează o scurtă prezentare a cărţilor lui Graf Dürckheim pentru cei interesaţi să cunoască mai mult.

Extrem de interesante suntcele două volume omagiale existente doar în limba germană:

1.Transzendenz als Erfahrung. Beitrag und Widerhall , Otto Wilhelm Barth-Verlag Weilheim/OBB., 1966. Volum omagial cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la naşterea lui K.G. Durckheim.
2. Der Mensch als Zeuge des Undendlichen. Cu ocazia împliniriii a 100 de ani de la naşterea lui K.G. Durckheim. Volum editat de Josef Robrecht, Maria Hippius-Grafin Durckheim şi Thomas Arzt, publicat în 1996, Verlag NOVALIS. 

Inregistrari video cu Karlfried Graf Durckheim

Din fericire s-au pãstrat si câteva înregistrãri video cu Graf Durckheim:

Una din ele este un documentar realizat de Theodore J. Nottingham cu imagini chiar din ultimele zile de viatã ale lui Durckheim (în englezã):

Si un documentar pe care i l-a dedicat televiziunea bavarezã în 1999 cu imagini video din timpul vietii:




Între timp am găsit pe youtube încă niste înregistrări audio cu Durckheim - în germană - , o serie de 6 filmuleţe, aici:

Cărţi publicate în româneşte



1. Dialog pe Calea iniţiatică. Karlfried Durckheim în dialog cu preotul ortodox Alphonse Goettmann, Editura HERLAD, 2007
Detalii carte şi posibilitate de comandă aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=266&title=Dialog%20pe%20Calea%20initiatica


2. CENTRUL FIINŢEI, Editura HERALD, 2011 - cuvinte culese de Jacques Castermane din dialogurile cu K.G. Durckheim de-a lungul timpului. Jacques Castermane a fost discipol timp de 20 de ani al lui Durckheim şi cel pe care l-a ales însuşi Durckheim să-i continue activitatea. Jacques Castermane locuieşte în Franţa şi coordonează centrul DURCKHEIM de la Mirmande, site: http://www.centre-durckheim.com/

Detalii carte şi posibilitate de comandă aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=401


3. HARA, centrul vital al omului - Editura HERALD, 2012
Detalii carte si posibilitate de comandă aici:
http://www.edituraherald.ro/carti/hara-centrul-vital-al-omului-437-detail#.VTAOfNysXqo


4. Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD, 2014
Detalii carte si posibilitate de comandă aici:
http://www.edituraherald.ro/carti/calea-interioara-cotidianul-ca-exercitiu-detail#.VTAOwNysXqo

5. Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016
Detalii carte si posibilitate de comandă aici:
https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail



Pe de altă parte:
Sunt în căutare de editură interesată să publice următoarele două cărţi, ambele foarte utile si cu caracter de practică. Sunt deja traduse de mine într-o primă formă brută.

1
. K.G. Durckheim - Ubung des Leibes auf dem inneren Weg, Verlag Martin Lurz GmbH
Exerciţii iniţiatice asupra corpului.
O carte mică de importanţă practică, terapeutică cu multe poze. A se vedea fragmente din carte aici.:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2016/09/poze-posturi-de-meditatie-pozitii-juste.html#more
sau aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2016/09/terapeutica-pragmatica-si-terapeutica.html#more

2.Jacques Castermane - Les lecons de K.G. Durckheim.
Premiers pas sur le chemin initiatique, Edition du Rocher. E vorba de lecţiile, adică de întâlnirile, de întrebările lui Jacques Castermane şi răspunsurile lui K.G. Durckheim. Sunt întrebările pe care ni le punem şi noi pe Cale, dar nu avem cui le adresa.
Un fragment din carte de exemplu, deşi aici nu este implicat KGD, ci este discuţia cu dr. Tauber aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/search/label/Ignaz%20Tauber

3. A treia carte de dorit în româneşte este : Von der Erfahrung der Transzendenz, Verlag Herder, Freiburg im Breisgau, adică Despre EXPERIENŢA TRANSCENDENŢEI. 
E toată filosofia lui KGD - viziunea despre viaţă în diferite domenii (suferinţa în lumina terapiei iniatice, senectutea -un timp pentru metamorfoză etc)- concentrată aici.
Ştiu că Editura HERALD a iniţiat cu destul timp în urmă demersurile pentru obţinerea drepturilor de traducere şi publicare în româneşte ale acestei cărţi  Dar eu nu ştiu nimic cert. S-ar putea să nu mai fie valabil. S-ar putea să se prefere o metafizică mai uşoară, mai pragmatică ("Totul este doar psihologie"), cu rezultate imediate în existenţă. Poate să fie doar impresia mea...
Dacă există o altă editură interesată de publicarea acestei cărţi lucrurile pot fi clarificate printr-o întrebare la Editura Herald.
Calea spirituală despre care aflăm din cărţile lui K.G. Durckheim este calitativ altceva şi este mai profundă decât dezvoltarea personală pe orizontală, aceasta din urmă fiind o consecinţă a primeia. Este o cunoaştere provenită din experienţă şi nu poate fi receptată ca atare decât pe baza unei experienţe. Ea presupune o angajare pe Cale, o consacrare a omului în urma unei experienţe trăite. Aşadar poate fi probată la modul cel mai real şi plenar doar de cei care s-au angajat pe calea interioară, pe calea spre sine. Şi pentru aceştia cărţile lui KGD sunt  mană cerească, aur curat. Vorbesc din propria experienţă.

Este clar că metafizica lui Durckheim este receptată de mai puţini. La fel ca în cazul celei propuse de C.G. Jung (deşi ceea ce propune KGD este puţin, dar esenţial, diferit de ceea ce propune C.G. Jung). Nu pentru că unii ar fi excluşi de la ea, ci pentru că nu mulţi au dispoziţie pentru ea (nu sunt copţi încă, ar spune KGD).
Aceasta nu înseamnă că metafizica lui KGD trebuie tratată ca o "cenuşăreasă"... Dimpotrivă.

Dar fără să citim cărţile lui KGD nu am şti că această viaţă plenară este posibilă...
Şi nici "semnele" pe care ni le face.
Şi nici cum să accedem la ea.
Şi nici faptul că tocmai când ajungem la capătul puterilor noastre naturale avem şansa unei breşe, a unei străpungeri spre o viaţă nebănuită.

Şi această a treia carte este deja tradusă de mine într-o primă formă.
Fragmente traduse din această carte pe acest blog pot fi găsite printre postările cu eticheta "experienţa transcendenţei", adică printre acestea:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/search/label/experien%C5%A3a%20Transcenden%C5%A3ei

Si mai există multe altele interesante. De exemplu Im Zeichen der grossen Erfahrung (Sub semnul Marii Experienţe), probabil prima sa carte, 1950, din seria de cărţi ale autorului.

Monseniorul Germain despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Monseniorul Germain este (la acea vreme, 1990) episcopul primat al Bisericii Ortodoxe din Franţa şi rector al Institutului de teologie Saint-Denis de la Paris.

Aşa a vrut Dumnezeu ca să ne întâlnim de trei ori, numai de trei ori. Ceea ce reprezenta el şi ceea ce făcea, crea totuşi o intimitate esenţială între noi şi între mediile noastre.


Arnaud Desjardins Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM

Odinioară mare călător, cineast aventurier, realizator pentru televiziunea franceză de minunate filme despre spiritualitatea vie a Orientului, autor a numeroase lucrări, Arnaud Desjardins se consacră astăzi  faptului de a transmite ceea ce a primit, în cadrul Ashramului de la Font d’Isière, continuând în acelaşi timp să publice cărţi.

Aflând despre decesul lui Karlfried Graf Durckheim, suntem mulţi, cred eu, cei care nu resimţim tristeţe, pentru că este cazul să ne bucurăm la ideea că un om ca el a trăit atât de mult printre noi, în Europa.
Durckheim făcea în mod magnific legătura  între tradiţiile din Japonia şi cultura noastră. El exprima prin prezenţa sa ceea ce putem spera şi noi, occidentalii, dacă ne angajăm pe Cale.

Deşi eu nu am fost la drept vorbind unul dintre discipolii săi, Karlfried Graf Durckheim a jucat un rol important în viaţa mea. Prima noastră întâlnire datează încă din 1966. Apariţia în limba franceză a cărţii lui despre hara l-a făcut brusc celebru, şi eu tocmai mă întorceam dintr-un sejur de un an, în India, alături de tibetani, de care puţin occidentali s-au apropiat. Când am mers la el, Durckheim era deja aureolat de prestigiul lui, înconjurat de discipoli şi de admiratori în apartamentul parizian unde ne aflam reuniţi. Am avut atunci un dublu şoc: eram în faţa unui om la costum, a cărui aparenţă nu avea nimic exotic, dar care vizibil era diferit de celelalte persoane prezente, prin aceea că conţinea ceva în plus. Eu am fost, desigur, foarte impresionat de yoghinii hinduşi sau de înţelepţii tibetani; dar Karlfried Graf Durckheim este primul occidental pentru care am simţit, cu toată certitudinea: iată un înţelept!

Pe de altă parte, am fost foarte bulversat de extraordinara sa umilitate, de adânca lui simplitate. Întorcându-se spre mine, el a spus textual: „Am aflat că v-aţi întors dintr-un lung sejur petrecut alături de tibetani; trebuie să vă mărturisesc că totdeauna am găsit budismul tibetan greu de înţeles, prin cărţile pe care le-am citit. Poate că sunteţi în măsură să-mi oferiţi câteva clarificări asupra unor puncte care mi-au scăpat mereu.”

Ideea că acest om poate să-şi declare limitele în prezenţa admiratorilor săi, poate să solicite opinia unui cineast mult mai tânăr decât el, şi care, în plus, nu avea la acea vreme nici o maturitate reală, m-a derutat complet. Niciodată nu am putut uita această lecţie. Şi dacă, odinioară, nu puteam visa să devin un nou Ramana Maharshi, nutream speranţa secretă de a atinge într-o zi calitatea de a fi a lui Karlfried Graf Durckheim.

Am rămas în relaţie cu el, de la an la an. Am participat împreună la o serată la sala Pleyel pentru a-l ajuta pe maestrul Noro să păstreze pura tradiţie a lui aikido. Apoi, acum trei ani, o foarte fidelă elevă a lui Durckheim, care vine frecvent să mă viziteze şi pe mine mi-a spus că el i-a cerut noutăţi despre mine şi şi-a exprimat dorinţa să mă întâlnească. Această dorinţă a răsunat în mine ca un ordin şi am decis să merg. La puţin timp după aceea, mă aflam la Todtmoos în faţa lui Durckheim care era, aşa cum fiecare ştie, atins de tulburări de memorie. Am primit atunci o imensă învăţătură, văzând cum acest om, diminuat în funcţiile lui cerebrale, îşi păstra toată puterea strălucirii sale. Emana din el o impresie de profunzime, de seninătate, evidentă pentru mine, cât şi pentru toţi cei care s-au apropiat de la spre sfârşitul vieţii sale.

Am fost chiar uimit să constat cum mulţi tineri care nu l-au cunoscut pe Durckheim atunci când era în deplină stăpânire a mijloacelor sale, nu erau mai puţin încântaţi de el, aşa cum fusesem eu în 1966. Noi am evocat mai ales amintiri trecute şi, la sfârşitul discuţiei noastre, Karlfried Graf Durckheim mi-a luat mâinile  şi mi-a spus: „Atingeţi-le!” Am avut impresia că nu am venit la Todtmoos decât pentru a auzi acest cuvânt. Se întâmplă, într-adevăr, ca urmare a cererii multor cititori ai cărţilor mele, am acceptat să-i ghidez pe unii dintre ei pe propria lor cale. Or, fiind foarte marcat de India, unde oamenii se ating foarte puţin, eu nu am acordat nici o importanţă contactelor fizice, foarte importante totuşi în alte tradiţii. Am primit mult, de exemplu, de la incursiunile mele în lumea sufită, în care discipolii iau voluntar mâna maestrului, mai degrabă decât să îl salute de la distanţă. Dar cutuma indiană predominase până atunci la mine. Şi aceste cuvinte ale lui Durckheim au fost pentru mine ultimul lui mesaj. Încă aveam nevoia să aud acest „Atingeţi-le!”… Eu ştiu acum cum aceste contacte fizice pot permite comuniunea cu altul şi pot transmite altfel decât prin cuvânt.

În cadrul acestui omagiu adus lui Karlfried Graf Durckheim,  ţin să mai menţionez un ultim punct. Un foarte apropiat discipol al lui Ma Ananda Mayi mi-a povestit că la ieşirea dintr-o lungă discuţie cu Durckheim, Ma – care, să nu uităm, a fost şi rămâne o referinţă spirituală pentru sute de mii de hinduşi şi de occidentali – a declarat: „Acest om este europeanul cel mai evoluat din punct de vedere spiritual pe care l-am întâlnit vreodată.” Ea chiar a adăugat, pentru edificarea discipolilor ei: „Hinduşii au un anumit orgoliu spiritual şi sunt convinşi că occidentalii nu ar putea merge prea departe pe cale. Cu acest om (Durckheim) avem dovada a ceea ce non hinduşii pot atinge.”

Ce pot eu adăuga la aceste cuvinte ale lui Ma Ananda Mayi, decât că pentru mine, ca pentru atâtea persoane atinse de chemarea a ceea ce el însuşi numea „Cel cu totul Altul”, Karlfried Graf Durckheim rămâne un exemplu, o prezenţă, o inspiraţie vie.

Sursa: Fragment tradus din volumul
MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM,
Ed. Dervy/Livres.
Traducerea îmi apartine, V.J. 

Jean-Yves Leloup despre întâlnirea cu Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM



Jean-Yves Leloup este preot ortodox, scriitor, conferenţiar.

Ianuarie 1979. Urmare a unei recomandări a părintelui Besnard, am mers pentru prima oară la Rutte pentru a-l întâlni pe Graf Dürckheim. Intenţia mea era de a publica o carte de dialoguri cu el, întrebându-l despre raporturile cu Zenul, despre psihoterapia iniţiatică şi despre creştinism. Ştiam că avea atunci nişte dificultăţi cu un iezuit german. Un dominican francez mă pusese, de asemenea, în gardă contra acestui „narcisism ontologic” care transpira din opera lui: „Fiinţa nu este Dumnezeu, această ‘transcendenţă interioară’ ar putea foarte bine să fie cea a diavolului…”

Annick de Souzenelle despre Durckheim - din vol. MEMOIRE ETERNELLE POUR GRAF DURCKHEIM




Annick de Souzenelle este psihoterapeută, scriitoare, conferenţiară. La Chapelle, 49190 Rochefort-sur-Loire
Autoarea, printre altele, a cărţii Simbolismul corpului uman.

Site personal: http://souzenelle.free.fr/index.php





Decembrie 1968
Petrecând o zi pe săptămână la Villa Notre-Dame, episcopie a Bisericii Catolice Orthodoxe din Franţa la Paris, pentru a-l ajuta pe Monseniorul Jean[1] într-un secretariat inexistent din lipsă de mijloace financiare, iau masa acolo.

În acea miercuri de decembrie, trecem la masă, când un invitat neaşteptat sună la uşă. Durckheim intră; eu nu-l cunosc, dar sunt uimită de frumuseţea acestui bărbat, o frumuseţe ţinând mai mult de o lumină interioară decât de o calitate a corpului, cea care emană din justeţea unei prezenţe.

Monseniorul. Jean se loveşte peste frunte… Se adaugă încă un tacâm la dreapta episcopului, şi eu mă aflu plasată în faţa acestui bărbat, acestui nobil, care acceptă evenimentul cu o extremă graţie, şi participă la această masă frugală ca şi cum ar participa la un festin. Pentru mine, în orice caz, este festinul. Sunt acolo, aproape de omul pe care îl îndrăgesc ca pe un părinte care mi-a dat viaţa născându-mă la credinţă, adevărată icoană a Tatălui, Sursă de viaţă, şi în faţă cu Durckheim, acest bărbat despre care nu ştiu încă nimic, dar de la care primesc prin toată fiinţa mea comunicarea unei extreme bogăţii.

Karlfried Graf Durckheim - Viaţa şi omul


Din volumul
Karlfried Graf Durckheim – LE MAITRE INTERIUR
(MAESTRUL INTERIOR)

Atunci când este privit prin prisma raportului lui cu omul, Dumnezeu este recunoscut, în general, ca Cel Atot-Puternic căruia el îi datorează supunere, cel pe care-l cheamă în dificultăţi şi cel în care găseşte, în ultimă instanţă, fericirea, securitatea şi pacea. Omul are nevoie de Dumnezeu. El are nevoie de el pentru a nu dispera, pentru a suporta cruzimea lumii şi pentru a surmonta, în final, angoasa în faţa morţii ca şi pe cea  din faţa vieţii.

Dumnezeu este puterea, independentă de om, care îl domină, îl gratifică sau îl nimiceşte. Puterea care când se manifestă, când se ascunde, care îi vorbeşte sau tace. Omul depinde de Dumnezeu. A ne reprezenta astfel această relaţie corespunde totuşi unui anumit stadiu al evoluţiei umane. Este cel în care omul transferă tot ceea ce îi depăşeşte orizontul experienţei lui naturale şi înţelegerea eului său profan în exteriorul lui însuşi, spre o transcendenţă, care are laturile ei de umbră şi de lumină dar care, în orice caz, dispune de puteri fără limite în privinţa lui. Acest mod de a vedea se schimbă atunci când anumite experienţe îl fac să descopere că tot dincolo-ul orizontului lui nu se situează neapărat „în afara lui”. Există, recunoaşte el atunci, o realitate care, în timp ce îi transcende orizontul ordinar, este imanentă omului şi constituie adevăratul lui nucleu, Fiinţa lui esenţială. Astfel se deschide o nouă concepţie a raportului dintre om şi FIINŢA divină. 

Când omul vede, în transcendenţă, FIINŢA divină la lucru în Fiinţa lui esenţială, căutând să se manifeste în el şi prin el, atunci viziunea lui se modifică şi dependenţa lui nu îi mai pare complet unilaterală. Lucrarea divină depinde astfel şi de om, de disponibilitatea lui de a o primi, de a o lăsa să acţioneze în el. O turnantă se poate produce în momentul în care omul percepe şi recunoaşte în el însuşi rezistenţa faţă de ceea ce este în Fiinţa lui esenţială şi care, prin această Fiinţă, ar vrea să devină. Această descoperire are ceva bulversant: faptul că, în pofida micimii lui, omul, poate împiedica Viaţa.

Cine este Karlfried Graf Durckheim


Religiile îi separã pe oameni, dar experienta religioasã îi uneste.

*
Mã intereseazã fiinta umanã
în profunzimea ei, în Fiinta ei esentialã.
Omul este chemat sã descopere în el însusi aceastã
Fiintã esentialã care transpare în anumite experiente.

*
Noi spunem mereu că omul îl caută pe Dumnezeu;
în realitate Dumnezeu îl caută pe om
şi omul are datoria
de a se lăsa găsit.

*
Trăim astăzi un timp de mare schimbare.
Nucleul cel mai intim al omului, Fiinţa lui transcendentă, a rămas de multă vreme în uitare.
Dar rădăcina vie care este ea nu poate fi niciodată distrusă.
De fiecare dată când acest nucleu intim este lăsat în uitare, negreşit vine o zi în care el se răzvrăteşte şi se revoltă.
Această descoperire îl priveşte pe omul occidental din viitor.
Pentru prima dată în istoria umanităţii, lumea occidentală ia în serios experienţele în care acest nucleu intim se manifestă.
În zilele noastre, aceasta nu se produce, ca dintotdeauna, numai în mijlocul acestor cercuri restrânse pe care le numim mistice,
ci la o scară mult mai mare.
Aceasta înseamnă, pur şi simplu, o redescoperire a sufletului,
nu ca o chestiune de credinţă,
ci ca o realitate tangibilă şi de neocolit,
o experienţă.




Karlfried Graf Durckheim
(Munchen, 24 octombrie1896 – Rutte, 28 decembrie 1988)

Viziunea lui Karlfried Graf Dürckheim are la baza: mistica lui Meister Eckhart, psihologia adâncurilor lui Carl Gustav Jung, traditia Zen pe care a întâlnit-o în Japonia si spiritualitatea crestinismului primar.


Durckheim a fost un mare înţelept pentru mulţi, un părinte pentru unii, un iniţiator pentru cei mai mulţi, un prieten de neuitat pentru toţi cei care l-au întâlnit.

A fost exploatat în mii de feluri, a fost însuşit, de multe ori a fost ridicat pe un piedestal sau fãcut albie de porci, unii l-au aşezat în rândul ereticilor şi l-au condamnat ca pe Meister Eckhart în secolul al XIII-lea, alţii s-au lăsat lucraţi de el şi au  cunoscut astfel o nouă existenţă.


Dar el nu aparţinea nimănui...

Alphonse Goettmann, preot ortodox
citeste mai departe aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/02/alphonse-goettmann-in-memoriam.html




Pe parcursul sesiunilor animate de K.G.Durckheim în diferite mãnãstiri revenea mereu urmãtoarea întrebare:
- Domnule, lucrarea dvs este crestinã?
Si, de fiecare datã, Durckheim rãspundea:
- Nu, nu; lucrarea mea nu este crestinã.
Si dupã un minut de tãcere, adãuga:
- Dar nu este nici non-crestinã.
Imediat intervenea un alt participant pentru a spune:
- Atunci lucrarea dvs este budistã?. Întrebare pertinentã tinând cont cã Durckheim a petrecut mai bine de 10 ani în Japonia.
De aceeasi manierã el rãspundea:
- Nu, nu; lucrarea mea nu este budistã... dar nu este nici non-budistã.

Pe Durckheim îl interesa la fiecare ceea ce este dincolo de diferentele de traditii, de rase, de moduri de viatã.

Sursa: Revista QUESTION DE editatã de Editura ALBIN MICHEL.
Detalii aici:http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074

…eu îl consider ca pe un om care a atins o măiestrie şi o luciditate rară şi care a ştiut să transmită(producă), sau în orice caz să facă să se întrevadă pentru alţii, mecanismele trezirii. Prin aceasta, el face parte dintre noii meta-psihologi care ne învaţă noua ştiinţă a fiinţei.

(Marc de Smedt, coordonator - alături de Jean Mouttapa - al colecţiei Spiritualitate a editurii Albin Michel, Franţa)

Sursa: Revista QUESTION DE editatã de Editura ALBIN MICHEL, nr. 81 din 1990 dedicat lui Karlfried Graf Durckheim. O parte a articolelor sunt reeditarea unor materiale prezentate la colocviul de la Centrul Sainte-Baume, colocviu dedicat lui.Durckheim.
Detalii aici:http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074


Mulţi s-au oprit în lectura cărţilor lui Graf Durckheim din cauza limbajului pe care-l foloseşte. Dacă, de exemplu, cartea „Mediter…” îi era prezentată unui creştin foarte practicant, acesta găsea că nu are nimic comun cu o carte spirituală; aceasta vine, în special, din formaţia lui Graf Durckheim care nu este făcută într-o Biserică, nici într-o şcoală teologică, ci într-o universitate. Este, aşadar, mai mult un limbaj actual şi filosofic decât un limbaj religios şi astfel, el ne scoate din murmurul nostru obişnuit, aşa cum poate fi auzit în bisericile noastre.

Graf Durckheim a folosit un vocabular personal în care cuvintele nu mai erau purtătoare de ideologie creştină.
De aceea refuză el cuvântul „Dumnezeu” prea purtător, pentru el, a tuturor proiecţiilor noastre. Ştim bine că nu mai putem rosti cuvântul „iubire” care a fost deturnat de la adevăratul lui sens care era magnific.

Graf Durckheim nu aparţine unei Biserici, deşi nu-şi ascunde credinţa în Isus Hristos. El ţine să fie deschis tuturor. Pentru a-i primi pe toţi, el nu se prezintă nici ca şi catolic, nici ca protestant, nici ca budist. Este ceva important. Eu, de exemplu, dacă mă prezint în calitate de preot catolic, ceea ce urmează să spun va fi înţeles ca provenind de la un preot şi deja mesajul meu va fi deformat.

Astfel, Graf Durckheim poate primi orice om, oricare ar fi apartenenţa sau neapartenenţa lui la o Biserică.
(Jacques Breton, preot catolic)

Sursa: Revista QUESTION DE editatã de Editura ALBIN MICHEL.
Detalii aici:http://www.albin-michel.fr/Karlfried-Graf-Durckheim-EAN=9782226041074 

Menţionez aici două volume omagiale existente doar în limba germană:

1.Transzendenz als Erfahrung. Beitrag und Widerhall , Otto Wilhelm Barth-Verlag Weilheim/OBB., 1966. Volum omagial cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la naşterea lui K.G. Durckheim. Editor Maria Hippius.
2. Der Mensch als Zeuge des Undendlichen. Cu ocazia împliniriii a 100 de ani de la naşterea lui K.G. Durckheim. Volum editat de Josef Robrecht, Maria Hippius-Grafin Durckheim şi Thomas Arzt, publicat în 1996, Verlag NOVALIS.

Biografia


Karlfried Graf Durckheim s-a nascut la 24 octombrie 1896 la Munchen, într-o familie de nobili.
Numele complet este: Karl Friedrich Alfred Heinrich Ferdinand Maria Graf Eckbrecht von Dürckheim-Montmartin.Arborele genealogic al înaintasilor sai urca pâna în secolul al XII-lea.Tatãl este catolic iar mama protestantã. A fost nevoie de o dispensã specialã obtinutã de tatãl lui Karlfried pentru ca educatia copiilor lui sã nu fie catolicã. O duminicã familia participa la slujba catolicã, cealaltã la slujba protestantã. De foarte tânar, este fascinat de mister. În biserica satului natal, parintii lui detineau o loja, de la înaltimea careia tânarul Karlfried putea vedea sacristia si putea urmari ritualul sacerdotal, fara a-i întelege intelectual sensul, dar simtind-o cu inima."Nu întelegeam nimic, dar simþeam intens", spune el. Aceasta îl va conduce într-o zi sa spuna: „Nici imaginile, nici gândurile nu conteaza în cursul unei liturghii, ci atitudinea. Trebuie să fii prezent, într-o atitudine de daruire si abandonare; numai atunci se poate naste si dezvolta ceva în noi.”
Casa lor familiala era mereu deschisa artistilor-pictori, muzicienilor, poetilor si filozofilor (Paul Klee, Kamdinsky, Rainer Maria Rilke, Richard Wilhelm etc), fapt ce a favorizat dezvoltarea culturala a tânarului conte.






„Trebuie să recunosc că am crescut fericit si fără griji”.

Când Primul Razboi Mondial izbucneste el are optsprezece ani. Determinat de o etica centrata pe patriotism, se angajeaza în mod voluntar. Ajuns repede la gradul de ofiter, va petrece patruzeci si sapte de luni pe front. „Pe tot timpul razboiului, moartea a fost compania mea zilnica. Confruntat cu ceea ce era mai terifiant, am facut, de multe ori, experienta unei vieti mai vaste. Aceasta experienta de plenitudine si de seninatate, desi traita într-un fior de groaza, va fi determinanta pentru tot restul vietii mele.”

Studii si o cariera plina de promisiuni

Dupa razboi, contele Durckheim întreprinde studii de filozofie si psihologie care îl vor conduce la profesorat. Elevii lui, la universitatea din Kiel, povestesc ca salile lui de curs erau pline de lume. Durckheim nu este un filosof care se multumeste sa tinã discursuri despre existenta. Ceea ce îl intereseaza este experienta filozofica. El îsi centreaza cercetarile asupra a ceea ce el numea experienta fiintei: „Experienta unei însusiri care nu corespunde nici notiunii teologico-religioase de fiinta, nici conceptului limitat al experientei întrebuintat în stiintele naturale”. Aceasta linie a gândirii, referitoare la realitatea experientei religioase, o va urmari pâna la sfârsitul vietii sale.

După război, Dürckheim renunţă la cariera militară pentru a se dedica studiului filosofiei şi psihologiei. Evenimentul care avea să-i marcheze decisiv viaţa este o experienţă a Fiinţei, cum o va numi mai târziu, o „străfulgerare” pe care o trăieşte în timp ce era în vizită în casa pictorului Willy Geiger, la Munchen, prin 1922, în timp ce viitoarea lui soţie, Enja von Hattingberg, deschide, cu totul întâmplător, o carte din care citeşte al şaptelea vers din Tao te King al lui Lao-zî. Dintr-odată a avut o „trăire a Fiinţei”[1] (eine Seinserfahrung). Lao-zî vorbeşte în acel vers despre  „golul” în care sălăşluieşte sensul (ceea ce îi dă sens ulciorului este golul pe care îl conţine). Dürckheim şi-a dat în acea clipă seama că lumea perceptibilă prin simţuri este locul în care se manifestă o altă lume, superioară. „Vedeam Fiinţa în Fiind” spune el.

În acea perioadă este preocupat de convertire şi „nu se putea desprinde” de cărţile lui Meister Eckhart, cel pe care îl recunoaşte ca fiind maestrul său.

În 1923 se casatoreste cu Enja von Hattinberg. Impreuna cu un cuplu prieten se intereseaza de budism, daoism si de mistica renana (Meister Eckhart). „Întrebându-ma daca nu cumva marea experienta pe care misticii o evoca sub nume diferite, care i-a cuprins si i-a hranit, nu este, la urma urmei, aceeasi experienta”. Mai târziu, la întoarcerea lui din Japonia, va scrie un articol care va deranja autoritatile Bisericii, „Experienta religioasa dincolo de religii.” Raspunsul ordinului iezuit german, în revista Christus, este imediat: Meditatie=Tradare !
Dupa obtinerea unui doctorat efectueaza un sejur în Italia, în cursul caruia lucreaza la filozofia Unitatii, fascinat de problema unitatii:
"Simtind ca exista o Unitate care strânge totul si care, într-o ordonare interioara, da nastere formelor.”
Apoi este numit profesor la institutul de psihologie din Leipzig în 1925, pe urma la Academia din Breslau în 1931.

1933: ascensiunea nazismului

Ascensiunea fulguranta a national-socialismului îl pune în pericol. Bunica sa, descendenta a fondatorului bancii Rothschild, este evreica.
Non-arian fiind, Durckheim se vede interzis sa predea în universitati. Totusi un destin singular îl asteapta. Numele, înaintasii lui(sambelani ai regelui si reginei Bavariei din secolul al XII-lea), serviciile aduse de el în timpul Primului Razboi Mondial, cunoasterea mai multor limbi par a fi la originea deciziei ministerului Afacerilor Externe al Reichului de a–i încredinta contelui Durckheim o misiune diplomatica în Anglia. Poate pentru ca de la aristocratia germana a preluat toata mentalitatea, Durckheim pare a nu face nici o diferenta între „national” si „national-socialism”. Aceasta misiune consta în a raporta ce cred englezii despre noua Germanie. Acest sejur la Londra, în 1936, i-a dat ocazia sa-i întâlneasca pe regele Eduard al VIII-lea si pe Churchill.

De la întoarcerea din Anglia, el va fi imediat calificat ca „politic deranjant” (din cauza originii sale) si este „invitat” sa se expatrieze "cât mai departe" posibil de Germania. A ales Japonia.

Marea turnanta: de la adult la omul întelept

Însarcinat cu o misiune culturala în Japonia pentru a studia arierplanul spiritual al educatiei japoneze, ramâne aici din 1937 pâna în 1947, cu o întrerupere cauzata de moartea sotiei.
Înca de la sosirea în Japonia este fascinat de lumea zen-ului: „Zen-ul este o filozofie care difera profund de gândirea discursiva si de speculatia intelectuala, si care considera intuitia ca si cale de acces direct la adevar”. Urmare a participarii lui la o ceremonie a ceaiului, el va scrie: „Este impresionant sa vezi cum fiecare gest al maestrului de ceremonie pare reglat si precis. În toate aceste gesturi exista altceva decât un simplu obicei estetic. Frumosul, în tot adevarul lui natural si original, asa cum se dezvaluie aici, depaseste simpla frumusete.”
Aceasta întâlnire cu Calea tehnicii îl conduce la diferentierea corpului pe care-l „avem” (Korper) si a corpului care „suntem” (Leib). „Corpul este ansamblul gesturilor si al atitudinilor prin care omul se prezinta, se realizeaza sau se rateaza”.

Mai târziu, el va acorda o mare importanta, în învatatura sa, practicarii exercitiilor si stapânirii perfecte a gesturilor. Frumusetea unui gest are doua surse: gestul înnascut sau gestul deplin stapânit. În ambele cazuri, acest gest nu este, nu mai este, un fapt pentru om. Este o actiune care emana din adevarata natura a omului, din propria sa esenta, si exprima adevarul profund al celui care o realizeaza

Înca de la sosirea sa în Extremul Orient, Durckheim se intereseaza de practica meditativa: „Calugarul zen exprima o forta de reculegere interioara care, într-un fel, îl fortifica în exterior. Ca si cum ar purta îl el plumb care îl leaga neîncetat cu profunzimile fiintei lui. Absolut nimic nu-l mai atinge, el devine complet independent de lume”. Durckheim percepe deja importanta a ceea ce japonezii numesc hara: „Faptul de a se centra altfel decât în eu si de a câstiga astfel o anumita libertate si o anumita independenta”.

Initiat în scoala tirului cu arcul (Kyudo) a marelui maestru Umeji, el scrie, în 1941: „Tirul cu arcul este un minunat exercitiu de concentrare care ofera o profunda linistire. În zen corpul nu este considerat, asa cum este prea adesea considerat în Occident, ca un obstacol în calea vietii spirituale. Dimpotriva, corpul este considerat ca fiind instrumentul care favorizeaza înaintarea spirituala.”

Întoarcerea în Padurea Neagra

În 1947 Durckheim este repatriat. La reîntoarcerea în Germania gaseste o familie ruinata. Trebuie deci sa plece de la zero si sa reia lucrul sau la „o filozofie a unitatii”. Dar el stie ca, într-un fel sau altul, trebuie sa scoata profit din experienta sa japoneza.

El stie ca, în efortul sau de a elabora ceea ce el numeste „o stiinta a omului”, el trebuie sa integreze spiritualul si corporalul: „Trebuie sa vedem în corp pe omul însusi, persoana”.

Este aceasta zen? Da si nu! În primele lui lucrari el atrage atentia ca zenul nu este un fenomen specific oriental. Durckheim nu vrea sa transplanteze în Occident o traditie spirituala orientala, cum altii sunt tentati sa o faca. El cauta sa integreze în propria sa cautare experientele facute în Japonia.

Învatatura lui nu utilizeaza mijloacele gândirii analitice si nu ia nici o clipa forma unei credinte dogmatice sau a a unei metafizici speculative. Durckheim propune „o cale de experienta si exercitiu”.

Experienta? Este eliberarea naturii noastre profunde din lanturile unui eu dependent de lume. Este experienta mistica; experienta mistica naturala. De ce naturala? Pentru ca este inerenta adevaratei naturi a omului, fiintei lui esentiale, spune Durckheim. Sunt aceste momente ale vietii noastre în cursul carora, de la o clipa la alta, ne simtim, pur si simplu, în ordine. Experienta de plenitudine, de liniste, de simplicitate. O experienta în care se traieste o pace profunda. „Aceste momente ale vietii noastre în cursul carora am fost foarte aproape, fie si numai pentru o clipa, de adevarul vietii.”

Exercitiul ? Pentru ca, pentru a deveni ceea ce experienta ne-a permis sa descoperim, „trebuie sa ne luam în mâini, asa cum artizanul îsi ia în fiecare zi în mâinile lui opera neterminata înca”. Exercitiu ? Înseamna a exersa o alta maniera de a fi în cotidian.

Treizeci si cinci de ani în slujba Caii

La întoarcerea în Germania fondeaza împreuna cu analista jung-iana, Maria Hippius (care mai târziu îi va deveni sotie), centrul de meditatie si psihologie initiatica de la Todtmos-Rutte (despre centru la pagina aceasta), în Munţii Pădurea Neagră.
De-a lungul ultimilor treizeci si cinci de ani de viata, Graf Durckheim consacra o buna parte din timpul lui scrisului si turneelor de conferinte (în Europa, în Statele Unite, în India etc).

Dar activitatea sa majora consta în a primi, individual, femei si barbati aflati în cautarea sensului.
”Ma intereseaza fiinta uman în profunzimea ei, în esenta ei. Fiecare este chemat sa descopere în el însusi, în anumite experiente, fiinta lui esentiala.” Mereu atent, cald, binevoitor, dar nici odata complezent, el va învata cum sa meditati. Va ia în mâini (în sensul literal ala cuvântului) pentru a va ajuta sa experimentati ceea ce se numeste corpul care „este”. Va povesteste cum spala vasele: „În orice actiune exista ceea ce trebuie facut si exista maniera de a face. A face bine, a stapâni ceea ce facem bine… acesta este exercitiul nostru pe cale”. Exercitiul spiritual (practica meditativa) nu are sens decât daca deschide spre o alta maniera de a fi în viata de toate zilele.

Cel care a avut de ales între a gestiona averea familiala, o cariera militara, învatamântul universitar sau diplomatia traieste de acum înainte în modul cel mai simplu. Sculându-se în fiecare dimineata la orele 5 pentru a practica meditatia, primeste apoi, de luni pâna vineri, câte opt persoane pe zi pentru o „lectie”: un dialog care are efect de formare, care va învata sa traiti.

Maria Hippius
(1909-2003)
tovarăşa - timp de patruzeci de ani - de Cale şi de viaţă a lui Karlfried Durckheim

Iata cum descrie Maria Hippius viziunea antropologica si conceptia despre devenire si evolutie personala pe care se bazau procedurile de la Rütte:
....concepţia dürckheimiană a devenirii şi a evoluţiei personale presupune o transformare în profunzime a structurilor interioare: şi pentru a atinge nucleul fiinţei, nici o „tehnică”, nici o „medicină a sufletului” nu se dovedeşte a fi adecvată: aceasta cere o îndrumare demnă de o adevărată „ştiinţă a vindecării spirituale”. Această abordare nu are nimic de-a face cu o vindecare misterioasă sau cu o speculaţie iraţională. Această ştiinţă a vindecării spirituale se inspiră din teoria cunoaşterii şi din fenomenologie: ea vede în om un cetăţean al lumii fundamental înrădăcinat într-un tot, o „Fiinţă totală”; şi natura esenţială a omului este concepută ca o manieră individuală de înrădăcinare în acest pământ divin originar, acest mediu divin… În procesul de vindecare spirituală este vorba deci de a regenera, de a face să trăiască din nou, de a reface legătura cu această natură proprie imanentă, esenţială, şi de a recâştiga acest statut de integralitate pe care conştiinţa l-a pierdut.
         spune Maria Hippius  în discuţia cu biograful lui Durckheim, Gerhard Wehr.
         Sursa: Gerhard Wehr, Karlfried Graf Durckheim – une vie sous le signe de la transformation, Albin Michel, pag. 179


Calea trasata de Durckheim nu este o cale noua. El actualizeaza caile întelepciunii vechi. Si exprima, prin „modul lui de a fi prezent”, acest mod de a fi care se numeste întelepciune. Înseamnã a fi, în mod constant, prezent siesi si altora. A trãi în prezent, a da „clipei traite”, în „spatiul trait”, o valoare eterna. A primi tot ceea ce se prezinta pentru simplul motiv ca „ceea ce este în acest moment… este”! Cu seninatate, atunci când împlineste saptezeci de ani, remarca vederea sa care ramâne deficienta. Cincisprezece ani mai târziu, va spune, surâzând: „Genunchii mei nu mai fac absolut de loc ceea ce ma astept de la ei…” ceea ce nu-l împiedica sa fie un „bon vivant”. El prefera asceza vivifianta în locul ascezei mortifiante.

Karlfried Graf Durckheim moare la 28 decembrie 1988.

Opera lui practica si intelectuala vizeaza sa opereze o sinteza armonioasa a gândirilor si a practicilor orientale si occidentale care permit omului sa se deschidã transcendentei care este în el si, începând de aici sa se transforme. Ceea ce l-a preocupat întotdeauna pe Graf Durckheim este Omul în profunzimea lui, adica ceea ce în om este dincoace sau dincolo de toate diferentele. Si aceasta acceptându-l pe fiecare în diferenta lui. Dupa el: „Omul este predispus experientei Fiintei, nu pentru ca este crestin sau budist, ci pentru ca este Om. În aceasta calitate are parte de Fiinta supranaturala prin Fiinta sa esentiala.” Ceea ce propune el „nu priveste unul sau altul din aspectele individului. El se adreseaza omului întreg. Atât celui pentru care Dumnezeu, în sens crestin, exista, cât si celui care a crescut într-o familie necredincioasa. Pentru unul ca si pentru celalalt se va putea împlini adevarata transformare, cea care conduce la constiinta absoluta, la seninatate si armonie interioara”.

O biografie mai detaliată - din Prefaţa volumului Hara-centrul vital al omului -  poate fi citită aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2013/10/biografie-karlfried-graf-durckheim.html


[1]  Episodul este relatat în cartea Dialog pe Calea iniţiatică, Editura Herald, pag. 21