La multi ani!

La mulţi ani!
cu realizări pe Calea spre Sine...

K.G. Durckheim - SUFERINŢA

Din ciclul A MEDITA. Pentru ce şi cum.

1. Atitudinea pre-iniţiatică în faţa suferinţei
2. Suferinţa separării de Fiinţa esenţială
3. Atitudinea iniţiatică în faţa suferinţei

Despre cartea HARA

De la Editura HERALD:
Cartea HARA, centrul vital al omului de K.G. Durckheim va apărea în luna ianuarie 2012.

Pământ nou

Cel care se trezeşte cu adevărat la cale şi se supune apelului vieţii iniţiatice intră într-o ţară cu totul nouă. Totul, absolut totul, este diferit. Diferit prin calitatea lui, sensul lui şi prin obiectul cunoaşterii lui. Diferit de asemenea prin apelul la un anumit comportament şi la o anumită relaţie cu ceilalţi şi cu toată existenţa.

Debutantul pe cale calcă pe un pământ nou – plin de surprize, de tentaţii şi de pericole. Multe lucruri îl înspăimântă, altele îi par profund familiare. La început, el este în mod normal suspendat între două universuri, între promisiunea şi exigenţele noului pe de o parte şi greutatea lumii vechi obişnuite pe de altă parte, între spiritul de aventură care îl împinge spre inexplorat şi nevoia de securitate care îl recheamă la obişnuinţele lui; între impulsul forţelor încă necunoscute şi fidelitatea faţă de vechile valori. Totul depinde atunci de o decizie fără echivoc şi de tenacitatea pusă în executarea ei. Trebuie ca omul să îndrăznească să iasă din frontierele strâmte ale unei ordini liniştitoare pentru a intra în vastul domeniu al libertăţii care nu comportă nici un sistem de securitate; a accepta riscul de a nu se supune ordinii şi legilor stabilite pentru a se supune extraordinarului a cărui promisiune şi exigenţă irump din inima Fiinţei esenţiale, a abandona reţeaua de relaţii umane superficiale bine organizate pentru a înfrunta solitudinea care merge mână în mână cu profunzimea, cea în care singurele care îşi găsesc locul sunt contactele care lasă să răsune vocea ei secretă. Cel trezit la cale a devenit cetăţean al unei alte împărăţii, care nu este din această lume, cea a originii lui spre care începe să se întoarcă. Singurele lui legături autentice îl leagă de cei pe care îi simte a fi fraţii şi surorile lui în FIINŢĂ.

Ţara nouă în care pătrunde el este întotdeauna o ţară de revoluţionari. Sistemele existente nu mai sunt recunoscute decât dacă ele pregătesc o reînnoire. Dacă ele oprimă ceea ce poartă viitorul, acestea sunt combătute. Omul iniţiat este o sursă de tulburare. Nimic nu îl imobilizează, nici măcar faptul de a a găsi, în cursul evoluţiei lui, obiectul căutării lui constante. El dă dreptate, şi el la rândul lui, înţelepciunii budhiste: „Dacă ajungi într-un loc în care nu-l găseşti pe Budha, spune ea, mergi mai departe. Dar dacă ajungi într-un loc în care îl găseşti pe Budha, fugi mai departe.”

Viaţa iniţiatică este întotdeauna surprinzătoare şi periculoasă, pentru duşmani, pentru prieteni şi pentru sine însuşi. 

NU EXISTĂ OPRIRE – NU EXISTĂ PUNCT DE SOSIRE

K.G. Durckheim – MEDITER: Pourquoi et comment, Ed. Courrier du Livre, pag. 38

Libertate pentru natură şi pentru supranatură

...sau limitele psihologiei şi psihoterapiei vizavi de integralitatea persoanei:
acelea de a ne simţi "bine", dar a rămâne în realitatea cea mai plată...
dacă nu se are în vedere esenţa supranaturală a omului...
zic eu...

Apariţie de carte în curând : Hara, centrul vital al omului

O veste bună pentru cei care l-au "descoperit" pe K.G. Durckheim:

Am auzit... că Editura HERALD pregăteste publicarea cărţii HARA, centrul vital al omului în această lună...

Hara înseamnã în japonezã "abdomen".
Prin Hara omul îsi aflã centrul de greutate care în mod indirect îi permite sã se situeze în centrul fiintei, legat fiind deopotrivã la cer  si la pãmânt.
Hara este de fapt o atitudine a omului în totalitate.
Altfel spus, omul si-a relaxat Eul si acum se odihneste "relaxat" în centrul fiintei sale,
liber de temerile Eului,
actionând pornind de la acest centru,
devenind capabil să-şi îndeplinească vocaţia lui primordială:
aceea de a exprima Fiinţa în existenţă.

O carte cu explicatii amãnuntite, cu multe exemple si indicatii practice pentru cei care vor sã practice meditatia.

O carte de o valoare inestimabilă pentru binefacerile pe care le poate aduce pentru cei care se vor apleca cu seriozitate asupra ei aplicând-o în practică.

Despre aceasta carte  pe blog aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/search/label/HARA
 

Gândul zilei (25)

Din seria Conferinţele de la Frankfurt

Vedem în mod constant în terapie oameni care nu mai găsesc sens vieţii pentru că eul lor este prea slab şi pentru că ei nu se stimează suficient, oameni care au fost prematur deformaţi din punct de vedere moral şi care întind obrazul stâng înainte chiar ca obrazul drept să fi fost lovit. Este un start prost în educaţie. Dar a trăi pentru a supravieţui, acesta să fie sensul pe care îl căutăm?

Viktor Frankl povesteşte că în timpul când era în lagărul de concentrare şi urma să fie gazat o frică înspăimântătoare îl locuia fără răgaz. Deodată şi-a repetat o frază: „O viaţă al cărei sens este acela de a supravieţui nu are sens.” În acea clipă toată frica lui a dispărut. O mutaţie s-a petrecut în el, conferindu-i o astfel de strălucire încât fatalitatea a trecut pe planul secund. Este o experienţă autentică în care cealaltă dimensiune depăşeşte – transcende – suferinţa clipei. Esenţialul stă în a păstra apoi rangul cucerit într-o asemenea clipă.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, Ed. du ROCHER, pag. 243  

Cuvântul care vine din tăcere

Am găsit pe net înregistrarea unei emisiuni radiofonice  - în limba franceză - de K.G. Durckheim şi Claude Metra, aici:

partea I aici:
http://www.dailymotion.com/video/xflzo1_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-1_lifestyle

partea a II-a  aici:
http://www.dailymotion.com/video/xfqpcv_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-2_lifestyle#rel-page-2

si partea a III-a aici:
http://www.dailymotion.com/video/xg4e37_karlfried-graf-durckheim-le-mot-qui-vient-du-silence-part-3_lifestyle#rel-page-1

K.G. Durckheim - Exerciţiul respiraţiei

Nimic altceva nu ne ajută să înţelegem mai bine apartenenţa noastră la Marea Viaţă ca respiraţia. De aceea nu există exerciţiu în slujba Căii care să nu ţină cont de respiraţie. Prin intermediul acesteia, noi punem direct mâna pe viaţa în mişcarea ei de transformare. Dacă reuşim să percepem legea de transformare care se manifestă şi se realizează în respiraţie, dacă ajungem să sesizăm toată semnificaţia ei şi dacă învăţăm să ne ajustăm pe ea, înseamnă că suntem deja pe Cale. În rândurile care urmează, respiraţia va fi considerată exclusiv din punctul de vedere al Căii interioare.

K.G. Durckheim - CALITATEA TRANSCENDENŢEI ÎN EXPERIENŢA TRĂITĂ

Din seria Conferinţele de la Frankfurt (1967-1970)


Continuare de la Cele trei nevroze fundamentale ale omului, de aici: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2011/07/gandul-zilei16.html

Aici e nevoie să vorbesc din nou despre dezvoltarea omului, dezvoltare care îl antrenează dincolo de capacităţile de care are nevoie pentru a se confrunta cu viaţa şi care trebuie să se îndeplinească sub semnul căii iniţiatice: este vorba de a lua contact şi de a rămâne în acest contact cu o altă dimensiune care în Occident era reprezentată de religia creştină. Dar conţinutul acestei religii – conţinutul credinţei – slăbeşte tot mai mult sub asalturile intelectului. Credinţa care incarnează o încredere originară, acordată la modul absolut şi fără raţiune, a fonds perdus ca să spunem aşa, a fost în virtutea acestei dominaţii a intelectului tot mai argumentată, cerea dovezi, care în mod natural nu există în sensul intelectual al termenului.

Articol despre cartea CENTRUL FIINŢEI

          Semnalez cu bucurie
un articol despre cartea CENTRUL FIINŢEI, în Ora de Dolj, scris de d-l Nicolae Coande:

CARTEA SĂPTĂMÂNII / K.G. Dürckheim – Centrul Ființei

 aici:

http://www.oradedolj.ro/cartea-saptamanii-k-g-durckheim-%e2%80%93-centrul-fiintei/cultural/2011/08/12/

Nicolae Coande este poet si publicist român, mai multe detalii aici:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Coande

Hara în mers

Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie


În maniera corectă de a merge, Hara joacă de asemenea un rol important. Oamenii din lumea civilizată sunt mereu impresionaţi de frumuseţea mersului popoarelor primitive. Aceasta provine pur şi simplu din poziţia centrului de greutate pe care aceste popoare îl dobândesc în mod inconştient datorită obiceiului lor de a purta încărcături pe cap. În schimb, mersul este cel care dezvăluie cel mai bine diferenţa dintre cele două forme false ale atitudinii umane: crisparea (a) sau disoluţia (b) şi atitudinea justă (c). Un educator din antichitate putea să se laude că îşi recunoaşte fiecare elev de la sute de metri, după nimic altceva decât după mers. Ce departe suntem noi astăzi de aceasta!

Aşezarea corectă

Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie

În ceea ce priveşte aşezarea corectă, cunoaşterea Harei este de o importanţă specială. Poziţia aşezată poate avea două semnificaţii: de o parte, odihna după un efort, o poziţie confortabilă într-o situaţie care nu cere nici o prezenţă şi, prin urmare, nu implică respectarea unei ţinute speciale. Ne lăsăm pur şi simplu în voia soartei şi putem să adormim astfel. Dar, pe de altă parte, poziţia aşezată poate implica şi necesitatea unei prezenţe active. Experienţa învaţă că această condiţie este cu atât mai bine îndeplinită cu cât persoana este ancorată în centrul ei şi posedă forţa din Hara. În cazul în care a fi aşezat semnifică doar a se odihni, poziţia este cu atât mai justă cu cât ea se apropie de cea a celui care doarme. Decontracţia se apropie atunci de disoluţie. Din contră, atunci când poziţia necesită o prezenţă, adică o conştiinţă pe deplin trează, de exemplu în cursul unei conversaţii importante (dar şi atunci când batem la maşină), poziţia cea bună este cea în care ne bucurăm pe deplin de forţa din Hara. În acest caz, persoana aşezată are aplomb: urechile, umerii, şoldurile formează o linie verticală, genunchii sunt uşor mai jos decât bazinul, aşa încât abdomenul inferior poate să se elibereze şi să se întărească în bazin.

Gândul zilei (19) - Exerciţiul vocii

Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie

Omul angajat pe calea transformării, cu decizia fermă de a utiliza toate mijloacele şi toate ocaziile pentru a se apropia de Sinele său veritabil, va descoperi într-o zi sau alta că propria noastră voce este cel mai bun aparat de care dispunem pentru a controla starea noastră interioară şi a detecta atitudinile noastre eronate. Prin ea se manifestă fiecare stare, fiecare dispoziţie a unei fiinţe şi măsura transparenţei ei. A învăţa să o ascultăm, să ne servim de ea ca de o oglindă a adevărului, oferă un mijloc de neînlocuit de a ne cunoaşte şi de a ne exersa pe cale.

Gândul zilei (18) - Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE…

Zenul spune: „Tot ceea ce putem face ar putea deveni un exerciţiu în slujba FIINŢEI.”

Exerciţiul în sensul unui exercitium ad integrum nu începe decât odată ce stăpânim deja ceva. Căci atunci ceea ce nu merge nu mai depinde de tehnică, nici de instrument, ci de noi. Exerciţiul repetat al unei activităţi pe care o stăpânim este ca şi oglinda a ceea ce suntem.

Pot, de exemplu, să vă propun un exerciţiu foarte simplu: luaţi o foaie de hârtie şi trasaţi o linie încet fără a apăsa. Hârtia să nu agaţe creionul. Dacă linia tremură, este vina voastră. Trasaţi o a doua linie dedesubt, cât de dreaptă puteţi, apoi o a treia ş.a.m.d. este din nou tremurată! Pentru ce? Trebuie că sunt angoasat sau că nu sunt bine aşezat în hara mea. Şi începe iarăşi: pentru că mi-am reţinut suflul sau pentru că m-am forţat. Puteţi face o sută de linii, şi de fiecare dată veţi descoperi un obstacol în voi  care vă împiedică să trasaţi o linie dreaptă. Ultima linie trasată va fi poate mai ratată decât prima, dar încercând să obţineţi o urmă mai limpede, voi înşivă aţi devenit acum mai limpezi.

Este un exerciţiu zen tipic. El vizează să-l elibereze pe om de eul său obiectivant, care fuge de înfrângere sau vrea victoria cu orice preţ, pentru a fi în cele din urmă instrumentul purificat al unei tehnici. Luaţi cinci note la vioară, o arie uşoară la pian, pe care le stăpâniţi din punct de vedere tehnic, şi cântaţi-le dimineaţa timp de 10 minute străduindu-vă spre perfecţiune – nu veţi ajunge niciodată pe deplin la aceasta. Încercaţi totuşi să vă consacraţi zilnic la aceasta, fie şi numai pentru un sfert de oră: prin acest simplu exerciţiu veţi intra în slujba zenului.

Principiul este mereu acelaşi: un iniţiat eliberat de orice ambiţie a eului său se consacră unei forţe mai profunde din el, şi prin această forţă răsună atunci cântecul etern al FIINŢEI în limbajul particular al acelei clipe. Vă veţi simţi atunci fericit în adâncul vostru.

K.G. Durckheim – LE DON DE LA GRACE, pag. 318, Ed. du ROCHER