Naturalul este rodul unui imens efort

… acelaşi lucru după zece ani de muncă…

Vedere din Schonbrunn

Din seria Lecţiile lui Durckheim 

G.D. În toate disciplinele de pe cale, tehnica este înainte de toate artificială. Discipolul trebuie să o repete până când într-o bună zi ea să devină o a doua natură. Trebuie să înţelegem că naturalul este rodul unui imens efort. Când începeţi să cântaţi, o faceţi mai întâi plecând de la vocea voastră naturală. Lucrând arta cântului vă pierdeţi această voce. Şi după zece ani de muncă o regăsiţi, dar pe un alt plan.

Sau, un alt exemplu, luaţi cazul unei dansatoare foarte dotate. Are 17 ani, nu ştie nimic dar ţine de natura ei să danseze. Ea trebuie să piardă totul pentru a deveni o mare dansatoare. Un mare pictor se află la un anticar şi priveşte pânzele. Soseşte un tânăr cu o pânză pictată de el. Şi acest mare pictor, apropiindu-se, îi spune anticarului: „Vedeţi, faţă de aceasta, tot ceea ce mi-aţi arătat sunt tablouri fără valoare!” Dar se întoarce apoi spre tânăr şi îi spune: „Nu vă închipuiţi nimic. Dacă îmi aduceţi acelaşi lucru după zece ani de muncă, abia atunci acesta va fi ceva!”

J.C. - … acelaşi lucru după zece ani de muncă…

G.D. – Da… zece ani de muncă, oricare ar fi aceasta, meditaţia, aikido, tirul cu arcul.

J.C. – Aceşti zece ani de muncă sunt durata de trecere de la inconştienţă la conştienţă?
G.D. – În fond, aş putea să răspund da. În sensul în care noi nu putem să dezvoltăm nimic, ci doar să ne deschidem pentru ceea ce este dintotdeauna acolo. Când maestrul Umeji m-a cuprins în braţele lui a fost ca pentru a-mi spune: „Ah, iată, acum natura este din nou completă, Marea Viaţă este în mica viaţă.” Ea este bineînţeles întotdeauna acolo, întotdeauna prezentă. Dar noi nu suntem întotdeauna conştienţi de aceasta.

Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim, pag. 196 

Extraordinarul este în profunzimea ordinarului

Din seria Lecţiile lui K.G. Durckheim 

- Ceea ce este dificil este trecerea de la exerciţiul specific la cotidian. Cum să facem?

Această stare de a fi ar trebui să fie mereu arierplanul vieţii cotidiene. Atitudinea meditativă nu este contrară acţiunii. Orice mod de a fi în cotidian merită să fie calificat drept meditativ atunci când omul îşi păstrează spatele încă sprijinit de această altă ambianţă. Este vorba de contactul permanent cu acest fir de aur. Această stare din cotidian este foarte sobră. Nu pare excepţional de frumoasă decât pe arierplanul agitaţiei cotidiene. Dar nu trebuie să căutăm nimic care să fie extraordinar. Extraordinarul este în profunzimea ordinarului. 

Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim, pag. 191
Din seria LES GRANDES TEXTES SPIRITUELS, Editions du ROCHER

O carte foarte bună, de mare folos pentru noi dacă s-ar traduce în româneşte.

Metanoite. Sensul experienţei religioase.

Sarcinii psihologiei profunzimilor, a cărei datorie este de a permite cunoaşterea obstacolelor şi a rezistenţelor pe calea Fiinţei esenţiale şi de a ajuta să fie suprimate, trebuie să i se adauge practica, Exercitium ad integrum. Aceasta înseamnă înainte de toate exerciţiul unei practici meditative care culminează cu o viaţă meditativă. Scopul lor nu va fi înţelegerea mai profundă a unei reprezentări religioase sau a unui text sacru, ci transformarea omului întreg în vederea transparenţei. Semnificaţia meditaţiei şi a tuturor practicilor meditative va fi atunci transparenţa pentru Transcendenţa care ne este imanentă, nouă şi tuturor lucrurilor. Scopul acestei metamorfoze va fi un om care a distrus zidurile care îi limitează şi îi protejează Eul natural. Acest Eu trebuie să fi învăţat să abandoneze aparenţele pentru a-şi putea întâlni umbra esenţială – Fiinţa esenţială refulată. Aceasta trebuie să devină perceptibilă şi să se manifeste în maniera lui de a simţi, de a cunoaşte şi de a structura lumea, dar mai ales în modul pe care-l va avea el însuşi de a deveni conform cu Fiinţa sa esenţială. Această transformare nu priveşte doar comportamentul său în lume, ci sinele său ca Persoană. 

O astfel de metamorfoză a omului ar trebui să fie sensul şi scopul oricărei formări teologice. Aceasta nu ar trebui să se istovească într-o asceză făcută în numele unei morale teologice şi care să conducă la o etică de bună conduită, ci, în sensul unei „metanoite”, ar trebui să conducă la Marea Întoarcere şi la Metamorfoza omului natural în om iniţiatic, cel care îşi fondează existenţa pe Supra-natură. A reduce o formare la fondarea unei etici, înseamnă a face din fariseul fidel legii un model, şi înseamnă a risca să confundăm Crucea lui Christos cu „Crucea Roşie”.

K.G. Durckheim – Von der Erfahrung der Transzendenz, pp 20-21
capitolul Experienţa religioasă. Condiţiile unui dialog fructuos.

De Pasti 2015... Sărbători Fericite!

Hristos a înviat !

Sursa foto: www.photo-paysage.com

E soare-n ceruri
Si-n inimi e soare
Cu iarna ce moare
Nădejdea învie
Pe firul de iarbă
Pe frageda floare
Cu lacrima plouă
Mărgele de rouă.
Aleargă peste întreaga fire
Fioruri dragi de fericire
Şi toate inimile bat
Hristos a înviat!

Cincinat Pavelescu – Hristos a înviat

 

Vindecarea de la Fiinţă la Fiinţă

Teza lui Fichte potrivit căreia filosofia unui om este funcţie de ceea ce este acel om poate fi transpusă şi în cazul terapeutului; ceea ce ne permite să spunem: „Realitatea spre care îl conducem pe cineva este legată de cea în care ne aflăm noi înşine”. Şi aceasta este valabil atât pentru realitatea teoretică, cât şi pentru realitatea practică. 

Eugen Herrigel - ZEN în arta de a trage cu arcul

Tradusă în româneste si publicată de Editura For You.

Câteva fragmente relevante pentru această COMOARĂ de înţelepciune.


Iată care sunt efectele provocate de arta trasului cu arcul: o dezbatere care pătrunde până în ultimele profunzimi ale fiinţei, dezbatere pe care o are arcaşul cu sine însuşi.

"Convertirea" la Numinos...

Învăţătura religioasă,
care a devenit în zilele noastre atât de problematică,
în loc să cedeze tentaţiei de raţionalizare şi de popularizare,
ar trebui, dimpotrivă,
să convertească la Numinos,
adică să reînnoade legătura cu simţul, atât de nepopular, al Misterului.
Fiecare epocă îşi are principiile şi reprezentările ei specifice,
esenţială rămâne totuşi această calitate a Numinosului ca atare.
Dacă punem accentul pe ea,
atunci Sursa veşnică poate să continue să curgă,
independent de modificările de conţinut şi de imagini
sub forma cărora a apărut ea dintotdeauna.

K.G. Durckheim – Despre experienţa Transcendenţei
(Von  der Erfahrung der Tranzendenz) 

Cât de actuală este această necesitate... această ÎNTOARCERE spre Numinos.

Senectutea – un timp pentru Metamorfoză

Sensul senectuţii nu este performanţa, ci maturitatea.
Sensul terapiei persoanei vârstnice începe printr-o încercare
de a o convinge de necesitatea de a deplasa centrul de interes
de la realizarea din lume spre maturitatea interioară.

Psihoterapia persoanelor vârstnice întâlneşte aproape aceleaşi probleme ca în cazul adolescenţei. Un singur lucru diferenţiază situaţia vârstnicului de cea a adolescentului: ineluctabil şi indubitabil, moartea se apropie de acesta. Dacă terapeutul reuşeşte să transmită o relaţie justă cu faptul de a muri, atunci moartea însăşi devine un terapeut. Ea îi aduce persoanei vârstnice un dublu mesaj, la care aceasta trebuie, desigur, să fie foarte atentă: „Ai putea să dai drumul la toate cele de care te ţii şi să primeşti ceea ce îţi este mai în interior destinat”.

Suferinţa în lumina terapiei iniţiatice

Ştim astăzi că o mare parte din bolile fizice sunt înrădăcinate în psihic, şi de asemenea că ele pot fi tratate prin mijloace psihologice. A trebuit să se facă un mare pas înainte pentru a nu mai considera boala numai pe planul fizic şi a ne orienta spre o terapie psihosomatică; tot la fel, astăzi, rămâne de îndeplinit drumul care va conduce de la o terapie pragmatică – doar în slujba eului existenţial – la o terapie iniţiatică în slujba eliberării Fiinţei. Terapia iniţiatică îi deschide omului calea spre o Realitate metafizică şi metapsihică din el însuşi, care nu este rezultatul unei speculaţii şi nici al unei credinţe religioase, ci este rodul unei experienţe, experienţa cea mai profundă care îi este dat omului să o trăiască. Realitatea experimentală despre care este vorba aici nu a fost recunoscută până acum, căci ea se situează în afara câmpului de experienţe naturale şi inteligibile. Totuşi, este vorba, prin aceste experienţe, de a atinge Realităţi pe care se bazează orice religie vie.

 

Condiţii fundamentale pentru evoluţia interioară

Condiţia oricărui exerciţiu care favorizează evoluţia interioară este presentimentul sau experienţa propriei Fiinţe. Fără contactul cu ea, orice exerciţiu deviază sau ajunge la un impas, adică la o disciplină impusă care suprimă, în favoarea unei concepţii exclusiv exterioare de „sănătate şi virtute”, Adevărul Fiinţei autentice. Omul care rămâne insensibil la ritmul Fiinţei sale nu înţelege suferinţa decât exterior. El va atribui unor cauze exterioare tot ceea ce aduce atingere facultăţii sale de lucru. Se va strădui să găsească explicaţia suferinţelor sale interioare într-o greşeală comisă în privinţa unui imperativ de ordin existenţial, al unei doctrine religioase sau al unei autorităţi oarecare. Dar supraîncărcarea cu o aparenţă „virtuoasă” a „eului” său existenţial ratat îl îndepărtează şi mai mult de Fiinţa lui esenţială.  

Orice tentativă care vizează realizarea proiecţiei unei personalităţi idealizate, fără o decantare a inconştientului şi fără un contact cu Fiinţa esenţială este condamnată la eşec. Pentru că numai la acest contact învaţă omul să simtă şi să discearnă ceea ce este autentic şi constituie premisele unei realizări personale esenţialmente adevărate. Numai făcând experienţa Fiinţei lui, şi nu altfel, omul se va simţi „mişcat” de către FIINŢĂ şi deschis dezvoltării „formei” corespunzătoare Fiinţei lui esenţiale care îl eliberează de orice formă de adaptare.

Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Pag. 41-42, Editura HERALD, AICI

La multi ani!

 LA MULTI ANI !

Vã doresc
UN AN NOU FANTASTIC ! 

Ah! Emoţia sacră a atomului care descoperă în străfundul lui
chipul Universului… 

Ce murmur prodigios, dacă am putea să-l auzim, 
cel al gemetelor fără număr care au pregătit naşterea noastră,
amestecate cu chemările fără număr care coboară spre noi din viitor. 

Pentru o parte infimă, dar reală,
succesul enormei afaceri, al imensei naşteri universale,
se află în mâinile celui mai mic dintre noi. 

Pierre Teilhard de Chardin – Etre plus, Ed. du Seuil, pag.81

A fi centrat în mod just

A fi centrat în mod just semnifică mult mai mult decât o ancorare în centru, care să ne permită să "facem faţă" în existenţă.

Paul Cezanne- Small Forest    Sursa foto:www.paul-cezanne.org

Centrul just al omului este "acolo" unde el corespunde Fiinţei sale autentice.

K.G. Durckheim - Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD, pag. 97

Klaus Iohannis. Există sperantă pentru România cu asa un Presedinte

Cetăţenii acestei ţări merită mai mult decât un statut de rang secund, decât postura stânjenitoare de rudă săracă a Vestului către care ne tot uităm cu jind de un sfert de secol. A venit timpul ca valorile performanţei să fie puse în acţiune tocmai pentru ca aspiraţia de atâta amar de timp să se transforme, în sfârşit, în realităţi palpabile: stabilitate economică, bunăstare şi certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie. (pag. 206)

Faptul că studenţii de la noi nu au o motivaţie care să-i orienteze spre performanţă nu este doar un fapt izolat. Cred că întregul climat din societatea noastră merge pe o cale greşită. Când am venit cu mesajul – nou şi pentru oamenii din partid, şi pentru strategi – că vreau să generez schimbare, n-au prea înţeles ce spun. Eu vreau să schimb tot, inclusiv atitudinea societăţii faţă de ea însăşi. Mi se pare că ne complacem într-un dolce far niente  şi că preferăm să ne plângem, în loc să muncim ca să schimbăm lucrurile. Iar acesta este un aspect vital. Ca să ai o societate motivată, trebuie să ai oameni motivaţi, iar pe oameni începi să-i motivezi încă din şcoală. Mai târziu va fi mai greu, deşi nu imposibil. (Pag. 83-84)

Eu sunt un candidat diferit şi aşa m-am poziţionat de la bun început: vreau să fac altfel de politică si am pur şi simplu un alt tip de discurs. Dacă lumea s-a obişnuit cu un anumit fel de a vorbi, poate mai spumos, mai alert, nu înseamnă că trebuie să fim toţi la fel. Eu vin cu discursul care mă caracterizează pe mine, care se suprapune peste felul meu de a fi, peste modul în care înţeleg eu statura şi prestanţa unei persoane publice. Este un fel de a fi mai cum­pănit, mai chibzuit şi, cred eu, mai responsabil si mai implicat. Consider că avem suficient divertisment şi că politicienii sunt datori să aducă în spaţiul public altceva. Acesta este felul în care fac eu politică şi pe care vreau să îl propun românilor. Vreau să fiu ales Preşedinte al României fiindcă eu cred că această ţară merită respect, proiecte duse la capăt, si nu doar povestite la televizor, practici oneste — pe scurt, o nouă etică.

Niciodată nu am încăput în vreun rol: nu am fost un actor ales fiindcă aş fi corespuns unei imagini create de media sau de altcineva. Şi, da, este ceva deosebit în această campanie: eu, discursul pe care îl adopt şi modelul de ţară pe care îl propun eu — o Românie a lucrului bine făcut. Misiunea mea, ca Preşedinte al României, va fi aceea de a construi, împreună cu românii, o ţară a lucrurilor făcute cum trebuie. Iar aşa ceva nu se întâmplă practicând injuria, jocul abil de culise şi prefăcătoria lozincardă. Se întâmplă doar dacă muncim împreună, ne spri-jinim unii pe alţii şi avem toată încrederea că se poate. Şi se poate!

          Din volumul: Klaus Iohannis - PAS CU PAS, Editura Curtea Veche, 2014

       Mai multe fragmente extrase din carte aici:        http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Klaus_Iohannis_PAS_CU_PAS.htm

           Detalii carte pe site-ul editurii Curtea Veche aici:
http://www.curteaveche.ro/carti/noi-aparitii/pas-cu-pas-klaus-iohannis.html

           Şi se poate! ... Pas cu pas...

           Detalii carte pe site-ul editurii Curtea Veche aici

Wolfram Helke - A atinge sufletul prin corp (LeibTerapia)

Leibterapia Personală - practică şi teorie - după Karlfried Graf Dürckheim

Wolfram Helke n. 1942

Site personal: http://www.helke-info.de/11.0.html

Călătoria omului în interiorul corpului său
este adevăratul sens
al prezenţei lui pe pământ.

Wolfram Helke – Toucher l’âme par le corps. 
La Leibtherapie selon K.G. Dürckheim, pag. 317 

Wolfram Helke – Toucher l’âme par le corps. La Leibtherapie selon K.G. Dürckheim,

Detalii carte pe AMAZON.fr aici

Titlul cãrtii în germanã, limba în care a fost scrisã cartea:
Körper - Seele - Geist wahrnehmen:
Praxis und Theorie der personalen Leibtherapie nach Karlfried Graf Dürckheim

Detalii carte pe AMAZON.de aici

Carte de o valoare inestimabilă. Mai ales pentru noi, cei din România, unde vreme de 40 de ani nu a putut pătrunde nici o lumină, nimic din descoperirile despre om făcute în acest timp în lumea liberă.Este vorba de o prezentare a Leibterapiei, terapia prin corp, inventată şi practicată de K.G. Durckheim, care la rândul lui a format mulţi alţi terapeuţi specializaţi, fiecare în felul lui original, în atingerea sufletului prin corp.Wolfram Helke este unul dintre terapeutii formati la Rutte, Centrul de întâlniri si formare în terapie initiaticã, din Pãdurea Neagrã.

Despre "atitudinile incomode" ale omului aflat pe Cale...

Când un om,
pe care vrem să-l ajutăm, 
este la capătul puterilor din cauza separării de Fiinţa lui,
trebuie, uneori, să găsim forţa
de a renunţa la un fel de încurajare consolatoare, 
pentru a-l ghida în funcţie de adevărul său profund,
acest adevăr al Fiinţei a cărui non-manifestare este cauza suferinţei sale. Trebuie să avem curajul de a fi „noi înşine”, adică un om pe cale, şi să-l chemăm şi pe celălalt pe cale. Nu se pune problema de „a-l chema la ordine”, ceea ce l-ar întări şi mai mult în eul lui; ci de a-l apela spre imaginea lui esenţială, spre „sine însuşi”, spre Fiinţa lui; Omul adevărat va prefera mai degrabă să suporte suferinţa din fidelitate faţă de Fiinţa lui autentică, decât să cumpere eliberarea din această suferinţă printr-o trădare faţă de Ea. O stare de sănătate contrară Fiinţei, „facultăţi productive” care sufocă sentimentul Fiinţei, o adaptare la existenţă care voalează Fiinţa, devin nefaste pe termen lung. Chemarea Fiinţei, dacă este ascultată, degajează o forţă care transformă toată suferinţa într-un mod miraculos. Putem avea întotdeauna încredere în această forţă binefăcătoare a Fiinţei; ea dizolvă rigiditatea atât de dureroasă cauzată de răspunsurile eronate ce au fost date în diferitele circumstanţe ale vieţii noastre şi condiţionate de ele. Şi, în plus, această forţă eliberează în noi puterea creatoare a „fondului”.

K.G. Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD

Cartea de AICI