Terapeutica pragmatică şi terapeutica iniţiatică

Sensul oricărei terapeutici este viaţa – viaţa omului, conservarea ei, restabilirea şi împlinirea ei deplină. Viaţa înseamnă două lucruri pentru om: viaţa fizică şi viaţa psihică, viaţa trăită în interior. Medicina modernă recunoaşte din ce în ce mai mult influenţa factorilor psihici asupra sănătăţii fizice. Orice terapeut – şi nu doar psihoterapeutul ci şi orice medic – trebuie să ia în considerare omul în totalitatea lui.

Totalitatea unei fiinţe umane este diferită de totalitatea unui lucru, a unui simplu corp care nu simte nimic. Omul este o fiinţă care are conştiinţă despre sine şi despre viaţa sa. Atunci când vorbim despre totalitatea lui, vrem să spunem că el poate fi un om complet întreg, că el se poate împlini în totalitate ca fiinţă dotată cu facultatea de a percepe.

Spiritul repetiţiei (Jacques Castermane)

Jacques Castermane

„Tao este tehnica; tehnica este Tao” (Umeji Roshi)

Kenran Umeji Roshi este maestrul care l-a ghidat pe Graf Dürckheim în practica tirului cu arcul tradiţional în cursul sejurului său în Japonia (1938-1947).

În Japonia se vorbeşte despre un Tao al tehnicii în toate artele oferite din lumea Zenului. Tao (Do) este ordinea lucrurilor. Tao, de exemplu, este ordinea lucrurilor care face ca tot ceea ce este viu să devină ceea ce este.

Eu sunt! A fi înseamnă a deveni potrivit unei ordini a lucrurilor. Eu sunt, şi eu, nu am nimic de făcut (nu contribui cu nimic) !

Tehnica, în schimb, necesită angajarea eului, a egoului. Tehnica este un exerciţiu care trebuie învăţat. Mai multe etape succed acestui punct de plecare: a face bine ceea ce am învăţat… a stăpâni ceea ce facem bine… a stăpâni perfect ceea ce stăpânim. În cursul acestor diferite etape, eu, eu am ceva de făcut !

Tehnica este deci un „a şti să faci” exersat în sensul exterior al cuvântului; ceea ce poate să conducă la o performanţă exterioară demnă de admiraţie; atât în domeniul sportului, în domeniul dezvoltării personale sau în domeniul artei.

Cu toate acestea, pe calea care este zenul, caracterul exterior al unei performanţe este fără interes dacă acest „a şti să faci”  nu este dublat de o metamorfoză în viaţa interioară a practicantului.

În cursul sejurului său în Japonia, Graf Dürckheim a asistat la un concurs la care participau elevii diferitelor şcoli de tir cu arcul (Kyudo). Un arbitru din juriu privea ţinta – punctul de impact al săgeţii. Un alt arbitru din juriu privea: maniera de a fi a trăgătorului de-a lungul secvenţei celor 8 gesturi care permit punerea săgeţii în coarda arcului şi apoi azvârlirea săgeţii. Spre marea sa surpriză, un al treilea arbitru din juriu observa numai faţa concurentului. Şi dacă, prin cea mai mică crispare a feţei, el lăsa să transpară un eu ambiţios sau anxios… tirul era refuzat!

Ceea ce este adevărat pe calea tirului cu arcul, a artei săbiei sau în Aikido este la fel de adevărat atunci când practicăm meditaţia deplinei atenţii:  „Tao este tehnica; tehnica este Tao”.

De aceea, pentru a lăsa să iasă din cel mai adâncul din noi marele calm interior (nu am nimic de făcut!), nu ezitaţi să reluaţi în fiecare zi meditaţia atenţiei depline (am ceva de făcut aici).

Evitaţi să practicaţi pentru… după aceea… sperând la un rezultat mai târziu! Practicaţi, în cea mai mare atenţia acum pentru acum. practicaţi în acest moment pentru acest moment. Făcând aceasta „am ceva de făcut aici” şi „nu am nimic de făcut aici” sunt una!

Jacques Castermane, coordonatorul Centrului Dürckheim din Franţa

Newsletter 119 din septembrie  2016 

Sursa în franceză pe site-ul Centrului aici: http://www.centre-durckheim.com/

O practică des întâlnită: practicarea meditaţiei fără clarificarea inconştientului...

Practicile meditative au drept scop să consolideze contactul cu fiinţa esenţială.

Dar succesul lor depinde în mare parte de travaliul de clarificare psihologică a inconştientului.

Şi invers, această clarificare este adesea facilitată dacă cel care se exersează a intrat deja în contact cu fiinţa sa esenţială.

Fără un travaliu de psihologie a profunzimilor, meditaţia poate,  

tocmai pentru că pare să dea roade întrucât aduce pacea interioară,

să împiedice conştientizarea inconştientului refulat.

Atunci, într-o bună zi, tot ceea ce a fost refulat explodează, antrenând cu sine prăbuşirea frumosului edificiu.

 KGD - Exerciţii iniţiatice asupra corpului pag. 60-61

O să revin cu un fragment mai consistent pe această temă.
Aici e marea diferenţă între ceea ce învaţă Durckheim şi ceea ce se face pe scară largă, aş spune...

Fragmentul se intitulează Terapeutica pragmatică şi terapeutica iniţiatică şi se află aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2016/09/terapeutica-pragmatica-si-terapeutica.html

Exercitii iniţiatice asupra corpului

 Atitudinea justă, ca şi atitudinea falsă, se reflectă în maniera justă sau în maniera falsă de a sta în picioare, aşezaţi sau de a merge. 

a. Statul în picioare tensionat. 

Centrul de greutate este plasat prea sus (un pic exagerat).

 b. Statul în picioare corect. 

Omul îşi menţine centrul de greutate la locul potrivit, el posedă baza sigură care îl leagă, ca printr-o rădăcină, ferm de pământ, îl susţine şi îl lasă să se dezvolte şi să „fie acolo” în mod natural. Într-o asemenea poziţie, ele este în măsură să înfrunte toate furtunile fără să-şi piardă curajul. Cel care posedă Hara nu se clatină atunci când i se aplică o lovitură în spate. Fără Hara el s-ar prăbuşi. Datorită Harei, el este decontractat, deschis lumii şi fără afectare. El poate să aibă atitudinea care corespunde exact naturii sale profunde.

...

Sursa: traducere din volumul : Karlfried Graf Durckheim - Exercices initiatiques dans la Psychotherapie, Ed. le Courrier du Livre, Paris.
Traducerea îmi aparţine, V.J.

Iată încă o carte care ar trebui tradusă în româneşte.

Pentru cei care nu ştiu: există şi o carte anume dedicată centrului Hara al omului, scrisă  de Karlfried Graf Durckheim,  tradusă în româneşte, un "bestseller" pe tema aceasta:
Hara, centrul vital al omului, Editura HERALD
Detalii aici :
https://www.edituraherald.ro/
Prima ediție s-a epuizat. O a doua ediție a fost publicată în vara lui 2020.

Din păcate au fost eliminate niște poze tocmai din cele reprezentative pentru occidentali, cele care evidențiază prezenta Harei în niște reprezentări religioase... Ce păcat...

Esenţa cotidianului ca exerciţiu…

Există un mod atent de a trata lucrurile obişnuite,

o utilizare cu grijă a unui obiect familiar, 

un mers reflectat pe un drum pe care îl facem zilnic, 

aşa încât docilitatea tuturor acestor lucruri ne emoţionează profund 

ca un fel de salut al unităţii FIINŢEI…

Claude Monet - Impresie.Rasarit de soare

K.G. Dürckheim – L’homme à la recherché de son integralité, Editions du ROCHER, pag. 188

Omul în căutarea integralităţii sale - maturitatea (1)

  Un om este major când a reuşit înrădăcinarea în experienţa transcendenţei,
  înrădăcinare pe care apoi a consolidat-o printr-o hotărâre constant reînnoită.
  El a dobândit astfel majoratul său, 

  libertatea de a-şi dirija viaţa potrivit destinului care este efectiv al său,
  adică acela de a fi martor, în această lume, al FIINŢEI supranaturale.

Cartea "Etapele maturităţii umane" - în curând...

                 Veşti bune de la Editura HERALD !

                 Se apropie publicarea cărţii

                 Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane

                 de K.G. Durckheim 

                Pentru a ne face o idee despre carte:

Unii se vor întreba dacă maturitatea nu este un privilegiu rezervat senectuţii? 

Maturitatea nu este nici expresia unei predispoziţii fericite, nici fructul natural al senectuţii, ci rezultatul unui travaliu pe care omul îl are de îndeplinit asupra sa.

Care este prima condiţie în vederea dobândirii maturităţii? A recunoaşte în toată onestitatea că ea ne lipseşte. Trebuie să luăm limpede cunoştinţă de rezistenţele noastre îndreptate împotriva creşterii noastre interioare. Numai atunci vom avea acces la surse. Adversarul, necesar totuşi, este Eul care separă şi divizează; iar sursa este fiinţa noastră esenţială, obstruată însă de Eu. A asculta vocea ei, a o intercepta, nu doar în orele liniştite, ci de-a lungul cotidianului dificil, chiar şi în mijlocul muncii mecanizate, aceasta este munca noastră de primă necesitate.

Fără această dezvoltarea a sufletescului esenţial uman, omul rămâne, oricare ar fi gradul de dezvoltare a aptitudinilor sale practice sau profesionale, doar jumătate de om, şi aceasta înseamnă imatur.

Majoritatea nu ştiu că această lipsă de maturitate este extraordinar de răspândită în societate şi că ea este cauza multor eşecuri, atât pe plan personal, cât şi pe plan familial (creşterea copiilor), şi, deloc mai puţin, pe plan social: lipsa de maturitate a bărbaţilor şi a femeilor care ocupă posturi de prim plan este cauza unei multitudini de ravagii în viaţa celor care sunt încredinţaţi responsabilităţii lor.

Meditaţi? Atunci, evitaţi să practicaţi… pe dinafară!

Jacques Castermane

Cuvântul meditaţie trebuie să fie înţeles ca fiind o ruptură de maniera  noastră obişnuită de a fi, de maniera noastră obişnuită de a face, de maniera noastră obişnuită de a vedea. 

În oglinda Seriozităţii

Două feluri de oameni întâlnim astăzi mai des decât în vremurile anterioare:

cei pentru care nimic nu mai este serios
si
cei care sunt de o seriozitate rareori întâlnită până acum.

Unii spun: avem de toate, dar nu avem nici un sens – şi trăiesc în consecinţă. 
Ceilalţi, în schimb, sunt purtaţi de un fel de Gravitate de fond, aproape solemnă şi totuşi voioasă, care îi poartă de-a lungul zilei ca şi cum ar fi văzut, dincolo de toate non sensurile, un sens mai profund.

Ochii celor dintâi sunt fără strălucire, ca şi stinşi. Ochii celorlalţi sclipesc de o strălucire elocventă, ca şi cum ar fi prezentă, dincolo de realitatea cenuşie a vieţii de zi cu zi, o realitate mai înaltă. 

Între cele două trăiesc cei mulţi ca lumini pâlpâinde, sub presiunea fluctuantă a ceea ce oamenii în general, şi astăzi cu o intensitate specială, au denumit „gravitatea vieţii”, realitatea aridă – între aprinderea şi stingerea din nou, între plăcere şi durere, între speranţă şi dezamăgire - a micii lor vieţi cuprinse între naştere şi moarte.

K.G. Durckheim - Etapele maturitătii umane
carte aflată în pregătire la Editura Herald
(Durchbruch zum Wesen)

Libertate în Finit...

Numai când ideea de comunitate – fie aceasta căsătoria sau statul – sau ideea de individualitate şi de libertate a ei stau sub semnul Infinitului, atunci şi Finitudinea, în care acestea prind rădăcini şi cresc, se transformă şi în ea se deschide calea spre libertate.  

Libertate în Finit există doar acolo unde 

opoziţia implacabilă a dorinţelor şi instinctelor din Finitudine 

este, 

prin instalarea în Infinit, 

depăşită sau făcută fără putere. 

Numai acolo unde în om, dincolo de micul său Eu, se ridică Subiectul care, sesizat fiind de Infinit, urmează chemarea lui imperioasă şi acţionează şi trăieşte responsabil, intră pacea în lume. 

K.G. Dürckheim – Străpungerea spre Ființă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD  

Cea mai puternică rezistenţă la experienţa Fiinţei

…cea mai puternică rezistenţă la experienţa Fiinţei 
vine din existenţa noastră 
deplin satisfăcută de ea însăşi, 
care nu pune nici o întrebare propriului ei subiect, 
nici dincolo de el.

K.G. Dürckheim  - Străpungerea spre Ființă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD

Francis Dekeyser - Mesaj de Anul Nou 2016

Francis Dekeyser,
preot ortodox si instructor de arte martiale

Presedintele Asociatiei Bethanie, Gorze, Franta

Scopul cãii nu este fericirea, dar calea ESTE fericirea.

 11

La multi ani! 

Vă doresc un An Nou Fericit! 

           Dar ce este fericirea?
         
          Cu ajungem la ea?
 
          Direct sau... indirect?

Scopul cãii nu este fericirea,
dar calea ESTE fericirea.

spune un proverb Zen citat de Francis DEKEYSER, 

instructor de arte martiale si preot ortodox 

presedintele asociatiei Bethanie, Gorze, Franta
în scrisoarea de Anul Nou 2016, tradusă deja integral în româneste aici: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2016/01/francis-dekeyser-mesaj-de-anul-nou-2016.html

Originalul scrisorii în francezã poate fi citit pe site-ul Bethanie aici:
http://www.centrebethanie.org/2015/12/belle-et-lumineuse-annee-2016.html

Meditaţia - gândul zilei

Meditaţia nu este decât un timp forte
pentru un alt stil de viaţă
Ea permite obţinerea „atitudinii juste”
care puţin câte puţin trebuie să ne locuiască
necontenit prin tot cotidianul.

Karlfried Graf DÜRCKHEIM

Maturitatea umană... frunza... toamna... copacul... constiinta...

Mica frunză a marelui copac! Dacă frunza ar fi dotată cu conştiinţă, nu ar fi ea, toamna, sub influenţa sentimentului apropiatei ei morţi? Desigur, dacă conştiinţa ei nu ar conţine nimic altceva decât frunza, frunza în sine. Atunci ea ar simţi că îngălbeneşte, că începe să se usuce, că în curând urmează să cadă – jucărie a vântului, victimă a puterilor distructive. Să presupunem acum că frunza poate avea conştiinţa că ceea ce trăieşte în ea nu este numai frunza, ci în acelaşi timp copacul; ea ar şti atunci că viaţa ei anuală şi moarte ei anuală sunt un mod de a fi al copacului, ea ar fi conştientă că viaţa copacului este în ea, că Viaţa include nu numai mica sa viaţă, ci şi mica sa moarte. Şi, instantaneu, atitudinea frunzei, în faţa vieţii, şi în faţa morţii, ar fi transformată; angoasa ar dispărea şi totul ar căpăta un alt sens. 

Angoasele umanităţii corespund cu cele ale frunzei care se opreşte la conştiinţa sa de frunză, cu alte cuvinte, este prizonieră a micii realităţi imediate, a simţurilor, a raţiunii, şi care este incapabilă să iasă din frontierele sale. Conştiinţei pe care noi o avem în general despre viaţă îi lipseşte conştiinţa fiinţei noastre profunde. Pentru ca aceasta să poată pătrunde, avem nevoie să o revizuim pe prima, să recunoaştem cât este de mărginită; avem nevoie să luăm în serios orele privilegiate ale existenţei noastre, adică să-i recunoaştem semnalele şi să lăsăm să înflorească marea Viaţă care este în noi. Numai astfel putem noi intra în contact cu fiinţa noastră adevărată. Căci ce altceva este această fiinţă dacă nu modul nostru individual de participare la Marea Viaţă? Şi maturitatea ce altceva este ea dacă nu manifestarea acestei participări a noastre prin viaţa noastră cotidiană? 

A deveni una cu sursa fiinţei noastre: aceasta este calea maturităţii interioare! Dar cum să o găsim? Cum să mergem spre ea? Trei forţe ne deschid calea într-acolo : suferinţa de zi cu zi, marile lovituri ale destinului şi fidelitatea faţă de exerciţiul interior. Din toate cele trei poate să ia naştere maturitatea.

Karlfried Graf Duerckheim - Etapele maturitãtii umane
carte în pregãtire la Editura HERALD