Calea este ţinta

Dialog cu Karlfried Graf Dürckheim la Rütte, la 30 martie 1985

Interviu luat de psihanalistul jungian Pierre Willequet, 

un apropiat al lui KGD şi un familiar al viziunii lui despre om,

(întrebările sunt avizate, veţi vedea)

Pierre Willequet

 în prezent autor de carte şi psihoterapeut (Franţa şi Elveţia).

Opera lui KGD (1896-1988) este mai întâi istoria unui om. Unul dintre acei oameni- şarniere, la joncţiunea celor doi poli ai omului: cel al interogării arzătoare şi al certitudinii pacificate a înţelepţilor, cel al cunoaşterii profunde de sine şi, de asemenea, al pasajului spre esenţial.  KGD avea aproape 90 de ani la momentul acestui dialog. Parcursul lui este imens şi dacă nu a avut intenţia de a „face şcoală”, el a lăsat discipolilor şi prietenilor săi, după exemplul vieţii sale, respectuoasa descoperire pe care fiecare trebuie să o facă a propriului drum. Prin intermediul cărţilor şi conferinţelor, cât şi a Centrului său de la Rütte, din Germania, el şi-a creat o ascultare atentă printre occidentalii atraşi de căutarea unui echilibru just între tradiţiile spirituale orientale şi noutăţile la fel de vii ale surselor spirituale din occident. El ne livrează aici, prin intermediul unuia dintre apropiaţii săi, nuanţa, entuziasmul şi profunzimea.

A medita? Moment de oprire! (Jacques Castermane)

Repede! Mai repede! Măriţi ritmul! 

Cuvântul „oprire” este astăzi, în lumea întreprinderilor, înţeles ca o ofensă adusă injoncţiunii : a fi performant.

În acelaşi timp, citesc că meditaţia este propusă responsabililor cu managementul diverselor sectoare de întreprindere „pentru ca ei să-şi poată „asuma” stresul cu care sunt confruntaţi zilnic..!.” Găsesc această propunere dăunătoare şi periculoasă. De fapt, a medita în scopul de a putea menţine, în numele unor interese existenţiale şi materiale, un ritm de muncă absurd şi abrutizant  - fără a mai resimţi simptomele care au drept cauză această manieră de a acţiona – este periculos pentru sănătate.

Nota traducătorului la cartea "Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane"

Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:

https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail 

O carte despre maturitate…

Când auzim cuvântul „maturitate”, în general, suntem obişnuiţi să ne gândim la ceva de genul: „Gata cu visările frumoase, dar imposibile, gata cu aspiraţiile măreţe şi nerealizabile de la vârsta idealurilor. Să coborâm cu picioarele pe pământ şi să trecem la treabă!”, înţelegând prin aceasta a trece la viaţa trăită sub imperiul necesităţii, al exigenţelor concrete ale acestei vieţi.

Dar cei care l-au citit deja pe Karlfried Graf Dürckheim ştiu că nu aceasta înseamnă maturitate umană. Aspiraţiile de la vârsta adolescenţei nu trebuie să treacă ca un vis frumos odată cu trecerea anilor. E drept că la vârsta respectivă încă nu pot fi realizate. Dar omul este menit să le regăsească şi să le realizeze odată, după un mare ocol, la adevărata lui maturitate, atunci când în sfârşit simte chemarea de a fi ceea ce este cu adevărat şi când se angajează pe calea maturităţii. Însă cei mai mulţi dintre noi nu ajung niciodată la această realizare…Şi deducem că aşa este normal, aşa este viaţa…

Aşa este viaţa, dar nu acesta este destinul omului…

Afară din Paradis şi totuşi cu el în inimă...ce înseamnă de fapt...

Omul este fiinţa care, deoarece mănâncă din fructul pomului cunoaşterii, dobândeşte o conştiinţă de sine care „fixează” atât lumea cât şi pe el însuşi de o manieră obiectivantă, transformându-le în obiecte. Acest act îl alungă afară din Paradis, adică rămâne pe dinafara Adăpostului „inconştient” al Unităţii vieţii divine. De fiecare dată când gândeşte, simte şi trăieşte în cadrul rigid al acestei conştiinţe obiectivante, repliat în sine însuşi, el se îndepărtează de Marea Unitate. Şi totuşi! În partea cea mai profundă din el însuşi, el rămâne permanent conectat la ea! Această scindare din inima lui, acest conflict al inimii omeneşti este cel care provoacă sacra nelinişte. A reuni aceste două aspecte din noi înşine este sensul suferinţei umane şi nervul vieţii noastre personale.

         K.G. Dürckheim – Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura Herald, pag. 22

Terapia actuală este încă foarte psihologizantă...

Terapia actuală este încă foarte psihologizantă în fundamentele ei teoretice 
şi terapeuţii – când totuşi sunt „analizaţi” sau tocmai pentru că se pretind analizaţi –  nu iau suficient de în serios fundamentele esenţiale, metafizice, ale propriului lor Sine. Este motivul pentru care există pericolul să câştige teren categorii de viziune şi de comprehensiune care nu au nimic de a face cu profunzimile ontologice ale Fiinţei, ci numai cu straturile psihice superficiale, adică cu cele cu referinţe biografice.
Predominanţa unei astfel de atitudini este prejudiciabilă dezvoltării fiinţei.

 K.G. Dürckheim – Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016, pag.154, cartea recent apãrutã 

Este un pericol care s-a şi întâmplat după cum vedem. Au câştigat teren acele categorii de viziune care nu au nimic de a face cu profunzimile ontologice ale Fiinţei, ci numai cu straturile psihice superficiale, adică cu cele cu referinţe biografice.

A apãrut cartea lui K.G.Durckheim: Strãpungerea spre fiintã. Etapele maturitãtii umane

Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:
https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail 

De pe coperta a patra a cărţii:

Unii se vor intreba daca maturitatea nu este un privilegiu rezervat senectutii.

Maturitatea nu este nici expresia unei predispozitii fericite, nici fructul natural al senectutii, ci rezultatul unui travaliu pe care omul îl îndreaptă asupra sa.  

Care este prima conditie în vederea dobândirii maturităţii? A recunoaşte cu toată onestitatea că ea ne lipseste. Trebuie să luăm limpede cunoştinţă de rezistenţele noastre îndreptate împotriva creşterii noastre interioare. Numai atunci vom avea acces la surse. Adversarul, necesar totuşi, este Eul care separă si divizează; iar sursa este fiinţa noastră esentială, obturată însă de Eu. A asculta vocea ei, a o intercepta nu doar în orele liniştite, ci de-a lungul cotidianului dificil, chiar şi în mijlocul muncii mecanizate, aceasta este munca noastră de primă necesitate. 

Fără aceasta dezvoltare a sufletescului esenţial uman, omul ramane, oricare ar fi gradul de dezvoltare a aptitudinilor sale practice sau profesionale, doar jumătate de om, şi aceasta înseamnă imatur. 

Majoritatea nu ştiu că această lipsă de maturitate este extraordinar de răspândită în societate şi că ea este cauza multor eşecuri atât pe plan personal, cât şi pe plan familial (creşterea copiilor) şi, deloc mai putin, pe plan social: lipsa de maturitate a bărbaţilor si a femeilor care ocupă posturi de prim-plan este cauza unei multitudini de ravagii în viaţa celor care sunt încredinţaţi responsabilităţii lor.

Karlfried Graf Dürckheim 

Terapeutica pragmatică şi terapeutica iniţiatică

Sensul oricărei terapeutici este viaţa – viaţa omului, conservarea ei, restabilirea şi împlinirea ei deplină. Viaţa înseamnă două lucruri pentru om: viaţa fizică şi viaţa psihică, viaţa trăită în interior. Medicina modernă recunoaşte din ce în ce mai mult influenţa factorilor psihici asupra sănătăţii fizice. Orice terapeut – şi nu doar psihoterapeutul ci şi orice medic – trebuie să ia în considerare omul în totalitatea lui.

Totalitatea unei fiinţe umane este diferită de totalitatea unui lucru, a unui simplu corp care nu simte nimic. Omul este o fiinţă care are conştiinţă despre sine şi despre viaţa sa. Atunci când vorbim despre totalitatea lui, vrem să spunem că el poate fi un om complet întreg, că el se poate împlini în totalitate ca fiinţă dotată cu facultatea de a percepe.

Spiritul repetiţiei (Jacques Castermane)

Jacques Castermane

„Tao este tehnica; tehnica este Tao” (Umeji Roshi)

Kenran Umeji Roshi este maestrul care l-a ghidat pe Graf Dürckheim în practica tirului cu arcul tradiţional în cursul sejurului său în Japonia (1938-1947).

În Japonia se vorbeşte despre un Tao al tehnicii în toate artele oferite din lumea Zenului. Tao (Do) este ordinea lucrurilor. Tao, de exemplu, este ordinea lucrurilor care face ca tot ceea ce este viu să devină ceea ce este.

Eu sunt! A fi înseamnă a deveni potrivit unei ordini a lucrurilor. Eu sunt, şi eu, nu am nimic de făcut (nu contribui cu nimic) !

Tehnica, în schimb, necesită angajarea eului, a egoului. Tehnica este un exerciţiu care trebuie învăţat. Mai multe etape succed acestui punct de plecare: a face bine ceea ce am învăţat… a stăpâni ceea ce facem bine… a stăpâni perfect ceea ce stăpânim. În cursul acestor diferite etape, eu, eu am ceva de făcut !

Tehnica este deci un „a şti să faci” exersat în sensul exterior al cuvântului; ceea ce poate să conducă la o performanţă exterioară demnă de admiraţie; atât în domeniul sportului, în domeniul dezvoltării personale sau în domeniul artei.

Cu toate acestea, pe calea care este zenul, caracterul exterior al unei performanţe este fără interes dacă acest „a şti să faci”  nu este dublat de o metamorfoză în viaţa interioară a practicantului.

În cursul sejurului său în Japonia, Graf Dürckheim a asistat la un concurs la care participau elevii diferitelor şcoli de tir cu arcul (Kyudo). Un arbitru din juriu privea ţinta – punctul de impact al săgeţii. Un alt arbitru din juriu privea: maniera de a fi a trăgătorului de-a lungul secvenţei celor 8 gesturi care permit punerea săgeţii în coarda arcului şi apoi azvârlirea săgeţii. Spre marea sa surpriză, un al treilea arbitru din juriu observa numai faţa concurentului. Şi dacă, prin cea mai mică crispare a feţei, el lăsa să transpară un eu ambiţios sau anxios… tirul era refuzat!

Ceea ce este adevărat pe calea tirului cu arcul, a artei săbiei sau în Aikido este la fel de adevărat atunci când practicăm meditaţia deplinei atenţii:  „Tao este tehnica; tehnica este Tao”.

De aceea, pentru a lăsa să iasă din cel mai adâncul din noi marele calm interior (nu am nimic de făcut!), nu ezitaţi să reluaţi în fiecare zi meditaţia atenţiei depline (am ceva de făcut aici).

Evitaţi să practicaţi pentru… după aceea… sperând la un rezultat mai târziu! Practicaţi, în cea mai mare atenţia acum pentru acum. practicaţi în acest moment pentru acest moment. Făcând aceasta „am ceva de făcut aici” şi „nu am nimic de făcut aici” sunt una!

Jacques Castermane, coordonatorul Centrului Dürckheim din Franţa

Newsletter 119 din septembrie  2016 

Sursa în franceză pe site-ul Centrului aici: http://www.centre-durckheim.com/

O practică des întâlnită: practicarea meditaţiei fără clarificarea inconştientului...

Practicile meditative au drept scop să consolideze contactul cu fiinţa esenţială.

Dar succesul lor depinde în mare parte de travaliul de clarificare psihologică a inconştientului.

Şi invers, această clarificare este adesea facilitată dacă cel care se exersează a intrat deja în contact cu fiinţa sa esenţială.

Fără un travaliu de psihologie a profunzimilor, meditaţia poate,  

tocmai pentru că pare să dea roade întrucât aduce pacea interioară,

să împiedice conştientizarea inconştientului refulat.

Atunci, într-o bună zi, tot ceea ce a fost refulat explodează, antrenând cu sine prăbuşirea frumosului edificiu.

 KGD - Exerciţii iniţiatice asupra corpului pag. 60-61

O să revin cu un fragment mai consistent pe această temă.
Aici e marea diferenţă între ceea ce învaţă Durckheim şi ceea ce se face pe scară largă, aş spune...

Fragmentul se intitulează Terapeutica pragmatică şi terapeutica iniţiatică şi se află aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/2016/09/terapeutica-pragmatica-si-terapeutica.html

Exercitii iniţiatice asupra corpului

 Atitudinea justă, ca şi atitudinea falsă, se reflectă în maniera justă sau în maniera falsă de a sta în picioare, aşezaţi sau de a merge. 

a. Statul în picioare tensionat. 

Centrul de greutate este plasat prea sus (un pic exagerat).

 b. Statul în picioare corect. 

Omul îşi menţine centrul de greutate la locul potrivit, el posedă baza sigură care îl leagă, ca printr-o rădăcină, ferm de pământ, îl susţine şi îl lasă să se dezvolte şi să „fie acolo” în mod natural. Într-o asemenea poziţie, ele este în măsură să înfrunte toate furtunile fără să-şi piardă curajul. Cel care posedă Hara nu se clatină atunci când i se aplică o lovitură în spate. Fără Hara el s-ar prăbuşi. Datorită Harei, el este decontractat, deschis lumii şi fără afectare. El poate să aibă atitudinea care corespunde exact naturii sale profunde.

...

Sursa: traducere din volumul : Karlfried Graf Durckheim - Exercices initiatiques dans la Psychotherapie, Ed. le Courrier du Livre, Paris.
Traducerea îmi aparţine, V.J.

Iată încă o carte care ar trebui tradusă în româneşte.

Pentru cei care nu ştiu: există şi o carte anume dedicată centrului Hara al omului, scrisă  de Karlfried Graf Durckheim,  tradusă în româneşte, un "bestseller" pe tema aceasta:
Hara, centrul vital al omului, Editura HERALD
Detalii aici :
https://www.edituraherald.ro/
Prima ediție s-a epuizat. O a doua ediție a fost publicată în vara lui 2020.

Din păcate au fost eliminate niște poze tocmai din cele reprezentative pentru occidentali, cele care evidențiază prezenta Harei în niște reprezentări religioase... Ce păcat...

Esenţa cotidianului ca exerciţiu…

Există un mod atent de a trata lucrurile obişnuite,

o utilizare cu grijă a unui obiect familiar, 

un mers reflectat pe un drum pe care îl facem zilnic, 

aşa încât docilitatea tuturor acestor lucruri ne emoţionează profund 

ca un fel de salut al unităţii FIINŢEI…

Claude Monet - Impresie.Rasarit de soare

K.G. Dürckheim – L’homme à la recherché de son integralité, Editions du ROCHER, pag. 188

Omul în căutarea integralităţii sale - maturitatea (1)

  Un om este major când a reuşit înrădăcinarea în experienţa transcendenţei,
  înrădăcinare pe care apoi a consolidat-o printr-o hotărâre constant reînnoită.
  El a dobândit astfel majoratul său, 

  libertatea de a-şi dirija viaţa potrivit destinului care este efectiv al său,
  adică acela de a fi martor, în această lume, al FIINŢEI supranaturale.

Cartea "Etapele maturităţii umane" - în curând...

                 Veşti bune de la Editura HERALD !

                 Se apropie publicarea cărţii

                 Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane

                 de K.G. Durckheim 

                Pentru a ne face o idee despre carte:

Unii se vor întreba dacă maturitatea nu este un privilegiu rezervat senectuţii? 

Maturitatea nu este nici expresia unei predispoziţii fericite, nici fructul natural al senectuţii, ci rezultatul unui travaliu pe care omul îl are de îndeplinit asupra sa.

Care este prima condiţie în vederea dobândirii maturităţii? A recunoaşte în toată onestitatea că ea ne lipseşte. Trebuie să luăm limpede cunoştinţă de rezistenţele noastre îndreptate împotriva creşterii noastre interioare. Numai atunci vom avea acces la surse. Adversarul, necesar totuşi, este Eul care separă şi divizează; iar sursa este fiinţa noastră esenţială, obstruată însă de Eu. A asculta vocea ei, a o intercepta, nu doar în orele liniştite, ci de-a lungul cotidianului dificil, chiar şi în mijlocul muncii mecanizate, aceasta este munca noastră de primă necesitate.

Fără această dezvoltarea a sufletescului esenţial uman, omul rămâne, oricare ar fi gradul de dezvoltare a aptitudinilor sale practice sau profesionale, doar jumătate de om, şi aceasta înseamnă imatur.

Majoritatea nu ştiu că această lipsă de maturitate este extraordinar de răspândită în societate şi că ea este cauza multor eşecuri, atât pe plan personal, cât şi pe plan familial (creşterea copiilor), şi, deloc mai puţin, pe plan social: lipsa de maturitate a bărbaţilor şi a femeilor care ocupă posturi de prim plan este cauza unei multitudini de ravagii în viaţa celor care sunt încredinţaţi responsabilităţii lor.

Meditaţi? Atunci, evitaţi să practicaţi… pe dinafară!

Jacques Castermane

Cuvântul meditaţie trebuie să fie înţeles ca fiind o ruptură de maniera  noastră obişnuită de a fi, de maniera noastră obişnuită de a face, de maniera noastră obişnuită de a vedea. 

În oglinda Seriozităţii

Două feluri de oameni întâlnim astăzi mai des decât în vremurile anterioare:

cei pentru care nimic nu mai este serios
si
cei care sunt de o seriozitate rareori întâlnită până acum.

Unii spun: avem de toate, dar nu avem nici un sens – şi trăiesc în consecinţă. 
Ceilalţi, în schimb, sunt purtaţi de un fel de Gravitate de fond, aproape solemnă şi totuşi voioasă, care îi poartă de-a lungul zilei ca şi cum ar fi văzut, dincolo de toate non sensurile, un sens mai profund.

Ochii celor dintâi sunt fără strălucire, ca şi stinşi. Ochii celorlalţi sclipesc de o strălucire elocventă, ca şi cum ar fi prezentă, dincolo de realitatea cenuşie a vieţii de zi cu zi, o realitate mai înaltă. 

Între cele două trăiesc cei mulţi ca lumini pâlpâinde, sub presiunea fluctuantă a ceea ce oamenii în general, şi astăzi cu o intensitate specială, au denumit „gravitatea vieţii”, realitatea aridă – între aprinderea şi stingerea din nou, între plăcere şi durere, între speranţă şi dezamăgire - a micii lor vieţi cuprinse între naştere şi moarte.

K.G. Durckheim - Etapele maturitătii umane
carte aflată în pregătire la Editura Herald
(Durchbruch zum Wesen)